Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Decizia nr. 1752/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1752/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 4096/2/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1752
Ședința publică din data de 10.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M.
JUDECĂTOR: A. L. Z.
JUDECĂTOR: D. V.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare (recurs) formulat de contestatorii C. V., C. M. și C. V. N., împotriva deciziei civile nr. 1570 din 04.07.2012, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. G. H. CEAHLĂUL S.A.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata prin avocat P. G., cu împuternicire avocațială la fila 48 din dosar, lipsind contestatorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 08.10.2014, s-a depus la dosar, prin Serviciul registratură, de către contestatori, cerere de renunțare la judecată.
Intimata, prin avocat, solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată, formulată de contestatori și să-i oblige pe contestatori la plata cheltuielilor de judecată. Solicită instanței amânarea pronunțării pentru a depune la dosar decontul de cheltuieli și chitanțele.
Având în vedere că pricina a fost strigată pe lista de amânări fără discuție, cu toate părțile prezente, iar contestatorii nu s-au prezentat, Curtea lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata prin avocat P. G., cu împuternicire avocațială la fila 48 din dosar, lipsind contestatorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 08.10.2014, s-a depus la dosar, prin Serviciul registratură, de către contestatori, cerere de renunțare la judecată.
Intimata, prin avocat, solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată, formulată de contestatori și să-i oblige pe contestatori la plata cheltuielilor de judecată. Solicită instanței acordarea unui termen scurt, de o săptămână pentru că lipsește una dintre chitanțe referitoare la cheltuielile de judecată. Depune la dosar decont cu privire la cheltuielile de judecată.
Curtea pune în vedere intimatei, prin avocat, că după încheierea dezbaterilor nu se mai pot depune înscrisuri la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată, formulat de contestatori.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare
Prin decizia civilă nr.1570 de la 04 Iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurenții C. V., C. M. și C. V. N. împotriva sentinței comerciale nr.1067/22.06.2011 și a încheierilor din data de 15.06.2011 și din 17.06.2011 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, cât și împotriva încheierii din 1.03.2004 pronunțate de Tribunalul N. în dosarul nr. 1374/E/2003, în contradictoriu cu intimata . SA.
In motivare s-a retinut ca prin sentința comercială 1067/22.06.2011 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în urma strămutării dosarului inițial înregistrat pe rolul Tribunalului N., au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei de calitate procesuală activă, precum și acțiunea formulată de reclamanții C. V., C. V. N. și C. M. împotriva pârâtei . SA având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârilor adunărilor generale extraordinare a asociaților din data de 11.06.2001 și 27.08.2002, pentru majorarea capitalului social al societății, anularea celor 176.600 acțiuni nominative emise ca urmare a majorării capitalului social, revenirea la situația anterioară adoptării acestor hotărâri și recunoașterea numărului de acțiuni dobândite anterior datei de 11 iulie 2002, cu care să fie înscriși în registrul acționarilor.
Curtea a considerat vădit nefondate criticile recurenților privind negarea calității lor procesuale active sau înlăturarea caracterului imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității absolute. Astfel, prin încheierea pronunțată la data de 01.03.2004, nedesființată cu prilejul strămutării cauzei, reluată în considerentele sentinței, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune. Totodată, prin sentința pronunțată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a recurenților, recunoscându-li-se implicit dreptul de a invoca motive de nulitate absolută a celor două hotărâri AGEA adoptate, chiar în ciuda pronunțării anterioare a încheierii din 01.03.2004, aspect ce nu poate fi analizat în cadrul recursului promovat de reclamanți, potrivit art.296 C.p.civ.
În ceea ce privește capătul de cerere privind recunoașterea calității de acționari pentru un anume număr de acțiuni, Curtea a constatat că, prin cererea completatoare depusă la data de 10.02.2010, după prima zi de înfățișare care fusese în fața Tribunalului N., reclamanții au solicitat recunoașterea numărului de acțiuni cu care erau înscriși în registrul acționarilor anterior datei de 11.07.2002, și nu la data de 31.12.2001, cum eronat precizează în recurs, în condițiile în care acțiunile sunt titluri negociabile, care pot circula rapid pe piață într-un interval scurt, iar dovada dreptului de proprietate nu se putea realiza decât prin mențiunile înscrise în registrul acționarilor, conform art.98 din Legea nr.31/1990.
Față de suspiciunile recurenților privind conduita instanței de fond, motivele de bănuială legitimă care au determinat strămutarea pricinii de la Tribunalul N., prin încheiere fără motivare, conform art.40(4) C.p.civ., nu se pot răsfrânge și asupra actelor de procedură realizate de această instanță, doar instanța care a judecat cererea de strămutare având atributul de a dispune înlăturarea acestora, conform aceluiași text de lege, și cu atât mai mult nu pot fi invocate în mod direct drept critici împotriva instanței care a pronunțat hotărârea în urma strămutării. De asemenea, măsura dispusă nu afectează ab initio legalitatea administrării probei cu expertiză prin comisie rogatorie la aceiași instanță, cu atât mai mult cu cât, această măsură a avut în vedere buna administrare a justiției, ținând cont de faptul că imobilul și toate documentele contabile se aflau pe raza acelei instanțe, fiind accesibile experților judiciari înscriși pe listele Tribunalului N..
Recurenții au criticat conduita completului de judecată și prin intermediul cererilor de recuzare depuse la dosar. Dispunerea unor măsuri procesuale de către instanța de judecată nu echivalează cu antepronunțarea asupra pricinii care se judecă și nu pot fi cenzurate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Recurenții au afirmat că au fost împiedicați să formuleze o a treia cerere de recuzare, deși și-au declarat în mod expres intenția în ședința publică. Fără a se cunoaște conținutul și motivarea unei asemenea pretinse cereri de recuzare, această declarație orală apare ca fiind făcută după închiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fond, contrar dispozițiilor art. 29(1) C.p.civ. Mai mult, dezvoltarea motivelor unei asemenea cereri în cadrul punctului IX din cererea de recurs arată că aceasta ar fi fost întemeiată tot pe dispozițiile art. 27 pct. 7 C.p.civ. și privea tot măsurile procesuale dispuse de instanță, fiind inadmisibilă, potrivit art. 28(3) C.p.civ., aspect ce putea fi reținut și de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat, conform art. 30(4) C.p.civ.
În condițiile în care, cu prilejul judecării căii de atac a recursului, sub incidența dispozițiilor art. 3041 C.p.civ., s-a administrat proba cu înscrisuri la solicitarea recurenților, aceștia nu mai pot invoca o vătămare legată de respingerea acestor probe de către prima instanță.
În ceea ce privește falsul invocat în legătură cu actele prezentate de pârâtă, circumstanțiată prin intermediul motivelor de recurs la hotărârea AGEA din 11.06.2002 și raportul de evaluare întocmit de ., Curtea constată că recurenții nu au contestat în niciun moment semnătura acestor documente tehnoredactate, care nu le aparține, ci au susținut că aspectele consemnate în acestea nu ar corespunde realității, situație în care nu aveau deschisă procedura falsului prevăzută de art. 180 și urm. C.p.civ., ci le revenea sarcina de a proba cele afirmate, conform art. 1169 C.civ. 1864.
Instanta de judecată a fost investita cu o acțiune având drept capăt principal de cerere constatarea nulității absolute a hotărârilor AGEA din 11.06.2002 și 27.08.2002 pentru motivele dezvoltate în cererea depusă la data de 23.07.2003, precizată la 15.10.2003, care nu au suferit modificări până la închiderea dezbaterilor. Prin urmare, orice motiv de nulitate invocat prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei nu putea fi analizat, pentru că ar fi determinat încălcarea principiului contradictorialității, publicității procesului civil și a dreptului la apărare al părții adverse.
Societatea a publicat în Monitorul Oficial din 20.05.2002 și în ziarul Monitorul din 18.05.2002 convocatorul pentru întrunirea adunării generale a acționarilor în data de 10.06.2002 sau în 11.06.2002, în cazul neîntrunirii cvorumului pentru ținerea adunării la prima convocare, cu următoarea ordine de zi: solicitarea acționarilor recurenți de divizare a societății și aprobarea în principiu a majorării capitalului social și numirea unui expert pentru evaluare.
În limita acestor puncte de pe ordinea de zi, în mod explicit anunțate, fără a se aduce nicio modificare actului constitutiv al societății, acționarii prezenți au respins propunerea de divizare a societății și au fost de acord, în principiu, cu majorarea capitalului social, aspecte menționate și în hotărârea nr. 1/11.06.2002.
Potrivit procesului - verbal al ședinței, primit sub semnătură de recurentul C. V., prezent la dezbateri, în cadrul acestor discuții de principiu, contradicțiile dintre acționari au purtat în ceea ce privește modalitatea de majorare și categoria de bunuri ce ar fi utile activității societății. Cu prilejul acestei adunări, administratorul societății, în exercitarea atribuțiilor sale de administrare a societății, a prezentat acționarilor un studiu de oportunitate, prin care sublinia necesitatea achiziționării unui sediu administrativ care urma a constitui obiectul aportului la majorarea capitalului social din partea unui acționar. Procesul - verbal din data de 11.06.2002, depus de pârâtă, a fost semnat de membrii prezidiului, aleși în cadrul adunării, și de președintele desemnat, iar recurentul C. V. a consemnat obiecțiunile sale privind modalitatea de majorare propusă de unul dintre acționari, dar a fost de acord, în final, ca și ceilalți prezenți, cu propunerile din studiul de oportunitate și cu desemnarea ., concluzie nerăsturnată de recurenți prin alte mijloace de probă. Desemnarea unui expert în vederea evaluării bunurilor ce urmau a constitui obiectul aporturilor devenea obligatorie potrivit dispozițiilor art. 210(1) din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data demarării procedurii în vederea majorării capitalului social apreciată ca fiind data publicării convocatorului).
Mențiunile de la art. 3 din hotărâre privind împuternicirea administratorului să ducă la îndeplinire hotărârea nu fac decât să reia aspecte ce intrau oricum în competența administratorului unei societăți, acelea de a duce la îndeplinire hotărârile adunărilor generale ale acționarilor și de a convoca adunări.
Intimata nu a contestat faptul că această hotărâre nu a fost publicată în Monitorul Oficial, dar acest aspect nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii, fiind vorba de o măsură de publicitate ulterioară adoptării sale. Pe de altă parte, o eventuală publicare în Monitorul Oficial ar fi avut drept scop asigurarea publicității măsurii pentru exercitarea dreptului de preferință al acționarilor, conform art. 206 din lege, drept care încetează în cazul în care noile acțiuni reprezintă aporturi în natură, potrivit dispozițiilor în vigoare ale art. 213 din Legea nr. 31/1990.
Orice critică a recurenților privind caracterul inutil al acestei majorări nu putea fi primită în cadrul acțiunii în anularea hotărârilor A., ce analizează doar conformitatea acestora cu legea sau actul constitutiv și nu oportunitatea măsurilor adoptate, care rămân în sfera libertății de apreciere a acționarilor cu drept de decizie în cadrul adunărilor generale. Din acest motiv, un pretins studiu de fezabilitate, care urmărea verificarea eficienței măsurii din perspectivă economică, nu era obligatoriu potrivit legii, ci putea constitui doar o opțiune a acționarilor adoptată cu majoritatea cerută de lege pentru orice hotărâre sau promovată individual de acționari pentru a-i sprijini în dezbaterile asupra ordinii de zi. Acționarii nu pot invoca nici necunoașterea consecințelor unei majorări a capitalului social cu aport în natură din partea unui acționar pentru că s-ar afirma propria culpă, propria lipsă de diligență în manifestarea dreptului de vot în cadrul adunării, cu atât mai mult cu cât și acționarii recurenți au avut o propunere de aport în natură, care nu a fost acceptată.
Conform celor dezbătute la data de 11.06.2002, a fost convocată o nouă adunare generală pentru a se decide asupra majorării de capital prin aport în natură. Convocatorul publicat în Monitorul Oficial din 05.08.2002 făcea trimitere la dispozițiile art. 210(3) din lege privind convocarea unei noi adunări, după depunerea raportului de expertiză, pentru când acționarii, având în vedere concluziile experților, să poate hotărî majorarea capitalului social.
Cu prilejul celei de-a doua convocări, la data de 27.08.2002, cu unanimitatea celor prezenți, reprezentând 95,30% din capitalul social, AGEA a hotărât majorarea capitalului social prin emiterea a 176.660 acțiuni, cu suma de 4._ ROL, reprezentând aportul în natură al acționarului Tonco G.. Acțiunile noi au fost emise la valoarea nominală prevăzută în actul constitutiv de la acel moment. Potrivit listei de prezență întocmite cu prilejul ședinței și confirmate de cenzori, recurenții au fost prezenți, iar recurentul C. V. a fost desemnat și în prezidiu, conform mențiunilor din procesul – verbal al adunării, de altfel, fără acești trei acționari, nefiind posibilă consemnarea unei prezențe de 95,3%. Procesul verbal nu poartă mențiunea niciunei obiecțiuni din partea recurenților, iar dovada nu a fost răsturnată cu nici un mijloc de probă administrat în cauză.
Actul adițional la actul constitutiv redactat în baza acestei hotărâri a fost publicat în Monitorul Oficial în baza încheierii judecătorului delegat nr. 9191/03.09.2002 și a stat la baza înscrierii mențiunii de majorare a capitalului social, conform art. 199(3) din lege.
Acțiunile noi au fost emise la valoarea nominală prevăzută în actul constitutiv de la acel moment, capitalul social nesuferind nicio modificare anterior acestei hotărâri.
În ceea ce privește evaluarea aportului, Curtea A constatat că acționarii au desemnat în cauză societatea care urma să efectueze expertiza, conform art. 210(1) din lege, aceasta fiind prezentată acționarilor în cadrul adunării din 27.08.2002. Evaluarea aportului urmărea stabilirea valorii de circulație a bunului propus ca aport la momentul efectuării acesteia și nu implica raportarea valorică a aportului în natură la valoarea curentă a patrimoniului societății, astfel cum au susținut în mod eronat reclamanții. Totodată, nu a existat nicio normă legală care să impună unei societăți reevaluarea patrimoniului anterior unei măsuri de majorare a capitalului social, fiind o măsură aflată în marja de apreciere absolută a voinței acționarilor exprimată în cadrul adunării generale.
Dispozițiile HG nr. 403/2000 nu au impus obligativitatea reevaluării patrimoniului în urma procesului inflaționist și mai mult, această măsură, chiar realizată, nu ar fi condus automat la majorarea capitalului social și implicit a valorii nominale a acțiunilor. Conform dispozițiilor art. 205(3) din Legea nr. 31/1990 de la acea dată, diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului social puteau fi incluse în rezerve și utilizate pentru majorarea capitalului social, dar se menținea dreptul absolut al adunării generale a acționarilor de apreciere asupra oportunității unei asemenea măsuri, ce nu poate fi cenzurat de instanțele de judecată.
Pentru preîntâmpinarea eventualelor dezechilibre între acționari în cursul existenței societății ca urmare a unor majorări de capital cu aport exclusiv din partea unor acționari, legiuitorul a oferit acționarilor posibilitatea emiterii de acțiuni cu primă de emisiune, dar revenea tot adunării acționarilor dreptul de a opta și a aplica o asemenea modalitate, propunerea putând veni din partea oricărui acționar, cel care avea și calitatea de administrator neavând o obligație legală în acest sens.
Prin urmare, în mod corect au fost înlăturate motivele de nulitate decurgând din aprecierile eronate ale recurenților cu privire la evaluarea aportului cu prilejul majorării capitalului social prin raportare la valoarea de circulație a întregului patrimoniu. Din perspectiva limitării puterii de apreciere a instanței, doar cu privire la motive de nelegalitate a hotărârilor contestate și nu de oportunitate, precum și a respectării cadrului procesual creat chiar de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată inițială, se impunea și cenzurarea obiectivelor propuse de reclamanți pentru expertiza contabilă, a obiecțiunilor formulate sau a celorlalte probe propuse de acesta, fiind inutile cauzei aspectele privind valoarea reală a patrimoniului societății la data majorării sau eficiența economică a unui asemenea aport.
Referitor la pretinsul fals din cuprinsul raportului de evaluare cu privire la calitatea acționarului de proprietar al bunului evaluat la data întocmirii raportului, rolul raportului era exclusiv de evaluare a bunului, calitatea de proprietar impunându-se la data majorării capitalului social, când constituirea acestuia ca aport avea efecte translative de proprietate, conform art. 65 prevăzut lege în cazul înmatriculării, dar aplicat prin analogie și în cazul majorării capitalului social, în baza art. 207(1) din lege.
În ceea ce privește valabilitatea votului exprimat de acționarul Tonco G., care deținea și calitatea de administrator, Curtea a achiesat la punctul de vedere al primei instanțe privind inexistența unui conflict de interese între acesta și societate, care să-i fi impus abținerea de la vot potrivit art. 125, 126 și 145 din lege.
Pe lângă faptul că, din chiar susținerile recurenților – reclamanți, rezultă afirmarea unui conflict de interese între acesta și ceilalți acționari, intenția de a contribui la majorarea capitalului social cu un aport în natură nu creează prezumția existenței unui conflict de interese între acționar și societate și nu limitează dreptul de vot al acestuia în cadrul adunării generale a acționarilor întrunită, pentru a hotărî majorarea capitalului social. Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în situația societății intimate, ci doar în cazul societăților constituite prin subscripție publică și, prin analogie, majorărilor de capital realizate prin subscripție publică potrivit art. 207(2) din lege.
Impotriva acestei decizii au declarat contestatie in anulare C. V., C. M. și C. V.-N., invocand prevederile art. 318 teza a II-a C.pr.civ.
S-a omis examinarea primului motiv de casare, în cadrul căruia s-a demonstrat exhaustiv că încă de la primul termen de judecată - derulat în fața Tribunalului N. în anul 2004 și până la motivarea sentinței civile nr. 1067/22.06.2012 a Tribunalului G., acest proces a avut un vădit caracter inechitabil.
Insuși faptul ca anterior strămutării cauzei, Tribunalul N. a soluționat pe excepție capătul de cerere privitor la nulitatea hotărârii AGEA din 27 august 2002, iar încheierea Tribunalului prin care a adoptat soluția de mai sus, nu a fost desființată de înalta Curte de Casație și Justiție odată cu adoptarea măsurii strămutării cauzei, constituie o gravă inechitate.
Asemenea greșeli, cu grave consecințe asupra mersului procesului s-au săvârșit în mod repetat pe tot parcursul derulării procesului la Tribunalul G., iar în final, subsumându-le au format primul motiv de recurs. Acest motiv de modificare sau casare a sentinței atacate a fost fundamentat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In mod inexplicabil, deși în partea introductivă a considerentelor deciziei civile din 7 iulie 2012, motivul este enunțat ca atare, instanța de control judiciar trece pur și simplu peste acesta
Curtea de Apel București a omis să examineze critica privitoare la nesoluționarea de către Tribunal a capătului de acțiune prin care s-a solicitat a se constata numărul de acțiuni la care sunt îndrituiți recurentii.
Curtea a motivat neexaminarea acestui motiv, pe considerentul că această critică ar fi inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 281/2 și art. 281/2a C.pr.civ., potrivit cărora omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, este supusă procedurii completării hotărârii, nu pe calea apelului sau a recursului.
Curtea avea obligația de a examina acest motiv de casare, considerând că procedura prevăzută de art. 281/2 este aplicabilă numai în ipoteza în care nepronunțarea asupra unui capăt de acțiune ar fi singura critică adusă soluției pronunțată de către instanța de fond. Când însă sunt și alte motive de casare, instanța superioară de control judiciar poate fi investită și cu omisiunea soluționării unui capăt de acțiune, pentru că numai în acest mod se poate evita pronunțarea de soluții contradictorii.
Instanța de control judiciar a omis să examineze critica adusă sentinței recurate privitoare la nepromovarea cererii de a se constata nulitatea încheierii de la 1 martie 2004 a Tribunalului N. in raport de statuarea potrivit căreia noi nu exista calitatea procesuală activă de a ataca hotărârea AGEA din 27 august 2002.
Indiferent de modul de abordare a acestei problematici cu privire la soluția dată prin încheierea din 1 martie 2004, Curtea avea obligația să soluționeze pe fond critica adusă încheierii. Aceasta în considerarea faptului că soluția adoptată prin această încheiere era susceptibilă de atac odata cu fondul
Referitor la criticile aduse sentinței recurate în sensul că soluția pronunțată este fundamentată pe acte false, precum procesele verbale ale adunărilor generale extraordinare din 11.06.2002 și 27.08.2002 ori expertiza evaluatoare a aportului în natură, curtea omite să examineze criticile succesive invocate motivat și la obiect. S-a ridicat și problema omisiunii administratorului de a publica ordinea de zi și toate materialele supuse dezbaterilor.
Deși, toate aceste aspecte constituiau temeiuri de nulitate a hotărârilor adoptate, Curtea a omis să le examineze, referindu-se mai mult în trecere la unele aspecte nesemnificative.
Nu în ultimul rând, neexaminarea importantului aspect al contrarietății de interese intre administratorul beneficiar al majorării de capital prin aport în natură, în raport cu societatea si implicit cu ceilalți acționari. Aceștia erau îndrituiți să li se explice, iar apoi să aprecieze dacă există contrarietate de interese. Nu li s-a dat nici o explicație, iar ca atare s-a votat exact cum a dorit administratorul.
Curtea a comis o eroare materială, prin aceea că a luat în considerare factori neesențiali, ignorând alți factori care - luați în calcul, ar fi condus la altă concluzie.Este suficient de amintit că supraevaluarea terenului și construcțiilor ce constituie aportul în natură și raportarea acestora la valoarea neactualizată a activelor de bază ale societății, a influențat numărul (mai mare) al acțiunilor primite de administratorul aportant în timp ce numărul acțiunilor primite de ceilalți acționari a fost semnificativ mai mic decât în ipoteza în care valoarea bunurilor aduse de administrator era raportat la valoarea actualizată a activelor societății.
Este de observat că în contextul operațiunii ce s-a finalizat la 27.08.2002, a crescut pe ansamblu numărul acțiunilor, în timp ce valoarea lor nominală a scăzut. Totul, însă, numai în favoarea administratorului.
Un calcul economic sumar, ar fi putut evita această eroare materială, care a influențat opinia magistraților în ansamblul ei.
Curtea a dat importanță următorului aspect minor .Reclamantii ar fi propus majorarea capitalului social printr-o variantă proprie, care a fost respinsă de AGEA din 11.06.2002. Eroare materială vădită - utilizată ca argument pentru înlăturarea unor critici. Nu a fost propus un aport de capital, ci imbunatatirea gradului de confort al hotelului și dotarea modernă a bucătăriei restaurantului. Rezultă clar acest lucru, iar faptul că redactorul procesului verbal a caracterizat propunerea ca atare, nu este culpareclamantilor.
Contestația în anulare a fost legal timbrată cu taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.
Impotriva acestei contestatii a depus la dosar intampinare intimata S.C. G. H. "CEAHLĂU" S.A. Piatra N., solicitand respingerea contestiei si obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecata.
In aparare se invoca excepția tardivității introducerii contestației.Fiind indreptata împotriva unei hotărâri irevocabile care nu se aduce la indeplinire pe calea executării silite, contestația poate fi introdusa in termen de 15 zile de la data cand contestatorul a luat cunoștința de conținutul hotărârii, ori, imediat dupa redactarea hotărârii, contestatorii au făcut cerere pentru a li se elibera copie de pe decizia pronunțata. In plus, au făcut referire despre conținutul acesteia in toate litigiile ulterioare. Contestația a fost depusa la Curtea de Apel București mult peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, cu puțin inainte de a se fi implini termenul maxim, un an de la data pronunțării deciziei contestate.
Contestația in anulare este inadmisibila in principiu, intrucat nu se incadreaza in niciunul din motivele expres prevăzute de art. 317 si următoarele din codul de procedura civila. Motivele invocate vizează o rejudecare in fond a recursului din dosarul nr._ a Tribunalului G. si nu constituie motive de admisibilitate a unei contestații in anulare.
În data de 8.10.2014, contestatorii au depus la dosar cerere scrisă de renunțare la judecată.
Analizând cererea formulată și actele din dosar, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art.246 alin.1 din V.C.pr.civ., urmând să ia act de renunțarea la judecata contestației în anulare.
Potrivit dispozițiilor art.246 alin.3 și art.274 din V.C.pr.civ., întrucât renunțarea s-a făcut după comunicarea contestației și depunerea întâmpinării de către intimată, rezultă că este întemeiată în parte cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la fila 47 din dosar, în cuantum de 3000 lei.
În ce privește onorariul de avocat de 3000 lei pretins de intimată în temeiul ordinului de plată nr.362/15.05.2014, acesta nu va fi cuprins în cheltuielile de judecată încuviințate de Curte, întrucât din actele depuse nu rezultă cu certitudine că aceste cheltuieli au fost efectuate în acest dosar, pe ordinul de plată făcându-se referire la un contract de asistență juridică ce nu figurează și pe delegația de avocat depusă la fila 48 din dosar.
Prin urmare, Curtea va obliga contestatorii să plătească intimatei suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii C. V., C. M. și C. V. N. împotriva deciziei civile nr.1570 de la 04 Iulie 2012, pronuntata de Curtea De Apel București-Secția a VI-a Civilă, in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. G. H. CEAHLĂUL S.A.
Obligă contestatorii să plătească intimatei suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 10.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. A. L. Z. D. V.
Grefier,
S. I. S.
Red.Jud. D.M.
Nr.ex.: 2/25.11.2014
| ← Radiere. Decizia nr. 1173/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 16-12-2014, Curtea... → |
|---|
