Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1962/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1962/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 1503/3/2007/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2090/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
…..
DECIZIA CIVILĂ Nr.1962/2014
Ședința publică de la data de 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - I. G.
GREFIER - M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva Sentinței civile nr.1822/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. A., B. L. D., C. T., M. A. M. și D. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a civilă sub nr._ reclamantul Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în calitate de creditor al debitorului S.C. „Habitat G. Inc” S.A., a chemat în judecată pârâții V. A., B. L. - D., C. T., M. A. – M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-i oblige la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare.
În motivarea cererii s-a arătat că, în urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar și a răspunsurilor primite de la instituțiile abilitate, a rezultat că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile. În cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, având în vedere că reprezentanții societății debitoare aveau obligația să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plați. Astfel, administratorii societății sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci și în situația în care această stare este iminentă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei la data de 23.10.2012, reclamantul a precizat cadrul procesual, în sensul că a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, și a numitei D. C..
Prin întâmpinare pârâta D. C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că printr-un act adițional a cesionat toate acțiunile deținute către V. A..
Deși legal citați, ceilalți pârâți nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr.1822/19.02.2014 pronunțată în dosarul nr.1503/3/ 2007/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâta D. C., excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta D. C., precum și cererea de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut în ceea ce privește cererea de suspendare a judecării cauzei că, față de caracterul facultativ al dispozițiilor art.244 alin.1 punctul 2 C.pr.civ., precum și față de caracterul urgent al procedurii insolvenței, nu se impune suspendarea judecării cauzei motivat de formularea unei plângeri penale împotriva cesionarului acțiunilor deținute de D. C..
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a-g. Având în vedere că răspunderea pentru pasivul debitorului poate fi atrasă față de orice persoană vinovată de starea de insolvență, cu atât mai mult poate fi atrasă față de pârâta D. C., care a avut și calitatea de acționar al societății debitoare.
În consecință, instanța a apreciat neîntemeiată și această excepție, pe care a respins-o.
Examinând în continuare fondul cauzei, judecătorul sindic a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar a rezultat că pârâții au fost acționari și administratori ai societății debitoare.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, s-a arătat că prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art.138 din lege.
S-a mai arătat că din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În cazul tuturor debitorilor care sunt supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, s-a constat că reclamantul - creditor a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale pentru funcționarea societății, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art.138 lit. c) din lege. Calitatea pârâților de asociați și administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe; activități comerciale este prezumată a fi desfășurată în interesul societății, iar creditorul reclamant nu a răsturnat această prezumție; de asemenea, răspunderea pârâților nu se poate atrage dacă debitorul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență;
Pentru aceste considerente s-a respins, ca nefondată cererea reclamantului.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 23 iulie 2014 a declarat recurs creditoarea reclamantă, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 23 iulie 2014.
Prin cererea de recurs, recurenta - creditoare a solicitat modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale și obligarea pârâților, în calitate de asociați ai societății la plata pasivului neacoperit.
În motivare se arată că prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art.27 din lege, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Se mai arată că prin încălcarea dispoziției legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art.138 lit. c), societatea acumulând în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.
În această situație, subliniază recurenta – creditoare, formularea cererii prevăzute de art.27 din lege nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
Se mai adaugă că neîndeplinirea obligațiilor legale creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, dovedește culpa acestora în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
Mai susține recurenta că a arătat că sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv, a arătat că există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există, de asemenea, prezumția de culpă a asociaților.
Referitor la existența faptei ilicite se arată că administratorul unei societăți este obligat să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006, nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care această stare este iminentă.
În privința prejudiciului se apreciază că acesta este unul cert, stabilindu-se cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoare, tabel necontestat.
În privința izvorului răspunderii civile, se arată că aceasta are atât sorginte delictuală, izvorând din nerespectarea obligațiilor legale, cât și contractuală, izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea.
Referitor la legătura de cauzalitate, recurenta susține că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege, astfel încât, singurul rezultat previzibil al acestei atitudini fiind falimentul societății comerciale.
Urmare a activității desfășurate de administratorii și asociații societății, aceasta a intrat în încetare de plăți, și pe cale de consecință în faliment, apelanta fiind prejudiciată prin neplata impozitelor și taxelor, dobânzilor și penalităților aferente acestora.
În drept au fost invocate prevederile art.299 și urm. C.pr.civ., art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006 coroborate cu prevederile legii nr.31/1990, Legii nr.82/1991 și OG nr.92/2003.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimații – pârâți, deși legal citați nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței de recurs.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurentă dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta afirmă că intimații - pârâți se fac vinovați de fapta prevăzută de art.138 lit. c invocând generic continuarea activității în interes personal de către aceștia, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c din lege.
În privința susținerii potrivit căreia intimații - pârâți – asociați și administratori ai societății aveau obligația legală să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/ 2006 la apariția stării de insolvență, Curtea constată că răspunderea pârâților nu se poate atrage pentru neformularea unei astfel de cereri, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
De asemenea, activitatea nerentabilă și managementul defectuos invocate de recurentă, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege, așa cum s-a reținut și de către prima instanță.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.
Aserțiunile recurentei, constând în prezumții simple, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea recurentei – creditoare în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, apelanta neputând invoca un contract în care nu este parte. Astfel, în relațiile cu terții, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților - pârâți săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva Sentinței civile nr. 1822/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. A., B. L. D., C. T., M. A. M. și D. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 Noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. A. P. I. G.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
2 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – C. G.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1709/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
