ICCJ. Decizia nr. 4203/2003. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4203/2003

Dosar nr. 1524/2002

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 6463 din 21 noiembrie 2001 Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 13 din 17 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel Curtea a reţinut că faţă de obiectul pricinii, respectiv rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 307/1994 cu repunerea părţilor în situaţia anterioară raportat la dispoziţiile art. 3231 din Legea nr. 99/1999 care stabileşte expres situaţiile de competenţa Curţii de Apel, acţiunea nu face parte din nici una din categoriile de acţiuni la care textul precizat se referă, procesul de privatizare fiind încheiat în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. a) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare intimatul pârât S.C. I.R.I. I.N.I. invocând ca temei legal dispoziţiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., motivând că în recurs nu a fost citat la sediul său real, depunând certificatul de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului la data de 26 ianuarie 1999.

Contestaţia în anulare este nefondată.

Potrivit art. 317 pct. 1 C. proc. civ. această cale extraordinară de atac poate fi primită în situaţia în care procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

Ori din actele dosarului respectiv contractul de vânzare cumpărare acţiuni a cărei rezoluţiune se cere rezultă că sediul pârâtei era la nr. 13, adresă la care a şi fost citată procedura fiind legal îndeplinită.

Obligaţia de comunicare a noului sediu social partenerului de contract revenea pârâtului, astfel că nu se poate reţine motivul invocat.

De altfel prin admiterea recursului pricina nu s-a judecat în fond, ci cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei competente.

Faţă de cele arătate, nefiind îndeplinite condiţiile art. 317 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de S.C. I.R.I. Bucureşti împotriva deciziei nr. 6463 din 21 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4203/2003. Comercial