Constatare nulitate act. Decizia nr. 768/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 768/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 1705/122/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DOSAR NR._

(Număr în format vechi 3268/2013)

DECIZIA CIVILĂ NR.768/R/2014

Ședința publică de la 17 martie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: F. L. ȘALAR

JUDECĂTOR: M. C. S.

JUDECĂTOR: A. S. V.

GREFIER: V. G.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G., împotriva Sentinței civile nr.284 din 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. A. M. S.R.L., prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ AGATIE E., S.C. B. I. S.R.L., S.C. A. INTERNAȚIONAL S.R.L., S.C. A. S.A., .., S.C. V. A. S.R.L., D. T., D. I., M. N..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații D. T., D. I. și M. N., prin avocat S. A., cu împuternicirea avocațială nr._/2013, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimații D. T., D. I. și M. N., prin avocat arată că nu au cereri de formulat și probe de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul intimaților D. T., D. I. și M. N. solicită respingerea recursului ca nefondat. Susține că recurentă în prezenta cauză este Administrația Județeană a Finanțelor Publice și nu Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art.17 alin.1 din Legea nr.146/1997, potrivit cărora cererile formulate de către Ministerul Finanțelor Publice sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, consideră că nu sunt aplicabile nici dispozițiile prevăzute de art.17 teza a II-a din lege, întrucât nu veniturile publice fac obiectul prezentului litigiu, ci constatarea nulității unor contracte de cesiune de creanțe.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată :

Prin sentința comercială nr. 284 din 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ a fost admisă excepția de netimbrare a cererii și, în consecință, a fost anulată ca netimbrată acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune de creanță formulată de reclamantele Direcția Generală a Finanțelor Publice G., . și ., împotriva pârâților D. T., D. I. și Mande N..

În motivarea sentinței s-a reținut că reclamantele au fost citate cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 24.111 lei și timbrului judiciar de 5 lei, însă nu s-au conformat acestei dispoziții. Prin urmare, instanța a aplicat sancțiunea anulării prevăzute de art. 20 alin. 3 din Legea nr.147/1996.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., care se substituie în drepturile și obligațiile Direcției Generală a Finanțelor Publice a județului G., potrivit HG nr. 520/2013, prin care a solicitat modificarea sentinței comerciale atacate, iar pe fond admiterea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractelor privind cesiunea creanțelor creditorilor . SA București, . București și ..

În motivarea recursului, recurenta a arătat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304, pct. 9 "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."

Potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (în vigoare la acel moment), recurenta era scutită de plata taxei de timbru.

În mod eronat instanța de judecată a considerat recurenta era obligată să plătească taxă judiciară de timbru, interpretând greșit dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, care stabilesc următoarele: „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile si acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice."

Ori, așa cum rezultă din acțiunea noastră, acțiunile întreprinse au fost făcute în scopul administrării creanțelor fiscale.

Prin O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care a abrogat Legea nr. 146/1997, s-a menținut aceeași prevedere prin care instituția noastră este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :

Recurenta critică sentința sub aspectul stabilirii greșite a obligației sale de plată a taxei judiciare de timbru în raport de prevederile art. 17 din Legea nr.146/1997.

Potrivit art. 18 alin. 2 din Legea nr.146/1997, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare.

Așadar, legea prevede o cale de atac specială împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, în cadrul căreia există posibilitatea de a invoca incidența art. 17 din lege.

Nu există un drept de opțiune între calea de atac specială stabilită de legiuitor și calea de atac de drept comun.

În cauză însă se constată că recurenta nu a fost înștiințată despre obligația de plată a taxei de timbru, astfel că nu a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei conform art. 18 alin. 2 din aceeași lege.

Prin urmare, în cadrul prezentului recurs, Curtea constată incidența art. 17 din lege, respectiv că recurenta este scutită de plata taxei de timbru în prezenta cauză.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 20 alin. 2 din lege impun obligația instanței de a aduce la cunoștință debitorului obligația acestuia de a achita taxa de timbru datorată. Numai dacă acesta nu achită taxa în termenul stabilit, care curge de la momentul luării la cunoștință, poate fi aplicată sancțiunea anulării cererii.

În consecință, hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, ceea ce este de natură a atrage casarea sentinței atacate față de dispozițiile art. 312 alin. 5 C.proc.civ.

În ce privește întinderea soluției casării, Curtea are în vedere limitele sesizării sale, respectiv că doar una din reclamante a declarat recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1,2 Și 5 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii formulate de recurentă, menținând celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G., împotriva Sentinței civile nr.284 din 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. A. M. S.R.L., prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ AGATIE E., S.C. B. I. S.R.L., S.C. A. INTERNAȚIONAL S.R.L., S.C. A. S.A., .., S.C. V. A. S.R.L., D. T., D. I., M. N..

Casează, în parte, sentința și trimite cauza pentru rejudecarea cererii formulate de recurentă.

Menține, în rest, sentința atacată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 martie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F.L. ȘALAR M.C. S. A.S. V.

GREFIER,

V. G.

Red.Jud.Ș.F.L./02.04.2014

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul G.

Președinte: U. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act. Decizia nr. 768/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI