Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1558/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1558/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 72711/3/2011/a1

Dosar nr._

(Număr intern 1500/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Decizia civilă nr. 1558/R/2014

Ședința publică de la 16 Septembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTEMIOARA B.

JUDECĂTORGEORGE B. F.

JUDECĂTORLILIANA C.

GREFIERFLORENTINA D.

Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 3858 din 08.04.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea în lipsa sa, conform art. 242 alin.2 C.pr.civ. 1865, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

I. Prin Sentința civilă nr. 3858 din 08.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta-creditoare Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu pârâtul C. C., ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că reclamanta a formulat cererea de angajare a răspunderii administratorului ulterior închiderii procedurii insolvenței și radierii societății debitoare.

II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea recursului, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct.9 C.pr.civ., susținând că soluția instanței este rezultatul interpretării greșite a legii, întrucât a formulat acțiunea în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 139 din Legea nr. 85/2006. A mai arătat că legea nu interzice introducerea cererii prevăzute de art. 138 ulterior închiderii procedurii falimentului, dovada fiind chiar dispozițiile art. 142, conform cărora sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc.

III. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr._/28.10.2012, judecătorul sindic a închis procedura insolvenței față de debitoarea S.C. New C. Service S.R.L., conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, și a dispus radierea acesteia din registrul comerțului.

Închiderea unei proceduri de lichidare judiciară are efectul descărcării de obligații și îndatoriri a lichidatorului judiciar, cu privire la procedură.

Tribunalul a fost sesizat de către creditoarea DGRFPB cu cererea pentru angajarea răspunderii administratorului statutar la data de 17.01.2014, ulterior închiderii procedurii de faliment, împrejurare ce rezultă din cererea formulată, care poartă ștampila cu data înregistrării.

Față de dispozițiile art. 140 din Legea nr. 85/2006, acțiunea având ca obiect răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare trebuie formulată în cadrul procedurii prevăzute de legea insolvenței pentru realizarea scopului acestei proceduri și având în vedere destinația sumelor de bani ce ar fi obținute prin exercitarea acestei acțiuni. Fiind vorba de o cerere accesorie procedurii, răspunderea patrimonială a persoanelor care au cauzat insolvența poate fi inițiată numai în cadrul procedurii, până la închiderea acesteia, cu atât mai mult cu cât de la acest moment, de regulă, lichidatorul și judecătorul sindic sunt descărcați de îndatoriri sau responsabilități, excepțiile de ultraactivare a acestor îndatoriri fiind expres și limitativ prevăzute de lege.

Prevederile art. 138 alin.5 din lege stabilesc că această cerere se judecă separat, într-un dosar asociat, iar dispozițiile art. 142 alin.2 din lege se referă numai la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul acțiunilor având ca obiect antrenarea răspunderii administratorilor societății debitoare, însă nu trebuie interpretate în sensul că acțiunea prevăzută la art. 138 din lege poate fi exercitată și după închiderea procedurii, întrucât aspectul executării este distinct de momentul până la care poate fi formulată cererea.

În fine, judecătorul sindic nu a reținut împlinirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 139 din Legea nr. 85/2006 și nu a respins cererea ca prescrisă, ci ca inadmisibilă. Or, problema cadrului procedural în care trebuie formulată cererea de atragere a răspunderii nu se confundă cu problema prescripției dreptului material la acțiune.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 3858/08.04.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.09.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Jud. Dr. M. B. G. B. F. L. C.

GREFIER,

F. D.

Red. jud.G.B.F. / 2 ex.

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă

Judecător sindic – S. C. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1558/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI