Acţiune în constatare. Decizia nr. 377/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 1797/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 584/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.377/2014
Ședința publică de la 02 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. S.
JUDECĂTOR: S. G. N.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-pârâtă S.C. V. R. S.A., împotriva Sentinței civile nr.1831 din 24.12.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. C. și T. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă, prin avocat M. Kehaiyan, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/31.01.2013 și intimații-reclamanți, prin avocat M. M., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.35/27.03.2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, susținând că instanța de fond a dat o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr.193/2000. Susține că nu se poate vorbi despre un contract standard, în condițiile în care convenția din anul 2007 prevede că dobânda este una fixă, aspect ce nu poate fi regăsit în cadrul celei din anul 2008. Cu alte cuvinte, clauzele din cele două convenții sunt diferite. Un alt motiv de apel constă în faptul că instanța de fond s-a limitat să analizeze doar condiția lipsei negocierii, în loc să aibă în vedere toate cele trei condiții. În opina sa, consideră că, în analizarea caracterului abuziv, ar trebui avut în vedere și calitatea de consumator mediu al reclamanților-reclamanți. Totodată, susține că răspunsul la interogatoriu este relevant, rezultând că părțile adverse au cunoscut împrejurarea că oferta băncii a fost comunicată cu aproximativ trei săptămâni înainte de încheierea contractului. Mai susține, că hotărârea atacată este nelegală și din perspectiva negocierii, având în vedere că părțile adverse nu au propus o contraofertă, ci au acceptat înțeles să accepte oferta băncii. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimaților-reclamanți solicită respingerea apelului ca nefondat pentru considerentele dezvoltate în scris pe calea întâmpinării. Cu privire la cele două clauze, cea referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda și comisionul de risc pe care l-a încasat banca, consideră că acestea sunt abuzive, chiar și din perspectiva art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Solicită plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin cererea, înregistrată sub nr._, pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanții T. Codat și T. V. au chemat în judecată pârâta . solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 3 lit. d din condițiile speciale, pct. 5 lit. a și c din condiții speciale, pct. 3.5 și 3.6 din secțiunea Costuri din Condiții Generale, referitore la comisionul de risc și comisionul de administrare, pct. 8.1 lit. a liniuța I și III, lit. c și d din condițiile generale, pct. 10.1 și 10.2 din secțiunea Costuri suplimentare din condițiile Generale ale Convenției de credit nr._/12.06.2007 și ale Convenției de credit nr._/14.03.2008.
De asemenea s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3 pct. 5.1 lit. a și b din Actul adițional nr. 1/20.09.2010 la Convenția de credit_/20.09.2010 și art. 3 pct. 5.1 lit. a din Actul adițional nr. 1/20.09.2010 la Convenția de credit_/14.03.2008 referitore la comisionul de administrare credit și comisionul de rambursare anticipată.
Ca urmare a constatării caracterului abuziv s-a solicitat constatarea nulității acestor clauze, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că între părți au intervenit contractele de credit nr._/12.06.2007 în valoare de 78 500 CHF și contratul nr._/14.03.2008 pentru 74.850 CHF ambele garantate cu garanție ipotecară, credite contractate în vederea acoperirii unor cheltuieli personale curente.
Referitor la motivele de nulitate ale clauzelor enumerate s-a susținut cu privire la clauza prevăzută la pct. 3 lit. d Condiții speciale, potrivit căreia banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, cu condiția comunicării noii rate a dobânzii faptul că acesta modifică echilibrul contractual, oferind pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente în lipsa negocierii cu împrumutatul.
În susținerea caracterului abuziv s-au prevalat reclamanții de dispozițiile art. 1 lit. a Anexa 1 la Legea nr.193/2000 afirmând faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, motivul care determină măsura nu este întemeiat și clar determinat pentru ca împrumutatul să poată aprecia dacă acesta afectează opțiunea sa de a contracta; motivul astfel individualizat este echivoc și împiedică o reală cenzură a instanței, lipsind criteriile obiective și clar circumstanțiate.
Măsura profită exclusiv băncii, fără a permite consumatorului să verifice dacă majorarea este judicios dispusă, dacă este necesară și proporțională scopului urmărit.
De asemenea, s-a arătat că în includerea clauzei în contract nu a presupus negocierea, este o clauză prestabilită, contratul fiind unul de adeziune.
Cu privire la clauzele prevăzute la pct. 5 lit. a și art. 5 lit. c din Condițiile Speciale, prin care s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,1% respectiv de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar la scadență pe toată durata de derulare a Convenției de credit, respectiv plata unui comision de rambursare în avans s-a susținut că acestea contravin dispozițiilor art. 4 alin. 1 și alin 2 Legea 193/2000 potrivit cărora clauzele sunt socotite abuzive dacă nu au fost direct negociate cu consumatorul și prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contrat, contrar cerințelor bunei credințe creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la transformarea comisionului de risc în comision de administrare, neprevăzut în cuprinsul Condițiilor speciale s-a susținut încălcarea legislației în vigoare care interzice practicarea comisionului de risc.
Clauza privind comisionul de rambursare anticipată, s-a arătat este abuzivă, ilegală și nejustificată, nenegociată, care creează împrumutatului o situație împovărătoare, aplicarea comisionului, determinarea cuantumului de către bancă în lipsa unui criteriu obiectiv făcând imposibilă aprecierea necesității aplicării sale.
Cu privire la clauzele conținute de art. 8.1 lit. a liniuțele II și II ; art. 8 lit. c și art. 8 lit. d din Condițiile Generale referitoare la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției s-a subliniat că pentru a nu fi abuzive, dispozițiile ar trebui să privească strict raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de reclamanți cu alte societăți de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să aibă legătură exclusiv cu creditul contractat și nu cu alte credite, situație în care s-ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește clauzele art. 10.1 și art. 10.2 din Condițiile Generale ale convenției potrivit cărora este permisă stabilirea de sume suplimentare, în sarcina împrumutatului de natură a compensa creșterea costurilor băncii legate de împrumutul acordat, creștere datorată adoptării unor dispoziții legale ulterioare s-a susținut că eventuala creștere a costurilor băncii, în mod echitabil trebuie împărțită între cocontractanți nu suportată exclusiv de către împrumutat, în caz contrar creându-se un vădit dezechilibru, ce contravine art. 4 alin. 1 Legea nr.193/2000 conferind clauzei un caracter abuziv.
În drept cerere s-a întemeiat pe dispozițiile art. 4 alin. 1 Legea nr.193/2000.
Prin întâmpinarea formulată la 11.10.2013 pârâta . a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
S-a susținut cu privire la clauzele art. 3.5. și art. 5 lit. a din condițiile Speciale ale Convenției de Credit, referitoare la perceperea unui comision de risc, raportat la dispozițiile art. 4 alin. 6 Legea 193/2000 și art. 2 pct. 24 OG 21/1992 faptul că de la analiza caracterului abuziv sunt exceptate clauzele care definesc obiectul principal al contractului, satisfac cerințele de preț, dacă sunt exprimate într-un limbaj clar și ușor accesibil.
S-a subliniat că în cauză, comisionul de risc face parte din costul total al creditului iar la data încheierii contratului acesta nu era interzis de lege.
Cu respectarea legii, banca a propus consumatorilor și aceștia au acceptat în mod expres formula ca D. costul total al creditului să fie constituită dintr-o dobândă curentă mică și o seri de comisioane, pentru care în mod categoric există contraprestații.
Clauzele referitore la comisioanele percepute de bancă au fost exprimate în termeni clari, ușor inteligibili astfel că exced verificării.
S-a mai susținut că, în stabilirea caracterului abuziv al clauzelor contractuale este necesară abordarea din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. 5 lit. b din lege potrivit cărora natura abuzivă se determină prin raportare la toți factorii care au determinat încheierea contractului, precum și la faptul că termenii contractului sunt clari și fără echivoc.
Raportat la acesta s-a susținut că reclamanții au avut, de la momentul semnării convențiilor prefigurată cu claritate atât prestația băncii cât și propria contraprestație.
S-a mai susținut că este important a se stabili dacă reclamanții pot fi încadrați în categoria consumatorilor medii, raportat la art. 2 lit. m Legea nr.363/2007 consumatori rezonabil informați, atenți precauți, prin referire la factorii sociali, culturali și lingvistici.
Din perspectiva raportului existent între cocontractanți s-a arătat, relativ la gradul de informare și pregătire în domeniul financiar bancar, faptul că reclamanții au fost, în realitate foarte bine informați, foarte atenți și totodată avizați în realizarea actelor pe care le-au încheiat.
S-a mai învederat și faptul că în redactarea contractelor de credit banca a respectat cele dispuse prin Directiva nr. 87/102/CE și ulterior prin Directiva 2008/48ce relativ la stabilirea D. și a valorii totale plătibile de consumator la momentul încheierii contractului, așa cum rezultă din Planul de rambursare întocmit .
S-a susținut ca eronată susținerea privind lipsa justificării perceperii comisionului de risc raportat la asigurarea creditului și la constituirea garanției reale imobiliare, arătând pârâta că riscul de credit așa cum acesta este definit prin Norma BNR nr. 17/18.12.2003 implică și riscul devalorizării garanțiilor, risc produs în cursul derulării contractului.
Au fost reluate susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 4 alin. 6 din lege, prevederi ce transpun dispozițiile art. 4 alin. 1 ale Directivei 93/13/CEE privind exceptarea de la cenzura instanței a prevederilor contractuale, clare prin care părțile au dispus cu privire la obiectul și prețul contractului, comisioanele apreciat ca abuzive constituind parte din prețul contratului.
A mai susținut pârâta că suma datorată ca preț al creditului acordat nu poate fi asimilată dezechilibrului semnificativ între contraprestații, acesta fiind definit prin prevederile Directivei 93/13/CEE ca fiind împrejurarea în care prin contract s-au stipulat obligații doar pentru consumator, prestatorul neasumându-și nici o contraprestație, în cauză pârâtei revenindu-i obligația acordării creditului și a administrării împrumutului pe toată perioada de contractare.
S-a susținut că banca procedează la personalizarea fiecărui contract de credit în parte, raportat la aptitudinea fiecărui client de a negocia clauzele contractului astfel că nu se poate afirma ca acesta reprezintă un contract de adeziune, cu încălcarea art. 4 alin. 2 din lege, în sensul că prevederile contractuale au fost prestabilite fără a acorda clientului posibilitatea influențării acestora.
Raportat la acestea, a arătat pârâta clauzele constatate nu sunt abuzive în sensul sancționat de lege, fiind negociate cu consumatorii, prevăzute în termeni clari ușor accesibili.
Referitor la solicitarea reclamanților de a constata nulitatea de drept a prevederilor actului adițional referitor la perceperea comisionului de administrare s-a susținut raportat la dispozițiile OUG 50/2010 că banca a îndeplinit procedura impusă de lege, a notificat clientul în vederea semnării actului adițional ce avea ca obiect adaptarea convenției la noile reglementări, operațiunea fiind obligatorie atât pentru clienți cât și pentru bancă.
Refuzul clienților se impunea a fi notificat băncii, or reclamanții nu au refuzat semnarea și nu au comunicat refuzul lor sau o variantă diferită a clauzelor actului adițional, situație în care actul adițional a intrat în vigoare în temeiul legii, nesemnarea echivalând cu acceptarea tacită nu cu lipsa consimțământului.
Cu privire la dispozițiile secțiunii 8 din contract, referitor la scadența anticipată, s-a susținut că prin clauza contestată banca nu a determinat concret cauza de declarare anticipată a scadenței, însă acesta nu poate opera decât în situație în care clientul nu î-și mai îndeplinește obligațiile contractuale, fiind afectate de condiție suspensivă.
Clauza cuprinsă la art. 10 din Condiții Generale privește situația în care banca s-ar confrunta cu instabilitate legislativă de natură a impune creștere costurilor creditului, clauza fiind inclusă în contract în considerarea duratei de derulare de 20 de ani.
În drept s-a prevalat pârâta de dispozițiile art. 1 alin. 5, art. 16 și art. 44 din constituție ,art. 2 lit. m Legea 363/2007, practica Curții de Justiție a Comunităților Europene precum și de dreptul european în materie; Normele BNR 17/18.12.2003,art. 126 alin. 1 OUG 99/2006, art. 1, art. 4 alin. 5 lit. b și art. 4 alin. 6 din Legea 193/200 OUG 50/2010.
Prin sentința civilă nr. 1831/24.12.2013 Tribunalul Călărași a admis acțiunea, a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 3 lit. d și art. 5 lit. și lit. c din condițiile Speciale ale contractelor de credit; ale art. 3.5, 3.6, art. 8 lit. a liniuța II și II, lit. c și lit. d; art. 10.1 și 10.2 din condițiile Generale la cele două convenții de credit ; de art. 3 pct. 5 lit. a și lit. b din actele adiționale la cele două convenții de credit; a constat nulitatea absolută a clauzelor menționate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat cu privire la art. 3 lit. d din cele două convenții privind posibilitatea bănci de a revizui rata dobânzii curente, faptul că dispoziția contractuală este neclară, raportată la criterii generice vagi, cu posibilitatea de interpretare în favoarea băncii, fără ca împrumutatul să cenzureze realitatea, necesitatea și proporționalitatea măsurii; au fost reținute dispozițiile art. 1 lit. a din anexa la Legea 193/2000 .
A mai reținut instanța referitor la clauza menționată și faptul că acesta ridică evidente probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii, fără posibilitatea pentru clienți de a negocia rata, sau de a rezilia sub acest motiv contractul.
Cu privire la clauza prevăzută de art. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale la cele două convenții de credit s-a apreciat că scopul perceperii comisionului este neclar, termenii contractuali nedefinind motivele pentru care comisioanele stipulate sunt percepute de bancă, situație în care nici instanța nu poate supune cenzurii oportunitatea și legalitatea acestora.
Comisionul de administrare prevăzut de art. 3.6 din Condițiile Generale la contractele de credit nu este determinat în cuantum expres prevăzut, modalitatea de calcul și scadența plății nu se regăsește în condițiile speciale șa cum se menționează în cuprinsul prevederilor contractuale, astfel că stabilirea aleatorie și unilaterală îi conferă un caracter abuziv.
Referitor la scadența anticipată a creditului, prevăzută de art. 8.1 lit. a liniuța II și III și lit. c din Condițiile Speciale privind declararea scadenței anticipate a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda cumulată și toate celelalte costuri instanța a reținut caracterul abuziv apreciind că nu privesc raporturile contractuale dintre părți, ci relația clienților cu alte instituții de credit sau chiar cu aceeași bancă relativ la alte contracte, scadența anticipată a creditului trebuind să fie în legătură cu creditul, în caz contrar creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la clauzele art. 8.1 lit. c și lit. d din condițiile speciale, față de formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, situații ce nu pot fi anticipat de clienți
s-a apreciat că pun la dispoziția băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, cu excluderea cenzurii legalității măsurii.
Referitor la art. 10.1 și art. 10 . 2 din Condițiile Generale ale convențiilor a reținut instanța că prin acestea s-a creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, caracterul lor abuziv relativ la dispozițiile art. 4 alin. 1 din lege fiind evident.
A apreciat instanța, referitor la dispozițiile cuprinse în actele adiționale la contractele de credit că nesemnarea acestora nu echivalează cu acceptarea tacită a clauzelor ce contravin legii.
A mai reținut instanța prin raportare la practica CJCE faptul că instanța poate și este ținută a se pronunța asupra caracterului abuziv al clauzelor contractuale, și atunci când acestea privesc obiectul principal al contractului, dacă nu au fost negociate și sunt cuprinse în enunțuri echivoce.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta . pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut în motivarea apelului, referitor la clauza privind modalitatea de percepere a dobânzii, ca element esențial omis a fi analizat în primă instanță existența unor diferențe între clauza prevăzută în convenția din 2007 și cea prevăzută în convenția din 2008.
Opinia instanței de fond, în sensul convenirii unei dobânzi fixe, s-a arătat este eronată, din cuprinsul clar al convenției rezultând că doar la momentul încheierii contractului s-a prevăzut o dobândă de 3,99%, acesta nefiind dobânda stabilită pentru toată durata contractului, coroborând dispozițiile art. 3 lit. d cu cele ale art. 3 alin. 1 rezultând caracterul variabil al dobânzii.
S-a prevalat apelanta de cele cuprinse în adresa ANPC nr. 1795 din 19.09.2010 prin care s-a recomandat pentru clienții băncii în ale căror contracte nu este specificat faptul că dobânda este fixă, includerea în actul adițional la art. 3 lit. d a mențiunii privind dobânda variabilă în funcției de evoluția indicelui Euribor la 3 luni.
Cu privire la anularea clauzei privind perceperea comisionului de risc s-a susținut raportat la art. 4 alin. 1 alin. 2 și alin. 6 Legea nr.193/2000, dat fiind faptul că cerințele legii trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre acestea împiedicând sancționarea clauzei ca abuzive faptul că prima instanță nu a supus analizei condiție de existenței dezechilibrului vădit între contraprestații și cea a bunei credințe.
Cu privire la aceste aspecte s-a susținut că prevederea contractuală nu determină un dezechilibru juridic, semnificativ între contraprestații.
S-a mai arătat că perceperea comisionului de risc este realizată la soldul creditului, astfel încât cu fiecare plată efectuată acesta de diminuează, situație evidențiată cu claritate în cadrul planului de rambursare, ceea ce permite determinare prin raportare la un criteriu ușor de anticipat.
Clauza contestată s-a mai arătat se regăsește într-o exprimare clară și inteligibilă, fiind redactată într-o manieră accesibilă clienților, persoane cu studii superioare.
De asemenea, s-a arătat că dată fiind operațiunea bancară la care s-a apelat de către clienți, aceea a refinanțării unui credit anterior, aceștia erau în deplină cunoștință de cauză relativ la costurile creditului precum și la riscurile pe care acesta le implică pentru bancă.
Clauza a fost negociată cu reclamanții, semnatari a două convenții de credit anterioare; de asemenea, oferta băncii a fost comunicată cu o lună înainte de semnarea contractului, fiind analizată de către clienți .
Faptul că din partea clienților nu a fost propusă o contraofertă s-a susținut ca irelevant, prin comparație cu alte contracte de credit încheiate de bancă cu terți clienți rezultând că prin conținutul său contratul de credit și clauzele acestuia au fost personalizate.
S-a susținut ca irelevantă practica CJCE reținută în primă instanță, întrucât hotărârile menționate privesc un alt stat membru care a transpus prevederile Directivei nr.93/13 în altă modalitate decât statul român, care a preluat dispozițiile art. 4 alin. 2 cu conținut identic conform art. 4 alin. 6 Legea nr.193/2000.
Față de acestea s-a susținut că prevederile referitoare la comisionul de risc fac parte din costul total al creditului, conform art. 2 pct. 24 OG 21/1992 și art. 3 lit. g și i din directiva 2008/48/CE, astfel că nu sunt supuse cenzurii, nu pot fi înlăturate sau modificate, instanța neputându-se pronunța asupra oportunității perceperii unui comision sau a unei dobânzi.
Prin întâmpinarea formulată la 01.04. 2014 intimații au solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței atacate.
În esență au fost reluate afirmațiile și argumentele invocate, în primă instanță prin cererea de chemare în judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
A rezultat că între părți au intervenit convențiile de credit_/12.06.2007 având ca obiect refinanțarea unui credit anterior, pentru suma de 78 500 CHF și convenția de credit nr._ din 14.03.2008 pentru suma de 74 850 CHF cu aceeași destinație, contracte la care ulterior adoptării OUG nr.50/2010 au fost încheiate actele adiționale nr. 1/20.09.2010.
Sintetizând criticile formulate prin cererea de apel, în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac reține cu prioritate că sancțiunea aplicabilă actului juridic, în cazul încălcării dispozițiilor Legii 193/2000 este nulitatea, fiind fără îndoială că interesul ocrotit este cel general, interesul precumpănitor public constituind ansamblul intereselor membrilor unei categorii de subiecți implicați în contractele încheiate cu comercianți, fie și în contractele de credit pentru consumatori.
Relativ la dispozițiile legale incidente reține că aplicabile în cauză sunt dispozițiile art. 4 din Legea 193/1990 care transpun prevederile Directivei 93/13/CEE potrivit cărora ”o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
În cauză a Volskbank SA și-a întemeiat criticile cu referire la definiția noțiunilor de ”dezechilibru semnificativ” și ”consumator mediu”.
Referitor la noțiunea de ”dezechilibru semnificativ ” constată că acesta derivă din conceptul de echilibru contractual, implică nepotrivirea, discrepanța între elementele conținutului contractului, alterarea armoniei sale, înclinarea balanței în favoarea uneia dintre părți în defavoarea vădită a celeilalte.
Din modalitatea în care legiuitorul definește termenii rezultă că noțiunea este susceptibilă de două ipostaze, dezechilibrul contractual de natură subiectivă, care presupune absența negocierii clauzelor, dreptul consumului pornind de la premisa inegalității de facto a părților, cu consecința imposibilității de principiu a libertății consimțământului consumatorului.
Este și motivul pentru care prin art.4 alin. 3 teza finală din Legea nr.193/2000 s-a prevăzut că proba negocierii efective a clauzelor standard incumbă profesionistului.
Dezechilibrul contractual obiectiv, în schimb presupune absența echivalenței prestațiilor, și nu cum în mod eronat a afirmat pârâta apelantă absența contraprestației din partea băncii.
Absența echivalenței contraprestațiilor implică o prestație nesemnificativă a băncii, un risc iluzoriu, necircumstanțiat pentru care se percepe un cost disproporționat, nejustificat, de natură a prejudicia grav consumatorul.
Cât privește noțiunea de ” consumator mediu ” așa cum acesta apare definită în hotărârea CJCE Yves Rocher ,acesta presupune implicarea unui consumator mediu, obișnuit informat, care este în mod rezonabil atent și avizat în condițiile practicării unor tranzacții comerciale corecte și echitabile.
Aprecierea nivelului de pregătire și percepție a raporturilor contractuale în care se implică consumatorul, nu exclude de la cenzură natura produsului sau a serviciilor ce formează obiectul contractului.
Or, în cauză dat fiind specificul contractului de credit, atât obiectul acestuia cât și modalitatea în care banca concepe, prin clauze standard prețul contractului, dobânzile și comisioanele, metodele de calcul și determinare a cuantumului acestora,este evident că în lipsa unei consilieri specifice din partea băncii, prestată în mod necesar cu buna credință, nu doar cu scopul obținerii de profit, nu se poate reține că reclamanții au beneficiat de cunoștințe suficiente pentru a negocia de pe poziții egale clauzele contractuale.
Reține și jurisprudența CJUE în sensul că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un profesionist atât cu privire la puterea de negociere, cât și cu privire la nivelul de informare, situație în care este determinat să adere la condițiile redactate în prealabil, fără a influența conținutul clauzelor v HOT: 27.06.2000 Oceano Editorial/Solvat Editores; HOT 26.10.2006 Mostaza Claro.
Prin urmare, în condițiile în care legislația europeană pornește de la inegalitatea de fapt dintre profesionist și consumator, va înlătura susținerile apelantei referitor la cunoștințele dobândite de către reclamanți ca urmare a încheierii anterior celor două convenții de refinanțare în litigiu a altor contracte de credit cu aceeași bancă, apreciind că pentru contractele de credit numai pregătirea în domeniul juridic și financiar poate acoperi cerințele unei informări pertinente.
Referitor la clauzele contractuale incriminate, va înlătura susținerile apelantei, apreciind irelevant faptul că în convenția numai în convenția din 2007 și în actul adițional la acesta se face vorbire de dobândă fixă iar în convenția din 2008 și actul adițional la acesta de dobândă curentă și respectiv de rată variabilă a dobânzii curente.
Acesta pentru că nulitate a fost invocată relativ la art. 3 lit. d din Condițiile speciale la convenții, prevederi referitoare la data ajustării dobânzii raportat la ” schimbări semnificative pe piața monetară” necircumstanțiate, lăsând loc de aleatoriu și discreționar în favoarea băncii.
În mod corect prima instanță a apreciat raportat la dispozițiile art. 4 alin. 1 și alin. 6 Legea 193/2000 că aceste prevederi contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, sunt vagi și neclare și contrar cerințelor bunei credințe creează un dezechilibru semnificativ între drepturi și obligații.
Reține și faptul că, și în condițiile în care clauza poartă asupra unui element esențial al contractului, în speță prețul este supusă cenzurii în condițiile legii, dacă este exprimată într-un limbaj ambiguu și echivoc, lăsând la latitudinea băncii aprecierea cu privire la justețea modificării ratei dobânzii.
Prin clauza incriminată, banca și-a rezervat dreptul de a revizui dobânda prin raportare la schimbări semnificative pe piața monetară, fără a detalia și circumstanția împrejurările care pot justifica modificarea, fapt ce ar permite băncii să intervină în conținutul contractului, unilateral, în timpul derulării, cu excluderea negocierii.
Referitor la clauzele cuprinse în art. 5 lit. a și lit. c din Condițiile speciale ale contractelor de credit și respectiv art. 3.5 și art. 3.6 din condițiile Generale la convențiile de credit, prin care sau stipulat comisioanele de risc, cel de rambursare anticipată și cel de administrare, constată în considerarea celor mai sus reținute privitor la lipsa negocierii și a caracterului neclar al clauzelor faptul că acestea pot fi supuse verificării din perspectiva caracterului abuziv.
De asemenea, apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că banca beneficiază de garanții îndestulătoare constând în ipoteca instituită asupra imobilelor, în asigurarea creditului prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată băncii, în condițiile în care nu se precizează dacă sumele percepute sunt supuse restituirii în situația în care riscul garantat nu se produce, fie prin îndeplinirea la termen a contractului fie prin rambursare anticipată.
În considerarea acestor argumente, apreciind vădit dezechilibrul între contraprestații, legiuitorul a interzis prin OUG 50/2010 comisionul de risc.
Cât privește comisionul de rambursare anticipată și cel de administrare, de asemenea în mod justificat s-a reținut că rațiunea perceperii acestora, contraprestațiile pentru care acestea sunt percepute nu sunt exprimate în termeni clari care să permită verificarea, lăsând loc pentru aleatoriu și discreționar, cu consecința fraudării consumatorului.
În ceea ce privește clauzele referitoare la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda cumulată și toate celelalte costuri datorate, prin raportare la modul de derulare al altor contracte încheiate de reclamanți, în mod justificat s-a reținut caracterul abuziv, ceea ce prezintă relevanță pentru bancă fiind comportamentul contractual al împrumutatului în contractul în curs de executare, solvabilitatea acestuia urmând a fi apreciată strict în legătură cu modul în care își îndeplinește obligațiile astfel asumate.
Cu atât mai mult, clauzele cuprinse în art. 8 .1 lit. c și lit. d din Condițiile speciale dat fiind modul echivoc sunt de natură a permite băncii un comportament contractual abuziv și prin urmare se impune sancționarea acestora.
În aceeași măsură, clauzele cuprinse în art. 10.1 și art. 10pct. 2 din Condițiile generale creează un dezechilibru între contra prestații, fiind abuzive raportat la art. 4 Legea nr.193/2000 riscul creșterii costurilor creditului din motive neimputabile părților urmând a fi suportat exclusiv de client și nu cum ar fi fost echitabil să fie împărțite între cocontractanți.
Cât privește clauzele conținute în actele adiționale, constată prioritar că acceptarea tacită prevăzută de lege privește exclusiv clauzele înscrise în actul adițional cu respectarea legii nu și cele abuzive, al căror conținut contravine legii.
Excluderea negocierii, în această situație a fost justificată de rigurozitatea cu care legiuitorul a conceput conținutul impus al clauzelor și în măsura în care banca, a inclus în actul adițional și alte clauze, acestea nu numai că nu sunt excluse de la negociere ci sunt prezumat stipulate cu încălcarea voinței liber și conștient exprimat a părții și în consecință, în măsura în care nu sunt ulterior confirmat de consumator și încalcă echilibrul contractual, pot fi sancționate ca abuzive.
Și în situația în care clauzele cuprinse în cele două acte adiționale la convenții art. 3 pct. 5 lit. a și lit. b prin care s-au stipulat comisioanele de rambursare anticipată și de administrare prevăd comisioane conforme de principiu cu art. 36 și art. 41 OUG nr.50/2010, în măsura în care criteriile de determinare a cuantumului acestora contravine art. 4 Legea 193/2000, întrucât sunt concepute într-un limbaj exhaustiv, ambiguu, fără a conține repere clare care să permită justețea și realitatea costurilor pretinse de bancă ceea ce conduce implicit la dezechilibru contractual vor fi sancționate ca atare.
În consecință, apreciind legală și temeinică sentința atacată raportat la art. 480 c.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. V. R. S.A., cu sediul ales la Cabinet de Avocat M. Kehaiyan, din București, Calea Plevnei nr.5-7, ., împotriva Sentinței civile nr.1831 din 24.12.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. C. și T. V., ambii domiciliați în Călărași, ., ..1, ., ca nefondat.
Obligă apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. S. S.G. N.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.S.M.C./30.06.2014
Nr.ex.: 5
Fond: Tribunalul Călărași
Președinte:C. M.A.
| ← Suspendare executare silită. Decizia nr. 599/2014. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 376/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
