CSJ. Decizia nr. 378/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.378/2003
DOSAR Nr.7196/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „P.E.I." SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr.801 din 5 iulie 2001 a Curţii de Apel Cluj-Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamantă S.C. „C.E.P." SRL Cluj Napoca prin avocat M.D., lipsind recurenta pârâtă S.C. „P.E.I." SRL Cluj Napoca.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este timbrat.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri prealabile şi cauza se află în stare de judecată, dă cuvântul intimatei reclamante asupra recursului.
Reprezentanta intimatei reclamante pune concluzii de respingere a recursului şi precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Reclamanta S.C. „C.E.P." SRL Cluj Napoca a chemat în judecată pârâta S.C. „P.E.I." SRL Cluj pentru a fi obligată la plata echivalentului în lei al sumei de 819 USD, cu titlu de diferenţe de curs valutar pentru perioada de 5 iulie 2000 (data emiterii facturii nr.9178209) - 28 septembrie 2000 (când a fost făcută plata facturii), precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată următoarele.
În baza contractului de comision nr.654/7 ianuarie 1999 încheiat cu pârâta a intermediat achiziţionarea de către aceasta a produselor electronice prevăzute în art.1 din contract la preţul convenit de 70.621 USD, plus TVA (în total 83.333 USD), sumă care includea şi comisionul perceput de reclamantă, în procent de 1 %.
Pârâta a efectuat plăţi parţiale, dintre care unele au fost efectuate cu mari întârzieri faţă de termenele convenite în contract.
Datorită acestor întârzieri şi a faptului că părţile au convenit prin contractul de comision achitarea preţului în valută, s-au născut diferenţe de curs valutar pentru care a emis factura nr.9178209/5 iulie 2000 în valoare de 156.044.273 lei, care la data emiterii facturii reprezenta echivalentul a 7289 USD la cursul de 21.373 lei/1 USD. Pârâta nu a contestat factura şi a plătit-o la data de 28 septembrie 2000 cu ordinul de plată nr.236, când cursul valutar a fost de 24.117 lei/1 USD, ceea ce înseamnă că pârâta a achitat practic suma de 6.470 USD, iar nu 7.289 USD cât reprezenta la data emiterii facturii, astfel că a rămas o diferenţă de 819 USD.
Tribunalul Cluj-Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr.564/15 martie 2001, a respins acţiunea reclamantei.
Curtea de Apel Cluj-Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr.801/5 iulie 2001, a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei tribunalului, pe care a modificat-o însensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei din ziua plăţii a sumei de 819 USD, precum şi 4.815.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi 986.160 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Conform contractului părţile au convenit ca valoarea produselor în sumă de 70.621 USD să fie achitată în valută, iar TVA la cursul în lei din ziua plăţii.
Împrejurarea că facturile au fost emise în lei nu reprezintă o modificare a clauzei contractuale, ci este determinată de faptul că în raporturile contractuale dintre rezidenţă, încasările şi plăţile se realizează în moneda naţională.
Nimic nu împiedică părţile să stabilească preţul produselor în valută, pentru a preîntâmpina producerea unor prejudicii rezultate din neexecutarea întocmai a prevederilor contractului.
Pe cale de consecinţă, emiterea de către reclamantă a facturii reprezentând diferenţă de curs valutar şi achitarea ei de către pârâtă nu înseamnă o plată nedatorată, ci executarea obligaţiilor contractuale.
Împotriva deciziei instanţa de apel a declarat recurs pârâta, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, următoarele.
Prin contractul de comision s-a prevăzut plata în valută, iar pentru procentul de 22 % care reprezintă TVA, plata în lei, la cursul zilei.
Reclamanta a emis facturile în lei, facturi pe care le-a achitat.
Potrivit art.8.3 din HG nr.512/1998 cu privire la aplicarea OG nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul când s-ar prevedealivrarea de bunuri sau prestarea de servicii în devize, prestatorul este obligat să emită concomitent factura atât în devize cât şi în lei.
Pentru a pretinde diferenţa de curs valutar, reclamanta trebuia să factureze şi în devize mărfurile respective, prin facturarea numai în leis-au modificat dispoziţiile contractuale.
În condiţiile în care nu există obligaţia de plată pentru diferenţe de curs valutar, pretinsă prin factura nr.9178209/5 iulie 2000, o asemenea obligaţie nu există nici pentru diferenţa de curs în plata acestei facturi. Factura a fost achitată din eroare.
În subsidiar arată că procentul de 22 % care reprezintă TVA ar urma să nu sufere fluctuaţiile pieţii valutare, întrucât în contract nu s-a prevăzut că va fi plătit la cursul din ziua plăţii, ci că va fi plătit în lei la cursul zilei şi odată fixat în lei nu va mai putea fi actualizat.
Recursul este nefondat.
În contractul de comision s-a prevăzut valoarea în valută a produselor importate şi plata în valută a acestora, iar procentul de 22 % care reprezintă TVA să fie plătit în lei la cursul zilei.
Însă, în conformitate cu art.18 din Regulamentul valutar, încasările şi plăţile între părţi nu se puteau realiza decât în moneda naţională.
Ca atare, pentru ca pârâta să achite contravaloarea produselor achiziţionate, reclamanta trebuia să emită factura în lei. Acest mod de facturare fiind impus de reglementările în vigoare, nu constituie o modificare a clauzelor contractuale, ci o modalitate de plată a preţului produselor achiziţionate. Prin faptul că pârâta a achitat în lei facturile, a acceptat şi modalitatea de plată în lei.
Împrejurarea că în altă reglementare s-a prevăzut emiterea şi a facturii în devize, iar reclamanta nu a emis-o, nu exonerează pârâta de plata facturii, urmând ca reclamanta să suporte consecinţele nerespectării acelei reglementări. De altfel, HG nr.512/1998 şi OG nr.3/1992 invocată de pârâtă are ca obiect taxa pe valoarea adăugată şi nu raporturile contractuale dintre părţi.
Introducerea în contract a clauzei referitoare la plata în valută a preţului produselor a avut ca scop protejarea intereselor reclamantei faţă de devalorizarea continuă a monedei naţionale şi a faptului că ea a achiziţionat produsele importate cu plata în valută.
În măsura în care pârâta a făcut plăţi parţiale sau cu întârziere ea răspunde pentru neîndeplinirea exactă a obligaţiei. În acest sens art.1073 Cod civil, prevede dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar dreptul la dezdăunare. Prin urmare, reclamanta a fost îndreptăţită să emită factura nr.9178209/5 iulie 2000 pentru diferenţele valutare rezultate din neexecutarea întocmai a obligaţiei contractuale de către pârâtă şi care a fost achitată de pârâtă la data de 28 septembrie 2000.
Afirmaţia pârâtei că din eroare a achitat factura nr.9178209 reprezentând diferenţe de curs valutar în valoare de 156.044.273 lei, este infirmată de actele depuse de reclamantă în recurs şi din care reiese căs-au negociat diferenţele de curs valutar, iar pârâta a fost de acord cu suma facturată (fila 14).
Cum pârâta a achitat cu întârziere factura nr.9178209/2000 datorită devalorizării monedei naţionale, au rezultat noi diferenţe de curs valutar şi care justifică cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la aceste diferenţe.
Obiectul litigiului fiind plata cu întârziere a preţului mărfii, susţinerea pârâtei că procentul de 22 % care reprezintă TVA nu suferă fluctuaţiile pieţii valutare este irelevantă în cauză şi se înlătură.
Faţă de cele arătate, curtea constată că Decizia curţii de apel este temeinică şi legală şi nefiind îndeplinite condiţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâtei, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. „P.E.I." SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr.801/5 iulie 2001 a Curţii de Apel Cluj-Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3776/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3780/2003. Comercial → |
|---|
