CSJ. Decizia nr. 366/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.366/2003DOSAR Nr.2488/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr.1521 din 20 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Craiova-Secţia comercială.
La apelul nominal au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că judecata recursului s-a suspendat la data de 28 mai 2002 în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, ca urmare a lipsei părţilor şi a fost repus pe rol, din oficiu, la data de 3 decembrie 2002, în vederea perimării.
Curtea constatând că recursul a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de 6 luni, în conformitate cu prevederile art.252 alin.1 Cod procedură civilă, reţine cauza în vederea soluţionării acestui incident.
CURTE.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 ianuarie 2000 reclamanta Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Protecţie a Mediului Drobeta Turnu Severin pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 97.954.895 lei redevenţă indexată şi neachitată.
Prin sentinţa civilă nr.495 din 14 iunie 2000, Tribunalul Mehedinţi a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 61.891.569 lei chirie indexată pe perioada 1997, 1998 şi 1999.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr.1521 din 20 noiembrie 2000, a admis apelul pârâtei pe care a modificat-o, în sensul că a obligat pe pârâtă la plata sumei de 57.863.169 lei cu titlul de redevenţă, respingând apelul reclamantei.
Împotriva acestei soluţii pârâta a declarat recurs, iar Curtea Supremă de Justiţie- Secţia Comercială, prin încheierea din 28 mai 2002 a dispus, potrivit art.242 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea judecării recursului, întrucât niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat în instanţă.
Având în vedere că neexecutarea recursului a rămas în nelucrare, din vina recurentei, timp de 6 luni, urmează ca, potrivit art.248 alin.1 şi alin.3 din Codul de procedură civilă, să se constate ca fiind perimat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr.1521/20 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Craiova-Secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3658/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3671/2003. Comercial → |
---|