ICCJ. Decizia nr. 4600/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4600/203
Dosar nr. 1461/2003
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC L.K. SRL Iaşi, a chemat în judecată pe pârâta SC S.O.A. Iaşi, solicitând plata despăgubirilor, cauzate prin nerespectarea contractului de locaţiune, în valoare de 10.784.182.348 lei cheltuieli de judecată şi daune provocate prin evacuarea înainte de termen, întrucât locatorul i-a interzis evacuarea înainte de expirarea contractului şi nu i-a considerat lucrările de investiţie realizate.
Reclamanta îşi completează acţiunea, solicitând şi rezilierea contractului de închiriere şi despăgubiri, în valoare de 500.000.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 96 din 16 iunie 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 10.784.182.348 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiţii şi la 500.000.000 lei daune, reprezentând beneficiul nerealizat, a reziliat contractul de locaţiune şi a obligat pe pârâtă la 156.931.823 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada lucrărilor de investiţii, prin expertiză extrajudiciară, aşa încât, potrivit art. 3 din contract, acesta se prelungea pe o perioadă de 5 ani.
Nerespectarea clauzelor contractuale şi evacuarea intempestivă a reclamantei obliga locatorul la restituirea investiţiilor, dar şi la daune pentru beneficiul nerealizat – dovedit cu acte şi martorul A.C.I. Ca o consecinţă şi capătul de cerere, privind rezilierea contractului din culpa pârâtei, este întemeiat.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susţine că instanţa de fond a acordat reclamantei mai mult decât a cerut, în sensul că, din valoarea pretenţiilor formulate, nu a scăzut sumele datorate cu neplata chiriei; a făcut o greşită aplicare a legii, ignorând art. 4 din Legea nr. 15/1994 şi dispoziţiile actului adiţional la contract; nu s-a pronunţat asupra probelor administrate, privind facturile emise pentru plata chiriei şi a utilităţilor, în schimb, a avut în vedere o expertiză efectuată fără măsurători şi fără documente justificative.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Probele reprezintă o instituţie centrală în proces, pentru aflarea raporturilor juridice născute, modificate sau stinse între părţi, fără de care hotărârea judecătorească este lipsită de temei.
Limitării materialului probator furnizat de părţi, judecătorul îi opune dreptul şi chiar obligaţia de a ordona, din oficiu, toate probele pe care le socoteşte utile pentru aflarea adevărului, chiar dacă părţile se împotrivesc, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Iar instanţa de fond a considerat indispensabilă efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea aspectelor contestate şi a dispus, la termenul din 27 mai 2003, repunerea cauzei pe rol pentru administrarea acestei probe.
Pentru considerentul inutilităţii expertizei, exprimat de părţi la termenul din 16 iunie 2003, instanţa, în mod surprinzător, fără o motivaţie chiar formală, constată cauza în stare de judecată.
Proba a fost dispusă de instanţă, iar, în principiu, orice probă este a cauzei, nu a părţilor şi poate fi administrată chiar împotriva voinţei acestora.
Contestată, expertiza extrajudiciară pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia, creează îndoieli asupra realităţii faptelor şi pune în discuţie forţa probantă a acesteia, cu atât mai mult, cu cât obiectul acesteia îl constituia evaluarea financiară a investiţiilor detaşat de dispoziţiile contractului părţilor.
Procedând astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre criticabilă nu numai sub aspectul judecăţii de fond, al aflării adevăratelor raporturi dintre părţi, dar şi sub aspect procesual, revenind nemotivat asupra unei probe concludente şi utile cauzei.
Stabilirea desdăunărilor în raport cu dispoziţiile contractuale, referitoare la valoarea investiţiilor şi a compensaţiilor, dar şi în raport cu probele administrate, nu poate fi aproximată sau prezumată.
Este motivul pentru care expertiza tehnică era o probă concludentă, pertinentă şi utilă, pe care, în rejudecare, instanţa de fond o va administra.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta, SC S.O.A. Iaşi, împotriva sentinţei nr. 96 din 16 iunie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4595/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4624/2003. Comercial → |
|---|
