Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1919/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1919/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 20043/3/2012/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1919
Ședința publică de la 17 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE S. G. N.
JUDECĂTOR M. C. S.
JUDECĂTOR A. S. V.
GREFIER G. M.
====
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUN.BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA A.F.P.SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr.6018 din 13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea, având în vedere că nici una din părți nu a răspuns, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ reclamanta Direcția Generala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 a solicitat obligarea paratei R. E., administratorul debitorului S.C. M. SOFT TECHNOLOGY S.R.L., la suportarea pasivului societății debitoare.
În motivare a arătat ca parata a condus in mod defectuos activitatea debitoarei, aducând-o in stare de insolventa. Nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de dispozițiile art. 28 din legea insolventei. Nedepunerea actelor instituie o prezumție relativa de neținere a contabilității in conformitate cu legea. Debitoarea nu a formulat cerere de deschidere a procedurii in conformitate cu dispozițiile art. 27 din legea nr. 85/2006.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin 1 lit c) si d) din Legea nr. 85/2006.
Paratul nu a formulat întâmpinare .
Prin sentința civilă nr.6018/13.06.2014, Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentința, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotărât ca nu este cazul sa introducă acțiunea prevăzuta de alin. (1), la cererea președintelui comitetului creditorilor in urma hotărârii adunării creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plati;
d) au ținut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate,ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Potrivit art. 27 din legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nu exista legatura de cauzalitatea intre neformularea cererii de deschidere a procedurii conform art. 27 din lege si starea de insolventa a debitoarei, intrucat fapta este ulterioara starii de insolventa, aspect ce rezulta chiar din reglementarea textului d elege invocat.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel (recalificat recurs prin încheierea din 17.11.2014) creditoarea reclamantă, solicitând modificarea ei și, pe cale de consecință, admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din L 85/2006, întrucât administratorii societății aveau obligația să nu continue o activitate ce ducea în mod vădit la încetarea de plăți, conform art. 27 din același act normativ ei având obligația de a formula cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
A mai arătat recurenta că debitoarea nu a depus bilanțuri contabile,încălcând astfel prevederile legii contabilității, existând o prezumție de folosire a bunurilor și creditelor debitoarei în alte scopuri și putând fi dedusă o intenție de fraudare a legii.
De asemenea, creditoarea a reiterat susținerile din fața primei instanțe referitoare la incidența dispozițiilor art. 72 Legea nr.31/1990 și art. 374 cod comercial, arătând că între administratorul judiciar și societate există un raport de mandat, în temeiul căruia administratorul răspunde și pentru culpa cea mai ușoară în executarea lui.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate și în conformitate cu art. 3041 C.pr. civ., Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, recurenta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Răspunderea administratorului societății nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În privința faptei reglementate de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/ 2006, Curtea apreciază că neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d. Aserțiunile recurentei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a administratorului sau pentru refuzul de colaborare al acestuia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUN.BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA A.F.P.SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr.6018 din 13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. E.
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S.G. N. M.C. S. A.S. V.
GREFIER,
G. M.
Red.Jud.S.N. 26.11.2014
Tehnored.GM 2 ex.
Fond:Tribunalul București – Secția a VII a Civilă
Președinte:S. O.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... → |
|---|
