Radiere. Decizia nr. 1173/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1173/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 7344/3/2014
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1173
Ședința publică de la 04.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – A. A.
GREFIER - L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 2194 din 06.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . și Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că apelanta, prin cererea de apel, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
P. sentința civilă nr.2194 din 06.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și în consecință, s-a dispus radierea . din registrul comerțului, având în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.237 alin.7 din legea nr.31/1990, respectiv societatea intimată a fost dizolvată conform hotărârii judecătorești rămasă irevocabilă cu mai mult de 6 luni anterior promovării cererii și, nici societatea, dar nici o altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator conform art.237 alin. 7 din legea nr. 31/1990.
DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, a declarat apel împotriva acestei sentințe și în temeiul dispozițiilor art.466 N.c.proc.civ. a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de radiere.
În dezvoltarea motivului de apel se arată că apelanta este creditor al societății comerciale radiate din registrul comerțului, aceasta având debite neachitate la bugetul de stat în cuantum de 27.706 lei.
Se afirmă că în urma radierii apelanta nu mai are posibilitatea de a recupera debitele, fiind astfel prejudiciată prin această măsură.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente.
P. sentința apelată instanța a soluționat o cerere de radiere a unei societăți comerciale dizolvate din registrul comerțului, cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 238 din legea nr. 31/1990 rep.
Potrivit prevederilor art.237 alin.8 din legea societăților comerciale, „dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin.7, cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin.7, persoana juridică se radiază din registrul comerțului”.
Așadar, instanța avea de verificat îndeplinirea a două cerințe, și anume, existența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a dispus dizolvarea societății comerciale și lipsa unei cereri de numire a unui lichidator pentru societatea dizolvată în perioada de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare.
Apelanta, în calitate de persoană interesată, respectiv creditor al societății intimate dizolvate avea, potrivit dispozițiilor art.237 alin.7 din legea nr.31/1990 rep. posibilitatea să ceară numirea unui lichidator în vederea recuperării creanței pe care pretinde că o are față de societatea intimată. Apelanta nu a înțeles să aleagă această cale procedurală legală.
Curtea mai constată că apelanta nu a invocat nicio altă critică cu privire la neîndeplinirea vreuneia din cele două cerințe prevăzute de lege la art. 237 alin. 8 raportat la art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990.
În concluzie, Curtea reține că sentința atacată este temeinică și legală, iar motivul de apel invocat este neîntemeiat, astfel că în conformitate cu prevederile art.480 alin.1 Noul Cod procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.2194 din 06.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în ., sector 3, București, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 3 și ., înregistrata la registrul comerțului sub nr.J40/_/2006, CUI_, cu sediul în București, ..20, ., sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2014.
Președinte, Judecător,
I. P. A. A.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.I.P.
Nr.ex.: 5
Fond:Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă
Președinte: M. M. I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 668/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Decizia nr. 1752/2014.... → |
|---|








