Acţiune în constatare. Decizia nr. 1072/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1072/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 12250/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 791/2014)
DECIZIA NR.1072/A
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E.-S. R.
Judecător: P. P.
Grefier M. A. P.
********
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul L. T. împotriva sentinței civile nr.6822/29.11.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu intimații pârâți A. A., A. E. A. și A. B..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 11.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI - a Civilă sub nr._, reclamantul L. TÂPÎRJAN a chemat în judecată pe pârâții A. A., A. E. A. si A. B. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate inopozabilitatea față de el a contractului nr.1242 din 07.07.2010 încheiat între A. A. și A. B., în limita creanței sale de 353.185 lei și să se dispună indisponibilizarea bunului imobil situat în București, .-28, ., ., până la momentul valorificării creanței sale în cuantum de 353.185 Ron, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.6822 din 29.11.2013 tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între . și . s-a încheiat contractul de consultanță din 10.05.2010. Pentru garantarea plății comisionului cuvenit ., în baza contractului anterior menționat, . a emis biletul la ordin . nr._ la data de 11.06.2010, avalizat personal de administratorul societății debitoare, pârâta A. A. E. (f.172).
În data de 06.02.2013, . a girat biletul la ordin, ce constituie titlu executoriu către reclamantul L. TÂPÎRJAN care, preluând drepturile creditorului inițial, a continuat procedura de executare silită declanșată de acesta (dosar de executare nr.401/2011 al B. B. C.).
Reclamantul a susținut că pârâta A. A. E., împreună cu soțul său A. A., au înstrăinat proprietatea asupra a două imobile, unul situat în ..6A și altul situat în București, .-28, ., etaj 2, . cu rude, care au jucat rolul de cumpărători, pentru a sustrage respectivele bunuri de la urmărirea silită declanșată pentru executarea biletului la ordin mai sus menționat.
Prin prezenta acțiune, întemeiată pe dispozițiile art.975 C.civ. 1864, reclamantul urmărește revocarea contractului de vânzare cumpărare nr.1242/0707.2010 ce avea ca obiect apartamentul situat în București, .-28, ., etaj 2, . între părțile litigiului).
Acțiunea revocatorie ( pauliană) face parte din categoria măsurilor ce pot fi luate de creditor, asupra patrimoniului debitorului, pentru a asigura executarea creanței și reprezintă acel mijloc juridic prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general.
În acest context, instanța a reținut că situația premisă pentru declanșarea acțiunii revocatorii este aceea ca actul contestat de creditor să vizeze un bun ce face parte din patrimoniul debitorului, pentru că dreptul de gaj al creditorului se limitează la patrimoniul debitorului său, neputându-se extinde la alte persoane (alți membrii ai familiei sau la soț), decât in cazul în care aceștia și-au asumat expres vreo obligație în acest sens.
În cauza de față, contractul de vânzare-cumpărare nr.1242/0707.2010, ce avea ca obiect apartamentul din . încheiat doar de pârâtul A. A., în calitate de vânzător, deoarece bunul vândut avea regimul unui bun propriu, fiind dobândit de acesta înaintea căsătoriei, aspecte ce rezultă din cele menționate în contract și care nu au fost contestate de reclamant.
Instanța de fond a reținut că bunul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.1242/0707.2010 nu a făcut niciodată parte și din patrimoniul pârâtei A. A. E., nefiind dobândit în timpul căsătoriei.
Referitor la obligația pârâtei A. A. E. de garanta plata debitului, în calitate de avalist, tribunalul a reținut că aceasta era una personală, neavând natura unei obligații comune a soților, iar soțul său A. A. nu și-a asumat expres vreo obligație de a plăti alături de soția sa acel debit.
Față de aceste constatări, instanța de fond a reținut că reclamantul, în calitate de creditor al pârâtei A. A. E., nu a avut niciodată un drept de gaj asupra apartamentul din . neputând fi satisfăcută prin urmărirea acestui bun, ce nu a fost proprietatea debitoarei sale.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că nu este îndeplinită o cerință esențială pentru valorificarea dreptului de gaj al creditorului, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată, fără a mai cerceta celelalte condiții ale acțiunii revocatorii, cercetare devenită inutilă în acest context.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul TÂPÎRJAN L., acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea apelului, legal timbrat, reclamantul a arătat, după reluarea prezentării situației de fapt că, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată cu motivația că bunul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui inopozabilitate s-a solicitat era bun propriu al pârâtului A. A., în timp ce datoria urmărită este una personală a pârâtei A. E.-A.. Însă acest aspect nu a fost pus în discuția părților de către instanța de fond, astfel că reclamantul a fost lipsit de posibilitatea de a aduce apărări în sensul că datoria urmărită era una comună soților.
Pe acest aspect apelantul-reclamant a susținut că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală din perspectiva nepunerii în discuție a caracterului de datorie comună sau proprie a creanței urmărite, conform art. 22 Noul Cod de Procedură Civilă, cu atât mai mult cu cât caracterul de bun propriu al imobilului urmărit nu i-a fost cunoscut la momentul formulării cererii de chemare în judecată, ci a rezultat din înscrisurile pe care le-a procurat și depus la dosar la cererea instanței.
În ceea ce privește caracterul datoriei urmărite, apelantul-reclamant a arătat că aceasta s-a născut dintr-un bilet la ordin avalizat de A. E. A., în calitate de administrator, bilet care a fost emis însă în exercitarea obiectului de activitate al S.C. A. G. S.R.L., în care asociat unic la momentul respectiv era A. A.. Așa fiind, rezultă cât se poate de clar că S.C. A. G. S.R.L. reprezintă o afacere de familie, în care un soț este asociat unic, deci încasează toate dividendele, în vreme ce celălalt soț este administrator, deci se ocupă de gestiunea afacerii, pentru care încasează probabil salariul. Fiind cât se poate de clar că acea firmă reprezenta sursa de venit a familiei A., avalizarea biletului la ordin de către A. E. A. nu reprezintă altceva decât o datorie asumată pentru nevoile familiale, contractată de soți împreună.
Apelantul-reclamant a invocat dispozițiile art.32 și art.34 din vechiul Cod al familiei (în vigoare la data la care a luat naștere creanța sa), precizând că această reglementare a fost preluată și în Noul Cod Civil, (art.351 și art.352)
Așadar, creditorii au obligația de a urmări întâi bunurile comune și, numai în măsura în care acestea nu sunt suficiente, pot urmări și bunurile personale ale soților.
Dată fiind natura de datorie comună a creanței, precum și inexistența altor bunuri comune, rezultă că reclamantul poate urmări și bunul proprietate personală a unuia dintre soți, bun ce face obiectul contractului a cărui revocare s-a solicitat în prezenta cauză.
Referitor la temeinicia acțiunii, apelantul-reclamant a arătat că din expunerea de fapt rezultă existența unor indicii suficiente care să conducă la concluzia că intimații-pârâți au procedat la micșorarea în mod fraudulos a patrimoniului lor.
În plus, neprezentarea pârâților la interogatoriu, coroborată cu faptul că aceștia nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la nici un termen reprezintă o recunoaștere deplină sau, cel puțin, un început de dovadă care întărește toate prezumțiile ce se nasc din probatoriul administrat.
Toate aceste indicii, coroborate și cu modalitatea în care soții A. și-au înstrăinat toate bunurile și au deschis procedura insolvenței împotriva propriei societăți, cu scopul evident de a frauda creditorii și de a se sustrage de la orice formă de urmărire silită, individuală sau colectivă, nu fac decât să contureze concluzia că în mod fraudulos aceștia au procedat la micșorarea patrimoniului lor și că există o conivență între aceștia în acest sens.
Având în vedere toate motivele invocate, apelantul-reclamant a apreciat că sunt evidente manoperele efectuate cu rea-credință de pârâții din prezenta cauză, cu scopul de a micșora patrimoniul debitoarei avaliste A. E. A., motiv pentru care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, apelantul a invocat dispozițiile art. 466 Noul Cod de Procedură Civilă.
Intimații-pârâți, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
O primă critică invocată de reclamant privește faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților aspectul referitor la caracterul datoriei pârâtei A. E.-A. de datorie proprie și la imposibilitatea reclamantului de a se îndestula din imobilul a cărui indisponibilizare a solicitat-o pe considerentul că este bun propriu al pârâtului A. A..
Apelantul-reclamant a susținut că prin această omisiune a fost privat de posibilitatea de a aduce apărări în sensul că datoria urmărită era una comună soților.
Curtea apreciază că această critică este nefondată, instanța de judecată neavând obligația de a pune în discuția părților toate argumentele ce ar urma a fi prezentate pentru motivarea soluției pronunțate. De altfel, aceste argumente sunt rezultatul deliberării instanței, ulterior închiderii dezbaterilor.
Art.22 Noul Cod de Procedură Civilă vorbește despre dreptul judecătorului de a cere explicații părților și despre dreptul de a pune în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept. Acest drept nu trebuie confundat cu o obligație din partea instanței, iar în plus este la aprecierea judecătorului când anume consideră necesar solicitarea de explicații sau punerea în discuție a unor împrejurări de fapt și de drept, fără ca această apreciere să încalce în vreun fel dreptul părților la apărare.
Apelantul, în calitate de reclamant, avea cunoștință de natura juridică a obligației asumate de pârâta A. E. A. și a luat cunoștință de conținutul contractului de vânzare-cumpărare a cărui inopozabilitate a solicitat a se consta (fiind depus chiar de el la dosar), contract din care rezultă caracterul de bun propriu al imobilului în litigiu.
Cum problema naturii juridice a datoriei asumată de intimata-pârâtă A. E. A. era esențială pentru soluționarea cauzei astfel cum a fost formulată de reclamant, aceasta trebuia susținută și argumentată de partea ce a introdus acțiunea, fără a fi nevoie ca instanța să o pună în discuția părților în mod expres.
Oricum, cu ocazia prezentului apel reclamantul a formulat critici sub aspectul greșitei rețineri de către instanța de fond a caracterului de datorie proprie a pârâtei A. E. A., datorie pe care apelantul a considerat-o ca fiind comună celor doi soți.
Argumentele în acest sens au fost analizate de Curte, fiind însă considerate nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Astfel, apelantul-reclamant a arătat că biletul la ordin avalizat de pârâta A. E. A. a fost emis în exercitarea obiectului de activitate al societății comerciale A. G. SRL, societate în care pârâtul A. A. deținea și deține 99% din părțile sociale.
Cum această societate era administrată de pârâta A. E. A., rezultă că ea reprezenta o afacere de familie, în care un soț este asociat unic, deci încasează dividendele, în vreme ce celălalt soț este administrator, funcție pentru care încasează, posibil, un salariu.
A susținut apelantul că din această situație rezultă foarte clar că acea firmă reprezenta sursa de venit a familiei A., astfel încât avalizarea biletului la ordin de către A. E. A. nu reprezintă altceva decât o datorie asumată pentru nevoile familiale, contractată de soți împreună conform art.32 Codul familiei în vigoare la data nașterii obligației.
Curtea a înlăturat toate aceste susțineri ale apelantului-reclamant având în vedere că datoriile comune ale soților sunt prevăzute limitativ de lege (art.32 Codul familiei), toate celelalte datorii care nu se regăsesc în dispozițiile legale arătate mai sus fiind datorii personale fiecăruia dintre soți.
Dacă în cazul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei legea prezumă că acestea sunt bunuri comune, în cazul datoriilor dobândite în timpul căsătoriei prezumția este în sens contrar și anume că ele sunt datorii personale câtă vreme nu se dovedește că fac parte din categoria celor comune.
În speță, avalizarea biletului la ordin s-a făcut doar de pârâta A. E. A., iar această obligație asumată de pârâtă nu se încadrează în cazurile expuse și limitativ prevăzute de art.32 Codul familiei pentru a fi considerată obligație comună a soților.
Deși apelantul-reclamant a invocat faptul că obligația în discuție „nu reprezintă altceva decât o datorie asumată pentru nevoile familiale”, el nu a dovedit aceste susțineri prin probe certe aflate la dosar.
Împrejurarea că pârâta A. E. A. avea calitatea de administrator în societatea comercială A. G. SRL unde pârâtul A. A. era asociat unic nu reprezintă o dovadă a faptului că datoria asumată de pârâta A. E. A., prin avalizarea biletului la ordin, reprezentă o obligație contractată pentru nevoile familiale.
Mai multe, art.32 lit.c) Codul familiei are în vedere „nevoile obișnuite ale căsniciei”.
Datoria contractată de pârâta A. E. A. prin avalizarea biletului la ordin nu este nici o obligație contractată împreună cu soțul, conform lit. b) din art. 32 Codul familiei, pârâtul A. A. neavând calitatea de avalist.
Datoria contractată de pârâta A. E. A. s-a născut urmare a operațiunii de avalizare a B.O și nicidecum urmare a simplei calități a acesteia de administrator al societății comerciale A. G. SRL.
Față de cele arătate mai sus Curtea constată că sunt nefondate toate susținerile apelantului-reclamant referitor la existența unei datorii comune a soților A., datorie rezultată de avalizarea biletului la ordin de către pârâta A. E. A..
Cum creanța invocată de apelantul-reclamant reprezintă o datorie personală a pârâtei A. E. A., iar imobilul față de care s-a solicitat a se dispune indisponibilizarea este bun propriu al pârâtului A. A. (aspect ce rezultă din conținutul contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila 274 dosar fond și necontestat de apelant), rezultă că art.34 Codul Familiei nu-și găsește aplicabilitatea în cauză, apelantul-reclamant neputând urmări un bun propriu al unui soț pentru o datorie personală a celuilalt soț.
În aceste condiții Curtea nu va mai analiza celelalte susțineri ale apelantului-reclamant referitoare la temeinicia acțiunii, această analiză fiind de prisos.
Având în vedere cele reținute mai sus, în baza art.480 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul T. L. (CNP_), cu domiciliul în B., Car. Episcopiei, ., ., județ B. și cu domiciliul ales la SCA H. M. N. și Asociații din București, ..100, sector 2, împotriva sentinței civile nr.6822/29.11.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu intimații pârâți A. A. (CNP_), cu domiciliul în București, .-28, ., . deținut în P. Jilava, fiul lui A. și al lui V., A. E. A. (CNP_) cu domiciliul în București, .-28, ., ., și A. B. (CNP_), cu domiciliul în București, .-28, ., . nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud.E.S.R.
Tehnored.A.A.
7 ex./05.12.2014
.>
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă
Judecător – A. A. M.
| ← Radiere. Decizia nr. 69/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Nulitate act juridic. Decizia nr. 745/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
