CSJ. Decizia nr. 3622/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3622/2003
Dosar nr. 922/2003
Şedinţa publică din 23 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 24 octombrie 2002 a Curţii de arbitraj comercial a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş-Severin, s-a admis acţiunea reclamantei SC P.T. SRL Reşiţa, aşa cum a fost precizată şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta, SC N.S.T. SRL Arad, să achite reclamantei, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, sumele de 123.971.778 lei, reprezentând suma necompensată din ordinele de compensare cu numerele 0504119, 0504055 şi 0504055 şi 321.639.080 lei, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 123.971.778 lei, până la data de 10 octombrie 2002, precum şi 25.946.167 lei, cu titlu taxă de arbitrare.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 19 din 28 februarie 2003, a respins acţiunea în anulare formulată de pârâtă împotriva hotărârii arbitrale nr. 2/2002 a Tribunalului Arbitral.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 24 octombrie 2002, când au avut loc dezbaterile asupra cererii de chemare în judecată, pârâta SC N.S.T. SRL Arad a lipsit de la dezbateri, dar procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Susţinerea pârâtei că nu a fost citată la sediul reclamantei din Arad, nu poate fi primită, întrucât acest sediu apare numai în acţiunea în anulare.
În faţa instanţei arbitrale a fost corect citată la adresa pe care a indicat-o în contractul încheiat de părţi, la data de 18 ianuarie 1999.
Faptul că între data de 17 octombrie 2002, când pârâta a fost citată, şi termenul de judecată din 24 octombrie 2002, când a fost soluţionat litigiul în fond, nu sunt 15 zile este irelevant, deoarece cauza nu se afla la primul termen de judecată, iar pentru fiecare termen de judecată, anterior, pârâta a fost citată conform dispoziţiilor legale.
Pentru termenul de judecată din 24 octombrie 2002, citaţia a fost corect înmânată părţii, cu cinci zile înainte de termenul de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 3583, coroborat cu art. 3581 şi art. 3582, precum şi art. 89 C. proc. civ. Conform art. 901 C. com., în pricinile urgente, acest termen de 5 zile poate fi redus la jumătate.
Cum motivul invocat pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale apare ca nefondat, acţiunea în anulare nu poate fi analizată pe fondul litigiului.
Excepţia de prematuritate a acţiunii arbitrale nu poate fi analizată în cadrul acţiunii în anulare, deoarece nu se înscrie în motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ. pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale.
Pârâta nu a solicitat restituirea cauţiunii depuse pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării hotărârii, astfel că în lipsa unei asemenea cereri, care să fie pusă în discuţia părţilor, conform art. 300 alin. (5) C. proc. civ., instanţa nu poate dispune asupra restituirii cauţiunii.
Împotriva sentinţei nr. 19/2003 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin recurs, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, precum şi restituirea cauţiunii, în sumă de 12.400.000 lei, depusă la curtea de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs se reiau, în principal, motivele din acţiunea în anulare, arătând următoarele:
La prima zi de înfăţişare, părţile nu au fost legal citate.
Cauza nu era în stare de judecată la termenul din 24 octombrie 2002, deşi pricina nu se afla la primul termen de judecată, întrucât acţiunea reclamantei i s-a comunicat după termenul din 15 octombrie 2002, iar în speţă nu erau întrunite nici prevederile art. 132 şi art. 134 C. proc. civ., astfel că nu a avut la dispoziţie termenul legal pentru a formula şi depune întâmpinare şi nici nu a putut pune concluzii.
Pricina nu a avut caracter urgent, deoarece acţiunea reclamantei i s-a comunicat după 10 luni de la înregistrarea cererii, astfel că nu erau aplicabile prevederile art. 3581 şi 3582 şi art. 89 C. proc. civ., precum şi art. 901 C. com. şi, ca atare, s-a făcut o aplicare greşită a legii.
Excepţia de prematuritate a introducerii cererii arbitrale se înscrie în art. 364 lit. b) C. proc. civ., întrucât convenţia arbitrală era inoperantă la data introducerii cererii, ca urmare a încălcării clauzei potrivit căreia „litigiile nerezolvate pe cale amiabilă vor fi soluţionate de către C.C.I. Caraş-Severin". Or, reclamanta nu a făcut demersuri pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului.
Instanţa nu a pus în discuţia părţilor compensaţia datoriilor reciproce, invocată prin acţiunea în anulare, şi nu s-a pronunţat asupra facturilor de stornare la care s-a referit în acţiune, care au fost depuse la dosarul cauzei şi nici cu privire la nelegalitatea comisă de reclamantă, prin prezentarea unei copii simple a facturii de stornare, operaţie care s-a demonstrat că nu a avut loc.
Dacă s-ar fi avut în vedere cele arătate, ar fi reieşit că reclamanta avea de plată sume de bani, iar pârâta nu datora acesteia.
În sprijinul cererii de restituire a cauţiunii, invocând caracterul devolutiv al recursului, arată că această cauţiune şi-a îndeplinit funcţia pentru care s-a constituit, iar instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a executării hotărârii.
Recursul este nefondat.
Procedura de citare a pârâtei a fost legal îndeplinită, întrucât a fost citată la sediul indicat în contractul încheiat de părţi la data de 18 ianuarie 1999 (dosar curtea de apel) şi nu a făcut dovada că a comunicat reclamantei şi, respectiv, tribunalului arbitral că şi-a schimbat adresa. În acest sens, art. 47 din Regulamentul privind organizarea arbitrajului prevede şi citarea la adresa indicată în contract. În cazul schimbării de adresă, aceasta nu va fi luată în considerare dacă nu a fost adusă la cunoştinţă în scris celeilalte părţi şi comisiei de arbitraj.
De altfel, aşa cum reiese din practicaua încheierii din 15 octombrie 2002, pârâta avea cunoştinţă de proces, ca urmare a discuţiei telefonice dintre reprezentantul pârâtei şi secretarul comisiei arbitrale, în condiţiile art. 3581 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care prevede posibilitatea organului arbitral să înştiinţeze părţile şi pe această cale.
Ca atare, pârâta având cunoştinţă de proces, putea aduce la cunoştinţă comisiei de arbitraj şi reclamantei că şi-a schimbat adresa.
În mod corect a reţinut curtea de apel că este irelevant că, de la data de 17 octombrie 2002, când pârâta a primit citaţia, şi până la termenul de 24 octombrie 2002, sunt mai puţin de 15 zile, deoarece cauza nu era la primul termen de judecată şi la termenele anterioare pârâta a fost citată cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, pârâta a mai fost citată pentru termenele din data de 11 iunie, 8 octombrie şi 15 octombrie 2002.
Este adevărat că art. 3583 C. proc. civ. prevede că între data primirii citaţiei şi termenul de dezbatere trebuie să existe un interval de cel puţin 15 zile.
De la această regulă codul de procedură civilă a stabilit două excepţii. Astfel, potrivit art. 89 alin. (1) C. proc. civ., citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, iar în pricinile urgente termenul poate fi mai scurt, după aprecierea instanţei. De asemenea, art. 1141 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, în procesele urgente, termenul de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citaţiei, pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 5 zile.
Împrejurarea că reclamanta a depus cererea de arbitrare la tribunalul arbitral la data de 23 ianuarie 2002, şi aceasta a fost soluţionată la data de 24 octombrie 2002, nu a condus la pierderea caracterului de pricină urgenţă, deoarece procedura arbitrală prevede soluţionarea cu celeritate a unor asemenea cauze, iar întârzierea judecării cauzei se datorează şi pârâtei, care nu s-a prezentat la termenele anterioare.
Prin urmare, între data primirii citaţiei (17 octombrie 2002, aşa cum afirmă pârâta) şi termenul de 24 octombrie 2002, când s-a soluţionat litigiul, fiind cinci zile libere, procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Sub aspectul analizat se mai reţine că pârâta, primind citaţia pentru termenul din 24 octombrie 2002, avea dreptul ca, în temeiul art. 48 din Regulamentul arbitral al Camerei de comerţ şi industrie a judeţului şi art. 3585 C. proc. civ., să ceară tribunalului arbitral, cel mai târziu în ziua dezbaterii, amânarea dezbaterii litigiului pentru motive temeinice, încunoştinţând în acelaşi timp şi cealaltă parte. Or, pârâta nu a uzat de acest drept şi abia în recurs invocă că nu a avut posibilitatea să depună întâmpinare şi, respectiv, să îşi pregătească apărarea.
Clauza prevăzută la art. III alin. final din contractul încheiat de părţi la data de 18 ianuarie 1999, potrivit căreia „Litigiile nerezolvate pe cale amiabilă vor fi soluţionate de către C.C.I. Caraş-Severin", nu conduce în mod automat la prematuritatea cererii de arbitrare introduse la tribunalul arbitral mai înainte de încercarea de soluţionare a litigiilor pe cale amiabilă. Această clauză este stabilită în favoarea ambelor părţi, însă, în măsura în care ea nu este invocată, nu operează şi nu poate fi ridicată oricând, nefiind de ordine publică. Din faptul că reclamanta nu a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, iar pârâta nu a invocat posibilitatea respectivă la Curtea de arbitraj, deşi avea cunoştinţă de proces, reiese că părţile au renunţat la beneficiul acelei clauze.
Sub un alt aspect, reţinând că procedura de citare a pârâtei la Curtea de arbitraj a fost legal îndeplinită şi că aceasta nu a ridicat excepţia de prematuritate a introducerii cererii de arbitrare până la primul termen de înfăţişare, în conformitate cu prevederile art. 35812 C. proc. civ. este sancţionată cu decăderea din dreptul de a o mai invoca.
Susţinerea pârâtei că pricina nu era în stare de judecată la termenul din 24 octombrie 2002, pe motiv că acţiunea i s-a comunicat după termenul de 15 octombrie 2002, este irelevantă, întrucât nu a invocat această neregularitate în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., respectiv, la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a se pune concluzii în fond. Mai menţionăm că cererea reclamantei, depusă la termenul din 15 octombrie 2002, nu constituie o modificare a acţiunii, deoarece a mărit câtimea obiectului cererii, şi anume, a majorat cuantumul penalităţilor pretinse prin acţiunea introductivă, calculată până la 8 ianuarie 2002, prin actualizarea lor până la data de 10 octombrie 2002, situaţie permisă de art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Criticile formulate de pârâtă, cu privire la faptul că instanţa nu a pus în discuţia părţilor compensaţia datoriilor reciproce şi nu s-a pronunţat asupra facturilor de stornare şi a copiilor simple a facturilor de stornare depuse de reclamantă, nu constituie motive de casare a hotărârii curţii de apel sub două aspecte.
În primul rând, motivele invocate nu constituie motive de desfiinţare a hotărârii arbitrale, în condiţiile art. 364 C. proc. civ.
În al doilea rând, compensarea invocată, având natura unei compensaţii judiciare, nu se poate invoca pe cale de simplă apărare, atunci când creanţa nu este certă şi lichidă, întrucât stabilirea ei necesită anumite verificări, ce se pot face numai în cadrul cererii reconvenţionale, cerere care, însă, nu a fost formulată la tribunalul arbitral.
Cum pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională, conform art. 119 C. proc. civ., la tribunalul arbitral, nu poate să invoce compensarea în cadrul acţiunii în anulare. Pentru valorificarea pretenţiilor sale, pârâta poate formula, eventual, o acţiune separată.
Inadmisibilitatea valorificării pretenţiilor pârâtei, prin acţiunea în anulare, se datorează şi faptului că aceasta constituie o cale de atac care nu are caracter devolutiv.
În concluzie, Curtea de apel, în mod corect, a respins acţiunea în anulare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 364 lit. b), d) şi i) C. proc. civ.
Totodată, se reţine că sentinţa curţii de apel este temeinică şi legală şi nu sunt motive de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă.
De asemenea, reţinând că pârâta a depus cauţiunea pentru suspendarea executării hotărârii la curtea de apel, în conformitate cu prevederile art. 300 alin. (5) teza a II-a, instanţa competentă să soluţioneze cererea de restituire este acea instanţă şi nu Curtea Supremă de Justiţie.
Cum pârâta nu a formulat o asemenea cerere la curtea de apel, ea nu se poate formula direct la instanţa de recurs, căci ar prejudicia partea nemulţumită prin aceea că ar lipsi-o de un grad de jurisdicţie.
Faţă de cele arătate, reţinând că recursul este nefondat, urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC N.S.T. SRL Arad împotriva sentinţei nr. 19 din 28 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3621/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3623/2003. Comercial → |
|---|
