Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 853/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 853/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 41833/3/2012/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.853
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTELILIANA C.
JUDECĂTORMIHAELA I. B.-P.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.8283 din 14.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul Registratură, la data de 12.03.2014 intimatul a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.242 alin.2 C.pr.civ., constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă sub nr._ creditoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.138 lit. c și d din Legea 85/2006, atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei . MURALA SRL, respectiv a pârâtului A. G. și obligarea acestuia la plata pasivului societății debitoare.
Prin sentința civilă nr.8283 din 14.10.2013 Tribunalul București Secția a VII-a Civilă a respins cererea ca nefondată, reținând, în esență, următoarele:
Răspunderea pârâtului nu poate fi atrasă numai pentru că nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Evidența contabilă se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.
Faptul că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs creditoarea Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, admiterea cererii si obligarea pârâtului la suportarea datoriilor astfel cum au fost evidențiate in tabelul definitiv consolidat.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod Procedura Civila, recurenta a susținut, în esență, următoarele:
Reprezentanții societății debitoare aveau obligația legala sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la incetarea de plați, societatea înregistrând datorii inca din anul 2007, asa cum rezulta din raportările contabile depuse la organul fiscal, respectiv societatea a incheiat exercițiul financiar cu minus (-) 4.370 lei, acestea crescând in anul 2008 la valoarea de 12.258 lei.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta, iar formularea acestei cereri este o obligație pe care administratorii nu o pot incalca.
Debitoarea nu a depus bilanțuri contabile pentru anii 2009-2012. Lipsa actelor contabile si neindeplinirea obligațiilor legale creează o prezumție in legătura cu folosirea bunurilor si creditelor societății debitoare de către parat in alte scopuri, lasa sa se inteleaga o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum si de a ascunde patrimoniul fata de creditori, dovedește culpa paratului in ajungerea societății debitoare in incapacitate de plata.
Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societății debitoare (nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale si a dispus continuarea unei activități ce ducea in mod vădit societatea la incetare de plați) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligațiilor societății debitoare) consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății.
Asupra recursului:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, că reprezentantul debitoarei nu a depus documentele prevăzute la art. 28 din Legea insolventei, nu si-a îndeplinit obligația privind depunerea bilanțurilor contabile pe anii 2009-2012, a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății.
Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de recurs, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.
În cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că neținerea contabilității, în una din cele trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, a determinat ..
Nedepunerea bilanțurilor contabile, a declarațiilor lunare, precum și a celorlalte documente contabile la organul fiscal și neplata datoriilor față de bugetul statului reprezintă aspecte care pot fi circumscrise managementului defectuos, însă nu pot fi asimilate faptei prevăzută de art. 138 alin. d din Legea nr. 85/2006.
În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâtului.
Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementată prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.
De asemenea, în cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor invocate și insolvența societății.
Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.8283 din 14.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
L. C. M. I. B.-P. G. B. F.
GREFIER, F. D.
Red.Jud.L.C.
Fond: Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Președinte: A. E. B.
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 686/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie. Decizia nr. 713/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
