CSJ. Decizia nr. 4202/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4202/2003

 Dosar nr. 1614/2003

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu în procedură de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale la data de 10 iulie 2003, Curtea de Apel Bacău a admis cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei nr. 818 din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Neamţ până la soluţionarea de către instanţa de recurs (Curtea de Apel Bacău a cererii de suspendare formulată în recurs) formulată de petiţionara S.C. P. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu S.C. R. S.A. Săvineşti.

Împotriva încheierii a declarat recurs intimata S.C. R. S.A. Săvineşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că aceasta s-a dat fără depunere de cauţiuni încălcându-se astfel prevederile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul se va respinge avându-se în vedere certificatul depus de către petiţionara S.C. P. S.A. Bucureşti din care rezultă că prin Decizia 883 din 7 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bacău recursul a fost soluţionat. Cum suspendarea provizorie s-a dat până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în recurs şi cum din certificatul depus nu rezultă că în recurs s-a formulat o astfel de cerere prezentul recurs a rămas fără obiect.

Faţă de considerentele ce preced, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. R. S.A. Săvineşti împotriva încheierii din 10 iulie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4202/2003. Comercial