CSJ. Decizia nr. 3546/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3546/2003
Dosar nr. 8201/2001
Şedinţa publică din 17 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A. J.A.C. Iaşi, prin acţiunea introductivă, a solicitat instanţei să oblige pârâtul, Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi, la plata sumei de 370.686.836 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1780 din 5 decembrie 2000, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în baza contractului încheiat cu pârâtul, reclamanta a prestat acestuia servicii de alimentare cu apă potabilă, industrială şi de canalizare a apelor uzate şi meteorice, întocmind facturi lunare pentru încasarea preţului, care au fost achitate cu întârziere.
Că, prin contract, s-a prevăzut clauză penală şi că intimatul obţinea surse de finanţare de la buget pentru plata furnizorilor, fără posibilitatea de a contracta împrumuturi şi că, pentru întârzierea plăţii, nu se află în culpă.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 320 din 2 iulie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, reclamanta, R.A. J.A.C. Iaşi, a declarat recurs, în temeiul art. 304 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere.
În criticile formulate, recurenta susţine, în esenţă, că, potrivit art. 15 din contractul de prestări servicii încheiat cu pârâtul, s-a prevăzut că facturile vor fi achitate în termen de 5 zile de la primirea acestora şi că, prin alin. (2) din acelaşi articol, s-au stipulat penalităţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, facturile fiind scadente la 30 de zile de la înmânare.
Se mai susţine că pârâtul nu a făcut dovada că executarea cu întârziere a obligaţiei de plată s-a datorat faptului că nu a avut asigurate surse financiare sau acestea au fost alocate cu întârziere.
Recursul nu este fondat.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se reţine că obiectul acţiunii priveşte plata penalităţilor pentru întârzierea în plată a serviciilor prestate de reclamantă.
Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părţi, a stat contractul nr. 195 din 3 ianuarie 1995, privind furnizarea apei potabile şi industriale, evacuarea apelor uzate şi meteorice, modificat prin actul adiţional nr. 1/1997 şi nr. 2/1998, aceasta a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale în cauză.
Conform prevederilor actului adiţional nr. 2 (aflat la dosarul de la fond) „întârzierea în achitarea sumelor, care sunt datorate după expirarea termenului de plată, atrage majorări de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere", pentru beneficiar, facturile fiind scadente în 30 de zile de la înmânare.
Reclamanta, R.A. J.A.C. Iaşi, prin acţiunea formulată a solicitat instanţei să oblige pârâtul, Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi, la plata penalităţilor de întârziere, în sumă de 370.686.839 lei şi nu la majorări.
Răspunderea sub forma penalităţilor, intervine când, în contractul încheiat între părţi, s-a stipulat o clauză penală (art. 1066 C. civ.).
Deoarece clauza penală este o convenţie, răspunderea sub forma penalităţilor intervine doar dacă părţile au prevăzut în contract penalităţile ce urmează să fie plătite în cazul neexecutării obligaţiilor.
Omisiunea precizării în clauza penală a cuantumului penalităţilor de întârziere atrage respingerea cererii de acordare a acestora, deoarece prevederile contractuale nu se pot completa cu alte dispoziţii legale.
Deci, forţa obligatorie a contractului în cauză se limitează numai la ceea ce s-a convenit legal, în sensul prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractuale, chiar dacă majorările sancţionează tot o întârziere de plată.
Având în vedere considerentele de mai sus, recursul declarat de reclamantă, împotriva deciziei instanţei de apel, urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge recursul declarat de reclamanta, R.A. J.A.C. Iaşi, împotriva deciziei nr. 320 din 2 iulie 2001 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3545/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3547/2003. Comercial → |
|---|
