Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Decizia nr. 1588/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1588/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 508/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1311/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1588/R
Ședința publică de la 23 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. P.
Judecător: C. G. I.
Judecător E. – S. R.
Grefier M.-A. P.
********
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta A. G. împotriva sentinței civile nr.1268/18.03.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă I. ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA.
Cauza a fost solicitată pe lista dosarelor amânate fără discuții, conform art.126 Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta reclamantă, prin avocat N. C., cu împuternicire avocațială la fila 28 din dosarul de fond nr._ .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează împrejurarea că intimata a depus întâmpinare în 2 exemplare, precum și faptul că recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 545,15 lei și timbru judiciar de 5 lei, după care:
Recurenta reclamantă, prin apărător depune dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, ce sunt anulate de instanță.
La interpelarea Curții cu privire la dovada calității de reprezentant, arată că a depus împuternicire avocațială la fila 28 din dosarul de fond nr._ .
Arată că motivul pentru care a solicitat cauza pe lista dosarelor amânate fără discuții este pentru a lua cunoștință de întâmpinarea depusă.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei, având în vedere că întâmpinarea a fost depusă la data de 5 septembrie 2014 și dispune lăsarea cauzei la ordine.
Cauza se reia la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta reclamantă, prin avocat N. C., cu împuternicire avocațială la fila 28 din dosarul de fond nr._ .
Curtea dispune rectificarea citativului, în sensul introducerii în adresa la care recurenta și-a ales domiciliul, numărul blocului, care este Y 2A.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pe cererea de recurs.
Recurenta reclamantă, prin apărător solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu casarea sentinței atacate, apreciind că instanța de fond nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
În subsidiar, solicită modificare în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii în anulare, astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Curteaconstată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil constată:
Prin sentința arbitrală nr.90/14.05.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr.13/2013, a fost admisă cererea formulată de reclamanta I. ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA împotriva pârâtei A. G., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 16.344 lei, cu titlul de pretenții referitoare la comisioane contractuale inițiale, încasate necuvenit și nerestituite, precum și suma de 5.445,50 lei cu titlul de cheltuieli de arbitrare.
Împotriva acestei sentințe a fost formulată acțiune în anulare de către reclamanta A. G. în contradictoriu cu pârâta I. Asigurări de Viață SA, înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V-a Civilă sub nr._, solicitându-se anularea sentinței arbitrale și, pe fond, respingerea cererii societății de asigurare de obligare a pârâtei la plata sumei de 16.344 lei ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1268/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. G. în contradictoriu cu pârâta I. A. DE VIATA SA ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin prevederile art.364 codul de procedură civilă este reglementată o procedură specială de desființare a hotărârii arbitrale, stabilindu-se în mod expres limitele în care criticile de legalitate pot fi promovate.
În toate situațiile, controlul exercitat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate și nu de temeinicie, astfel încât invocarea motivelor de anulare nu trebuie să constituie un pretext pentru a se obține o reexaminare pe fond a litigiului.
Reclamanta nu a indicat în mod expres temeiul juridic al acțiunii în anulare, însă dezvoltarea criticilor permite încadrarea unora dintre acestea în motivele prevăzute la art.364 g și i Codul de procedură civilă.
Au fost avute în vedere în acest sens argumentele reclamantei referitoare la faptul că hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar tribunalul arbitral a încălcat dispozițiile art.11 din Regulile de procedură arbitrală, prin aceea că nu ar fi efectuat demersuri pentru soluționarea amiabilă a litigiului.
Cu referire la primul motiv, instanța a constatat că este neîntemeiat, întrucât hotărârea arbitrală cuprinde motivele pe care se sprijină, contrar susținerilor reclamantei.
Astfel, în considerente s-a reținut că părțile au desfășurat relații comerciale în baza contractelor de consultant asigurări de viață și de agent de marketing al fondurilor de pensii facultative, în temeiul cărora reclamantei din acțiunea în anulare îi reveneau anumite obligații, pe care aceasta nu le-a îndeplinit.
Totodată, tribunalul arbitral a analizat singura apărare formulată prin întâmpinare, referitoare la excepția lipsei calității procesuale active a societății de asigurare, arătând expres motivele care au condus la respingerea acestei apărări.
În ce privește partea finală a întâmpinării depuse în fața tribunalul arbitral, despre care reclamanta susține că ar fi fost ignorată, instanța constată că aceasta nu cuprinde apărările părții, ci confirmarea constituirii fondului de garanție prin Actul adițional din 19.02.2010 și susținerea agentului, în sensul că acțiunea introductivă nu indică modalitatea în care au operat compensările dintre sumele datorate de parte și sumele acumulate în cadrul fondului.
Rezultă așadar că reclamanta din prezentul litigiu nu a contestat modalitatea de realizare a compensărilor, ci doar a pretins că aceasta nu este indicată în acțiune, astfel încât nu suntem în prezența unei apărări pe care tribunalul arbitral a omis să o analizeze.
Mai mult de cât atât, prin răspunsul la întâmpinare depus la fila 79 din dosarul arbitral, societatea de asigurare a explicitat modalitatea în care s-au acoperit debitele datorate de agent Companiei, prin compensarea cu sumele acumulate în fondul de garanție.
Reclamanta a luat cunoștință de răspunsul la întâmpinare, acesta fiindu-i comunicat la termenul din 09.04.2013, însă nu a contestat în vreun fel susținerile părții adverse, astfel încât tribunalul arbitral nu avea asupra cărei apărări să se pronunțe.
Mai mult, poziția procesuală a reclamantei are semnificația recunoașterii și acceptării modalității de efectuare a compensărilor și, implicit, a modului de calcul al sumei pretinse prin cererea de arbitrare.
Cu referire la motivul întemeiat pe dispozițiile art.11 din Regulile de procedură arbitrală, instanța constată că este neîntemeiat.
Potrivit prevederilor menționate, în orice stadiu al litigiului, tribunalul arbitral va încerca soluționarea acestuia pe baza înțelegerii părților. La fiecare termen părțile sunt întrebate dacă au ajuns la o înțelegere amiabilă. Tribunalul arbitral va depune diligențe spre a facilita asemenea înțelegeri, astfel încât litigiul supus arbitrajului să fie soluționat într-un termen rezonabil, permițând reluarea raporturilor normale între părți.
Instanța a apreciat că se regăsește în prezența unor norme edictate pentru ocrotirea unor interese individuale, ale părților implicate în procedura arbitrală și nu pentru protejarea unui interes public, astfel că nu suntem în ipoteza reglementată la art.364 lit.i Codul de procedură civilă.
Mai mult, reclamanta nu numai că nu dovedește dar nici nu invocă vreo vătămare ca urmare a faptului că nu a fost întrebată la fiecare dintre termenele acordate în procedura arbitrală dacă a ajuns la o înțelegere amiabilă cu partea adversă.
În sfârșit, criticile reclamantei referitoare la împrejurarea că partea adversă nu a justificat caracterul necuvenit al sumelor pretinse prin acțiune, tribunalul arbitral nu a cerut lămuriri asupra sumelor pretinse, apărările reclamantei și cererea de suspendare formulată de aceasta au fost respinse, nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege pentru anularea hotărârii arbitrale, ci vizează judecata litigiului, în fapt și în drept, astfel încât nu pot fundamenta o acțiune în anulare.
Pentru argumentele de fapt și de drept expuse, constatând că nu sunt întemeiate motivele de anulare prevăzute la art.364 lit.g, i Codul de procedură civilă și în considerarea faptului că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nu constituie o cale de atac devolutivă, instanța a respins-0 ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. G. și a solicitat casarea sentinței atacate întrucât instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare astfel cum a fost formulate; cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.
În motivarea căii de atac a arătat că prin decizia nr. V din 25 iunie 2001, Curtea Suprema de Justiție Secțiile Unite a soluționat recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 364 și următoarele din Codul de procedură civilă, referitoare la desființarea hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare.
În pledoaria sa reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se decidă în sensul că acțiunea în anulare, prevăzută la art. 364 din Codul de procedură civilă, nu poate fi considerată cale de atac împotriva unui act jurisdicțional și că trebuie soluționată potrivit procedurii de judecată în primă instanță, în complet format dintr-un judecător, pronunțându-se sentință susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Deliberând asupra recursului, instanța de control judiciar a constatat următoarele: "...ținându-se seama de natura juridică sui generis a acestei căi de atac, care impune instanței examinarea cauzei în limitele prestabilite de dispozițiile art. 364 din Codul de procedură civilă, ce conțin motive având similitudine cu cele înscrise în art. 304 din același cod, completul de judecată pentru soluționarea unei a tari căi de atac va fi constituit, în raport cu nivelul instanței competente, din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursului, chiar dacă, în conformitate cu art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată cu recurs... "
Criticând sentința pronunțată de Tribunal recurenta a arătat că aceasta a fost pronunțată de un singur judecător aspect care, în opinia sa, contravine normelor imperative stabilite prin Decizia CSJ indicata, fapt ce face aplicabila dispozițiile Codului de Procedura Civila referitoare la casarea unei hotărâri în situația în care instanța care a pronunțat-o nu a fost alcătuită conform legii.
O a doua critică se referă la faptul că în cadrul capătului 4 acțiunii în anulare apelanta a sesizat instanța să constate faptul ca "Hotararea Arbitrala nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Deși a arătat modalitatea în care tribunalul arbitrar adoptând întrutotul susținerile reclamantei I. a făcut referire directa la susținerile acesteia din acțiunea arbitrala și răspunsul la întâmpinare instanța de control judiciar a lăsat nesancționată aceasta aberație juridica în condițiile în care aceasta simpla fraza ar fi trebuit să conducă la anularea hotărârii arbitrare.
Deși a procedat la analizarea literala a fiecărui punct din hotărârea arbitrală, în încercarea de a demonstra ca aceasta nu cuprinde — nici teoretic nici practic — motivele pe care se sprijină Tribunalul București, prin hotărârea ce face obiectul prezentului dosar, a contrazis — fără a oferi nici un argument — cele susținute sub acest aspect.
A criticat și faptul că instanța a constatat ca neîntemeiat și capătul acțiunii în anulare prin care a sesizat încălcarea art. 11 al Regulilor de procedura arbitrala. Deși a solicitat instanței să constate lipsa oricărui demers din partea Tribunalului Arbitral în sensul soluționării pe cale amiabila a litigiului, fapt ce se traduce într-o încălcare flagranta nu numai a normelor de procedura dar și a însuși principiului ce sta la baza existentei acestei instituții explicația oferita de instanță se înscrie pe deplin în caracterul abuziv și nelegal al hotărârii. Citând considerentele Tribunalului " ...instanta aprecia ca ne regăsim în prezenta unor nome edictate pentru ocrotirea unor interese individuale, ale pârtilor implicate în procedura arbitrala și nu pentru protejarea unui interes public, astfel ca nu suntem în ipoteca reglementata de art 364 lit.i. reclamanta nu dovedește și nu invoca vreo vatamare... " recurenta a arătat că a solicita din partea sa dovedirea sau invocarea vreunei vătămări în condițiile în care autoritatea numita Tribunalul Arbitrai își încalcă propriile principii de funcționare, nu reprezintă decât o alta dovada de subiectivism din partea instanței de control.
În fond, principiul soluționării pe cale amiabila a litigiului intervenit de către părți a fost cel care a stat la baza creării instituției Arbitrajului, ca o alternative oferita părților fata de calea contencioasă și contradictorie a instanței. Ori în condițiile în care Tribunalul Arbitrar ignora tocmai aceasta obligație, aruncând părțile ., instanța de control judiciar susține ca subsemnatei nu i-a fost pricinuita nici o vătămare de încălcare acestor norme imperative.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 366 alin 2 C.proc.civ.
În temeiul art. 242 Cod procedura Civila s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata I. Asigurări de Viata SA., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului .
În motivare a arătat că instanța care a pronunțat Sentința Civilă nr. 1268/18.03.2014 a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale.
Prin Decizia nr. V din 25 iunie 2001 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie în Secțiile Unite, în cadrul recursului în interesul legii generat de interpretarea dispozițiilor art. 364 Cod Procedura Civila, în forma în vigoare la acel moment, privitoare la compunerea completului de judecata pentru soluționarea acțiunii în anulare, a stabilit ca acțiunea în anulare indreptata impotriva hotararii arbitrale constituie cale de atac.
În acest context, Instanta Suprema, prin o a doua soluție cuprinsa în dispozitivul deciziei anterior invocate, a statuat urmatoarele: "completul de judecata pentru soluționarea unei atari cai de atac(s.n.) va fi constituit, în raport cu nivelul instantei competente, din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursului, chiar daca, în conformitate cu art. 366 alin. (2) C. proc. civ., hotararea instantei judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacata în recurs " (aspecte retinute si de către reclamanta în argumentația sa). În concluzie, prin aceasta decizie, Instanta Suprema a stabilit, ca acțiunea în anulare se judeca în complet de trei judecători, insa, potrivit dispozițiilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, cu modificările si completările ulterioare, respectiva componenta a completului de judecata este reglementata numai pentru recurs (a se vedea în acest sens, art. 54, alin. 2 din Legea nr. 304/2004 "Apelurile se judeca în complet format din doi judecători, iar recursurile în complet format de trei judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel"). Dispoziții similare privind compunerea completelor de judecata erau mentionate si în Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătoreasca - act normativ valabil la data pronunțării Deciziei nr. V din 25 iunie 2001.
Normele privind organizarea completelor fiind imperative si de stricta interpretare, soluția de la recurs nu poate fi replicata si la alt mijloc procedural de control.
Art. 3661 introdus în Codul de Procedura Civila de la 1865 - aplicabil în speța de fata, prin Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea OUG nr. 138/2000 (ulterior pronunțării Deciziei nr. V din 25 iunie 2001), inlatura toate aceste controverse, statuand în mod expres ca "În toate cazurile privind hotararea arbitrala, acțiunea în anulare formulata potrivit art 364 se judeca în completul prevăzut pentru judecata în prima instanta, iar recursul se judeca în completul prevăzut pentru aceasta cale de atac " (opinie preluata si în noul Cod de Procedura Civila, în textul art. 613 (1) "Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în prima instanta ").
Sub un al doilea aspect a arătat că nu sunt intrunite niciunul din motivele prevăzute de art. 364 din Codul de Procedura Civila, care sa determine caracterul întemeiat al acțiunii în anulare susținerile recurentei fiind lipsite de suportul temeiniciei.
Tribunalul arbitral a retinut, în motivarea deciziei luate, toate aspectele relevante pentru speța, prezentate de către parti, analizate din perspectiva dispozițiilor Codului civil de la 1864 - aplicabil în speța de fata, privitoare la efectele contractelor.
Cu referire la "incalcarea art. 11 al Regulilor de procedura arbitrala" a arătat că aceasta nu antreneaza în vreun fel ilegalitatea judecații din fata Tribunalului arbitral si a sentintei arbitrale pronuntate, atat timp cat părții i-a fost acordata posibilitatea de a-si formula apararea. În opinia sa textul legal are caracterul unei norme de recomandare incercand sa creeze cadrul pentru soluționarea amiabila a diferendelor si sa incurajeze soluționarea cauzelor, prin intelegerea pârtilor, în afara sălii de judecata.
Daca ar fi existat posibilitatea soluționării cauzei prin intelegerea părților, materializarea acesteia nu ar fi putut fi impiedicata de netranspunerea în practica, de către Tribunalul arbitral, a dispozițiilor art. 11 al Regulilor de procedura arbitrala.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 si urmatoarele din Codul de Procedura Civila.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
În cadrul primei critici s-a susținut de recurentă că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Deși nu a fost menționat de recurentă un temei de drept Curtea constată că aceste critici se circumscriu cazului prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ.
Pentru a stabili dacă în cauză este incident acest motiv de casare trebuie să se stabilească dacă completul a fost sau nu compus cu numărul de judecători prevăzut de lege pentru cauza respectivă, ipoteza susținută de recurentă.
Prin decizia Nr. 5 din 25 iunie 2001 pronunțată de Curtea Supremă De Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 675 din 25 octombrie 2001 s-a stabilit, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, că în aplicarea dispozițiilor art. 364 și următoarele din Codul de procedură civilă, acțiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale constituie cale de atac iar competența de soluționare a acestei căi de atac revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute în art. 342 din Codul de procedură civilă, în circumscripția în care a avut loc arbitrajul.
Se constată astfel că susținerile recurentei în privința conținutului acestei decizii sunt conforme cu textul deciziei dar, acest aspect este fără relevanță în cauză față de împrejurarea că, ulterior acestei decizii C.proc.civ. din 1865, aplicabil în cauză conform art. 3 din Legea nr. 76/2012, stabilește în art. 365 alin.1, reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1351 din O.U.G. nr. 138/2000, respectiv art. I, pct. 61 din Legea nr. 215 de aprobare a ordonanței de urgență, că este competentă să judece în primă instanță acțiunea în anulare instanța judecătorească imediat superioară celei prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
În plus, potrivit art. 3661 C.proc.civ., introdus prin art. I pct. 1351 din O.U.G. nr. 138/2000, respectiv art. I, pct. 61 din Legea nr. 215, „în toate cazurile privind hotărârea arbitrală, acțiunea în anulare formulată potrivit art. 364 se judecă în completul prevăzut pentru judecata în primă instanță, iar recursul se judecă în completul prevăzut pentru această cale de atac”.
Potrivit art. 54 alin.1 din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară: ”(1) Cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.”
Față de acestea rezultă că soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale se soluționează în complet format dintr-un judecător.
Pentru aceste considerente Curtea constată că soluționarea dosarului nr._ având ca obiect acțiune în anularea hotărârilor arbitrale a fost corect soluționat de un complet format de un singur judecător, critica adusă sentinței sub acest aspect este neîntemeiată și nu se impune casarea sentinței astfel cum a solicitat recurenta.
În privința criticii privind nemotivarea sentinței arbitrale, Curtea reține astfel cum a reținut și Tribunalul, soluționând acțiunea în anulare, că reclamanta nu a menționat expres temeiul juridic al acesteia, încadrarea criticilor fiind făcută de instanță cu ocazia soluționării cauzei în motivele prevăzute de art. 364 lit. g și i C.proc.civ.
Împrejurarea că în cuprinsul sentinței arbitrale s-a făcut trimitere la cererea de arbitrare nu este de natură să conducă la concluzia că sentința nu este motivată având în vedere că în considerente s-a reținut că părțile au încheiat contracte prin care pârâta s-a obligat față de reclamantă să efectueze intermedierea polițelor de asigurare ale reclamantei, respectiv să efectueze activitatea de marketing a fondurilor de pensii facultative în schimbul unui comision. (f.113 dosar arbitral)
În plus, în continuarea considerentelor s-a reținut neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale asumate.
De asemenea a fost analizată și susținerea pârâtei din cuprinsul întâmpinării și celelalte două cereri formulate de aceasta.
Faptul că susținerile sale nu au fost reținute de Tribunalul arbitral ca întemeiate nu fac ca sentința pronunțată să nu fie motivată având în vedere că a fost menționat în considerente motivul pentru care nu au fost reținute susținerile.
Pentru aceste considerente Curtea constată această critică ca neîntemeiată.
Și ultima critică adusă sentinței Tribunalului București referitoare la modalitatea în care a soluționat critica privind nerespectarea de către Tribunalul Arbitral a dispozițiilor art. 11 din Regulile de procedură arbitrală, este neîntemeiată.
Potrivit art. 364 alin.1 lit.i C.proc.civ. „Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii”.
Cu alte cuvinte, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate și nu de temeinicie și de acea nici invocarea motivului prevăzut de art. 364 lit. i C.proc.civ. nu trebuie să fie un pretext pentru a solicita instanței reexaminarea pe fond a litigiului.
Pentru a stabili dacă în cauză este incident acest motiv de anulare, bazat pe susținerea pronunțării hotărârii arbitrale cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și încălcarea ordinii publice, trebuie analizată definiția normei imperative si trebuie pornit de la premisa că normele juridice se clasifică după caracterul conduitei prescrise sau, mai precis, după modul cum părțile pot sau nu sa deroge de la ele, în norme dispozitive si norme imperative.
Normele imperative sunt acelea care impun subiectelor de drept civil o acțiune sau le obligă pe acestea la o abstențiune și sub sancțiune, nu permit să se deroge de la ele sau să nu se aplice. Normele dispozitive sunt acelea care suplinesc sau interpretează voința neexprimată sau insuficient exprimată a subiectelor de drept civil, îngăduind, prin chiar conținutul lor, să se deroge de la dispozițiile pe care le cuprind.
Raportat la această calificare Curtea reține că textul cuprins art. 11 din Regulile de procedura arbitrala Curtea nu are natura unei norme imperative din perspectiva art. 364 lit. i C.proc.civ., acestea ocrotind intereselor părților implicate în procedura arbitrală.
Ceea ce se impută Tribunalului Arbitral este împrejurarea că acesta nu a depus eforturi în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în opinia recurentei acesta „aruncând părțile într-un litigiu complex”. S-a susținut lipsa oricărui demers din partea Tribunalului Arbitral în vederea încercării soluționării litigiului pe baza înțelegerii părților; părțile nu au fost întrebate la fiecare termen dacă au ajuns la o înțelegere amiabilă; nu s-au depus diligențe spre a facilita înțelegerea părților, permițând reluarea raporturilor normale între părți.
Este adevărat că nu rezultă din cuprinsul încheierilor de la termenele stabilite în procedura arbitrală dacă părțile au fost întrebate despre intenția de a soluționa amiabil litigiul dar acest aspect nu este de natură să atragă desființarea hotărârii arbitrale având în vedere că recurenta pârâtă a fost prezentă personal și asistată de apărător sau reprezentată și nu a exprimat niciodată o astfel de ipoteză, de soluționare amiabilă a litigiului.
Astfel, Curtea constată că recurenta a solicitat în fața Tribunalului Arbitral pentru termenul de judecată din data de 13.03.2013 acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător, termen acordat. (f.66, 67)
Pârâta a formulat întâmpinare pentru termenul de judecată din data de 09.04.2013 în care a contestat cererea de chemare în judecată, fără a menționa disponibilitatea sa pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului. La acest termen de judecată a fost prezentă și asistată de apărător calificat.(f.92)
De asemenea, a fost prezentă și asistată de apărător calificat și la termenul de judecată din data de 16.04.2013, următorul acordat de Tribunalul Arbitral(f.100) și reprezentată la termenul de judecată din data de 08.05.2013.(f.105 )
Față de cele reținute, în lipsa dovedirii unei vătămări care i s-ar fi produs prin omisiunea Tribunalului Arbitral de a încerca soluționarea cauzei pe calea amiabilă Curtea constată că și această critică este lipsită de suportul temeiniciei.
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta A. G., împotriva sentinței civile nr. 1268/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. G., împotriva sentinței civile nr. 1268/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata I. A. DE VIATA SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud. M.P.
Tehnored.M.P.
2 ex./21.11.2014
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă
Judecător fond: Z. M. S.
| ← Radiere. Decizia nr. 806/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare silită. Decizia nr. 519/2014. Curtea de... → |
|---|
