Pretenţii. Decizia nr. 1252/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1252/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 19680/3/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1252
Ședința publică de la 17 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: G. M.
====
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanții-reclamanți I. M. L. și I. V. și a apelului incident formulat de apelanta –pârâtă . SA împotriva sentinței civile nr.7086/09.12.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SA.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au fost consemnate prin încheierea de ședință de la 12.11.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19.11.2014, 26.11.2014, 03.12.2014, 10.12.2014 și apoi la 17.12.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Asupra apelurilor de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.7086/09.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă au fost respinse: excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta . SA ca neîntemeiate.
S-a respins de asemenea acțiunea, astfel cum a fost precizată, privind pe reclamanții I. M. – L. (CNP_), cu domiciliul în Iași, ..27, ., . și I. V. (CNP_), cu domiciliul în Iași, ., ., etaj 2, ., ambii cu domiciliul ales la SCA „P. & B.”, în București, ..12, sector 1, în contradictoriu cu pârâtele . SA, înregistrată la registrul comerțului sub nr.J40/_/1994, CUI_, cu sediul în București, ..80-84, sector 1, și . SA, înregistrată la registrul comerțului sub nr.J_, CUI_, cu sediul în București, .-25, sector 1, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 28.05.2013 sub nr._, reclamanții I. M.-L. și I. V., au chemat în judecată pe pârâtele . SA și . SA, în temeiul art. 30 și urm., art.148 și urm. C.proc.civ., raportat la O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 269/2004, art. 969, 970, 977, 981, 982, 985 prin raportare Ia art. 998 și 999, solicitând ca, în urma hotărârii ce urmează a se pronunța, să se dispună:
- obligarea pârâtelor la plata către reclamanți a sumei de 1.090.117,81 RON (echivalentul în RON a sumei de 249.883,74 EURO), cu titlu de daune morale - prejudiciu indirect (beneficiu nerealizat),
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial (precum si orice alte cheltuieli efectuate cu ocazia soluționării prezentei cauze), cf. art. 451 - 455 C.pr.civ.
În motivarea cererii, reclamanții arată că sunt moștenitorii legali ai defunctei I. A. L. M.. Aceasta din urmă a încheiat cu Banca următoarele contracte de credit: contractul de credit nr._/25.10.2007 pentru suma de 10.000 Euro, contractul de credit nr._/26.10.2007 pentru suma de 46.000 Euro, contractul de credit nr._/12.10.2007 pentru suma de 96.000 Euro, contractul de credit nr._/05.06.2008 pentru suma de 125.000 Euro (anexele 8 -11).
Autoarea reclamanților a încheiat, aferent fiecărui contract de credit din cele mai sus menționate, câte o poliță de asigurare de viață emisă de societatea de asigurări impusă de Bancă, respectiv A., polițele de asigurare fiind cesionate - prin chiar clauzele contractelor de credit (art. 5 din contractele de credit) - în favoarea Băncii în calitate de beneficiar al indemnizației de asigurare.
Aceste obligații au fost îndeplinite de autoarea reclamanților, sumele menționate în contractele de credit indicate anterior fiind eliberate acesteia. Potrivit clauzelor contractului de credit (art. 5.6), originalele polițelor de asigurare se află în posesia Băncii, astfel încât reclamanții solicită instanței de judecată să pună în vedere ambelor pârâte să depună la dosarul cauzei copii conforme ale acestor polițe de asigurare.
Din cuprinsul clauzelor contractuale menționate, rezultă că polițele de asigurare de viață au fost încheiate cu scopul de a acoperi, printre altele, riscul de deces din orice cauză prin acoperirea sumelor totale acordate ale Facilităților (respectiv, ale contractelor de credit, astfel cum se menționează expres în art. 5.5 și art. 5.6 din contracte).
Potrivit clauzelor contractuale, printre obligațiile împrumutatului (autoarea reclamanților) se menționează la art. 6.1.2 următoarea:
"6.1.2. împrumutatul se obligă: (...) c) va încheia asigurările de imobil și de viață (menționate în art. 5 din prezentul Contract) cu Generali Asigurări S.A., respectiv A. - T. Asigurări S.A., prin intermediul Băncii și la sediul acesteia, sau cu o altă societate agreată de Bancă și va transmite Băncii originalul acestei polițe.
(...) j) în situația în care Banca nu va mai oferi împrumutatului asigurarea de viață menționată la art. 5.6, împrumutatul se obligă să încheie cu o societate de asigurare agreată de Bancă, pe toată durata creditului, până la rambursarea integrală a acestuia, o P. de asigurare de viață cesionată în favoarea băncii (ca beneficiar al indemnizației de asigurare) și să depună la bancă originalul acestei Polițe. Polița va acoperi următoarele riscuri: deces din orice cauză și invaliditate permanentă din accident (totală și parțială), precum și valoarea totală a Facilității".
Autoarea reclamanților, I. A. L. M. a decedat în data de 08.09.2009, astfel cum rezultă din certificatele de moștenitor menționate, moștenitorii legali ai acesteia fiind reclamanții, mama, respectiv fratele ei.
Cu toate acestea, ulterior deschiderii succesiunii autoarei reclamanților, aceștia - în urma unor demersuri atât la Asigurător, cât și la Bancă – au constatat că sunt executați silit pentru ratele neachitate aferente contractelor de credit pentru care nu au existat polițe de asigurare.
În urma formulării unei cereri de chemare în judecată (ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2011 - aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă) în care au avut calitatea de pârâte aceleași societăți din prezenta cauză (Banca, respectiv Asigurătorul), susținerile celor două pârâte de astăzi, astfel cum rezultă din întâmpinările depuse de acestea, au fost contradictorii cu privire la aspectele de fapt și de drept ce interesează prezentul litigiu. Astfel:
a) pe de o parte, Asigurătorul a susținut că pentru contractele de credit încheiate în 26.10.2007, respectiv în 12.10.2007, deși Banca i-a eliberat autoarei reclamanților certificatele de asigurare (GLF_; GLF_ - anexele 12 și 13), autoarea acestora nu a dobândit calitatea de asigurat, nefiind acceptată de Asigurător - Asigurătorul susținând că în data de 27.06.2008 ar fi informat Banca cu privire la acest refuz, Banca neachitând Asigurătorului primele de asigurare aferente celor două certificate de asigurare menționate (fila 2 din întâmpinarea Asigurătorului - anexa 14); de asemenea, în ceea ce privește contractul de credit din 05.06.2008, Asigurătorul susține că nu exista certificat de asigurat și nici confirmare de preluare în asigurare (fila 3 - anexa 14); Asigurătorul a susținut faptul că Banca nu si-ar fi respectat obligațiile contractuale (art. 6 și 21 din Condițiile generale -anexa 17); mai mult, Asigurătorul susține că primele de asigurare plătite (!) de Bancă în contul asigurării aferente contractului de credit din 05.06.2008 ar fi fost restituite imediat Băncii (fila 3 din întâmpinare - anexa 14), fără să precizeze sumele, data și, mai ales, dovada efectuării acestei restituiri către Bancă.
b) pe de altă parte, în cadrul aceluiași dosar, prin întâmpinare (anexa 15), Banca a susținut că: i) pentru contractul de credit din 25.10.2007 ar fi primit refuz de plată de la Asigurător la data de 28.10.2009; ii) pentru contractul de credit din 05.06.2008, autoarea reclamanților nu ar fi încheiat asigurare de viață, astfel încât nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale asumate față de Bancă; iii) pentru contractele din 12.10.2007 și 26.10.2007 reclamanții nu au făcut dovada încheierii polițelor de asigurare, nefăcând dovada celor susținute prin acțiune; iv) pentru toate contractele de credit, poziția Băncii a fost aceea că respectivele asigurări de viață reprezentau garanții contractuale acordate exclusiv Băncii (în calitate de beneficiar al asigurărilor), astfel încât încasarea sau nu a valorilor asigurate reprezintă "oricum, similar oricărei garanții, o opțiune a Beneficiarului (Banca), în condițiile pe care le apreciază în mod independent, obligația moștenitorilor împrumutatului de a restitui sumele datorate nefiind în nici un fel influențată" (fila 4 din întâmpinare - subl. ns. - av. O.B.).
Faptul că autoarei reclamanților i s-au eliberat de îndată de către Bancă sumele ce făceau obiectul contractelor de credit menționate anterior, aceasta nefiind informată ori notificată niciun moment, până la data decesului său, nici de Asigurător, nici de către Bancă de faptul că; i) i-ar fi fost refuzată calitatea de asigurat (pentru asigurările de viață); ii) ar fi obligată să încheie alte asigurări de viață; iii) ar fi obligată să depună alte înscrisuri sau să constituie garanții suplimentare. Practic, până la data decesului, nici una dintre pârâte nu a informat pe autoarea reclamanților cu privire la pretinse nerespectări ale obligațiilor asumate ori lipsa unor acte necesare, aceste aspecte (imputate autoarei reclamantei) fiind invocate doar ulterior decesului, la momentul solicitării executării polițelor de asigurare de către Bancă!
În urma imposibilității ajungerii la o înțelegere amiabilă cu Banca, având în vedere: i) demararea executării silite împotriva reclamanților (ca moștenitori pur și simplu ai autoarei acestora), ii) acumularea ratelor restante de-a lungul perioadei în care, cu bună credință și în urma nenumăratelor demersuri din partea reclamanților sau a reprezentanților lor, au încercat să obține informații complete, coerente (iar nu contradictorii) și probate din partea pârâtelor (mai ales a Băncii), sperând că aceste "neclarități" vor fi lămurite sau explicate de reprezentanții pârâtelor din litigiul pendinte (nu s-a întâmplat acest fapt, dimpotrivă), reclamanții fiind nevoiți, achitând în prealabil toate costurile executărilor silite începute împotriva acestora (în jur de 60.000 Euro), să încheie un nou contract de credit (de refinanțare) nr._/13.02.2013 (anexa 16) în valoare de 249.883,74 Euro pentru o nouă perioadă de 25 de ani.
Lipsa oricărei posibilități a reclamanților de a identifica - în baza documentelor ce ar fi trebuit puse la dispoziția acestora - modalitatea de executare a contractelor de credit (inclusiv perfectarea contractelor de asigurare de viață), precum și lipsa oricăror dovezi din partea pârâtelor în ceea ce privește susținerile de fapt ale acestora, induc ideea unui comportament lipsit de onestitate, abuziv și nelegal în raport cu reclamanții (respectiv autoarea reclamanților), motiv pentru care, prin prezenta acțiune, s-au văzut obligați să solicite obligarea ambelor pârâte la plata daunelor pretinse, urmând ca - în urma cercetării judecătorești ce urmează a fi efectuată - să se constate existența și proporția culpei fiecărei pârâte din prezenta cauză.
Dreptul pozitiv impune părților contractante respectarea a două obligații, în sensul de îndatoriri: obligația de cooperare și obligația de coerență. În virtutea obligației de cooperare, părțile sunt datoare să lucreze împreună la realizarea interesului contractual al fiecăruia. În temeiul obligației de coerență este necesar ca ele să își acorde încredere mutuală, ceea ce înseamnă că nu trebuie să adopte comportamente sau conduite care se află în contradicție cu realizarea intereselor reciproce pe care le urmăresc prin executarea întocmai a acelui contract.
Aceste principii, din a căror perspectivă trebuie analizată inclusiv obligația de informare atât în faza precontractuală, cât și ulterior perfectării contractului, principii dezvoltate în literatura și practica juridică inclusiv română, își găsesc fundamentul atât în dispozițiile generale ale Codului civil (art. 5, art. 967, art. 970. art. 977 - 985), cât și în reglementările specifice legislației protecției consumatorilor (OG. nr. 21/1992 - art. 18 -26; Legea nr. 296/2004 - art. 27, art. 37. art. 44 - 83, art. 16 - 17), dar și în materia asigurărilor (art. 40/1 din Legea nr. 136/1995).
Nici Asigurătorul, nici - mai ales - Banca nu au respectat față de autoarea reclamanților, respectiv față de reclamanți, aceste obligații legale și principii minimale în executarea contractelor de credit menționate, poziția acestora fiind una netransparentă, lipsită de minime diligente (fie din neglijență, fie din intenție), contradictorie și discreționar - abuzivă, motiv pentru care daunele interese solicitate prin prezenta sunt întemeiate.
Față de poziția Asigurătorului (rezumată, în ceea ce ne privește, doar la susținerile acesteia din întâmpinarea formulată în dosarul nr._/3/2011 - aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă, deoarece alte informații sau documente nu rezultă și nu le-au fost puse la dispoziție), reclamanții consideră aceasta se află în culpă prin:
- neinformarea expresă a autoarei cu privire la neacceptarea acesteia ca asigurat pentru asigurările de viață menționate, precum și neinformarea reclamanților (în calitate de moștenitori ai fetei, respectiv sorei reclamanților), cu privire la motivele pentru care solicitările de daune efectuate de Bancă (în calitate de beneficiar al sumelor asigurate) au fost respinse (pentru a putea, eventual, proba și verifica dacă aceste motive de refuz sunt sau nu întemeiate);
- refuzul nejustificat de a depune măcar dovezi referitoare la susținerile făcute (informarea Băncii din 27.06.2008, precum și o eventuală corespondență purtată cu reprezentanții Băncii cu privire la aceste polițe de asigurare);
- refuzul nejustificat de a achita valoarea asigurată aferente polițelor de asigurare de viață în contul Băncii (dar având ca efect stingerea obligației de plată a subsemnaților către Bancă), aspect ce ne-a fost adus la cunoștință nu de către Asigurător, ci de către Bancă (prin adresa nr._/18.11.2010 - anexa 18), pentru motive ce nu ne sunt cunoscute nici în prezent (cu excepția afirmațiilor făcute de Bancă prin întâmpinarea acesteia formulată în dosarul amintit anterior - anexa 15).
În opinia reclamanților, atât din lipsa de transparență și diligentă a Asigurătorului, cât și raporturile de "grup" dezvoltate cu Banca (evidente prin chiar faptul "impunerii" Asigurătorului de către Bancă prin clauzele contractelor de credit), reclamanții nu pot exclude o înțelegere frauduloasă, o coniventă între Asigurător si Bancă, fie și ulterior decesului autoarei reclamanților, având în vedere următoarele aspecte:
- lipsa de informare și de furnizare a oricăror dovezi în raport de susținerile și "analizele" efectuate de Asigurător, obligație care revenea Asigurătorului în raport cu autoarea noastră, ambii fiind părți contractante ale contractului de asigurare, chiar dacă - sau mai ales - dacă Banca era beneficiarul asigurărilor;
- contradicțiile existente între susținerile Asigurătorului (care a afirmat că ar fi informat Banca încă din data de 27.06.2008) și cele ale Băncii (care afirmă că adresa de respingere din partea Asigurătorului este din data de 28.10.2009):
- contradicțiile existente între susținerile Asigurătorului (care a afirmat că pentru contractul de credit din 25.10.2007 nu există un certificat de asigurat pentru acest credit - fila 3 din întâmpinare - anexa 14) și susținerile Băncii (care a afirmat că pentru același contract de credit din 25.10.2007 Asigurătorul a refuzat plata în baza art. 8.2. din condițiile generale - ceea ce presupune un contract de asigurare "intrat în vigoare" -fila 1 din întâmpinare - anexa 15) - Banca a invocat (fila 1 din întâmpinare - anexa 15) ca refuz al Asigurătorului de plată a asigurării aferente contractului de credit din 25.10.2007 dispozițiile art. 8.2. din Condițiile de Asigurare de G. pentru Asigurarea de Viață, în condițiile în care în cuprinsul Condițiilor generale depuse chiar de către pârâte în litigiul anterior menționat (anexa 17) nu există o astfel de clauză (!); mai mult, potrivit clauzelor contractelor de credit, o astfel de clauză ar fi inopozabilă autoarei noastre (și reclamanților), în condițiile în care: Banca impune Asigurătorul; Banca, în calitate de beneficiar al asigurării, solicită perfectarea unei polițe de asigurare de deces (din orice cauză), pentru ca apoi să invoce existența unor clauze contractuale dintre Bancă și Asigurător prin care anumite cauze de deces sunt excluse!
Având în vedere că în materia răspunderii civile se reține vinovăția atât în cazul intenției (inclusiv dol prin reticență), cât și în cazul simplei neglijențe, precum și faptul că aceste obligații trebuie interpretate cu maximă severitate în persoana Asigurătorului, față de calitatea de "comerciant"/"profesionist" în raport de autoarea reclamanților și reclamanți, în calitate de "consumatori", în raport atât de aspectele menționate anterior, cât și de probatoriul care urmează a fi administrat în prezenta cauză, se solicită admiterea acțiunii și față de această pârâtă, în solidar cu Banca (art. 1003 C.civ.).
Față de aspectele descrise anterior, reclamanții vor menționa succint în cele ce urmează numai acele circumstanțe care, în opinia acestora, devoalează comportamentul lipsit de onestitate, abuziv și prejudiciabil al pârâtei:
i) încălcarea obligațiilor minimale de cooperare și informare pe parcursul executării contractelor de credit, cu privire la refuzul Asigurătorului de acceptare a autoarei reclamanților ca asigurat;
ii) eliberarea unor certificate de asigurare (GLF_; GLF_ - anexele 12 și 13) pentru care autoarei reclamanților i-au fost percepute sume de bani, deși nu aveau acoperire, sume de bani returnate Băncii (potrivit susținerilor Asigurătorului – anexa 14);
iii) comportamentul neglijent și discreționar al Băncii de a verifica legalitatea și valabilitatea "garanțiilor" (polițelor de asigurare). Referitor la acest aspect - preîntâmpinând o eventuală susținere a Băncii, făcută de altfel și prin întâmpinarea menționată - anexa 15) - din perspectiva principiilor solidarismului contractual și ale legislației consumatorului, Banca avea obligația legală (iar nu "facultatea discreționară") de a face toate demersurile necesare pentru a încasa sumele asigurate potrivit contractelor de asigurare de viață, limitând astfel prejudicierea reclamanților. În virtutea obligației de coerentă derivând din principiul solidarismului contractual, Banca avea obligația de a nu adopta comportamente sau conduite care se află în contradicție cu realizarea intereselor reciproce ale părților (respectiv ale autoarei și ale reclamanților) pe care le urmărește prin executarea întocmai a acelui contract. Practic, din moment ce Banca a impus autoarei reclamanților încheierea unor asigurări de viață (deces din orice cauze), ale cărei costuri au fost de altfel transferate asupra patrimoniului acesteia, este ilegal, abuziv și contrar oricărei practici oneste în materie, inclusiv uzanțelor comerciale, de a pretinde - nota bene: ulterior momentului survenirii cazului asigurat - că executarea acestei garanții (repetăm: impuse chiar de către Bancă în favoarea acesteia și a Asigurătorului) este la "discreția" Băncii beneficiare a garanției sau, pentru a relua formula Băncii din întâmpinarea proprie, "în condițiile pe care le apreciază în mod independent" (a se citi discreționar și abuziv). Aceste garanții operau în mod evident inclusiv în favoarea autoarei reclamanților, dar nu în mod direct (Banca fiind beneficiarul sumelor garantate), ci indirect (realizarea riscului asigurat ducând automat la stingerea datoriilor existente față de Bancă), astfel încât susținerile Băncii cu privire la acest aspect sunt netemeinice și nelegale, fiind fundamentate pe o interpretare discreționară și abuzivă, făcută împotriva "consumatorilor" – proprii clienți și împotriva regulilor de interpretare a contractului (principiului voinței reale, principiul așteptării unui comportament legitim derivând din solidarismul contractual, principiul interpretării contractului potrivit legii, bunelor moravuri, uzanțelor comerciale oneste și așteptării legitime). În acest sens, s-a pronunțat recent inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă (dec. nr. 3143/12.06.2012 - anexa nr. 19) referitor la obligația băncii de a încheia o poliță de asigurare aferentă unui contract de credit.
Mai mult, aspect deosebit de important pentru corecta soluționare a cauzei, prin comportamentul său constant (fie cu intenție, fie din neglijență culpabilă) Banca a creat autoarei reclamantei (și, pe cale de consecință, reclamanților) aparența existenței și a legalității polițelor de asigurare aferente contractelor de credit.
Aparența existenței acestor polițe de asigurare autoarei reclamanților i-a fost indusă inclusiv de eliberarea de către Bancă a celor două certificate de asigurare (GLF_ și GLF_ - anexele 12 si 13), care în prezent nu mai sunt recunoscute nici de Bancă, nici de Asigurător, în condițiile în care primele de asigurare ar fi fost achitate de Bancă Asigurătorului, apoi acesta le-ar fi returnat Băncii (dacă se acceptă susținerile Asigurătorului din întâmpinare).
În ceea ce privește natura daunelor solicitate, acestea au - în principal - natura unor daune morale, având în vedere că faptele ilicite ale pârâtelor constau într-un comportament comercial/profesionist înșelător și duplicitar, lipsit de onestitatea cerută atât de reglementările interne în materia contractelor de credit și de asigurare (din perspectiva regulilor privind protecția consumatorilor de astfel de servicii), cât și de uzanțele și practicile general acceptate în astfel de domenii, prin raportare inclusiv la clauzele contractelor de credit. În subsidiar, plecând de la caracterul indirect (dar cert și determinabil al prejudiciului creat), sumele solicitate pot fi calificate și drept daune materiale (prejudiciu indirect), având în vedere că prin neîncheierea în mod culpabil și/sau neexecutarea contractelor de asigurare al autoarei reclamanților (plata valorilor asigurate la momentul survenirii cazului asigurat), ce ar fi determinat stingerea oricăror datorii către Bancă aferente contractelor de credit în vigoare la acel moment, reclamanții a fost nevoiți să suporte în continuare aceste datorii (inclusiv prin refinanțarea acestora
În ceea ce privește cuantumul daunelor pretinse, acesta este dat de valoarea refinanțării - 249.883,74 EURO (menționată în contractul de credit/refinanțare_/13.02.2013), valoare care este apropiată, de altfel, sumelor indicate chiar de către Bancă prin întâmpinarea depusă în dosarul menționat (anexa nr. 15), respectiv totalul restului de debit aferent celor 4 contracte de credit, debit calculat la momentul formulării întâmpinării respective.
În susținerea acțiunii, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (înscrisurile atașate prezentei cereri în judecată, precum și înscrisurile aflate în posesia pârâtelor și indicate în prezenta - potrivit art. 293 și urm. C.pr.civ), expertiză contabilă, interogatoriul ambelor pârâte, precum și orice alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 30 și urm., art. 148 și urm. C.proc.civ, raportat la O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 269/2004, art. 969, 970, 977, 981, 982, 985 prin raportare la art. 998 și 999 C.civ.
În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri, în copie.
Pârâta . SA a formulat întâmpinare la 26.06.2013 prin care a invocat excepția de netimbrare în susținerea căreia a arătat că nu acceptă punctul de vedere al reclamanților în sensul că fundamentându-și acțiunea pe OG 21/1992, respectiv pe legislația privind protecția consumatorului, nu ar datora taxa de timbru. Reclamanții nu au invocat motive de fapt legate de calitatea de consumator al acestora sau al autoarei lor și nici nu au precizat ce drepturi de consumator ar fi fost încălcate! În acțiunea introductivă de instanță se face referire la o . "obligații implicite" printre care și cea referitoare la obligația de informare contractuala care, nu se confundă cu dreptul pe care îl au consumatorii, potrivit prevederilor OG 21/1992, "de a fi informați complet,corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor ori, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori;", OG 21/1992 definind clar noțiunile de "produs", "servicii", "operator economic", etc.
Totodată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a . SA, arătând că . SA (Banca) și-a depășit "mandatul" dat de către A. T. SA și a emis cele două "Certificate pentru persoana asigurată" și anume cele aferente creditelor de 96.000 Eur (certificatul din 12.10.2007) si 46.000 Eur (certificatul din 26.10.2007), deși în Condițiile generale privind asigurarea de viață de grup pentru beneficiarii de credite pentru nevoi personale, la art.6, alin. ultim se prevede că:
„În cazurile specificate la literele a)-c) de mai sus, Contractantul (adică Banca) este obligat să transmită "Chestionarul medical de evaluare pentru persoana asigurata" Asigurătorului prin fax, la numărul specificat in polița de asigurare. Asigurătorul este obligat să înștiințeze prin fax Contractantul, la nr. specificat în polița de asigurare, despre data la care intră în vigoare acoperirea pentru asiguratul respectiv și despre condițiile speciale în care acesta poate fi acceptat. Asigurarea intră în vigoare numai după data la care Asigurătorul transmite în scris Contractantului confirmarea acceptării in asigurare...."
Iar art.6 lit. a) prevede:
"Asigurătorul își rezervă dreptul de a nu accepta includerea în asigurarea de grup a unor Asigurați sau de a-i accepta în condiții speciale, dacă:
a) se depășește limita maximă a sumei asigurate pentru care Asigurătorul nu aplică procedurile de subscriere, limita agreată de Asigurător și Contractant și prezentată în Anexa la prezentele condiții generale...."
În speță, autoarea reclamanților se află în situația prevăzută la art. 6 lit. a) din Condiții, întrucât, date fiind creditele anterioare pe care le contractase de la Bancă, limita maximă a sumei asigurate (adică totalul sumelor asigurate pentru un asigurat-conf. Anexei la Condiții) pentru care Asigurătorul nu aplica procedurile de subscriere (noțiune explicate la cap. "Definiții" din Condiții) era depășită la momentul contractării celor doua credite (cel de 96.000 Eur, respectiv de 46.000 Eur).
Având în vedere cele de mai sus, A. T. Asigurări SA, încă din 27 iunie 2008, deci cu mult înainte de deces, a încunoștințat Banca atât cu privire la împrejurarea că numita I. A. L. M. nu este preluată în asigurare pentru cele două credite mai înainte precizate, cât și cu privire la motivul pentru care nu a fost preluată în asigurarea de grup-lipsă "Chestionarului medical de (evaluare pentru persoana asigurata" (astfel cum rezultă din Anexa 1-corespondența purtată pe email).
În ceea ce privește creditul de 10.000 Eur achiziționat de autoarea reclamanților prin contractual de credit nr._/25.10.2007, astfel cum rezultă din anexa 15 la cererea de chemare în judecată (întâmpinarea Băncii din dosarul_/3/2011): pentru acest credit nu a fost încheiată o poliță de asigurare la A. T. Asigurări SA, ci la ..
În ceea ce privește creditul de 125.000 Eur contractat prin contractul de credit nr._/05.06.2008: pentru acest credit nu există încheiată nici o poliță de asigurare de viață la A. T. Asigurări SA, fapt care rezultă și din întâmpinarea Băncii-anexa 15 la care s-a făcut trimitere mai sus.
În susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pârâta a arătat că în situația în care se va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta solicită respingerea, ca prescrisă, a acțiunii reclamanților, având în vedere că termenul de prescripție în raporturile ce izvorăsc din asigurare este de 2 ani și începe sa curgă de la data la care s-a produs riscul asigurat, iar,dacă se invocă răspunderea civila delictuală, ca temei al acțiunii, termenul de prescripție pentru "daunele morale/daune interese" solicitate este de 3 ani. În oricare dintre cele două situații se solicită să se constate că a intervenit prescripția.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii având in vedere următoarele:
Nu există nici o contradicție între susținerile pârâtei A. T. Asigurări SA și cele ale băncii, cum încearcă să sugereze reclamanții referitor la creditul din 25.10.2007: în continuare pârâta susține că pentru respectivul credit, nu există încheiat la aceasta un certificat de asigurat pentru acest credit, ci la .-același lucru e susținut și de bancă, prin urmare nu există nici o contradicție.
De asemenea, nu se poate vorbi despre o lipsă de informare a autoarei reclamanților, cată vreme, din chiar cele două înscrisuri-Certificate pentru persoana asigurată, semnate de autoarea reclamanților, rezulta că aceasta a luat la cunoștință de toate condițiile de asigurare ale poliței menționate; cunoscând, deci, condițiile de asigurare nu se poate apăra invocând ca nu a fost informată cu privire și la obligativitatea parcurgerii procedurii de subscriere, în cazul dumneaei, dată fiind depășirea limitei maxime a sumei asigurate prevăzute la art. 6 lit. a) din Condiții; mai mult, se poate observa, din cele doua Certificate pentru persoana asigurată, faptul că, prin nebifarea căsuței corespunzătoare a declarat pe proprie răspundere, că nu deține polița de asigurare de viață (individuală sau de grup) la A. T. Asigurări SA (când, in realitatea, deținea nu una ci mai multe polițe de asigurare!).
Pârâta reiterează nerespectarea de către Bancă a prevederilor contractuale (art.6 din Condiții) care, împreună cu nerespectarea celor de la art. 24 (potrivit cu care „Contractantul este exclusiv răspunzător de plata primelor de asigurare și are obligația să achite…”), converg spre ideea inexistenței vreunei obligații a societății pârâte față de reclamanți.
În concluzie, pârâta solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
În susținerea apărărilor promovate prin întâmpinare, au fost depuse înscrisuri, în copie.
Pârâta . SA a formulat întâmpinare la data de 02.07.2013 prin care a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, în motivarea căreia a arătat că potrivit prevederilor art. 197 Noul Cod de Procedură Civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrajului dovada achitării taxei de timbru se atașează la cerere.
Obiectul cererii de chemare în judecată este obligația de a face, respectiv obligația de a achita o sumă de bani către reclamanți cu titlu de despăgubire, iar conform Legii 146/1997 privind taxele de timbru, acțiunea este supusă timbrajului la valoarea evaluată de către reclamanți.
Prevederile art. 15 lit. i) invocate de către reclamanți nu se aplică prezentei cereri.
Pentru a se putea aplica prevederile legale anterior menționate este necesar ca acțiunea sa fie întemeiată pe prevederile OUG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, acțiune pe calea căreia reclamanții să solicite nu obligarea la daune morale, ci constatarea existenței unor clauze abuzive în contractele de credit încheiate și eventual, înlăturarea acestora. Prevederile art. 47 din Ordonanța nr. 21/1992 referitoare la scutirea de la plata taxei de timbru nu sunt aplicabile, aceste prevederi referindu-se numai la asociațiile de consumatori - " Art. 47 - Acțiunile în justiție îndreptate de către asociațiile de consumatori, înființate în condițiile prevăzute la art. 32 și 33, împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor sunt scutite de taxe de timbru." Așadar, numai atunci când asociațiile de consumatori au calitatea procesuală activă și nu atunci când acțiunile în justiție sunt promovate de către consumatori persoane fizice, individual. De altfel, în sensul legislației consumatorilor paguba este definită la art. 2 punctul 12 ca fiind: "prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum și cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, precum și pierderea vieții. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiția ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinței sau consumului privat și să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei". Or, reclamanții solicită obligarea paratei la plata de daune morale urmare a "unui comportament comercial/profesionist înșelător și duplicitar",în condițiile în care autoarea reclamanților și titulara Contractelor de credit antemenționate, I. A. L. M. avea profesia de avocat, nefiind consumator în sensul legislației aplicabile, ci profesionist, astfel încât părțile s-au aflat pe picior de egalitate juridică.
Pentru totalitatea motivelor prezentate anterior, se solicită respingerea acțiunii ca netimbrată.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că solicitările reclamanților nu își găsesc temeiul în raporturile juridice rezultate din contractele de credit nr._/12.10.2007,_/26.10.2007 și_/05.06.2008, singurele acte juridice ce stabilesc drepturile și obligațiile aparținând pe de o parte Băncii și, pe de altă parte defunctei I. A. L. M..
În raport de dispozițiile contractuale menționate, se observă, pe de o parte că asigurarea de viață constituie o garanție contractuală acordată în mod exclusiv în favoarea Băncii, iar pe de altă parte că obligația restituirii împrumutului este necondiționată de modul în care Banca înțelege sau nu să utilizeze garanțiile constituite în beneficiul său.
Ținând cont de calitatea de profesionist a autoarei reclamanților și de prevederile contractuale anterior citate, susținerea reclamanților că Banca a încălcat obligația de informare trebuie respinsă ca nefondată.
Mai mult, din interpretarea coroborată a prevederilor contractuale anterior citate rezultă indubitabil faptul că indiferent de existența/inexistența poliței de asigurare autoarea avea obligația necondiționată de a restitui sumele împrumutate de la Bancă.
Întrucât, urmare a decesului împrumutatului și prin acceptarea pură și simplă a moștenirii a operat transferul drepturilor și obligațiilor acestuia către moștenitori, în prezent față de calitatea de moștenitor pe care o dețin reclamanții, pârâta consideră că obligația de restituire a sumelor restante le incumbă, în condițiile din Contractele de credit.
În ceea ce privește garanția suplimentară stabilită în favoarea pârâtei conform contractelor de credit, respectiv drepturile ce îi reveneau în raport de calitatea de beneficiar al contractelor de asigurare de viață încheiate cu Asigurătorul A. T. Asigurări SA., toate drepturile derivând din aceste contracte de garanție revin exclusiv Băncii, astfel cum rezultă chiar din formularea clauzei art. 5.6, respectiv 5.8. din Contractele de credit.
Mai mult, imposibilitatea pârâtei de a încasa valorile asigurate de la Asigurător, conform calităților de Contractant si Beneficiar al asigurărilor ce îi revine a fost determinată chiar de culpa defunctei lonescu A. L. M. care, nedeclarând asigurătorului boala anterioara contractării asigurării a dus la respingerea cererilor pârâtei de realizare a acestor garanții.
Reclamații, în calitate de succesori ai defunctei lonescu A. L. M., nu pot invoca nici o pretenție asupra drepturilor ce revin Beneficiarului din contractele de asigurare, cu atât mai puțin de a pretinde ca respingerea cererii de acoperire a asigurării de către Asigurător poate opera drept o cauză ce le-ar exonera de obligația de restituire a sumelor datorate conform Contractelor de credit și nici nu pot solicita acoperirea "prejudiciului" cauzat de bancă urmare a neinformării.
Dimpotrivă, în raport de aspectele arătate la pct. 1 de mai sus, situația astfel intervenită este de natură să permită Băncii să solicite succesorilor împrumutatului furnizarea de garanții suplimentare în condițiile art. 6.1.2. lit. f) din contractele de credit.
Întrucât drepturile și obligațiile părților din Contractele de credit derivă doar din aceste contracte și din lege, și având în vedere faptul că beneficiarul exclusiv al asigurărilor de viață este Banca, iar nu moștenitorii împrumutatului, nu există niciun temei legal care să permită scutirea de la plată a celui care a beneficiat de sumele împrumutate, respectiv a moștenitorilor acestuia. Mai mult, utilizarea garanției constituite sub forma asigurării de viață reprezintă oricum, similar oricărei garanții, o opțiune a Beneficiarului (Banca) de a-și exercita sau nu drepturile astfel conferite.
Drepturile rezultate din garanțiile acordate de către împrumutat pentru acoperirea creditului pot fi exercitate doar de către Banca, în condițiile pe care le apreciază în mod independent, obligația moștenitorilor Împrumutatului de a restitui sumele datorate nefiind în niciun fel influențată.
Interpretarea reclamanților, ce ar avea drept finalitate exonerarea de la plata sumelor pe care le datorează cu prejudicierea iremediabilă a pârâtei nu este conformă principiilor și regulilor de drept aplicabile.
Cu atât mai mult nu se poate admite existenta unui prejudiciu în patrimoniul moștenitorilor defunctei lonescu A. L. M., care în calitate de profesionist cu vaste cunoștințe juridice (defuncta a deținut calitatea de avocat senior în cadrul SCA T., Z. și Asociații) a "încheiat cu Banca trei Contracte de Credit în urma cărora a primit și utilizat sumele de bani fără a le mai restitui la scadență.
În raport de cele arătate, pârâta solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinările formulate de pârâte (filele 127-140).
Cu privire la întâmpinarea formulată de bancă, reclamanții arată că prin raportare la art. 208 alin.2 raportat la art. 205 alin.2 lit. d) și la art. 194 lit. e) în lumina art.150 Cod procedură civilă, solicită decăderea pârâtei Bancă de a mai propune și administra proba cu înscrisuri, singura solicitată de altfel prin întâmpinare.
Referitor la întâmpinarea formulată de Asigurător, reclamanții arată că prin raportare la art. 208 alin.2 raportat la art. 205 alin.2 lit. d) și la art. 194 lit. e) în lumina art.150 Cod procedură civilă, solicită decăderea pârâtei de a mai propune și administra proba cu înscrisuri, cu excepția înscrisurilor atașate ( cu titlu de anexa nr.1) acesta făcând dovada temeiniciei susținerilor reclamanților din acțiunea introductivă.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Asigurătorului se solicită înlăturarea acestei excepții, având în vedere:
- temeiul juridici (inclusiv subsidiar) al prezentei acțiuni privind răspunderea civilă delictuală a Asigurătorului.
La răspunsul la întâmpinările formulate de pârâte reclamanții au anexat înscrisuri, în copie.
La termenul din 27.09.2013, instanța a pus în vedere reclamanților să precizeze temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, având în vedere împrejurarea că reclamanții au indicat drept temei al răspunderii atât răspunderea civilă contractuală, cât și răspunderea civilă delictuală.
La termenul din 25.10.2013, reclamanții au precizat că în raport cu banca au invocat răspunderea civilă contractuală și în raport cu asigurătorul au invocat răspunderea civilă delictuală.
Reclamanții au precizat că, în principal, în raport cu banca au invocat răspunderea civilă contractuală, iar în ceea ce privește asigurătorul, în funcție de poziția acestuia au invocat în principal, răspunderea civilă contractuală dacă există contractul de asigurare, și, în subsidiar, răspunderea civilă delictuală. Mai arată că în răspunsul la întâmpinare au menționat faptul că nu înțeleg să formuleze un mixt în ceea ce privește răspunderea civilă contractuală și cea delictuală, arătând că ilicitul civil reclamat în raport de ambele pârâte, justifică menținerea temeiului, respectiv de principal și subsidiar.
La solicitarea tribunalului de a lămuri încă o dată temeiul juridic, reclamanții arată că, în principal, în raport cu banca au invocat răspunderea civilă contractuală, și, în subsidiar, răspunderea civilă delictuală, iar în ceea ce privește asigurătorul au invocat răspunderea civilă delictuală.
La termenul din 27.09.2013, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția de netimbrare.
La același termen de judecată au fost unite cu fondul excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta . SA.
A fost administrată proba cu înscrisurile înfățișate de părți.
La termenul din 22.11.2013, reclamanții nu au mai susținut proba cu expertiză contabilă, declarând că nu mai au alte probe de administrat.
La termenul din 01.11.2013, reclamanții au depus note de ședință prin care au arătat că în ceea ce privește cuantumul daunelor pretinse de reclamanți în raport de valoarea soldurilor restante aferente celor 4 contracte de credit - la data decesului Andreei, autoarea reclamanților - ce ar fi trebuit achitate de Asigurător Băncii (dacă ar fi existat polițele de asigurare), astfel cum s-a indicat chiar prin acțiunea introductivă (fila 13 din acțiune, pct. II, 4.1. - 4.2. și pct. IV - obiectivele expertizei contabile), aceasta este următoarea:
i) 6.388,21 Euro - soldul contractului de credit nr._/25.10.2007 pentru suma de 10.000 Euro (anexa 8) - conform scadențarului (anexa nr. 23)
ii) 43.745,56 Euro - soldul contractului de credit nr._/26.10.2007 pentru suma de 46.000 Euro (anexa 9) - conform scadențarului (anexa nr. 24)
iii) 92.384,76 Euro - soldul contractului de credit nr._/12.10.2007 pentru suma de 96.000 Euro (anexa 10) - conform scadențarului (anexa nr. 25)
iv) 122.876,2 Euro - soldul contractului de credit nr._/05.06.2008 pentru suma de 125.000 Euro (anexa 11)- conform scadențarului (anexa nr. 26), respectiv un total de 265.394,73 Euro
În plus, având în vedere natura juridică a daunelor interese solicitate prin prezenta acțiune, reclamanții apreciază ca utilă menționarea următoarelor sume de bani ce a trebuit să fie achitate de aceștia ca urmare a conduitei culpabile a pârâtelor din prezenta cauză (împreună sau separat). Urmează ca instanța de judecată să aprecieze relevanța, pertinența și incidența acestor sume/daune ca și criterii în aprecierea întinderii efective a prejudiciului direct cauzat subsemnaților, având în vedere precizările făcute în practica judecătorească referitoare la dovedirea daunelor morale (aplicabile inclusiv daunelor materiale echivalente prejudiciului indirect), respectiv faptul că inclusiv în situația prejudiciului moral, care, eo ipso, nu poate fi evaluat, este în sarcina reclamantului să producă criterii obiective de apreciere a daunelor morale solicitate.
Având în vedere că, ulterior decesului și până la "comunicarea" (implicită, de fapt) către reclamanți a refuzului pârâtelor (în special a Băncii) de stinge creditele asigurate, s-au adunat rate de credit restante, inclusiv dobânzi și penalități, și au fost inițiate de către Bancă două executări silite pe care reclamanții au fost nevoiți să le stingă - atât prin achitarea sumelor de bani menționate mai jos, exemplificativ, cât și prin refinanțarea creditelor potrivit contractului de credit nr._/13.02.2013 (anexa nr. 16)
i) 14.107,51 Ron - OP din 09.08.2012 - cheltuieli de executare silită (anexa nr. 27)
ii) 10.000 Ron - vărsământ din 06.02.2013 - cheltuieli de executare silită (anexa nr. 28)
iii) 55.693,69 Euro - OP din 09.08.2012 - debit integral aferente contractelor de credit nr._/25.10.2007 și_/26.109.2007 (anexa nr.29).
În concluzie, având în vedere aspectele învederate anterior prin raportare atât la înscrisurile depuse de reclamanți, precum și la refuzul (implicit) al pârâtelor de a depune orice fel de înscris care să le justifice susținerile din întâmpinare, cât și la criteriile obiective, în opinia reclamanților, indicate de aceștia în vederea evaluării și a prejudiciului pretins de reclamanți, prejudiciul MINIM pe care instanța de judecată trebuie să îl acorde este cuprins între suma de 249.883,74 EURO (în echivalent lei la cursul BNR din 24.05.2013, data formulării cererii de chemare în judecată - 1.090.117,81 RON) - sumă solicitată prin acțiunea introductivă și reprezentând costul refinanțării în anul 2013 și suma 265.394,73 EURO (în echivalent lei la cursul BNR de astăzi, 01.10.2013, data formulării prezentelor note de ședință) - sumă determinată potrivit aspectelor de mai sus (infra, pct. I - i-iii) -1.175.857,89 RON.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. T. Asigurări SA, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, astfel încât a respins-o, pentru următoarele considerente:
Reclamanții și-au întemeiat pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâta . SA pe răspunderea civilă delictuală, invocând prevederile art. 998-999 Cod civil.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, motivele de fapt și de drept ale acțiunii formulate în contradictoriu cu acest pârât, tribunalul a apreciat că reclamanții au justificat legitimarea procesuală pasivă a pârâtei . SA.
În cadrul acțiunilor prin care se urmărește angajarea răspunderii civile delictuale, calitatea procesuală pasivă aparține celui care este indicat drept autor al faptelor ilicite cu caracter prejudiciabil.
Referitor la excepția prescripției, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor aspecte:
Termenul de prescripție aplicabil este cel general de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, incident în cazul acțiunilor personale prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță.
Întrucât reclamanții au urmărit prin acțiunea de față angajarea răspunderii civile a celor două pârâte, în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a fost incident art.8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia prescripția dreptului material la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Momentul cert la care reclamanții au avut reprezentarea caracterului prejudiciabil al faptelor pârâtelor a fost cel al depunerii întâmpinărilor în cadrul dosarului nr._/3/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă, față de care termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit.
În cauză nu a fost incident termenul de prescripție de 2 ani prevăzut de art. 3 alin.2 din Decretul nr. 167/1958 în măsura în care față de pârâta . SA reclamanții au invocat răspunderea civilă delictuală.
Cercetând materialul probator administrator în cauză, pe fond, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de moștenitori ai defunctei I. A.-L.-M. și al defunctului I. V., astfel cum rezulta din certificatele de calitate de moștenitor regăsite la filele 20-28, din vol. I al prezentului dosar.
Defuncta I. A.-L.-M. a perfectat cu . SA următoarele contracte de credit:
- contractul de credit nr._/26.10.2007 având ca obiect acordarea unui împrumut de nevoi personale în valoare maximă de 46.000 Euro;
- contractul de credit nr._/12.10.2007 având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare maximă de 96.000 Euro pentru achiziționarea unui apartament;
- contractul de credit nr._/05.06.2008 având ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale în valoare maximă de 125.000 Euro.
Reclamanții au susținut că autoarea lor ar fi încheiat cu aceeași bancă și contractul de credit nr._/25.10.2007 pe care însă nu l-au înfățișat (acesta neregăsindu-se printre actele depuse la dosar).
Prin clauza 5.2 din fiecare convenție de credit, împrumutatul și-a asumat obligația de a încheia o poliță de asigurare tip „toate riscurile” având ca obiect imobilul ipotecat în favoarea Băncii (împrumutatul are obligația de a asigura imobilul la valoarea evaluată) și de a cesiona Băncii, ca beneficiară a indemnizației de asigurare, toate drepturile rezultate din această asigurare. De asemenea, împrumutatul și-a asumat obligația reînnoirii anuale a poliței de asigurare astfel încât imobilul să fie asigurat pe întreaga perioadă de valabilitate a facilității. Originalul poliței de asigurare va fi păstrat de către Bancă.
Această obligație a împrumutatului a fost privită, conform manifestării de voință a părților inserată în cadrul clauzei 5 din fiecare contract de credit analizat, drept o garanție constituită în favoarea băncii, în vederea garantării obligațiilor de plată ale împrumutatului.
Potrivit art.5.6 din contractele de credit nr._ și nr._, respectiv art. 5.8 din contractul de credit nr._ polița de asigurare de viață încheiată de bancă în calitate de contractant cu . SA reprezenta o garanție constituită de împrumutat în favoarea băncii, valoarea poliței urmând a acoperi suma totală a facilității.
Totodată, s-a convenit ca banca să fie beneficiarul acestei polițe și să păstreze originalul acestei polițe.
Reclamanții au susținut că nici banca și nici asigurătorul nu au respectat obligațiile de cooperare, de coerență și de informare.
Reclamanții au considerat că se impune angajarea răspunderii contractuale a băncii pentru încălcarea obligațiilor minimale de cooperare și informare în legătură cu refuzul asigurătorului de acceptare a autoarei lor ca asigurat, pentru eliberarea unor certificate de asigurare pentru care autoarei i-au fost percepute sume de bani care au fost returnate băncii, pentru comportamentul neglijent și discreționar al băncii de a verifica legalitatea și valabilitatea polițelor de asigurare constituite drept garanție.
În ceea ce privește asigurătorul, reclamanții au apreciat că răspunderea sa delictuală ar trebui activată în raport de neinformarea autoarei lor cu privire la neacceptarea acesteia ca asigurat, refuzul nejustificat de a depune dovezi referitoare la susținerile făcute, refuzul nejustificat de a achita valoarea asigurată aferentă polițelor de asigurare de viață în contul băncii.
Atât pentru angajarea răspunderii civile contractuale întemeiate pe dispozițiile art. 969 din Codul civil din 1864, cât și pentru activarea răspunderii civile delictuale întemeiate pe dispozițiile art. 998 – 999 din Codul civil din 1864, este necesară îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție.
Reclamanții nu au dovedit existența unui prejudiciu, în condițiile prevăzute de art. 10 NCPC.
Astfel, tribunalul a observat că reclamanții au subliniat că natura daunelor pretinse era de ordin moral, în principal iar, în subsidiar, prejudiciul avea și un caracter material (fila 15, vol.I).
În ceea ce privește prejudiciul nepatrimonial, tribunalul a constatat că reclamanții nu au justificat în motivarea cererii de chemare în judecată producerea unor daune morale. Reclamanții nu au precizat în concret care sunt valorile nepatrimoniale afectate ca urmare a faptelor ilicite imputate pârâtelor.
Pentru acordarea daunelor morale este necesar ca cei care le pretind să expună suficiente argumente din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale le-au fost afectate.
Pe de altă parte, în raport de motivarea prejudiciului oferită de reclamanți în sensul că aceștia ar fi fost nevoiți să suporte datoriile către bancă, inclusiv prin refinanțarea acestora în urma executării silite inițiate de bancă, și de criteriile de evaluare a acestui prejudiciu expuse de reclamanți (valoarea soldurilor restante aferente celor 4 contracte de credit, respectiv valoarea refinanțării conform contractului de refinanțare nr._/13.02.2013 încheiat între pârâta U. Ț. Bank SA și reclamanții I. V. și I. M. L.) natura pagubei invocate a fost considerată ca fiind de ordin material.
Referitor la aceste pagube, de natură materială, tribunalul a apreciat neîntemeiate pretențiile reclamanților în măsura în care, așa cum în mod corect a susținut și pârâta U. Ț. Bank SA, încheierea asigurărilor de viață a fost privită de părțile contractelor de credit drept o garanție în favoarea băncii, banca având un drept de opțiune în ceea ce privește valorificarea acestor garanții în contul sumelor împrumutate. Banca fiind beneficiarul asigurărilor de viață, drepturile rezultând din raportul de asigurare pot fi valorificate exclusiv de aceasta, obligația de restituire a sumelor împrumutate subzistând independent de producerea cazului asigurat.
Pe de altă parte, reclamanții au acceptat moștenirea de pe urma defunctei I. A.-L.-M., din pasivul succesoral făcând parte suma de 90.149,69 Euro reprezentând:
- suma de 90.149,69 Euro reprezentând soldul total în luna iunie 2010 al creditului contractat de defunctă de la U. T. Bank SA conform contractului de credit nr._/12.10.2007;
- suma de 119.097,36 Euro reprezentând soldul total în luna iunie 2010 al creditului contractat de defunctă de la U. T. Bank SA conform contractului de credit nr._/05.06.2008;
- suma de 5.267,73 Euro reprezentând soldul total în luna iunie 2010 al creditului contractat de defunctă de la U. T. Bank SA conform contractului de credit nr._/25.10.2007;
- suma de 42.324,56 Euro reprezentând soldul total în luna iunie 2010 al creditului contractat de defunctă de la U. T. Bank SA conform contractului de credit nr._/26.10.2007;
- suma de 1.860,10 Lei reprezentând soldul de plată în luna iunie 2010 conform contractului card de credit nr. 270-RTL188/CC-RI/2006 din 13.04.2006 contractat de defunctă de la U. T. Bank SA.
Totodată, reclamanții și-au manifestat voința în mod liber și neviciat în sensul refinanțării cu privire la facilitățile acordate în temeiul contractului de credit nr._/12.10.2007 și nr._/05.06.2008, în acest sens perfectându-se contractul de credit nr._/13.02.2013.
În raport de aceste aspecte, în opinia tribunalului, reclamanții nu puteau invoca producerea unui prejudiciu raportat la valoarea refinanțată sau la valoarea soldurilor restante aferente celor 4 contracte de credit.
Tribunalul a reținut, totodată că existența unor raporturi de asigurare perfectate cu A. T. Asigurări SA a fost demonstrată numai în legătură cu contractele de credit nr._/26.10.2007 în valoare de 46.000 Euro, conform certificatului pentru persoană asigurată din 12.10.2007 (fila 59, vol.I) și nr._/12.10.2007 în valoare de 96.000 Euro, conform certificatului pentru persoană asigurată din 12.10.2007 (fila 58, vol.I).
În legătură cu creditul contractat prin convenția nr._/25.10.2007 în valoare de 10.000 Euro, banca a susținut că acesta „a fost asigurat pentru daună de viață la societatea de asigurare Generali”, aspect care este confirmat prin adresa din data de 28.10.2009 emisă de Generali Asigurări (fila 251, vol.I). Prin această adresă societatea de asigurare a comunicat băncii că nu poate soluționa favorabil cererea de indemnizare în raport de prevederile art. 8.2 din Condițiile de asigurare de grup pentru asigurarea de viață.
În ceea ce privește creditul în valoare de 125.000 Euro acordat în temeiul contractului nr._ din data de 05.06.2008, nu s-a făcut dovada încheierii unei polițe de asigurare de viață de către reclamanți.
În considerarea celor expuse, tribunalul a respins acțiunea promovată de reclamanți, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.7086/09.12.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Civilă, a făcut apel apelanții-reclamanți I. M. L. și I. V., și apel incident apelanta –pârâtă . SA.
Apelanții I. M. L. și I. V. critică soluția pentru următoarele motive:
I. Consideră că fila 15 paragraful 1 din sentința apelată cuprinde mențiunea – eronată – a inexistenței la dosarul cauzei a contractului de credit nr._/25.10.2007 încheiat între autoarea sa și pârâta U., însă contractul respectiv a fost anexat cererii de chemare în judecată ( ca anexa nr.83), astfel încât – dacă ar fi fost real – aceste aspecte putea și trebuia să facă obiectul unei eventuale discuții preliminare, în contradictoriu, fapt ce nu s-a întâmplat de-a lungul celor nu mai puțin de 5 termene de judecată în ședință publică, întărind, inter alia, impresia de superficialitate cu care prima instanță s-a aplecat asupra cererii sale, a desfășurării judecății, analizării probatoriului administrat și considerentelor reținute în raport de soluția pronunțată.
Arată că pentru eliminarea oricărui dubiu, având în vedere că acest aspect (lipsa unui act invocat și discutat de părți) a fost menționat pentru prima dată în chiar considerentele hotărârii judecătorești, atașează prezentului apel, încă o dată, contractul de credit nr._/25.10.2007, probă admisibilă inclusiv din perspectiva art. 470 alin. 1 lit. d, alin. 4, art. 478 alin.2 teza I C.pr.civ.
II. În ceea ce privește soluția și raționamentul primei instanțe, arată că din motivarea eliptică a primei instanțe ( filele 16-17), pare să rezulte următorul ,,raționament logico-juridic’’ al tribunalului:
I) natura pagubelor pretinse este materială, nu morală
ii) sumele aferente asigurărilor de viață reveneau exclusiv beneficiarului (Banca U.), reprezentând o garanție în favoarea acesteia, ,,banca având un drept de opțiune în ceea ce privește valorificarea acestor garanții în contul sumelor împrumutate’’,
iii) și - mai ales! – ,,obligația de restituire a sumelor împrumutate subzistând independent de producerea cazului asigurat’’ (sic!);
iv) ,,pe de altă parte’’, apelanții au acceptat succesiunea de pe urma fiicei, respectiv surorii sale, astfel încât ar fi acceptat pasivul succesiunii;
v) ,,totodată’’, apelanții și-ar fi manifestat voința ,,în mod liber și neviciat’’ în sensul refinanțării contractelor de credit prin semnarea unui nou contract de credit – contractul nr._/13.02.2013.
III.1. Critică soluția primei instanțe și legalitatea și temeinicia acțiunii arătând în acest sens că din motivarea soluției dată de prima instanță rezultă, în opinia sa, faptul că nu a fost înțeles nici obiectul cauzei și nici temeiul de fapt și de drept al acesteia, altfel neputându-și explica mai ales alegațiile de mai sus de la pct. iii – v.
2. Consideră că este complet eronată și nelegală din punct de vedere juridic teza primei instanțe potrivit căreia prin încasarea exclusiv de către banca beneficiară a asigurării de viață a sumelor asigurate ( cu titlu de garanție) subzistă obligația de restituire a debitului/împrumutului.
Precizează că prin ,,executarea garanției’’, adică prin plata de către Asigurător beneficiarului asigurării (Banca) a sumelor asigurate în cazul survenirii cazului asigurat – decesul asiguratului, respectiv autoarea sa, A. I. (sume care acoperă întotdeauna soldul existent la momentul survenirii cazului asigurat4) – suma împrumutată (debitul) se stinge prin încasarea asigurării de către beneficiarul acesteia, astfel încât nu mai există nici o obligație de plată pentru succesorii asiguratului – debitor. Mai mult, în cazul în care suma asigurată (plătită de asigurător beneficiarului) depășește soldul creditor existent, după stingerea acestuia din urmă, excedentul rămas revine succesorilor asiguratului. (Este ceea ce se întâmplase cu creditele anterioare ale autoarei sale, aspect ce rezultă din chiar actele depuse la dosar și susținerile Băncii, astfel încât acest raționament al primei instanțe dovedește faptul că nu a înțeles nici mecanismul legal și contractul al asigurărilor de viață aferente unui credit, nici obiectul și cauza prezentei acțiuni).
3. De asemenea, consideră că este stupefiantă susținerea primei instanțe potrivit căreia prin acceptarea succesiunii ( inclusiv a pasivului succesoral) și refinanțarea creditelor autoarei sale, ,,liber și neviciat’’ nu mai poate invoca producerea unui prejudiciu, în condițiile în care:
- acceptarea sau neacceptarea succesiunii ,,nu este în chestie’’, pentru a relua exprimarea unui reputat civilist5, fiind un raționament cu totul străin de susținerile tuturor părților litigante;
- între acceptarea succesiunii fiicei sale (2010) și data refinanțării prin contract ,,liber și neviciat’’ (2013) au intervenit următoarele aspecte: i)procedurile și discuțiile cu Banca privind situația creditelor și asigurărilor de viață ale fiicei, respectiv surorii sale; ii) lipsa de reacție sau pozițiile complet contradictorii ( dacă nu direct mincinoase) ale Băncii privind situația dosarelor de asigurare aferente mai multor credite ale Andreei, ceea ce a generat iii) inclusiv încercări amiabile și nenumărate demersuri ale apelanților de a obține informații de la Bancă privind situația creditelor Andreei, dar și a sumelor achitate de Asigurător Băncii; iv) inițierea unei proceduri de executare silită din partea Băncii aferente acestor credite ( pe motivul că ,,asigurările nu au fost bune/valabile’’ sau că ,,A. e de vină că a murit de cancer col uterin’’), astfel încât ,,sugestia’’ care se degajă din considerentele hotărârii judecătorești este involuntar ilară și denotă o neînțelegere crasă a situației de fapt și de drept de prima instanță.
4.Menționează că ar mai fi de remarcat următorul aspect procedural – probatoriu: deși aproape nici una din afirmațiile Băncii (dar și ale Asigurătorului) referitoare la înscrisurile invocate nu s-a dovedit reală și nu a fost însoțită de înseși înscrisurile la care se făcea explicit trimitere, prima instanță reținând și aplicând sancțiunea decăderii ambelor pârâte de a mai depune alte înscrisuri decât cele indicate dar nedepuse la dosar, prima instanță își fundamentează raționamentul pe probe inexistente: un exemplu grăitor în acest sens este adresa Generali din 28.10.2009 (fila 251 vol. I) prin care se invocă prevederile art. 8.2 din Condițiile de asigurare de grup încheiate între Generali și Bancă (inexistente la dosarul cauzei).
Precizează că practic, neînțelegând întregul mecanism contractual și legal (plata sumelor asigurate Băncii – creditoare în caz de deces al asiguratului – debitor duce la stingerea întregului credit existent la momentul decesului), cum a arătat mai sus, prima instanță nu a lămurit nici măcar motivul/motivele pentru care Asigurătorul nu a plătit Băncii beneficiare sumele asigurate, cu consecința stingerii întregului debit (pasiv succesoral), deși acest aspect era esențial în prezenta cauză, în condițiile în care: susținerile Băncii cu privire la aceste motive erau contradictorii între ele, erau mincinoase ( a probat caracterul nereal și posibila fraudă a autoarei sale căreia i-au fost percepute costuri cu polițe de asigurare ce nu erau nici măcar perfectate) și – mai ales – aceste susțineri ale Băncii au fost infirmate explicit de către celălalt pârât Asigurătorul.
Ori, în opinia sa exact aceste aspecte a fost chemată să lămurească prima instanță: care a fost motivul/motivele pentru care nu s-au plătit sumele asigurate; dacă exista o obligație (și nu o facultate) pentru Banca beneficiară de a încasa sumele asigurate (impuse și plătite de autoarea sa); în caz afirmativ, dacă imposibilitatea de a se încasa sumele respective reprezintă o faptă ilicită din punct de vedere civil (contractual/delictual), în ambianța legislației consumeriste; dacă prin acest comportament ilicit s-a cauzat apelanților un prejudiciu și în caz afirmativ, dacă se poate stabili întinderea acestuia în funcție de o . criterii ( propuse de apelanți reclamanți) etc.
IV. Pe fondul cauzei, precizează apelanții faptul că fără a mai relua toate susținerile făcute prin acțiune, răspuns la întâmpinare și notele de ședință, susțineri pe care le menține în totalitate și pe care, brevitatis causa, nu le mai reia în prezentele, indică numai instanței de apel următoarele aspecte de drept (teoretice) și de fapt, raportate la circumstanțele prezentei cauze și probatoriul administrat:
1. În materia încheierii și executării contractelor, mai ales în cazul raporturilor contractuale ce intră în sfera dreptului consumului – legislație pe care prima instanță a reținut-o a fi incidentă prezentei cauze – (Banca, respectiv Asigurătorul având, în raport de autoarea sa și de apelanți, calitatea de ,,comercianți’’ sau ,,operatori economici’’ sau, în termenii N.C.civ. de ,,profesioniști’’), principiul forței obligatorii a contractului și a libertății contractuale trebuie analizat inclusiv prin prisma solidarismului contractual – necesitatea concilierii intereselor părților contractante atât la momentul încheierii contractului, cât și pe întreaga durată a executării acestuia.
Menționează că astfel, în mod judicios s-a arătat că prin legătura de solidaritate dintre părți se justifică faptul că dreptul pozitiv impune părților contractante respectarea a două obligații, în sensul de îndatoriri: obligația de cooperare și obligația de coerență. Arată că în virtutea obligației de cooperare, părțile sunt datoare să lucreze împreună la realizarea interesului contractual al fiecăruia, iar în temeiul obligației de coerență este necesar ca ele să își acorde încredere mutuală, ceea ce înseamnă că nu trebuie să adopte comportamente sau conduite care se află în contradicție cu realizarea intereselor reciproce pe care le urmăresc prin executarea întocmai a acelui contract.
Susține că aceste principii din a căror perspectivă trebuie analizată inclusiv obligația de informare atât în faza precontractuală, cât și ulterior perfectării contractului, principii dezvoltate în literatura și practica juridică inclusiv română, își găsesc fundamentul atât în dispozițiile generale ale Codului civil ( art. 5, art. 967, art. 977-985), cât și în reglementările specifice legislației protecției consumatorilor (OG. nr. 21/1992 – art. 18-26; Legea nr. 296/2004 – art. 27, art. 37, art. 44-83, art. 16-17), dar și în materia asigurărilor (art. 40/1 din Legea nr. 136/19959).
Consideră că, astfel plecând de la constatarea din literatura de specialitate conform căreia contractul de asigurare este, pe bună – dreptate, considerat un contract prin excelență la bunei – credințe, obligația de informare (atât în faza precontractuală, cât și pe parcursul executării contractului) are drept fundament: i) principiul bunei – credințe în executarea contractului (art. 970 alin. 1 C.civ.), căreia i s-a dat o interpretare extensivă, considerându-se că este aplicabil și perioadei precontractuale, din buna – credință se apreciază că decurge și sancționarea dolului reticent ( definit ca ,,orice situație în care tăcerea voluntară a contractantului nu este de bună – credință, iar cealaltă parte era îndreptățită să conteze pe o atare bună – credință’’); ii) obligația generală de loialitate, informarea partenerului contractual sau, după caz, chiar asistența sau sfătuirea acestuia, fiind considerate ca făcând parte dintr-o conduită loială care trebuie să caracterizeze orice raport contractual; iii) principiul echității sau însăși legea, dat fiind că, în baza art. 970 alin. 2 C.civ., convențiile ,,obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ca echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa’’.
2. Arată că comportamentul lipsit de onestitate, abuziv și prejudiciabil al Băncii rezultă din:
- încălcarea obligațiilor minimale de cooperare și informare pe parcursul executării contractelor de credit, cu privire la refuzul Asigurătorului de acceptare a autoarei noastre ca asigurat;
- eliberarea unor certificate de asigurare (GLF_; GLF_ – anexele 12 și 13) pentru care autoarei sale i-au fost percepute sume de bani, deși nu aveau acoperire, sume de bani returnate Băncii (potrivit susținerilor Asigurătorului - anexa 14);
- comportamentul neglijent și discreționar al Băncii de a verifica legalitatea și valabilitatea ,,garanțiilor’’ (polițelor de asigurare). Precizează că referitor la acest aspect, din perspectiva principiilor solidarismului contractual și ale legislației consumatorului, Banca avea obligația legală (iar nu ,,facultatea discreționară’’ sau ,,dreptul de opțiune’’, cum reține prima instanță) de a face toate demersurile necesare pentru a încasa sumele asigurate potrivit contractelor de asigurare de viață, limitând astfel prejudicierea apelanților.
Susține că așa cum a precizat deja mai sus în cuprinsul acțiunii introductive și cum a reluat mai sus în prezentele motive de apel (supra, pct.IV.1), în virtutea obligației de coerență derivând din principiul solidarismului contractual, Banca avea obligația de a nu adopta comportamente sau conduite care se află în contradicție cu realizarea intereselor reciproce ale părților ( respectiv ale autoarei sale și ale apelanților) pe care le urmărește prin executarea întocmai a acelui contract. Precizează că practic din moment ce banca a impus autoarei sale încheierea unor asigurări de viață (deces din orice cauze), ale cărei costuri au fost de altfel transferate asupra patrimoniului acesteia, este ilegal, abuziv și contrar oricărei practici oneste în materie, incluzând uzanțele comerciale, de a pretinde – nota bene: ulterior momentului survenirii cazului asigurat – că executarea acestei garanții (impuse chiar de către Bancă în favoarea acesteia și a Asigurătorului) este la ,,discreția’’ Băncii beneficiare a garanției sau, pentru a relua formula Băncii din întâmpinarea proprie, ,,în condițiile pe care le apreciază în mod independent’’(a se citi discreționar și abuziv).
Arată că aceste garanții operau în mod evident inclusiv în favoarea autoarei sale, dar nu în mod direct (Banca fiind beneficiarul sumelor garantate), ci indirect ( realizarea riscului asigurat ducând automat la stingerea datoriilor existente față de Bancă), astfel încât susținerile Băncii – însușite necritic de prima instanță – cu privire la acest aspect sunt netemeinice și nelegale, fiind fundamentate pe o interpretare discreționară și abuzivă, făcută împotriva ,,consumatorilor’’ – proprii clienți și împotriva regulilor de interpretare a contractului (principiului voinței reale, principiul așteptării unui comportament legitim derivând din solidarismul contractual, principiul interpretării contractului potrivit legii, bunelor moravuri, uzanțelor comerciale oneste și așteptări legitime).
- astfel cum a rezultat din înscrisul depus de Asigurător la termenul de judecată din 25.10.2013 (adresa nr. 4169/07.09.2010 către Bancă), rezultă că: i) unul dintre motivele neacceptării Andreei ca asigurat de către Asigurător ar consta în netransmiterea de către Bancă a chestionarelor medicale în termen (Banca susținând că nu le-ar fi primit de la A.), ci abia în momentul solicitării daunelor de către Bancă – adică ulterior decesului Andreei – ceea ce dovedește faptul că aceste chestionare fuseseră completate și depuse la Bancă de către autoarea sa, însă Banca a omis să le transmită Asigurătorului cu consecința invalidării asigurărilor de viață a autoarei sale,practic Banca își invocă propria culpă pentru imposibilitatea încasării despăgubirilor aferente contractelor de asigurare.
- în plus, arată că aspect deosebit de important în opinia sa, pentru corecta soluționare a cauzei, prin comportamentul său constant ( fie cu intenție, fie din neglijență culpabilă) Banca a creat autoarei sale (și pe cale de consecință, apelanților) aparența existenței și a legalității polițelor de asigurare aferente contractelor de credit, în condițiile în care: i) toate sumele solicitate prin contractele de credit au fost eliberate autoarei sale necondiționat – ceea ce, în mintea oricărui consumator mediu și instruit, crea aparența legitimă și expectativă rezonabilă că acesta beneficiază de garanțiile impuse de bancă, în caz contrar, potrivit regulilor bancare, inclusiv reglementărilor BNR, Banca având obligația să informeze pe împrumutat fie de inexistența sau neconstituirea acestor garanții, fie de necesitatea constituirii altora); ii) dacă sunt adevărate susținerile Asigurătorului (nici una dintre pârâte nu a dorit să demonstreze veracitatea afirmațiilor sale – deși se invocau acte/corespondențe provenind chiar de la acestea), Banca avea obligația de a informa de îndată pe autoarea sa cu privire la inexistența sau ineficacitatea acestor polițe de asigurare, pentru a i se permite acesteia să ia măsurile ce se impun – atât în beneficiul Băncii, cât - mai ales – în vederea protejării propriului patrimoniu.
- aparența existenței în mod valabil a acestor polițe de asigurare autoarei sale i-a fost indusă inclusiv de eliberarea de către Bancă a celor două certificate de asigurare (GLF_ și GLF_), care în prezent nu mai sunt recunoscute nici de Bancă, nici de Asigurător, în condițiile în care primele de asigurare ar fi fost achitate de Bancă Asigurătorului, apoi acesta le-ar fi returnat Băncii ( dacă acceptă susținerile Asigurătorului din întâmpinare).
- toate aceste circumstanțe, observate în contextul în care acestea s-au produs (caracterul prestabilit și nenegociabil al contractelor de credit și al celor de asigurare, așteptarea legitimă și rezonabilă a,,consumatorului’’ – împrumutător referitoare la comportamentul onest, previzibil și prudent al celorlalte părți contractante, ,,profesioniști’’ în domeniul creditării și al asigurării), nu pot duce decât la concluzia unui comportament cel puțin neglijent și neonest, dacă nu intenționat fraudulos, din partea Băncii, prejudiciant pentru autoarea sa (și pentru apelanți), astfel încât atragerea răspunderii civile pentru repararea daunelor cauzate apelanților moștenitori este întemeiată.
Pentru toate aceste argumente, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, solicită admiterea apelului în sensul indicat în petitul prezentelor motive.
Prin apelul incident A.-T. ASIGURARI S.A critică hotărârea instanței, în ceea ce privește respingerea excepției de netimbrare ca fiind nelegală și netemeinică, în cauză nefiind aplicabile prevederile legislației cu privire la protecția consumatorilor.
Redând prevederile art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997, apelanta arată că, din acestea, rezultă în mod explicit că, pentru ca acțiunea sa să fie scutită de plata taxei judiciare de timbru, trebuie îndeplinită condiția prejudiciului consumatorului, aceasta fiind stabilită anterior introducerii acțiunii împotriva agentului economic. Aceasta trimite în mod expres la Ordonanța nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, care definește termenii în discuție, stabilind totodată, și calea procedurală a reclamanților și soluționării acestora, instituind practic, o procedură prealabilă obligatorie, numai astfel reclamantul putând beneficia de prevederea cu privire la scutirea de plata taxei judiciare de timbru.
Apreciază că textul art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 reprezintă o prevedere generală, care trebuie coroborată cu reglementările speciale în materia protecției consumatorilor, respectiv Ordonanța nr. 21/1992, altfel, o asemenea interpretare putând avea consecințe deosebite în ceea ce privește încasările bugetare, ceea ce consideră că nu a fost intenția legiuitorului.
Pe de altă parte, menționează reglementările în materia drepturilor consumatorilor care, la art. (1) din Ordonanță, precizează: „Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetățenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informării lor complete despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.
(2) Prevederile prezentei ordonanțe se aplică la comercializarea produselor noi, folosite sau recondiționate și a serviciilor destinate consumatorilor, cu excepția produselor care se comercializează ca antichități și a produselor necesar a fi reparate sau recondiționate pentru a fi utilizate, cu condiția ca operatorul economic să informeze cumpărătorul despre aceasta”, ceea ce înseamnă că legea are în vedere bunurile și serviciile achiziționate de consumator, astfel vorbind despre un contract civil stabilit între aceștia, producătorului sau furnizorului revenindu-i obligații speciale. Ori, în cazul de față, nu s-a făcut dovada unui contract de asigurare valabil încheiat între societatea de asigurare și asigurata, autoarea reclamanților, societatea neconfirmând contractul de asigurare propus de bancă. Și chiar dacă acest contract ar fi fost încheiat, având în vedere că el a fost, în totalitate, cesionat băncii, reclamanții nu pot beneficia de nici un drept derivând din acesta, toate drepturile fiind cesionate de către autoarea lor, reclamanții rămânând astfel terți desăvârșiți față de contractul de asigurare.
Solicită să se constate că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie admis apelul, dispunând, potrivit art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, obligarea reclamanților la plata taxei judiciare de timbru aferentă prezentului apel, precum și darea în debit la organele financiare cu suma corespunzătoare.
Analizând apelurile prin prisma motivelor de apel expuse, precum și a dispozițiilor art. 476 NCPC privind efectul devolutiv al apelului, se constată că nu sunt fondate.
Cu privire la apelul declarat de apelanții reclamanți, este necesară o reapreciere a probatoriului administrat la fond și completat în apel cu înscrisuri, având în vedere criticile aduse hotărârii de fond.
O . critici aduse hotărârii de fond sunt întemeiate, față de dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România în forma în vigoare la data încheierii contractelor de credit în cauză. Astfel, raportat la modul de definire a noțiunii de „contract de asigurare” de art. 9 al legii, se constată că prima instanță a reținut eronat, pe de o parte, că încasarea de către banca a indemnizației de asigurare nu ar avea ca efect exonerarea succesorilor asiguratei de obligația de restituire a împrumuturilor contractate, iar, pe de altă parte, că prin acceptarea succesiunii și refinanțarea creditelor autoarei reclamanților aceștia nu ar mai putea invoca producerea unui prejudiciu.
Având în vedere scopul încheierii contractului de asigurare de viață, chiar în situația în care beneficiar al unui asemenea contract este banca împrumutătoare, acest contract se încheie nu doar în beneficiul băncii, ca reprezentând o garanție pentru aceasta în situația producerii riscului asigurat, ci și în beneficiul asiguratului sau al succesorilor asiguratului, în cazul decesului acestuia. Succesorii asiguratului decedat sunt exonerați de plata ratelor de credit rămase la data decesului, restituirea către bancă a acestor rate de credit și a accesoriilor aferente realizându-se de către asigurator.
Însă, aceste rețineri eronate ale primei instanțe nu sunt de natură să conducă la schimbarea soluției cuprinse în hotărârea atacată, față de modul de derulare a raporturilor contractuale dintre părți.
Este întemeiată reținerea primei instanțe cu privire la faptul că prejudiciul pe care l-ar putea invoca reclamanții ar putea fi doar unul de natură materială și nu de natură morală, nefiind invocată lezarea vreunei valori nepatrimoniale a reclamanților.
În ceea ce privește motivul referitor la nelămurirea situației pentru care asiguratorul nu a plătit băncii beneficiare sumele asigurate, prima instanță a considerat că nu se impune a mai fi analizat, reținând doar inexistența prejudiciului pentru antrenarea răspunderii pârâtelor. Față de efectul devolutiv al apelului, acest aspect poate fi cercetat în calea de atac a apelului, prin reaprecierea probatoriului administrat.
Astfel, această problemă a lămuririi situației pentru care asiguratorul nu a acordat despăgubiri în temeiul unor contracte de asigurare se pune doar în situația creditelor contractate cu nr._/12.10.2007 și nr._/26.10.2007. Pentru contractul de credit nr._/25.10.2007 asigurarea de viață a împrumutatei autoare a reclamanților s-a încheiat cu S.C. Generali Asigurări S.A., la fila nr. 251 din dosarul de fond (vol. I) existând răspunsul acestei societăți în sensul redării motivului pentru care această societate de asigurări nu înțelege să acorde suma asigurată, iar pentru contractul de credit nr._/05.06.2008 nu s-a făcut dovada demarării unor demersuri în vederea încheierii unei polițe de asigurare.
Referitor la încheierea unor contracte de asigurare de viață pentru contractele de credit nr._/12.10.2007 și nr._/26.10.2007, apelanții reclamanți au susținut că intimata pârâtă . SA a înmânat autoarei lor câte un certificat pentru persoana asigurată, creându-i convingerea acesteia că s-ar fi încheiat contractul de asigurare cu asiguratorul S.C. A.-T. ASIGURARI S.A., convingere susținută și de faptul că i s-ar fi perceput și sume de bani pentru plata unei asemenea asigurări.
Intimata asigurator S.C. A.-T. ASIGURARI S.A. a susținut însă că autoarea reclamanților nu a fost acceptată în cadrul asigurărilor de grup, deci nu s-a încheiat cu aceasta vreun contract de asigurare de viață, nefiind parcursă procedura prevăzută în cadrul Condițiilor generale privind asigurarea de viață de grup pentru beneficiarii de credite pentru nevoi personale.
Cu privire la mijloacele de probă admise de lege pentru dovedirea încheierii contractului de asigurare, Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data încheierii contractelor de credit menționate, prevede la art. 10 alin. 1: „Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă. El nu poate fi probat cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. În cazurile de forță majoră, în care documentele de asigurare au dispărut și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, sunt admise orice dovezi legale care să confirme existența acestora”. Totodată, art. 11 dispune că: „Încheierea contractului de asigurare se probează cu polița de asigurare sau cu certificatul de asigurare emis și semnat de asigurator ori cu nota de acoperire emisă și semnată de brokerul de asigurare.”
În cauză, au fost emise de asigurator două „Certificate pentru persoana asigurată”, unul pentru asigurarea creditului în valoare de 96.000 euro acordat potrivit contractului de credit nr._ din data de 12.10.2007, iar altul pentru asigurarea creditului în valoare de 46.000 euro acordat potrivit contractului de credit nr ._ din data de 26.10.2007.
Aceste înscrisuri intitulate „certificate pentru persoana asigurată”, chiar dacă sunt menționate și de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 136/1995, nu pot fi considerate ca reprezentând dovada încheierii contractelor de asigurare, față de mențiunile conținute de ele.
Din cuprinsul mențiunilor din Certificatul pentru persoana asigurată reiese că dobândirea de către împrumutat a calității de asigurat se realizează în baza unei polițe de asigurare de grup încheiată cu A.-Ț. Asigurări S.A. de către banca creditoare. Astfel, se arată că: „în garantarea creditului acordat, debitorul împrumutat va avea calitatea de Asigurat în baza unei polițe de asigurare de viață de grup, încheiată cu A. –Ț. Asigurări S.A. de către banca creditoare. Contractantul are obligația de a înmâna prezentul certificat numai după ce este inclus în asigurarea de grup a băncii, conform precizărilor din Condițiile generale privind asigurarea de viață de grup pentru beneficiarii de credite ipotecare/imobiliare”.
Reiese că înscrisul doveditor al încheierii contractului de asigurare este reprezentat de polița de asigurare de grup și nu de certificatul de persoană asigurată, care reprezintă doar o etapă pentru eliberarea poliței de asigurare.
Condițiile generale pentru asigurarea de viață de grup pentru beneficiarii de credite pentru nevoi personale cuprind sub titlul de „proceduri de subscriere a riscului” verificările pe care le efectuează asiguratorul pentru luarea deciziei de încheiere a contractului de asigurare de viață cu o persoană împrumutată. Se arată că „procedurile de subscriere a riscului presupun analizarea „Certificatului pentru persoana asigurată”, a „Chestionarului medical de evaluare pentru persoana asigurată” precum și a chestionarelor specifice și documentelor medicale sau a documentelor care oferă informații despre situația financiară ori ocupația Asiguratului”. De asemenea, se mai prevede la pct. 6 din Condițiile generale că asiguratorul are dreptul de a nu accepta includerea în asigurarea de grup a unor persoane dacă se depășește limita maximă a sumei asigurate, limită agreată de Asigurator și Contractant, precum și faptul că acoperirea pentru riscul asigurat intră în vigoare numai după data la care Asiguratorul transmite în scris Contractantului confirmarea acceptării în asigurare.
În cauză, potrivit probelor depuse de intimata asigurator, neexistând probe în sens contrar, autoarea reclamanților nu a fost acceptată în cadrul asigurării de grup, respectiv nu s-a încheiat cu aceasta vreo poliță de asigurare, întrucât, pe de o parte s-ar fi depășit limita maximă a sumei asigurate, iar, pe de altă parte, nu s-ar fi completat „Chestionarului medical de evaluare pentru persoana asigurată”, aspect care reiese din evidențele asiguratorului depuse la dosar.
Nu se poate reține că, prin comportamentul intimatei pârâte . SA, banca ar fi indus-o în eroare pe autoarea reclamanților, prin înmânarea Certificatului de persoană asigurată. Aceasta având în vedere atât aspectul că acest certificat conține în cuprinsul său mențiunea că dobândirea calității de asigurat se realizează în baza unei polițe de asigurare de viață de grup, cât și trimiterea la Condițiile generale privind asigurarea de viață de grup, condiții care reglementează modalitatea de dobândire a calității de asigurat. Din aceste condiții reiese că întocmirea Certificatului de persoană asigurată este doar o etapă în cadrul procedurii de dobândire a calității de asigurat și de întocmire a poliței de asigurare.
Sub acest aspect, nu se poate reține că intimata pârâtă . SA nu și-ar fi îndeplinit obligația de informare, respectiv de coerență și cooperare, cu privire la modalitatea de derulare a raporturilor contractuale și de încheiere a asigurării de viață solicitate de bancă, nerezultând faptul că banca nu ar fi comunicat sau ar fi refuzat comunicarea către autoarea reclamanților a Condițiilor generale privind asigurarea de viață .
Curtea constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală în sensul că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (art. 998-999 C.civ.) față de S.C. A.-T. ASIGURARI S.A., respectiv contractuale (art. 969 C.civ.) față de . SA, respectiv nu există faptele invocate constând în nerespectarea obligației de informare și nici vinovăția pârâtelor. Această concluzie se impune având în vedere că, urmare a faptului că nu s-a perfectat încheierea contractelor de asigurare de viață aferente contractelor de credit nr._/12.10.2007 și nr._/26.10.2007, asiguratorul nu datora băncii vreo sumă de bani reprezentând credit neachitat rezultat din aceste contracte de credit și cauzat de producerea vreunui risc asigurat, iar banca nu a manifestat vreun comportament abuziv sau prejudiciabil prin încălcarea obligațiilor de cooperare și informare cu privire la refuzul asiguratorului de acceptare a autoarei reclamanților ca asigurat.
În ceea ce privește apelul incident declarat de către apelanta pârâtă A.-T. ASIGURARI S.A., potrivit art. 474 NCPC, se constată că nu este întemeiat.
Aceasta a criticat hotărârea atacată pentru motivul că greșit instanța a respins excepția de netimbrare a acțiunii, susținând inaplicabilitatea dispozițiilor art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a celor cuprinse în Ordonanța nr.21/1992 privind protecția consumatorilor.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Ordonanței nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Dispozițiile art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 se referă la scutirea de taxă de timbru a acțiunilor și cererilor, inclusiv a căilor de atac referitoare la „protecția consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenților economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor”.
Nu este întemeiată, astfel cum a reținut și prima instanță, susținerea apelantei pârâte în sensul că acțiunii de față nu i-ar fi aplicabile prevederile Ordonanței nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, față de dispozițiile art. 1 alin. 2 care stabilește domeniul de aplicare a ordonanței, respectiv: „prevederile prezentei ordonanțe se aplică la comercializarea produselor noi, folosite sau recondiționate și a serviciilor destinate consumatorilor, cu excepția produselor care se comercializează ca antichități și a produselor necesar a fi reparate sau recondiționate pentru a fi utilizate, cu condiția ca operatorul economic să informeze cumpărătorul despre aceasta”.
Astfel, acordarea de împrumuturi de către bancă se încadrează în categoria serviciilor destinate consumatorilor, persoanele împrumutate având această calitate de „consumatori” potrivit art. 2 pct. 2 din ordonanță, iar băncile având calitatea de operatori economici, respectiv prestatori, conform art. 2 pct. 3 și 7 din ordonanță.
Rezultă deci că nu este întemeiată susținerea apelantei din apelul incident cu privire la neaplicarea scutirii de taxă de timbru prevăzută de art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997, în condițiile în care acțiunea de față este întemeiată și pe dispozițiile speciale ale OG nr. 21/1992.
Față de aceste considerente, Curtea constată că ambele apeluri, atât cel principal, cât și cel incident, nu sunt fondate, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 NCPC, vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate: apelul declarat de apelanții-reclamanți I. M. L. și I. V. și apelul incident formulat de apelanta –pârâtă . SA împotriva sentinței civile nr.7086/09.12.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SA.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.12.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A. P. I. C.
GREFIER,
G. M.
Red. A.P./ 6 ex.
| ← Suspendare provizorie a executării. Decizia nr. 75/2014. Curtea... | Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Decizia nr. 435/2014.... → |
|---|
