Radiere. Decizia nr. 12/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 10695/3/2013
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 12
Ședința publică de la 09.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței civile nr.3916 din 15.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații F.D.P. R. UMANE SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI P. OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că apelanta prin cererea de apel a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
P. cererea înregistrată în data de 14.03.2013la Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a solicitat, în temeiul art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990 să se dispună radierea din Registrul Comerțului a intimatei F.D.P. R. UMANE SRL, precum și înregistrarea mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității, în condițiile legii.
P. sentința civilă nr.3916 pronunțată la 15.05.2013 de către Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, s-a admis cererea petentului, dispunându-se radierea din Registrul Comerțului a F.D.P. R. UMANE SRL, dispunându-se totodată înregistrarea mențiunii radierii în Registrul Comerțului, comunicarea și efectuarea publicității legale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8-9 din Legea nr.31/1990 pentru dispunerea radierii. Astfel, societatea intimată a fost dizolvată conform sentinței comerciale nr._ pronunțată la data de 20.07.2011, de către Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, rămasă irevocabilă, cu mai mult de 6 luni anterior promovării cererii de radiere. Nici societatea și nici o altă persoană interesată nu a solicitat numirea unui lichidator conform dispozițiilor art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990.
Împotriva acestei sentințe Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 a declarat apel, conform dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de radiere a F.D.P. R. UMANE SRL și, pe cale de consecință, menținerea societății în evidențele registrului comerțului în vederea recuperării debitelor față de bugetul consolidat al statului.
În motivarea apelului, s-a arătat că în urma verificărilor efectuate apelanta a constatat că societatea menționată figurează cu debite neachitate la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 1.980 lei, iar radierea societății din registrul comerțului ar duce la imposibilitatea recuperării debitelor.
Apelantei nu i-a fost comunicată hotărârea de dizolvare a societății intimate.
Potrivit Legii nr.428/2002, radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii.
Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare, lăsând la aprecierea instanței soluționarea apelului.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Tribunalul a reținut îndeplinirea cerințelor legale pentru dispunerea radierii societății intimate în raport cu prevederile art.237 alin.1 pct.7-9 din Legea 31/1990, cu modificările și completările ulterioare ceea ce implică existența anterioară a hotărârii de dizolvare cu privire la societatea respectivă.
Dizolvarea societății se constată prin hotărâre judecătorească, iar în funcție de rămânerea irevocabilă a acesteia este posibilă . prevederilor Legii 31/1990. În vederea realizării lichidării, care implică inclusiv recuperarea creanțelor terților împotriva societății, este necesară numirea unui lichidator.
În acest sens, potrivit art.237 alin.7-9 din legea menționată, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare, societatea, prin reprezentantul legal are obligația numirii unui lichidator sau, dacă nu este posibil astfel, se poate numi un lichidator la cererea oricărei persoane interesate. Dar, dacă nu s-a efectuat o sesizare pentru numirea lichidatorului, societatea se radiază, potrivit legii.
P. urmare, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în speță, apelanta, ca persoană interesată, avea posibilitatea recuperării creanțelor bugetare invocate în cadrul procedurii legal menționată, privind lichidarea determinată de dizolvarea societății intimate, scop în care are și posibilitatea de a solicita numirea unui lichidator, în condițiile și termenele legale. Or, apelanta nu a fost în măsură să probeze și, de altfel, nici nu a formulat în apel critici în acest sens, că vreuna din cerințele legale menționate care atrag radierea nu ar fi fost îndeplinită, astfel că sentința atacată trebuie considerată a fi temeinică și legală, urmând să fie menținută.
Susținerii apelantei referitoare la necomunicarea hotărârii de dizolvare i se opune mențiunea că hotărârea respectivă este irevocabilă prin nerecurare de la 28.02.2012, iar în ceea ce privește prevederile Legii nr.428/2002, acestea au în vedere societățile aflate în ipoteza nemajorării capitalului social, ceea ce în cauză nu s-a dovedit a fi cazul.
În consecință, având în vedere considerentele arătate, Curtea în temeiul art.480 alin.1 Noul Cod procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în București, ., nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.3916 din 15.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații F.D.P. R. UMANE SRL, înmatriculată la registrul comerțului sub nr. J_, C.U.I._, cu sediul în București, ..21, ., ., sector 3 și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI P. OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul în București, ..1, sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.01.2014.
Președinte, Judecător,
A. AVRAMIULIA P.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.C.J.E.
Nr.ex.: 5/20.01.2014
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Președinte:L. E. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 376/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri în baza OUG 116/2009. Decizia nr. 767/2014. Curtea de... → |
|---|








