CSJ. Decizia nr. 438/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 438Dosar nr. 7279/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiune, reclamanta S.C. G. SRL Negreşti a chemat-o în judecată pe pârâta R. S.A. Negreşti Oaş şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată să conecteze posturile telefonice desfiinţate abuziv şi să plătească prejudiciul cauzat prin deconectare, cu cheltuieli de judecată aferente.
Tribunalul Satu Mare prin sentinţa nr. 93 pronunţată la 26 februarie 2001 a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să conecteze posturile telefonice cu nr. 853200 şi 853297 la reţeaua telefonică. Prin aceeaşi sentinţă, capătul de cerere pentru plata sumei de 25.000.000 lei reprezentând despăgubiri a fost respins.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea care, prin Decizia nr. 308 din 12 iunie 2001 a respins ca nefondate apelurile declarate de cele două părţi în proces.
Critica reclamantei privind neacordarea sumei de 25.000.000 lei cu titlu de despăgubiri actualizate a fost înlăturată cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cert cât şi pentru motivul că art. 9.4 şi art. 9.5 din Ordinul nr. 122/1998 limitează în mod expres obligaţiile pârâtei.
Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu retroactivează şi deci nu se aplică în speţă.
Şi criticile apelantei pârâte au fost apreciate ca nefondate întrucât reclamanta a reclamat faptul că sumele incluse în facturile telefonice sunt mai mari decât valoarea impulsurilor. A mai reţinut instanţa de apel că pârâta este în culpă întrucât nu a respectat prevederile art. 8 pct. 3 şi art. 8 pct. 4 din Ord. nr. 122/1998.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs pârâta S.N.Tc. R. S.A., D.Tc. Satu Mare, care în temeiul art. 304 alin. (8) C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunţată în apel şi, în fond, respingerea acţiunii.
Recurenta a susţinut că desfiinţarea posturilor telefonice s-a datorat neplăţii impulsurilor consumate şi facturate, aşa încât în opinia sa, nu a fost vorba de o desfiinţare abuzivă.
În sensul aceleiaşi critici recurenta a mai susţinut că reclamanta nu a reclamat sumele facturate ci a solicitat eliberarea facturii detaliate.
Reclamaţia pentru impulsuri a fost depusă în interiorul termenului de suspendare când nu se mai putea face o verificare din moment ce postul telefonic era suspendat.
Recurenta a contestat şi faptul că s-ar fi înregistrat la D.Tc. adresa din data de 27 mai 1999.
În concluzie recurenta a susţinut că desfiinţarea posturilor telefonice a fost determinată de conduita culpabilă a reclamantei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Din examinarea actelor dosarului în raport de criticile formulate se constată că, în adevăr, suspendarea posturilor telefonice aparţinând reclamantei a fost făcută cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Ordinul Ministrului Comunicaţiilor nr. 122/1998 potrivit cărora în caz de reclamare a sumelor facturate obligaţia de plată se suspendă pe întreaga perioadă de cercetare.
Potrivit art. 8 alin. (4) din acelaşi ordin, în cazul în care utilizatorul este nemulţumit de modul de rezolvare a reclamaţiei la nivelul oficiului comercial, acesta are dreptul să se adreseze direcţiei de telecomunicaţii, termenul de plată fiind în continuare amânat.
În speţă, aşa cum corect au reţinut instanţele de fond şi apel, recurenta pârâtă nu a răspuns reclamaţiilor intimatei dar a trecut la deconectarea posturilor telefonice.
Recurenta a justificat în alţi termeni această măsură prin susţinerea că intimata nu şi-a exercitat dreptul de a reclama numărul de impulsuri pentru a declanşa procedura de verificare prevăzută de Ordinul nr. 122/1998.
Din înscrisurile aflate la dosarul de fond, rezultă că astfel de reclamaţii au fost formulate, numai că, recurenta nu a răspuns la acestea şi în loc să uzeze de dreptul de a suspenda posturile telefonice respective pe perioada cercetărilor a trecut direct la desfiinţarea lor, măsură care poate fi apreciată, în împrejurările speţei, ca abuzivă.
Recurenta a contestat în faţa instanţelor primirea reclamaţiei nr. 81 din 26 mai 1999 dar în dosarul Judecătoriei Negreşti Oaş se află răspunsul dat de O.P. Negreşti prin care se infirmă această susţinere prin confirmarea predării menţionatei adrese, recurentei, la data de 27 mai 1999.
Prin urmare, soluţiile pronunţate în cauză se fundamentează pe actele dosarului iar înţelesul probelor nu a fost interpretat greşit cum a susţinut recurenta atunci când a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.Tc. R. S.A., D.Tc. Satu Mare, împotriva deciziei nr. 308 din 12 iunie 2001 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 720/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 43/2003. Comercial → |
|---|
