Strămutare. Sentința nr. 16/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 129/64/2014

ROMANIA

CURTEA DE APEL B.

Secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.16/F DOSAR NR._

Ședința camerei de consiliu din 1 aprilie 2014

PREȘEDINTE G. Ș. - judecător

C. N. - grefier

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petenta S.C. R. S.A. prin care solicită strămutarea judecării dosarului nr._ al Tribunalului B.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse note de ședință întocmite de petenta S.C. R. S.A. și întâmpinare formulată de intimata S.C. AS I. S.A.

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel B. în soluționarea cererii de strămutare formulată de petenta S.C. R. S.A. și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_, creditoarea S.C. R. S.A. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr._ al Tribunalului B., în temeiul dispozițiilor art. 140-147 din Noul Cod de procedură civilă, pentru motiv de bănuială legitimă.

În ședința publică din data de 1.04.2014 instanța, din oficiu a invocat excepția lipsei competenței materiale, cu privire la care se rețin următoarele:

Potrivit art. 3 din Legea 76/2012 dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .. Tot astfel, art. 24 NCPC statuează că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., iar procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Este real că strămutarea constituie un incident procedural privitor la competența instanței și a fost solicitată după . noului cod de procedură civilă, însă cererea a fost formulată în cadrul unui proces început cu mult înainte de . noii legi de procedură, sub imperiul vechiul cod de procedură civilă.

În lumina acestor considerente devin aplicabile dispozițiile art. 39 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă, potrivit cu care cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 158, 159 alin.1 pct.2, 1591 din vechiul Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția lipsei competenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a instanței.

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de creditoarea S.C. R. S.A. cu privire la cauza ce formează obiectul dosarului civil nr._ al Tribunalului B.. Secția a II-a Civilă, C. Administrativ și Fiscal în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. Ș. C. N.

Red.G.Ș. /01.04.2014

Dact.C.N./02.04.2014

- 2 exemplare -

ROMANIA

CURTEA DE APEL B.

Secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale

Dosar nr._

C ă t r e,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

P. prezenta vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.16/F din 1.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul civil nr._ s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de creditoarea S.C. R. S.A. cu privire la cauza ce formează obiectul dosarului civil nr._ al Tribunalului B.. Secția a II-a Civilă, C. Administrativ și Fiscal în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

P. urmare vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul civil nr._ al Curții de Apel B., dosar ce conține 27 file.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. Ș. C. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 16/2014. Curtea de Apel BRAŞOV