Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 432/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 432/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 17703/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2242/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 432/2014
Ședința publică de la 12 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
JUDECĂTOR A. P.
GREFIER M. I.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentele V. S. fost lichidator al . CO SRL și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței civile nr. 5130 din data de 24.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul și L. S.A. A. AL-RAHMAN.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se învederează instanței că recurentele prin cererile de recurs au solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, și înregistrată sub nr._, s-a solicitat obligarea pârâtului L. S.A A. Al-Rahman, administratorul debitorului . Co SRL, la suportarea pasivului societății debitoare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 5130 din 24.05.2013 instanța a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, în contradictoriu cu pârâtul L. S.A. A. AL-RAHMAN ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că, pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Ca atare, aceasta formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
S-a mai reținut că fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, au formulat recurs V. S.P.R.L. și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea Juridică - Biroul Juridic C. 4, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, solicitând modificarea sentinței civile în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii în baza art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
În motivarea celor două recursuri, care este aceeași atât în fapt cât și în drept, se arată, în privința existenței unei fapte ilicite, că având în vedere dispozițiile Legii nr. 82/1991, art. 1 al. 1 și art. 5, coroborate cu textele art. 73 alin. 1 lit. c și art. 73 alin. 2, rezultă fără echivoc că în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzută de lege se încalcă în mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de ținere a contabilității, creându-se premisele eludării legii, ținerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.
În privința prejudiciului, recurentele consideră că existența unui prejudiciu cert, cauzat Administrației Finanțelor Publice Sector 4, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei, recurentele arată că obligația ținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale incumbă administratorului societății în baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse în contractul de mandat tacit sau expres care se încheie între o societate și administratorul ei. Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii de atragere a răspunderii intimații nu au făcut în nici un fel dovada existenței unor cauze care să-i absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei. În ceea ce privește legătura de cauzalitate, recurentele arată că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului și asociatului ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin ..
În încadrarea faptelor la art. 138 lit. d), Administrației Finanțelor Publice Sector 4 a avut în vedere și faptul ca la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese și din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care învederează faptul că deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, aceștia nu au răspuns solicitărilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 85/2006.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurente dar și în considerarea dispozițiilor art.3041 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susțin recurentele.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Reclamanta recurentă a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de faptele prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare la nerespectarea prevederilor legii contabilității, dedusă din faptul că acesta nu ar fi prezentat toate actele solicitate de lichidator. Simpla calitate a intimatului însă nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta reclamantă ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată și neputând fi redusă la „dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății”, după cum în mod netemeinic se susține.
Neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d).
Simplele aserțiuni ale reclamantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, așa cum susțin recurentele, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentele V. S. fost lichidator al . CO SRL și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței civile nr. 5130 din data de 24.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul și L. S.A. A. AL-RAHMAN ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. V. D. A. P.
GREFIER
M. I.
Red.I.G./dact.I.G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
