Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 894/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 894/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 16862/3/2011/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.894
Ședința publică de la 4 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR A. L. Z. JUDECĂTOR D. V.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.8552 din 21 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata V. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat ca judecata să aibă loc și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.8552 din 21 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._,
s-a respins, ca neîntemeiată, cererea creditorului bugetar Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București - sector 3, în contradictoriu cu pârâta V. M., în calitate de administrator al S.C. Prodcom D. S.R.L., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art.138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivare s-au reținut următoarele,
Cererea de chemare în judecată a pârâtei V. M. ce a avut calitatea de administrator al debitoarei este formulată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administrator, cu ce se probează acestea. Reclamanții se rezumă doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, vinovăția pârâtei, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâta care a produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții. În cerere sunt citate normele legale aplicabile în cauză, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se însă și faptele săvârșite de pârâtă prin care aceasta a încălcat normele înscrise în art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța reține că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Calitatea pârâtei de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea ei, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtei nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Fapta prevăzută la art.138 lit.d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâta a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanții nu au probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâta nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, in calitate de unic creditor al debitoarei, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a paratei si obligarea acesteia la suportarea pasivului societății debitoare.
În susținerea recursului se arată următoarele,
Având in vedere ca in urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar, nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile, astfel incat in speța nu a fost posibila recuperarea creanțelor inscrise in tabelul definitiv rectificat al obligațiilor debitoarei S.C. PRODCOM D. S.R.L, s-a solicitat instanței sa se dispună in temeiul art.138 alin. 1, lit. c) si d) din Legea nr.85/2006 obligarea administratorului societății debitoare, in persoana numitei V. M. la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit.
Hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, fiind data cu aplicarea si interpretarea greșita a legii (art.304 pct. 9 Cod procedura civila) .
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civila delictuala speciala care intervine in situația in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei.
Prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor inca un mijloc procedural prin care sa-si poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art.138 din Legea nr. 85/2006. Din modul in care a fost conceput acest text de lege rezulta ca evidențierea existentei a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres si limitativ este suficienta pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civila obișnuita.
In cauza, sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c) in sensul ca reprezentantul societății debitoare avea obligația legala sa solicite el insusi aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 si sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la incetarea de plați.
In vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta".
Rezulta ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Chiar si in situația in care starea de încetare de plați a societății debitoare se datorează unor cauze obiective, de natura economica, sau nerespectarii obligațiilor contractuale ale unor parteneri de afaceri ai acesteia, răspunderea administratorilor debitoarei poate fi atrasa chiar si pentru culpa cea mai ușoara a acestora, atâta vreme cat ei sunt niște mandatari ai falitei si au obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multa diligență decât propriile lor interese. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", or, conform art. 374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comertulur. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).
Se creează astfel legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a asociaților societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății in sensul ca a continuat sa mai funcționeze desi pierderile din afacerile societății erau iminente) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor asa cum rezulta din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) si consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății.
Recursul a fost declarat în termen legal, fiind scutit de la plata taxelor de timbru prevăzute de lege.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus nicio cerere.
Analizând actele dosarului în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind.1 din Cpciv., curtea constată și reține următoarele,
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementată de art.138 din Legea 85/2006, este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate în art.998 – 999 cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă, condiții care, în această situație, capătă caracteristici speciale).
Faptele la care se referă art.138 din lege, trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta a susținut că intimata pârâtă se face vinovată de comiterea faptelor cuprinse în art.138 lit.c) din Legea 85/2006, întrucât nu și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolvență și ar fi continuat activitatea societății suferind pierderi.
Potrivit art.138 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persona juridică la încetarea de plăți ori că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile ori nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Este important de subliniat că faptele ilicite enumerate de art.138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Potrivit art.27 alin.1 din Legea 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În condițiile în care obligația impusă de art.27 alin.1 din Legea 85/2006 are ca premisă existența stării de insolvență, nu se poate susține în mod valabil că neîndeplinirea acesteia a fost de natură să determine apariția unei stări deja instalate.
Eventualul management defectuos de care ar fi dat dovadă intimatul nu este de natură, prin el însuși, să determine apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe și nici să releve incidența cazului prev. de art.138 lit.c), în condițiile în care nu se probează interesul său personal în continuarea activității.
Fapta prevăzută de art.138 lit.d) din lege, cuprinde trei ipoteze care se referă la faptul că intimatul ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile ori nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea, însă Curtea constată că nu au fost probate asemenea împrejurări.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Or, considerentele expuse anterior relevă că faptele reclamate a fi fost săvârșite de intimată nu se circumscriu ipotezelor reglementate de art.138 lit.c) din Legea 85/2006.
Simplele susțineri ale recurentei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, iar invocarea prevederilor art.138 din lege nu atrage automat admiterea cererii, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea în concret a uneia din faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea vreunei fapte dintre cele prevăzute de art.138 lit.c) și d) din Legea 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.312 C.pr.civ. și art.8 din Legea 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.8552 din 21 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata V. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 04.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. A. L. Z. D. V.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud.D.M.
Nr.ex.: 2/13.05.2014
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte – Judecător sindic: G. C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
