Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1842/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1842/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 25305/3/2009/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 1903/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1842/R/2014
Ședința publică de la 03 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: A. S. V.
JUDECĂTOR: S. G. N.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta B. C. GROUP S.P.R.L., în calitate de lichidator al S.C. EDIL-CON S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.5766 din 05.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. M. și B. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul B. E., personal, legitimat cu carte de identitate, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul B. E. solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar fișa fiscală, susținând că a plătit o pateu din sumă.
Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare a cauzei ca neîntemeiată, întrucât nu sunt motive de natură a se amâna judecarea și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul B. E. solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 5766 din 05.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a Vll-a Civilă în dosarul_ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta B. C. Group SPRL, lichidator judiciar al debitoarei ., împotriva pârâților D. E..
În motivarea sentinței, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 138 alin. 1 din legea 85/2006, “răspunderea organelor de conducere poate fi angajata in cazul in care: a) acestea au folosit bunurile sau creditele societatii in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; c) au dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati; e) au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia”.
Din verificarile efectuate de lichidatorul judiciar rezulta ca in patrimoniul debitoarei au figurat la data de 31.12.2009, disponibilitati banesti in valoare de 8990lei, active in valoare de 23.961 lei si creanțe reprezentând 14.971 lei, bunuri ce nu au fost ulterior identificate faptic, neregasindu-se in contabilitatea societatii.
Cu privire la activele retinute ca figurand in patrimoniul debitoarei, observam ca, astfel cum sunt reglementate de legea 82/1991, acestea cuprind 4 structuri de imobilizari, respectiv imobilizari necorporale, imobilizari corporale, imobilizari in curs si imobilizari financiare.
Din actele aflate la dosar, respectiv fise raportare catre institutiile bugetare, instanta a retinut ca nu s-a facut dovada detinerii de catre debitoare in patrimoniu a unor bunuri de natura imobilizarilor corporale (de natura materiala, concretizate in terenuri, constructii, mijloace de transport, etc., destinate sa genereze beneficii economice ulterioare, ca urmare a utilizarilor in activitatea de exploatare), activele la care lichidatorul judiciar face referire fiind denumire generic active, fara a fi incadrate in vreuna dintre categoriile anterior mentionate.
Mai mult, din raspunsul emis de catre organele fiscale rezulta ca societatea debitoare nu figureaza cu bunuri in patrimoniu, care sa nu fi fost identificate faptic de lichidatorul judiciar in vederea valorificarii in cadrul procedurii de insolventa.
Raspunderea reglementata de art. 138 din legea 85/2006 are o natura juridica delictuala, cu un caracter special. Aceasta forma a raspunderii trebuie sa cuprinda elementele prevazute de art 998 -999 Cod civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia, circumscrise situatiei speciale avute in vedere de Legea nr.85/2006.
F. a se face dovada savarsirii acestor fapte si a intrunirii celorlalte elemente prevazute de lege pentru raspunderea delictuala, in speta, a legaturii de cauzalitate, nu se poate atrage raspunderea membrilor organelor de conducere, doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite creantele in urma lichidarii.
In cazul tuturor debitorilor supusi procedurii insolventei, se ajunge in urma activitatii desfasurate, la incetarea de plati, dar angajarea raspunderii nu opereaza automat, ci numai in situatia in care reclamantul dovedeste savarsirea de catre pârâți a unora dintre faptele expres si limitativ prevazute de art 138 din lege si legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si insolventa debitorului.
La dosar nu au fost depuse niciun fel de probe care sa confirme deturnarea sau ascunderea de catre pârâți a activului persoanei juridice, ori marirea in mod fictiv a pasivului acesteia, lichidatorul judiciar intemeindu-si acuzatiile pe prezumtii.
Atata vreme cat nu s-a dovedit efectuarea unor manevre dolosive ale pârâților, simpla afirmatie a lichidatorului judiciar nu poate conduce la ideea ca ne aflam in prezenta cadrului reglementat de dispozitiile art. 138 lit. a,b, c, e din Legea 85/2006.
Cu privire la dispozitiile art 138 lit d din Legea 85/2006, retinem ca in speta nu s-a probat incidenta acestora, conditia impusa de legiuitor fiind ca netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Simplul fapt ca pârâții nu ar fi tinut contabilitatea potrivit legii romane, nu este de natura sa duca la angajarea raspunderii sale in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa.
In speta, reclamantul nu a facut dovada acestui raport de cauzalitate, nefiind dovedita savarsirea cu vinovatie de catre parat a faptei prevazuta de lit. d din art 138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul judiciar, care a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale a organelor de conducere si administratorilor societății debitoare.
În motivarea recursului, recurenta a arătat următoarele:
Sentința atacată nu a avut în vedere aspectele invocate.
P. in prezent administratorul si organele de conducere ale debitoarei nu a pus la dispoziție așa cu s-a dispus prin sentința civila nr. 172/12.01.2012 a Tribunalului București – Secția a VII-a Civila, actele si informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006 si întreaga gestiune împreună cu evidenta financiar contabila.
F. de situația prezentată, lichidatorul judiciar desemnat cu conducerea in tot a activității debitoarei . nu si-a putut îndeplinii atribuțiile stabilite prin dispozițiile instanței de judecată si in conformitate cu prevederile Legii 85/2006, fiind astfel imposibil, să analizeze modul cum a fost gestionat patrimoniul și nici să valorifice bunurile existente în patrimoniul debitorului, prejudicind astfel creditorii acestuia.
Mai mult decat atât, întrucât administratorii debitoarei B. M. și B. E. nu au pus la dispoziție toata evidenta financiar contabila, toate bunurile debitoarei, rezultă că au fost săvârșite infracțiunile prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990 si art. 214 din Codul Penal potrivit, fiind astfel incidente prevederile art. 138 lit. a), b) si c) din Legea 85/2006, motiv pentru care pasivul debitoarei trebuie suportat de către B. M. și B. E..
In conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 alin. 1 „societățile comerciale ... au obligația sa organizeze si sa conducă contabilitatea proprie ... potrivit prezentei legi” si art. 5 „persoanele prevăzute la art. 1 au obligația sa conducă contabilitatea in partida dubla si sa întocmească situații financiare anuale”. Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c si art. 73 alin. 2 „administratorii sunt solidar răspunzători fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere”, rezulta fără echivoc ca in cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate in conformitate cu legea. Administratorii debitoarei prin refuzul de a pune la dispoziție întreaga evidenta financiar contabila a făcut practic sa dispară documentele contabile cu scopul de a nu se cunoaște tranzacțiile pe care aceasta le-a realizat in interes propriu si in dauna creditorilor, fiind astfel aplicabile prevederile art. 138 lit. d) din Legea 85/2006 motiv pentru care administratorul debitoarei trebuie sa suporte pasivul societății.
Mai mult, la art. 11 al Legii 82/1991, modificata si republicata, la alin. (1) se arata in mod clar ca:" Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective."
Administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata si art. 1532 - 1533 cod civil are si o răspundere contractuala fata de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Se poate astfel lesne observa ca obligația tinerii contabilității in conformitate cu prevederile legale incumba administratorilor societății in baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse in contractul de mandat tacit sau expres care se încheie intre o societate si administratorul ei.
Cu toate ca administratorii debitoarei au cunoștința de procedura insolventei nu au predat întreaga gestiune a debitoarei împreună cu o parte din bunurile acesteia fiind astfel imposibila valorificarea lor conform prevederilor legale, B. M. și B. E., gestionând in mod fraudulos patrimoniul debitoarei in dauna creditorilor înscriși la masa credală.
Conform declarației de creanța formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 4 rezulta ca debitoarea are obligații de plata. Potrivit art. 6 din legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale ,cu modificările si completările ulterioare, constituie infracțiune si se pedepsește cu închisoare de la un an la trei ani sau cu amenda reținerea si revărsarea, cu intenție, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursa.
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratului in ajungerea in stare de faliment a societății atâta vreme cat nu au fost achitate către bugetul de stat impozitele si taxele rezultate din desfășurarea activității așa cum rezulta din cererea de creanța a ANAF Sector 4. Deci societatea si, implicit, administratorul acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără sa plătească impozitele aferente. Nu poate fi vorba astfel de o neimplicare sau despre lipsa unei culpe ci mai degrabă de rea voință si dezinteres fata de respectarea obligațiilor legale de plata a impozitelor.
Sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale constituie infracțiunea de evaziune fiscala conform prevederilor Legii 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.
Cum debitoarea nu s-a respectat obligația prevăzută de Legea 85/2006, de a solicita ea însăși aplicarea prevederilor acestei legi, odată ce a ajuns în stare de insolvență, acumulând în continuare datorii pe care nu și le poare achita în termenele legale, antrenarea răspunderii administratorului este obligatorie, întrucât a dispus în interes personal continuarea unei activități care duce în mod vădit persoana juridica la încetare de plăți, fiind astfel aplicabil art. 138 alin. 1 lit. c) si d).
În lipsa unui inventar general, act contabil esențial în Legea contabilității, se poate susține că administratorul debitoarei nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea contabilității și, deci, se poate reține că există fapta cauzatoare de prejudiciu prevăzuta de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.
Administratorii debitoarei nu au justificat modul de utilizare a disponibilităților bănești existente in ultimul bilanț înregistrat la 31,12,2009 in valoare de 8.990, activele deținute in valoare de 23.961 RON si creanțe reprezentând 14.971 RON pe care consideram ca au fost deturnate de administratorii societății care au fost folosite de către acesta in interes propriu, fiind astfel aplicabile prevederile art. 138 lit. a) si e) din Legea 85/2006
Din analiza situației patrimoniale rezultă că în ultimii 3 ani ai perioadei analizate activele imobilizate au înregistrat o descreștere înregistrând în anul 2009 valori 0 fata de 100.884 lei cu cat figura societatea in anul 2007, fapt ce denota ca in cursul anului 2009 activele imobilizate au fost înstrăinate fără a fi achitate datoriile societății motiv pentru care consideram ca acestea au fost deturnate de administratorii societății, care au fost folosite de către aceștia in interes propriu, fiind astfel aplicabile prevederile art. 138 lit. a) si e) din Legea 85/2006.
Transferul faptic de bunuri din averea debitoarei către o alta persoană fără să se întocmească acte, fără a fi evidențiat în contabilitate, dar și fără să fie încasata vreo sumă drept contravaloare a acestora, sunt fapte care dovedesc interesul urmărit de administratorul debitoarei, iar faptele săvârșite întrunesc cerințele art. 138 alin 1 lit. a) din Legea 85/2006.
Administratorii debitoarei a creat o situație confuză cu privire la bunurile societății debitoare, întrucât le-a folosit în interesul sau altei persoane, acesta fiind direct răspunzător pentru ajungerea societății în stare de insolvență, fiind astfel aplicabil art. 138 alin 1 lit. a) si b).
Starea de insolvabilitate a debitoarei determinata de continuarea activității care a generat acumularea semnificativă de datorii, în cuantum de 469.534 lei, conform bilanțului întocmit în data de 31.12.2009, creșterea creanțelor de recuperat, imposibilitatea acoperirii cheltuielilor și creanțelor, justifică antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei fiind astfel aplicabil art. 138 alin 1 lit. c).
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății. Aceasta inacțiune a administratorului constituie raportul de cauzalitate între fapta culpabila a acestuia, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul creat creditorilor prin . societății.
Nerecuperarea creanțelor in valoare de 14.971 RON, si neutilizarea disponibilităților bănești, pentru acoperirea datoriilor, pe care debitoarea le deținea conform bilanțului întocmit în data de 31.12.2009, evidențiază faptul că administratorul debitoarei le-a folosit in interes propriu si nu pentru achitarea datoriilor in condițiile in care valoarea acestora ar fi acoperit o parte din creanțele înscrise in tabelul definitiv consolidat rezultând astfel interesul clar al administratorului debitoarei care practic a deturnat sumele ce urmau a fi recuperate in interes propriu fiind astfel aplicabile prevederile art. 138 lit. b) si e) din Legea 85/2006.
Existența disponibilităților in valoare de 8.990 RON pe care debitoarea le deținea conform bilanțului întocmit în data de 31.12.2009, evidențiază faptul că administratorul debitoarei le-a folosit in interes propriu si nu pentru achitarea datoriilor.
Nepredarea documentelor contabile este asimilată cu neținerea contabilității în conformitate cu legea și este sancționată de legiuitor. Se prezumă că a ținut o contabilitate fictivă, neconformă cu legea, a dispus in interes personal continuarea unei activității care conducea la încetarea de plăti și a făcut să dispară documentele contabile, precum și părți din activul societății care, deși figurau în evidențele contabile, nu au putut fi identificate fizic, fiind astfel aplicabil art. 138 alin 1 lit. c), d) si e).
Din analiza celor prezentate rezultă fără echivoc că starea de insolvabilitate a fost determinată de continuarea activității, prin utilizarea bunurilor societății in interesul propriu al foștilor administratori statutari prin realizarea de operațiuni comerciale in interes personal, activitate care a generat acumularea semnificativă de datorii, creșterea stocurilor si creșterea soldului creanțelor de recuperat; de înstrăinarea tuturor proprietarilor imobiliare ale debitoarei in data de 17.03.2012; de un management neperformant cu privire la gestionarea acestei situații; de imposibilitatea de acoperire a cheltuielilor si creanțelor din profitul obținut. Toate acestea indică culpa foștilor administratori statutari care au continuat activitatea societății, deși aceasta ducea in mod evident la încetare de plăți, care a dispus valorificarea întregului patrimoniu al societății in dauna creditorilor, operațiune realizată cu scopul clar de a înceta activitatea debitoarei si ajungerea acesteia in stare de insolventă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi civile delictuale speciale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 – 999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta a susținut incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. a) – e) din Legea nr. 85/2006.
Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Recurenta s-a rezumat la simple susțineri, atât în cererea de chemare în judecată, cât și prin recurs, în ce privește săvârșirea faptelor prevăzute de lit. a, b și e ale art. 138 alin. 1 din lege.
Împrejurarea că faptele pârâților pot fi de natură penală sau atrag o altă răspundere juridică nu are relevanță în situația în speță. Judecata este limitată la întrunirea condițiilor impuse de art. 138 din lege, respectiv îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru acestea.
Nerecuperarea creanțelor, respectiv neutilizarea disponibilităților bănești pentru acoperirea unei părți a datoriilor ține, mai mult, de exercitarea unui management defectuos, decât de faptele prevăzute la lit. a, b și e.
Acuzația adusă pârâților privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.
Pentru a fi atrasă incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâții au decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți. Simpla continuare a unei activități nerentabile nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. d, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, reclamanta nu a explicat și dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și starea de insolvență a debitoarei. Nici prin cererea de recurs, recurenta nu a adus explicații suplimentare, rezumându-se la simple susțineri în sensul că această legătură există prin chiar săvârșirea faptei ilicite.
Împrejurarea că, în fapt, pârâții nu și-a respectat obligația de a ține contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale în materie nu duce automat la incidența textului de lege invocat, în lipsa dovedirii condiției existenței legăturii de cauzalitate.
În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la răspunderea de natură contractuală izvorâtă din calitatea de mandatar a administratorului, acestea nu pot fi reținute, căci, în cauză, recurenta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtei prin acesta. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
În consecință, Curtea apreciază sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta B. C. GROUP S.P.R.L., în calitate de lichidator al S.C. EDIL-CON S.R.L., împotriva Sentinței civile nr. 5766/05.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. M. și B. E., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F.L. ȘALAR A.S. V. S.G. N.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.Ș.F.L./25.11.2014
Nr.ex.:2
Fond: Tribunalul București
Președinte: M. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1884/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
