CSJ. Decizia nr. 3637/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3637/2003
Dosar nr. 6079/2001
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 338 din 21 februarie 2001, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.M., împotriva pârâţilor B.HG, P.C. şi SC C.P.S. Turda, societate de producţie şi desfacere bunuri de larg consum, constatându-se că reclamanta a încheiat cu pârâţii, persoane fizice, la data de 24 aprilie 2000, o convenţie având ca obiect lipsirea de efecte juridice a actului adiţional autentic nr. 403/1999.
Au fost obligaţi pârâţii, persoane fizice, să semneze act autentic cu privire la convenţia arătată, iar în caz de refuz, urmând ca sentinţa să ţină loc de act autentic.
S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la daune cominatorii.
Instanţa de fond a motivat că, convenţia din 24 aprilie 2000 şi-a produs efectele între asociaţi, care erau obligaţi să respecte conţinutul acesteia, cererea reclamantei fiind justificată, potrivit art. 1073 C. civ. Apelul declarat de pârâţii, persoane fizice, şi pârâta, persoană juridică, a fost respins de Curtea de Apel Cluj, care, prin Decizia civilă nr. 605 din 31 mai 2001, a reţinut, pe lângă argumentele instanţei de fond, că cele menţionate în actul sub semnătură privată – convenţia în discuţie - duc la concluzia că s-a avut în vedere de către toate părţile din proces, semnatare ale convenţiei, de a se încheia în viitor un act autentic, care să înlăture efectele actului adiţional, şi de a continua activitatea în comun, ca asociaţi, în cadrul societăţii.
În aceste condiţii, s-a apreciat că neexecutarea de bună voie a obligaţiilor asumate de către pârâţi dă dreptul reclamantei de a cere în justiţie realizarea drepturilor sale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs toţi pârâţii, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului şi respingerea acţiunii.
În dezvoltarea celor două motive de nelegalitate a hotărârii atacate, s-a susţinut, în esenţă, că actul adiţional nr. 403/1999 nu putea fi modificat sau anulat decât tot printr-un act autentic şi nu prin convenţia din 24 aprilie 2000, care este un act sub semnătură privată, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 5 alin. (5), art. 199 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 31/1990.
Se mai susţine că hotărârea recurată nu a ţinut seama de probele administrate, respectiv, că lipsirea de eficacitate a actului adiţional nr. 403/1999 nu prevedea nici un termen, convenţia respectându-se atât cât s-a convenit, după care actul adiţional s-a depus la Registrul Comerţului.
Recursul este nefondat.
Prealabil analizei celor două motive de recurs pe fondul lor, trebuie menţionat că, la termenul de judecată al recursului, apărătorul pârâţilor, care îi reprezenta, întrucât pârâţii au fost lipsă, a cerut să se facă în cauză aplicarea art. 246 C. proc. civ., în sensul că aceştia renunţă la judecarea acestei căi de atac.
Cum însă, nu erau îndeplinite cerinţele art. 246 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii fiind lipsă, şi nici ale art. 69 alin. (1) C. proc. civ., avocatul recurenţilor a lăsat la aprecierea Curţii soluţionarea recursului.
S-a considerat necesară această expunere prealabilă, pentru a se vedea lipsa de interes a pârâţilor în susţinerea recursului, cât şi motivul pentru care acesta s-a analizat pe fond.
În legătură cu primul motiv de recurs, textele din Legea nr. 31/1990, republicată, invocate de recurenţi, nu au fost încălcate, deoarece acestea se referă la constituirea unei societăţi comerciale (ceea ce nu este cazul) sau la modificarea acestuia printr-un act adiţional (ceea ce, de asemenea, excede obiectul procesului).
De necontestat că obiectul litigiului îl constituie convenţia din 24 aprilie 2000, prin care toate părţile semnatare au fost de acord că actul adiţional nr. 403/1999, prin care reclamanta şi-a cesionat cota din capitalul social, este nul, pârâţii obligându-se să respecte clauzele convenţiei cu bună credinţă.
Contestând această convenţie, pe motiv că, nefiind autentică, nu poate duce la modificarea actelor constitutive ale unei societăţi şi că forma autentică a actului este ad validitatem şi nu ad probationem, recurenţii se află în eroare, deoarece, prin actul sub semnătură privată (convenţia), nu s-a modificat vreun act de constituire al societăţii comerciale la care părţile erau asociaţi, ci s-a declarat, prin voinţa tuturor părţilor, ca fiind fără eficacitate actul adiţional nr. 403/1999, care, la rândul său, la data încheierii convenţiei, nu făcea parte din actul constitutiv al societăţii, nefiind înregistrat la oficiul C.C.I.A. Cluj (art. 199 din Legea nr. 31/1990) şi, deci, cele prevăzute de părţi anterior înregistrării actului adiţional, sunt obligatorii, constituie legea părţilor (art. 969 C. civ.).
Aşa cum rezultă din dosar, la mult timp după semnarea convenţiei, şi anume, în septembrie 2000, unul dintre pârâţi a depus actul adiţional nr. 403/1999 la Oficiul C.C.I.A. Cluj, încălcând astfel clauza din convenţia semnată în legătură cu efectele acestui act.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 31/1990/R numai din momentul depunerii actului constitutiv al societăţii, iar potrivit art. 119 din aceeaşi lege şi a actelor modificatoare, acestea îşi produc efectele, ceea ce nu a fost cazul în speţă.
De aceea, cu privire la convenţia din 24 aprilie 2000, operează dispoziţiile art. 1176 C. civ., în sensul că actul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca şi actul autentic, atât aceasta, cât şi actul adiţional la data semnării convenţiei, nu făceau parte din actul constitutiv al societăţii, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nici pentru cel de al doilea motiv de recurs nu operează dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Motivarea din această critică are în vedere netemeinicia hotărârii (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.) prin faptul că a fost eronat interpretat conţinutul convenţiei, în sensul că lipsirea de eficacitate a actului adiţional nu prevedea nici un termen.
Cum dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. sunt abrogate, critica vizând netemeinicia nu mai poate constitui motiv de recurs, iar, aşa cum s-a arătat, instanţa de apel s-a pronunţat asupra celor două acte (convenţie şi act adiţional) deci, nu operează art. 304 pct. 10 C. proc. civ. invocat.
De menţionat totuşi că termenul la care se referă recurenţii nu se justifică, din moment ce părţile au convenit că actul adiţional este nul, ceea ce înseamnă de la data convenţiei.
Faţă de cele arătate, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii SC C.P.S. SRL Turda, societate de producţie şi desfacere bunuri de larg consum, B.G. şi P.C., împotriva deciziei nr. 605 din 31 mai 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3636/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3643/2003. Comercial → |
|---|
