CSJ. Decizia nr. 3574/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3574/2003
Dosar nr. 8446/2001
Şedinţa publică din 18 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 9168 din 5 decembrie 2000, reclamanta S.N.P. P. SA. Bucureşti, sucursala Peco Vâlcea, a chemat în judecată pe pârâtele: a) S.N.T.F.M. M. SA, sucursala C.F.R. M. Craiova, b) S.N.P. P. SA. Bucureşti, sucursala P.S. Ploieşti, şi c) S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala A. Piteşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, s-o oblige pe pârâtă, în sarcina căreia se va stabili culpa, la plata sumei de 19.550.928 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 1.492 kg benzină Premium II, constatată lipsă la destinaţie, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.639.074 lei.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a expediat, cu scrisoarea de trăsură nr. 54388 din 3 august 2000, din şi prin pârâta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala A. Piteşti, pentru depozitul Peco Râmnicu-Vâlcea, cu cisterna cu terminaţia nr. 3770, cantitatea de 42.500 kg benzină Premium II, care a fost preluată de cărăuş aptă din punct de vedere tehnic şi comercial, şi, cu toate acestea, vagonul a sosit în gara de destinaţie C.F.R. Râmnicu-Vâlcea cu nereguli comerciale, consemnate în procesul-verbal de constatare eveniment C.F.R. nr. 22 din 8 august 2000 şi care au constat lipsa cantităţii de 1.492 kg benzină în valoare de 19.550.928 lei.
Prin sentinţa nr. 146 din 23 ianuarie 2001, Tribunalul Prahova, secţia comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Vâlcea, şi, în consecinţă, a obligat pe pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA – sucursala marfă Craiova, la plata sumei de 19.550.928 lei, cu titlu de contravaloare a cantităţii de 1.492 kg benzină Premium II lipsă, precum şi la 1.639.074 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtele S.N.P. P. SA, sucursala A. Ploieşti, şi S.N.P. P. SA, sucursala P.S. Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit procesului-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000, semnat de membrii comisiei legal constituită, inclusiv de reprezentantul cărăuşului, vagonul a sosit la destinaţie cu sigiliile violate, ceea ce a permis ridicarea capacului domei peste limita admisibilă de 5 mm şi, implicit, sustragerea de produs.
Cum această neregulă a avut loc pe timpul transportului, când marfa se afla în paza juridică a cărăuşului, care nu a putut înlătura prezumţia de culpă instituită în sarcina sa prin regulamentul de transport, pentru lipsurile constatate la destinaţie, prima instanţă a hotărât în consecinţă, conform dispozitivului sentinţei.
În ce priveşte pe pârâta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala A. Piteşti, şi S.N.P. P. SA, sucursala P.S. Ploieşti, prima instanţă a reţinut că acestea sunt subunităţi fără personalitate juridică, ale aceleiaşi entităţi juridice, respectiv S.N.P. P. SA Bucureşti, care, singură, are personalitate juridică şi, ca atare, orice acţiune îndreptată de o subunitate împotriva alteia din cadrul aceleiaşi entităţi este inadmisibilă.
Apelul declarat împotriva sus menţionatei sentinţe de pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M., sucursala C.F.R. M. Craiova, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 952 din 14 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi comercială.
În soluţionarea cererii, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a făcut, în raport cu datele consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000, coroborate şi cu celelalte dovezi de la dosar, o corectă apreciere a probelor, şi, ca urmare, bine a dispus, ca o consecinţă a admiterii acţiunii, obligarea pârâtei la plata sumelor prevăzute în dispozitivul sentinţei.
În ce priveşte apărarea pârâtei, invocată pentru prima dată în apel, prin care aceasta a susţinut că, după sosire, vagonul ar fi fost predat, conform listei anexate (dosarul de recurs) prepusului reclamantei (paznicul depozitului) care a semnat de primirea cazanului, fără a formula nici o obiecţiune, instanţa de apel a considerat că, în raport cu reglementările în vigoare în materia transportului pe C.F.R., o astfel de modalitate de predare a vagonului nu poate produce efecte juridice, întrucât această operaţiune, respectiv, predarea – primirea se poate realiza legal, numai de o comisie legal constituită, cu participarea reprezentantului rafinăriei (R.C.L.), astfel că, în acest context, datele consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000 sunt opozabile cărăuşului.
În consecinţă, cu această motivare, instanţa de apel a înlăturat susţinerile pârâtei, în sensul că, din moment ce prepusul reclamantei a preluat, sub semnătură, cazanul fără obiecţiuni, înseamnă că vagonul a fost predat în aceleaşi condiţii în care s-a primit spre transport, şi, deci că, implicit, lipsurile s-au produs nu pe timpul transportului, ci în intervalul scurs între predarea cisternei prepusului reclamantei şi întocmirea procesului-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000, şi, ca atare, această împrejurare atrăgea, potrivit opiniei pârâtei, răspunderea acestuia din urmă şi nu a transportatorului.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta S.N.T.F. – C.F.R. M. SA – sucursala C.F.R. M. Craiova, care, prin motivele scrise, reia susţinerile din apel, arătând, în esenţă, că, din moment ce prepusul reclamantei (paznicul depozitului) a semnat, fără nici o obiecţie, lista de predare – primire a vagonului cu terminaţia nr. ..3770, înseamnă că acesta a fost preluat fără urme de violare sau scurgeri din conţinut şi, ca atare, dacă, totuşi, ulterior, în aceeaşi zi, dar la un interval de cca. 4 ore, s-a constatat că sigiliul de la domă a fost violat şi, implicit, că lipseşte cantitatea de benzină în litigiu, înseamnă că aceste situaţii s-au produs pe timpul cât cisterna se afla în paza juridică a reclamantei şi nu a cărăuşului, astfel că datele consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000, nu-i sunt opozabile, şi, ca urmare, dacă instanţele făceau o corectă apreciere a probelor de la dosar, trebuiau să respingă acţiunea şi, respectiv, să menţină această soluţie şi nu să se pronunţe contrar dovezilor înfăţişate.
De asemenea, pârâta precizează că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că R.C.L., care a fost prezent, prin reprezentantul său, la constatarea lipsurilor, concretizată în procesul-verbal nr. 22 din 8 august 2000, ar fi delegatul rafinăriei, care, în realitate, nu este parte în conţinutul de transport, fiind, de fapt, predătorul şi destinatarul mărfii, situaţie în care, evident, semnarea actului de constatare de reprezentantul acestei instituţii nu are nici o valoare juridică.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărârii şi, pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată.
Recursul pârâtei nu este întemeiat.
Din cele expuse privind situaţia de fapt, rezultă, în esenţă, că pârâta S.N.T.F.M C.F.R. M. SA, sucursala C.F.R. M. Craiova, susţine, în esenţă, că, din moment ce prepusul reclamantei (paznicul depozitului) a semnat lista, care a fost anexată cererii fără nici o obiecţiune, înseamnă că vagonul a fost predat la destinaţie cu sigiliile de la domă intacte, adică în aceleaşi condiţii în care a fost primit spre transport, situaţie de care, pentru lipsurile constatate ulterior acestui moment, prin procesul-verbal nr. 22 din 8 august 2000, este răspunzătoare, contrar celor reţinute de cele două instanţe, reclamanta-beneficiară şi nu cărăuşul.
Aceste susţineri nu pot fi reţinute, deoarece chiar din lista anexată rezultă că din 5 fluturi aplicaţi la domă au fost găsiţi numai 4, iar aceştia din urmă erau slăbiţi, ceea ce demonstrează că chiar la o recepţie sumară, aşa cum s-a realizat cea invocată de recurentă, s-a constatat, fără nici un dubiu, că vagonul cu terminaţia nr. 3770 a sosit la destinaţie, contrar celor susţinute, violat, şi nu în aceleaşi condiţii în care a fost primit spre transport.
Şi, pe cale de consecinţă, din datele consemnate în lista menţionată, coroborate cu cele din procesul-verbal nr. 22 din 8 august 2000, care a fost semnat fără obiecţiuni, inclusiv de şeful staţiei C.F.R. de destinaţie, rezultă că vagonul cu terminaţia nr. 3770 a sosit la destinaţie violat, şi, ca urmare, bine instanţele au angajat răspunderea cărăuşului, respectiv, a recurentei-pârâte pentru contravaloarea lipsurilor constatate la destinaţie.
Dar susţinerile recurentei vin în contradicţie chiar cu propriile sale reglementări, respectiv cea cu numărul 3135 din 19 iulie 2000, în care s-a prevăzut expres că predarea – primirea vagoanelor cisternă se efectuează în prezenţa unei comisii formate din reprezentanţii C.F.R. din gara de destinaţie, cei ai S.N.P. P. SA (rafinăria având calitatea de expeditor) şi ai R.C.L., în calitate de asistent, astfel că, faţă de conţinutul acestor reglementări, predarea - primirea cisternei în discuţie, prepusului reclamantei (paznicul depozitului) pe baza unei liste semnată de acesta nu are nici o valoare juridică, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de apel, întrucât această operaţiune, nu poate avea loc decât în prezenţa comisiei, compusă din reprezentanţii menţionaţi anterior.
Cum, prin reglementările arătate, s-a stipulat că din comisie trebuia să facă parte în mod obligatoriu şi un reprezentant al R.C.L. cu statut de asistent, este evident că obiecţiunile recurentei, privind lipsa de eficienţă a semnăturii procesului-verbal de constatare a reprezentantului acestei instituţii, nu pot fi primite, chiar dacă aceasta nu este parte în contractul de transport, din moment ce prevederile din reglementările amintite, dispun necesitatea prezenţei unui asemenea reprezentant pentru legala constituire a comisiei.
Dar chiar dacă s-ar trece peste cele arătate, se constată că, oricum, obiecţiunile recurentei, în sensul arătat, nu pot avea vreo semnificaţie deosebită în rezolvarea pricinii, atâta timp cât procesul-verbal de constatare, nr. 22 din 8 august 2000 a fost semnat chiar de şeful staţiei C.F.R. de destinaţie, şi, ca atare, acesta era opozabil cărăuşului, chiar în ipoteza în care actul respectiv nu era semnat, ceea ce nu e cazul în speţă, de reprezentantul R.C.L.
Aşa fiind, recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. M. SA, sucursala C.F.R. M. Craiova, urmează a fi respins, ca nefondat, şi Decizia atacată menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala C.F.R. M. Craiova, împotriva deciziei nr. 952 din 14 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3573/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3577/2003. Comercial → |
|---|
