Pretenţii. Decizia nr. 668/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 668/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 37081/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._
Nr. în format vechi: 1249/2014
DECIZIA CIVILĂ NR.668 /A
Ședința publică de la data de 18 septembrie 2014
Președinte: R. A. V. S.
Judecător: G. F. I.
Grefier: L. V. V.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta - pârâtă . în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. M., S. A., împotriva Sentinței civile nr. 303/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ având ca obiect - constatare nulitate act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 12 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei decizii; Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a permite părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18 septembrie 2014, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului:
La data de 26.09.2007 între . și împrumutații S. M., S. A. a intervenit convenția de credit nr._/26.09.2007 (f. 12-23 ds. JS2); creditul, în cuantum de 127.500 CHF, a fost acordat pentru o perioadă de 300 de luni, fiind garantat cu imobilul aflat în proprietatea terților – garanți ipotecari G. I. și G. P..
La data de 04.01.2011, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, contractul de împrumut a fost modificat.
În perioada 26.09._11 clauzele convenției au următorul conținut:
- pct. 5 (a) Contract – Condiții Speciale: ”Comision de risc:0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.”;
- pct. 3 (d) Contract – Condiții Speciale: ”Dobânda.Data ajustării dobânzii: Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.”;
- Secțiunea 8 – Condiții generale: ”Scadența anticipată. 8.1. În cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci în orice moment Banca va avea dreptul pe baza unei notificări trimise împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției:
a) împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a Sumei Principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate:
- conform prezentei Convenții;
- conform altor Convenții încheiate de împrumutat cu Banca, sau
- conform altor Convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit.
b) împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei Convenții;
c) în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să/și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției;
d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător;
e) împrumutatul sau terțe persoane au inițiat acțiuni sau proceduri prin care veniturile acestuia să fie distribuite între creditorii săi.”
- Secțiunea 10 – Condiții generale: ”Costuri suplimentare.
10.1. Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care:
a) supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca.
b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu, în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite.
c) al căror rezultat este:
- creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit,
- reducerea cuantumului oricăror sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, în baza Convenției.
10.2. În oricare din cazurile mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor, sau altor rambursări.”
Prin actul adițional nr. 2/04.11.2011 (f. 36 ds. Trib.) aceste clauze au fost modificate după cum urmează:
- se elimină comisionul de administrare credit (art. 5 Act adițional);
- pct. 3 (d) ”se modifică în urma acordului părților, așa cum rezultă din cuprinsul Graficului de Rambursare anexat acesta făcând parte din Convenția de credit” (art. 3 Act adițional).
Cererea de chemare în judecată
La data de 01.02.2013 împrumutații au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a, 3 lit. d, 8.1 lit. a liniuța 2, 3, 8.1 lit. c, 8.1 lit. d, 10.1 și 10.2 din Condițiile generale. În consecința constatării caracterului abuziv s-a solicitat restituirea sumei încasate conform pct. 5 (a) și alinierea convenției de credit la normele legale.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.
Declinarea de competență
Prin Sentința civilă nr._/11.10.2013 pronunțată în dosarul nr._, instanța inițial învestită –- și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului, reținând că, potrivit graficului de rambursare, suma de achitat depășește valoarea de 500.000 lei.
Sentința civilă nr. 303/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._
Prin Sentința civilă nr. 303/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și s-a admis cererea formulată de reclamanții S. M., S. A.; s-a constatat caracterul abuziv si nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condiții speciale, art.8.1 lit. a liniuța a 2-a si a 3-a. lit. c si lit. d si art. 10.1 si 2 din Condiții generale din Convenția de credit nr._/26.09.2007; a fost obligată pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc, in cuantum de_.47 CHF, echivalent a 55.267,35 lei.
A reținut Tribunalul București că nulitatea invocată de reclamanți este absolută, ca atare dreptul la acțiune este imprescriptibil. Clauza privitoare la dobândă oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat; motivul „unei schimbări semnificative pe piața monetară” nu îndeplinește condiția clarității, întrucât, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă motivul este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează; în plus, nu a fost prevăzut dreptul clientului de a rezilia contractul, conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000. Terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat de pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc; motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate și prin urmare și această clauză este abuzivă, conform art. 1 din Legea nr.193/2000, lit. g din anexa la lege. Neexecutarea obligațiilor asumate în baza altor convenții încheiate cu banca sau cu alte societăți financiare/ de credit nu poate reprezenta un motiv întemeiat care să permită pârâtei declararea scadenței anticipate a creditului, fiind o condiție inechitabilă impusă de societatea bancară; declararea scadenței anticipate a obligației de plată anterior termenului contractual are valoarea unei rezilieri, însă rezilierea contractului sinalagmatic este incidentă în cazul neexecutării obligațiilor esențiale născute din respectivul contract, nu din alte contracte încheiate cu banca sau cu alte societăți financiare/de credit; dezechilibrul creat este semnificativ prin prisma sumelor ce trebuie rambursate de către reclamanți; reclamanții își asumă urmările pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin convențiile de credit în discuție, nu în raport de modul în care își execută obligațiile în alte contracte; în plus, caracterul abuziv al dispozițiilor referitoare la scadența anticipată transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. Cu referire la clauzele privind costurile suplimentare, a reținut Tribunalul că, în ipoteza în care costurile suportate de bancă sunt majorate, indiferent dacă această majorare are sau nu legătură cu împrumutul ce face obiectul contractului analizat, ea va fi suportată exclusiv de către consumator, prin plata unor sume suplimentare, nedeterminate la momentul încheierii convenției, pentru a acoperi orice daună de natură a se produce în patrimoniul băncii; reaua – credință constă in faptul ca societatea bancara a stipulat o clauză pentru a-și asigura repararea oricărui prejudiciu suferit, provenit inclusiv din relațiile sale stabilite cu alte persoane fizice sau juridice, fără a lua în considerare aspectul prejudicierii inerente a consumatorului prin obligarea acestuia la plata unor sume suplimentare neimputabile conduitei sale contractuale.
Cererea de apel
Prin apelul declarat, apelanta - pârâtă . a solicitat admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
A susținut apelanta - pârâtă că în mod greșit s-a admis cererea, în condițiile în care clauzele contestate nu au caracter abuziv; caracterul abuziv se reține atunci când clauza nu a fost negociată, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nu este asociată cu definirea obiectului principal al contractului.
Astfel, clauzele cuprinse la art. 5 lit. a și 3 lit. d Condiții Speciale au fost negociate; Condițiile Generale sunt standardizate și comunicate, în schimb Condițiile Speciale se negociază cu fiecare client în parte; doar Condițiile Generale sunt contracte de adeziune; Condițiile Speciale includ condițiile prestării serviciului, costul acestuia, adecvarea întregului serviciu la nevoile reale ale clientului; obligația de informare revine nu doar băncii, ci și clientului; trebuie să existe un echilibru între preîntâmpinarea riscurilor neinformării clientului și evitarea îngreunării excesive a obligațiilor băncii; este de neconceput ca banca să aibă obligația de a oferi fiecărui client, în mod individual și pentru fiecare operațiune, toate informațiile juridice și economice pentru protejarea interesului acestuia; obligația de informare a fost îndeplinită la negocierea condițiilor speciale; în același sens sunt și dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, prezumția inexistenței negocierii fiind numai în ce privește condițiile standard preformulate; în mod greșit prima instanță a plecat de la prezumția că banca se impune prin forță în fața consumatorului; clauza privind dobânda a fost semnată și acceptată de client, nu creează un dezechilibru semnificativ raportat la perioada îndelungată de timp pentru care s-a încheiat contractul; față de această durată (25-30 ani), banca trebuie să aibă posibilitatea de a revizui rata dobânzii (pct. 1 lit. a par. 2 Anexa la Legea nr. 193/2000), existând o ”motivație întemeiată”; motivul pentru care rata dobânzii poate fi modificată unilateral este verificabil; clientul și-a dat acordul pentru modificarea ulterioară a dobânzii; în același sens este și Decizia nr. 77/13.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel București; este firească lipsa criteriilor față de care se apreciază situația viitoare excepțională, față de caracterul imprevizibil al acesteia; descrierea situației excepționale ar nega însuși scopul unei astfel de clauze, care se referă tocmai la momentul în care indicii interbancari și celelalte criterii de stabilire a costului creditului nu mai sunt controlabili; clauza nu intervine în mod speculativ și în detrimentul clientului, ci în situații excepționale atunci când, în mod obiectiv, piața monetară suferă o transformare care impune luarea unor măsuri pentru restabilirea echilibrului contractual; caracterul abuziv al acestei clauze poate fi analizat doar prin raportare la situația concretă, iar în prezenta cauză reclamanții nu au dovedit că banca ar fi majorat dobânda în mod abuziv (în același sens, Decizia civilă nr. 389/19.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București); dispozițiile convenției de credit nu îngrădesc în nici un fel posibilitatea reclamanților de a cere rezilierea contractului; clauza se asociază cu obiectul principal al convenției de credit, rata dobânzii fiind elementul cheie despre care banca își informează clienții de la primul contact; nici clauza privind perceperea comisionului de risc nu este abuzivă, fiind inclusă în convenție în temeiul art. 117 alin. 2 din O.U.G. nr. 99/2006; comisionul de risc nu este inclus în Anexa Legii nr. 193/2000, pct. 1 lit. b, întrucât clienții au cunoscut comisionul la momentul încheierii contractului iar din analiza graficului de rambursare rezultă că, comisionul a fost prevăzut ca parte importantă a prețului creditului; situația reprezintă un caz tipic în care cumpărătorul acceptă prețul contractului propus de vânzător, element căruia instanța nu îi poate aduce atingere prin invocarea legii clauzelor abuzive; esențial era pentru reclamanți să cunoască cuantumul comisionului, și nu motivele care au stat la baza perceperii sale; noțiunea are semnificația din limbajul comun, nefiind necesare cunoștințe de specialitate pentru a fi înțeleasă; riscul de credit este ”cel puțin” determinabil, față de art. 2 lit. g din Norma BNR 17/18.12.2003; nu există dezechilibru între prestația băncii și cuantumul comisionului de risc; art. 967 C.civ. prezumă valabilitatea cauzei și reclamanții nu au răsturnat prezumția; reclamanții nu mai au niciun risc de a nu obține sumele împrumutate, în schimb banca are riscul de a nu mai primi sumele acordate și costurile sau profitul preconizat de această prestație; comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare sau poliței de asigurare, garanțiile reprezentând ultima sursă de rambursare a unui credit; de altfel, criza actuală a pieței imobiliare a condus la o scădere puternică a prețului imobilelor; comisionul nu se confundă cu dobânda, ci acoperă riscul nerestituirii ca urmare a devalorizării sau diminuării garanțiilor; gestionarea riscurilor (art. 126 alin.1 din O.U.G. nr. 99/2006) impune instituirea comisionului, care se regăsește în prețul creditului; în același sens sunt dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE; banca nu își poate asuma riscul unei pierderi, întrucât contractul de credit este contract comutativ; dispozițiile privind declararea anticipată a scadenței (art. 8) au în vedere apariția unor situații de fapt care fac improbabilă executarea obligațiilor contractuale; împrumutatul trebuie să fie solvabil nu numai la data acordării creditului, ci pe toată durata contractului; dispozițiile incluse în contractul de credit nu fac decât să reia regulile de drept din art. 1025 C.civ. și art. 382 C.proc.civ. și nu pot fi analizate din perspectiva legislației protecției consumatorului; analiza clauzelor poate fi făcută doar dacă banca ar rezilia contractul, doar în acest context putându-se aprecia dacă evaluarea băncii a fost abuzivă; clauza referitoare la costurile suplimentare (art. 10) permite modificarea de interpretare; această modificare este obiectivă și nu se realizează exclusiv de către bancă, astfel cum rezultă și din conținutul art. 10. 1 lit. b; modificările legislative și de interpretare pot afecta costurile suplimentare, dată fiind durata contractului; art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010 permite expres modificarea clauzelor ce reglementează costul contractual ca urmare a unor modificări determinate de legislație.
În drept, apelanta - pârâtă . a indicat dispozițiile art. 282 și urm. C.proc.civ.
Intimații S. M., S. A. nu au formulat întâmpinare în cauză, prin concluziile orale solicitând respingerea apelului.
Analizând apelul formulat, văzând și dispozițiile art. 295-6 C.proc.civ., Curtea reține:
Criticile pârâtei-apelante impun preliminar stabilirea posibilității instanței de a interveni în conținutul unui contract de credit în derulare în aplicarea principiului protecției consumatorului, reținut de Directiva 93/13 – ”persoanele care achiziționează bunuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către vânzător sau furnizor” (considerentul 9 al Directivei), apelanta contestând această posibilitate fie prin prisma caracterului negociat al clauzelor (clauza privind comisionul de risc și clauza referitoare la dobândă – ambele incluse în Condițiile Speciale), fie prin prisma intervenirii unor situații ulterioare și care nu puteau fi prevăzute și deci evaluate la momentul încheierii contractului – situații care afectează potențial solvabilitatea împrumutatului (secțiunea 8 Condiții Generale) ori costurile suportate de bancă (secțiunea 10 Condiții Generale).
Curtea reține că sintagma ”obiect principal al contractului” (art. 4 alin. 2 Directivă) cuprinde clauze exceptate de la controlul caracterului lor abuziv, indiferent dacă au fost sau nu negociate.
Distincția între clauzele contractuale care descriu ”obiectul principal al contractului” și cele care nu pot fi incluse în această categorie se fundamentează pe caracterul esențial al prestațiilor care caracterizează contractul. Clauzele care nu definesc esența însăși a raportului contractual și care, în consecință, nu sunt caracteristice contractului respectiv nu vor face parte din sfera de conținut a sintagmei ”obiect principal al contractului”. Astfel, ținând seama de caracterul derogatoriu al art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii ”obiectul principal al contractului” trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii ”obiectul principal al contractului”, în sensul art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE (pct. 49-51 Kasler v OTP Jelzalogbank Zrt, C-26/13, 30 aprilie 2014).
Excluderea unui control al clauzelor contractuale în ceea ce privește raportul calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate se explică prin faptul că nu există niciun barem sau criteriu juridic care să poată încadra sau ghida un asemenea control. Raportul calitate/preț cu privire la produsul sau serviciul achiziționat este luat în calcul de consumator la evaluarea ofertelor profesioniștilor de pe piața respectivă și este elementul contractual în considerarea căruia consumatorul contractează. Independent de eventuala negociere care poate purta asupra acestui raport, asupra sa acționează forțele pieței, iar concurența dintre profesioniști îl optimizează în favoarea consumatorului. Evaluarea judiciară a caracterului abuziv al clauzelor contractuale nu poate repune în discuție aprecierea de către consumator a adecvării prețului sau a remunerației la serviciile sau de bunurile furnizate, după cum nu poate redeschide negocierile dintre părți.
Această excludere nu se aplică în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului (pct. 23 Nemzeti Fogyasztóvédelmi Hatóság v Invitel Távközlési Zrt., C-472/10, 26 aprilie 2012). Excluderea se limitează la adecvarea din perspectivă economică a prețului sau al remunerației față de serviciile sau de bunurile furnizate, astfel cum acest raport este apreciat de părți la încheierea contractului; orice clauză contractuală care excede descrierea acestui raport și instituie, spre exemplu, mecanisme de modificare a costului serviciilor va putea face obiectul controlului sub aspectul eventualului său caracter abuziv, întrucât părăsește terenul echilibrului economic al tranzacției și intră pe cel al echilibrului juridic dintre drepturile și obligațiile părților.
Urmează în consecință a se aprecia în ce măsură clauzele contestate reprezintă o ”remunerație” (al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poate face obiectul unei aprecieri în temeiul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE) ori, dimpotrivă, reprezintă accesorii ale contractului de credit bancar.
Se observă că, în ce privește clauzele referitoare la modificarea costului serviciilor - Secțiunea 10 – Condiții generale: ”Costuri suplimentare”, - pct. 3 (d) Contract – Condiții Speciale: ”Dobânda. Data ajustării dobânzii”, aceste clauze nu pun în discuție dreptul creditorului de a primi înapoi întreaga sumă împrumutată și un preț pentru suma respectivă pusă la dispoziția împrumutatului pe o anumită perioadă. Ambele clauze pun în discuție modificarea costurilor în raport de evenimente survenite pe parcursul derulării contractului și ca atare nu sunt excluse verificării. De asemenea, clauzele de reziliere a contractului - Secțiunea 8 – Condiții generale: ”Scadența anticipată” nu au nicio legătură cu obiectul principal al contractului, în sensul art. 4 alin. 2 din Directivă (art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000).
În ce privește clauza prevăzută la pct. 5 (a) Contract – Condiții Speciale: ”Comision de risc”, clauză eliminată de altfel prin actul adițional, se reține că, într-adevăr, comisionul de risc face parte din costul total al contractului de credit, astfel încât clauza ce reglementează perceperea acestuia poate fi analizată doar dacă nu este exprimată în mod clar și inteligibil, lăsând loc la echivoc (potrivit art. 4 alin. 2, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil).
Analizându-se convenția de credit, se constată că funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în convenție. Argumentele apelantei prin care se încearcă lămurirea considerentelor ce au stat la baza perceperii comisionului de risc sunt irelevante, câtă vreme aceste elemente nu sunt cuprinse în convenția de credit și ca atare consumatorul nu a avut reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzei și efectelor acesteia asupra contractului în ansamblu.
Contrar opiniei apelantei, sintagma ”(...) exprimate într-un limbaj ușor inteligibil” (art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000), ca și cea folosită în norma comunitară - ”(...) exprimate în mod clar și inteligibil” (art. 4 alin. 2 Directivă), nu înseamnă o exprimare în ”limbajul comun”, ci definirea clară a clauzei. Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13/CEE nu poate fi redusă la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical; dimpotrivă, întrucât sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13/CEE se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește, printre altele, nivelul de informare, consumatorul se află într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, această cerință privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv.
Or, potrivit convenției părților, capitalul împrumutat este concomitent purtător de dobândă și supus comisionului de risc, ambele fiind aplicabile soldului creditului și deci reprezentând costuri pentru punerea la dispoziție a creditului. Chiar dacă scindarea prețului în aceste componente – dobândă și comision de risc - poate duce la ideea că pentru aceeași prestație s-au avut în vedere rațiuni diferite de percepere a acestora, fundamentul perceperii acestora nu a fost cunoscut consumatorului la momentul perfectării convenției de credit (chiar prin cererea de apel susținându-se că relevant era cuantumul comisionului, și nu fundamentul perceperii acestuia).
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză poate fi calificată ca abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Câtă vreme funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, orice consumator s-ar fi aflat într-o poziție dezavantajată față de bancă și într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision. Faptul că acest comision ar acoperi riscul nerestituirii creditului ca urmare a devalorizării sau diminuării garanțiilor, astfel cum a pretins apelanta, impunea reglementarea corelativă a restituirii sumelor încasate, în cazul neproducerii riscului până la sfârșitul perioadei de rambursare. O asemenea reglementare nu se regăsește în cuprinsul convenției.
Prin urmare, Curtea reține că în mod corect prima instanță a reținut caracterul abuziv al clauzei ce a impus perceperea comisionului de risc, dispunând pe cale de consecință restituirea sumelor încasate cu acest titlu.
Clauzele care reglementează modificarea dobânzii (pct. 3 (d) Contract – Condiții Speciale) și modificarea costurilor creditului (Secțiunea 10 – Condiții generale) sunt lovite de nulitate nu întrucât banca nu ar avea dreptul de a recalcula nivelul ratelor lunare datorate de consumator, ci întrucât mecanismul de recalculare este insuficient precizat.
Sintagma ”schimbări semnificative pe piața monetară” nu este de natură să semnifice definirea clară a cauzelor de modificare a dobânzii pentru că nu arată nici în ce constau aceste schimbări, nici ce înseamnă o schimbare ”semnificativă”, nici modul de modificare (care include nivelul potențial al modificărilor).
Cât privește ”costurile suplimentare”, se constată că acestea se fundamentează pe modificări legislative ce ar interveni pe parcursul derulării contractului, banca transferând toate riscurile diminuării profitului asupra consumatorului (în timp ce modificările în sens contrar nu aduc nicio modificare contractuală). Este evident că o astfel de clauză nu permite consumatorului să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește și, fiind inclusă în Condițiile Generale, nici nu a făcut obiectul unei informări suplimentare, banca limitându-se la a comunica aceste condiții consumatorului. Ori, pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală. Acesta din urmă decide, în special pe baza respectivei informări, dacă dorește să se oblige potrivit condițiilor redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor (pct. 44 RWE Vertrieb AG v. Verbraucherzentrale Nordrhein-Westfalen eV., C-92/11, 21 martie 2013).
Atât în temeiul clauzei de modificare a dobânzii, cât și a celei privind ”costurile suplimentare”, costul serviciului financiar poate crește teoretic nelimitat, reținându-se o prezumție de comportament abuziv al băncii în sensul că va imprima întotdeauna un sens crescător ratelor lunare, deși variația ar putea fi bidirecțională. Nu fundamentul economic al clauzei trebuie să fie înțeles de consumator, ci efectele acestei clauze asupra propriului său patrimoniu (Kasler, pct.75).
Niciuna din clauze nu permite această evaluare, banca neîntelegând să stabilească o limită maximă care, odată atinsă, să nu mai permită majorarea în continuare a ratelor și, mai mult, nu oferă consumatorului posibilitatea de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.
Cu referire la declararea scadenței anticipate a împrumutului și tuturor comisioanelor datorate în baza contractului de împrumut în ipoteza neîndeplinirii de către împrumutat a oricărei obligații de plată ce izvorăște dintr-o altă convenție de împrumut, fie între aceleași părți, fie între consumator și altă societate financiară de credit (8.1 lit. a liniuțele 2 și 3 din Condițiile generale), se observă că termenul într-un contract de împrumut pe durată lungă este un element esențial al contractului. În consecință, o clauză contractuală prin care consumatorul pierde beneficiul termenului este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante.
Ipotezele vizate de aceste prevederi contractuale nu sunt identice cu cele legale referitoare la pierderea beneficiului termenului suspensiv de către debitor. Desigur că pârâta susține că ele vizează în esență același scop, anume sancționarea unui debitor de rea-credință (scop legitim de altfel), însă modul de reglementare determină caracterul abuziv al clauzei. Determinant este faptul că prevederile contractuale nu fac referire la vreo vinovăție a debitorului (fie și sub forma contractării mai multor împrumuturi decât i-ar permite situația financiară), ci se referă la orice neplată în baza unei convenții cu pârâta sau cu alte instituții financiare, fără a face vreo circumstanțiere a naturii convențiilor respective. Cu alte cuvinte, dacă ar exista un litigiu între consumator și un terț sau chiar și cu pârâta vizavi de un alt contract în care s-ar disputa chiar existența plății, în baza prevederilor contractuale amintite, pârâta ar putea declara scadent anticipat împrumutul și accesoriile. Este cert că acest lucru contravine cerințelor bunei credințe și reprezintă un dezechilibru semnificativ între drepturile părților contractuale.
Mai mult, declararea scadenței anticipate este posibilă și în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să/și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției (8.1 lit. c) ori în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător (8.1 lit. d). Aceste clauze confirmă puterea discreționară a băncii de a înlătura beneficiul termenului, cât timp vizează situații nedeterminate, ținând de liberul arbitru al pârâtei și fără nicio limitare (textul contractual chiar folosește expresia ”în opinia Băncii”). Dezechilibrul astfel creat este semnificativ și contrar cerințelor bunei credințe, pentru că nu există practic nicio protecție pentru consumator contra unor modificări esențiale ale condițiilor contractuale convenite din partea profesionistului.
Trebuie observat și faptul că ”situațiile neprevăzute” la care fac referire clauzele contestate se impuneau a fi estimate de bancă la momentul acordării creditului, evitând acordarea de credite atunci când este evident că împrumutatul nu își poate asuma obligația de restituire a datoriei ori stabilindu-se costuri mai ridicate de acordare a creditului, în cazul în care situația concretă a debitorului nu ar fi oferit garanții suficiente pentru respectarea întocmai a obligațiilor contractuale. Omisiunea ori insuficienta pertinență a analizei situației economice a debitorului, la momentul acordării creditului, imputabilă băncii înseși, nu justifică denunțarea unilaterală a contractului la un moment ulterior la care banca ar efectua această analiză și ar constata că situația debitorului face ”improbabilă” îndeplinirea obligațiilor asumate. Contrar opiniei apelantei, clauzele ce permit dreptul băncii de denunțare unilaterală pot fi analizate din perspectiva protecției consumatorului și înainte ca banca să fi uzat de acest drept, de altfel tocmai incertitudinea clauzelor nepermițând, într-un eventual litigiu decurgând din denunțarea contractului, statuarea asupra caracterului abuziv sau nu al denunțării creditorului.
Pentru aceste considerente, reținând că Sentința civilă nr. 303/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 296 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat apelul declarat de apelanta - pârâtă ., fiind păstrată în tot sentința atacată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a apelantei, urmează a fi respinsă cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - pârâtă ., cu sediul în București, ., sector 2 și cu sediul ales la SCP V.&Mitel din București, Calea Griviței, nr. 143, mezanin, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 303/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. M. și S. A., ambii cu domiciliul ales la C.A. C. M. Vicentiu, în București, Calea Rahovei nr.266-268, ..2, . 5 .
Respinge cererea apelantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 septembrie 2014.
Președinte, | Judecător, | |
R. A. V. S. | G. F. I. | |
Grefier, | ||
L. V. V. | ||
| ← Poprire asiguratorie. Decizia nr. 912/2014. Curtea de Apel... | Radiere. Decizia nr. 1173/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
