CSJ. Decizia nr. 362/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 362/2003
Dosar nr. 7013/2001
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1057 din 28 iunie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a anulat ca netimbrat apelul declarat de A.B., întrucât nu a achitat taxa judiciară datorată, conform legii, de 485.976 lei, respectiv 50.000 lei timbru judiciar.
Contra deciziei a declarat recurs apelanta A.B. pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa, în mod greşit, a judecat apelul, în loc să facă aplicarea art. 242 alin. (2) C. proc. civ., cât timp, ambele părţi, deşi legal citate, au lipsit la acel termen din 28 iunie 2001.
Recursul este fondat.
Împotriva sentinţei civile nr. 2857/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pârâta A.B. a declarat apel, la 11 mai 2001, fără a cere şi judecarea în lipsă.
Intimata S.C. A.N. nu a depus întâmpinare, iar pentru primul termen din apel, la 28 iunie 2001, ambele părţi legal citate, au lipsit.
Cum s-a arătat, nici una din cele două părţi nu au cerut judecarea în lipsă a apelului, iar Curtea a trecut la dezbateri şi, judecând apelul, l-a anulat ca netimbrat.
Potrivit art. 242 alin.(2) C. proc. civ.,
„Instanţa va suspenda judecata": când amândouă părţile o cer sau dacă nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii.
Cu toate acestea, pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris „judecarea în lipsă".
Suspendarea judecăţii, în limitele aplicării acestui text, constituie un atribut exclusiv al principiului disponibilităţii procedurale şi se întemeiază pe voinţa expresă sau prezumată a părţilor de a nu mai continua judecata.
Odată îndeplinite condiţiile stabilite de art. 242 C. proc. civ., instanţa de judecată este obligată să suspende judecata, căci aceste dispoziţii au caracter imperativ („instanţa va suspenda").
Aşadar, constatând că, în speţă, erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel era obligată să suspende judecata apelului şi nu să treacă la judecarea acestuia, pronunţând Decizia de anulare ca netimbrat.
Aceasta, întrucât suspendarea judecăţii operează de drept, ca urmare a neînfăţişării părţilor la termenul de judecată, instanţa nemaiputând lua nici o măsură, cum ar fi anularea apelului ca insuficient timbrat, căci această soluţie constituie o judecată, chiar dacă nu se intră în cercetarea fondului.
Aşadar, nici una din excepţiile de procedură prevăzute de art. 158 – art. 165 C. proc. civ. sau cuprinse în legile speciale nu pot fi puse în discuţia părţilor şi soluţionate căci, prin efectul direct al dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ. („instanţa va suspenda judecata"), este oprit de drept cursul procesului cârmuit de principiul disponibilităţii.
O asemenea concluzie este vădită din interpretarea sistematică şi, mai ales, teleologică a dispoziţiilor secţiunilor a II-a [„Excepţiile de procedură (...)"] şi a IV-a (Suspendarea judecăţii) din titlul al III-lea (Procedura în faţa primei instanţe), cap. al III-lea (Judecata). Orice incident procedural poate fi invocat pe calea excepţiei, instanţa fiind obligată să o soluţioneze printr-o hotărâre (încheiere sau şedinţă), ceea ce constituie o judecată a cauzei pe cale de excepţie, chiar dacă nu a fost cercetat fondul acestuia.
Textul art. 137 art. (1) C. proc. civ. este edificator în acest sens: „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Prima şi singura excepţie de soluţionat, la acel termen, de către instanţa de apel era, aşadar, constatarea incidenţei art. 242 art. (2) C. proc. civ. şi suspendarea judecăţii, ceea ce împiedică soluţionarea celorlalte incidente procedurale.
Interpretând şi aplicând eronat dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce determină casarea deciziei şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru respectarea acestor prevederi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.B. împotriva deciziei nr. 1057 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
Opinie separată,
Recursul nu este fondat.
Prin Decizia atacată cu recurs, instanţa de apel a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta A.B., reţinându-se neplata de către aceasta a taxei judiciare de timbru în sumă de 485.976 lei şi a timbrului judiciar în sumă de 50.000 lei, deşi procedura de înştiinţare a fost îndeplinită prin citaţie, la primul termen de judecată.
Critica recurentei cu privire la neacordarea de eficienţă juridică, în atare situaţie, prevederilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ. şi nedispunerea, deci, a suspendării judecăţii apelului nu poate fi primită pentru considerentele care urmează:
Obligaţia de plată a taxelor de timbru este o obligaţie fiscală şi ea este prevăzută de lege în sarcina celor care apelează la justiţie ca serviciu public. Justiţia română, prin Legea de organizare judecătorească nr. 92/1992, republicată, fiind structural concepută, precum în orice stat democratic, ca serviciu public care nu este, însă, gratuit.
Între beneficiarul serviciului public al justiţiei şi instanţă, organ abilitat prin lege în fixarea şi comunicarea cuantumului taxelor de timbru, precum şi în aplicarea sancţiunii în caz de neconformare se stabileşte un raport de drept public, şi anume de drept financiar, caracterizat prin relaţia de subordonare a părţilor, iar nu prin aceea de egalitate şi, deci, disponibilitate reprezentativă pentru dreptul privat.
Prin urmare, plătitorul taxei de timbru, cât priveşte obligaţia sa fiscală, se află într-un raport de autoritate cu instanţa, separat de raportul juridic în care se află cu partea cu care se judecă şi care este unul de drept privat.
Aceasta este şi raţiunea pentru care obligaţia de timbrare nu îşi găseşte locul în Codul de procedură civilă, ca incidentă sau excepţie procesuală.
Aşadar, din această perspectivă, este fără relevanţă dacă părţile au cerut sau nu judecata în lipsă conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., ca în speţa de faţă, sau dacă au formulat alte cereri deoarece acestea, toate, sunt circumscrise unui plan procesual subsecvent şi care se activează sau, după caz, continuă ori nu în funcţie de stingerea prin plată a obligaţiei legale de timbru.
Legea taxelor judiciare de timbru 147/1997. modificată şi completată, OG nr. 32/1997 privind timbrul judiciar, modificată şi completată, ca şi normele lor de aplicare sunt edificatoare în acest sens.
Astfel, art. 9 din OG nr. 32/1995 dispune: „Cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar art. 11 din Normele de aplicare nr. 2083/1997 prevăd: „Magistratul care a primit o acţiune sau cerere, notarul public sau, după caz, funcţionarul public care a primit, a cercetat, a rezolvat, a efectuat sau a eliberat un act ori a prestat serviciul supus timbrului judiciar, fără ca obligaţia de timbrare să fi fost îndeplinită, în totalitate sau în parte, răspunde potrivit legii".
Legea taxelor judiciare de timbru nr. 146/1997 instituie prin art. 20 alin.(1), regula potrivit căreia: „Taxele judiciare de timbru se plătesc. anticipat".
Numai în situaţia în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată [art. 20 alin.(2)].
Imperativ, art. 20 alin.(3) din lege dispune că: „Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii".
Din textele prezentate, rezultă, prin urmare, că:
- plata taxelor de timbru în cuantumul legal se face anticipat, în caz contrar, cererea sau acţiunea prezentată personal nu se înregistrează;
- atunci când acţiunile şi cererile au fost trimise prin poştă, instanţa are obligaţia de a încunoştinţa părţile despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate (art. 36 din Normele Metodologice 760/ C /1999) până la termenul de judecată;
- când plata s-a efectuat, dar nu în cuantumul legal, instanţa îi pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată;
- în caz de neîndeplinire până la termenul stabilit a obligaţiei de plată, cererea se anulează în toate cazurile.
Aşadar, în cauza de faţă, cererea de apel fiind în totalitate netimbrată, nici cu timbru judiciar, nici cu taxa judiciară de timbru judiciar, în mod legal a fost anulată ca netimbrată la primul termen stabilit, potrivit legii, până la care trebuia achitată taxa de timbru.
Cum critica recurentei cu privire la măsura suspendării judecării cauzei în baza art. 242 C. proc. civ., pentru raţiunile expuse, nu poate fi primită, recursul declarat trebuia respins, iar Decizia atacată menţinută ca legală.
| ← CSJ. Decizia nr. 3619/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3620/2003. Comercial → |
|---|
