CSJ. Decizia nr. 3644/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3644/2003

Dosar nr. 9285/2001

Şedinţa publică din 24 septembrie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2223 din 21 martie 2001, a respins, ca nefondată, acţiunea introdusă de reclamanta, SC A.S. SA Bucureşti, împotriva pârâtei SC V.A. S.N.C. Buzău.

S-a reţinut că, la data de 14 octombrie 1997, între reclamantă, în calitate de locator, şi pârâtă, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 920, având ca obiect 3 autotrenuri, marca Renalut 385, termenul de închiriere fiind de 1 an de la data proceselor-verbale de predare primire a autovehiculelor.

De asemeni, s-a mai reţinut că, la 30 aprilie 1998, reclamanta a hotărât rezilierea unilaterală a contractului, începând cu data de 1 mai 1998.

Întrucât, în acţiune, reclamanta a făcut vorbire de o serie de acte şi anexe, pe care nu le-a depus însă, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ., considerându-se că nu s-a făcut dovada pretenţiilor, în sumă de 150.000.000 lei, reprezentând chirie.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, care, prin Decizia civilă 1337 din 25 octombrie 2001, a considerat că, de fapt, apelanta nu critică soluţia instanţei de fond, ci face numai o expunere a situaţiei de fapt, sentinţa fiind legală şi temeinică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, SC A.S. SA Bucureşti, care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., a susţinut că, spre deosebire de situaţia de la instanţa de fond, când nu au fost depuse actele la care s-a făcut referire în acţiune, în apel a fost îndeplinită această obligaţie legală, fiind anexate actele despre care face vorbire sentinţa şi care dovedesc acţiunea având ca obiect plata de către pârâtă a sumei de 142.662.791 lei şi nu 150.000.000 lei, cum eronat s-a cerut iniţial.

Întrucât respingerea apelului a fost motivată pe inexistenţa criticilor în drept şi în fapt, privind soluţia primei instanţe, se consideră de recurentă că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra nici uneia din probele anexate apelului, care justificau acţiunea, cel puţin în parte, şi nici nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ. faţă de refuzul intimatei de a răspunde la interogatoriul depus la dosar.

În atare situaţie, se solicită casarea deciziei cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel pentru analizarea probelor anexate apelului.

Recursul este fondat în sensul celor ce se vor arăta:

De precizat, prealabil analizei recursului, că, din motivele invocate în drept, incident este doar art. 304 pct. 10 C. proc. civ., întrucât, prin soluţia de respingere a apelului şi motivarea acesteia, nu-şi au aplicaţia art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.

Analizându-se motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 17 C. proc. civ., se constată întemeiat, avându-se în vedere considerentele pe care a fost respins apelul.

Astfel, din Decizia recurată, rezultă că, în opinia instanţei de apel, nu s-ar fi formulat critici motivate în fapt şi drept împotriva sentinţei, actele anexate neconducând la o asemenea concluzie.

Din cele de mai sus, reproduse din considerentele deciziei, rezultă că actele anexate în apel de recurenta de acum, au fost analizate, fiind, însă, înlăturate, astfel că nu se mai justifică casarea cauzei cu trimitere în scopul de a se pronunţa instanţa asupra lor.

Este adevărat că, spre deosebire de lipsa de dovezi, în susţinerea acţiunii la instanţa de fond, în apel, recurenta a depus procesele-verbale de predare-primire ale autotrenurilor, cât şi cele 5 facturi privind fiecare autotren, împreună cu nota de calcul privind sumele datorate cu titlu de chirie, plus penalităţile de întârziere, adică, exact actele la care face referire sentinţa.

Instanţa de apel, deşi precizează, în considerente, că a avut în vedere actele dosarului pe care le-a examinat, reţine, totuşi, că, de fapt, nu se critică sentinţa, ci se expune motivarea acţiunii, ceea ce este inexact.

Tocmai pentru că instanţa de fond a respins acţiunea, ca nefiind făcută dovada acesteia de către reclamantă, potrivit art. 1169 C. civ., cu actele ce se menţionează în considerentele sentinţei, apelanta de atunci (recurenta de acum) a complinit carenţa de la fond, aceasta fiind, în realitate, motivarea în fapt (art. 287 C. proc. civ.) a apelului, iar instanţa de apel, avându-se în vedere caracterul devolutiv al apelului, avea obligaţia să motiveze respingerea mijloacelor de probă anexate în această fază procesuală, şi să nu facă aplicarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., care nu era incident.

Pronunţând Decizia ce se atacă cu recurs, instanţa de apel a greşit înlăturând actele depuse de reclamantă, din care rezulta că aceasta s-a conformat dispoziţiilor art. 1169 C. civ., dovedind existenţa raportului juridic dintre ea şi pârâtă, cât şi prejudiciul cauzat de aceasta din urmă prin nerespectarea obligaţiei contractuale de plată a chiriei pentru utilajele primite.

Existenţa prejudiciului, prin neplata chiriei pentru utilajele folosite, a fost recunoscută de pârâtă prin nota de conciliere (dosar fond) act ce se completează cu notificarea trimisă pârâtei, iar pe tot parcursul procesului, inclusiv în recurs, nu s-a depus întâmpinare de pârâtă, care nu a fost prezentă la judecarea litigiului în nici o fază procesuală.

Cu privire la cuantumul prejudiciului, recurenta a precizat prin recursul scris, că, spre deosebire de acţiune, unde eronat s-a trecut suma de 150.000.000 lei, suma reală, rezultată din facturi, este de 142.000.000 lei, care include chiria şi penalizările.

Din verificarea facturilor anexate, se constată, însă, că ceea ce datorează pârâta, prin nerespectarea art. 1, 2 şi 5 din contractul de închiriere nr. 920/1997, este suma de 130.000.000 lei şi nu cât s-a solicitat prin recurs, deoarece factura nr. 2430595 priveşte plata sumei de 2.230.974 lei şi nu a sumei de 12.371.765 lei, cât s-a menţionat de recurentă.

Această concluzie rezultă din modul în care este trecută, în rubrica „Total de plată" din factură, suma datorată de pârâtă, corespunzător rubricii „semnătura de primire" şi a ştampilei recurentei.

Faptul că în rubrica „semnătura de primire" mai apare o altă sumă, de 10.140.791 lei, iar la subsolul facturii, un total de 12.371.765 lei, nu poate fi avut în vedere, deoarece nu semnifică, sub semnătura şi cu ştampila recurentei, totalul de plată. Acest total, trecut în coloana destinată prin formularul facturii, este de numai 2.230.974 lei, şi această sumă se va avea în vedere.

Această sumă, adiţionată la celelalte facturi, dă suma totală de 132.222.000 lei, din care 64.093.513 lei debit şi diferenţă penalităţi.

Întrucât penalităţile au fost calculate de recurentă la factura nr. 2430595, pentru o sumă mai mare, şi pentru a se evita o casare cu trimitere pe diminuarea valorii penalităţilor raportat la suma reţinută în recurs, s-a stabilit, prin rotunjirea totalului, ca fiind datorată suma de 130.000.000 lei.

În consecinţă se admite recursul şi se modifică Decizia, în sensul admiterii apelului reclamantei, cu schimbarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii, urmând ca pârâta să plătească reclamantei suma de 130.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Admite recursul declarat de reclamanta, SC A.S. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1337 din 25 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, modifică Decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanta, SC A.S. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 2223 din 21 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, schimbă în tot sentinţa apelată, admite acţiunea formulată de reclamanta, SC A.S. SA Bucureşti, şi obligă pârâta, SC V.A. S.N.C. Buzău, la 130.000.000 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3644/2003. Comercial