Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 519/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 519/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 13947/3/2010/a2
Dosar nr._ (Număr în format vechi 160/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 519/2014
Ședința publică de la 27 Februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. F. I.
JUDECĂTOR: L. C. S.
JUDECĂTOR: Ș. C. C.
GREFIER: C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentul-pârât D. I. și de către recurenta-reclamantă C. E. BANK ROMANIA SA în contradictoriu și cu intimatul-pârât S. E. împotriva sentinței civile nr.7959/08.10.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/_/a2.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât D. I. prin avocat C. M. cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 249 și intimatul-pârât S. prin avocat M. D. cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 282, lipsind recurenta-reclamantă C. E. BANK ROMANIA SA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 10 februarie 2014, recurenta reclamantă a depus ordin de plată în cuantum de 100 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru dispusă prin rezoluție; la data de 26 februarie 2014, recurentul pârât a depus chitanță în cuantum de 60 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru dispusă prin rezoluție; la data de 26 februarie 2014, recurenta reclamantă a depus întâmpinare iar la data de 21 februarie 2014, intimatul pârât a depus întâmpinare.
Curtea ia act că dosarul a fost strigat la ordine, procedura de citare este legal îndeplinită, motiv pentru care procedează la judecarea cauzei în lipsa recurentei-reclamante legal citate.
Curtea comunică, în ședință publică, un exemplar al întâmpinărilor părților recurentului-pârât D. I. prin apărător.
Recurentul-pârât D. I., prin apărător, depune la dosar întâmpinare pe care o comunică intimatului-pârât și arată că a comunicat ieri această întâmpinare prin mail.
Intimatul-pârât, prin apărător, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Recurentul-pârât D. I., prin apărător, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinările comunicate în ședință publică.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare pentru a se lua cunoștință de întâmpinări și dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței pentru a se studia întâmpinările.
Recurentul-pârât D. I. și intimatul-pârât, prin apărători, arată că nu mai solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinări. Totodată, precizează că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare este invocată ca argument al recursului.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului de către recurentul-pârât D. I..
Recurentul-pârât D. I., prin apărător, solicită admiterea excepției.
Intimatul pârât, prin apărător, solicită admiterea excepției.
Curtea acordă cuvântul pe recursul formulat de recurenta- reclamantă C. E. BANK ROMANIA SA.
Intimatul pârât, prin apărător, solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului. Arată că recursul a fost formulat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și a invocat motive doar cu privire la dispozițiile art.138 alin.1 lit.d și e. Solicită respingerea recursului având în vedere că recurenta invocă o prezumție de culpă a celor doi pârâți, prezumție legală care nu este prevăzută de legiuitor. S-a invocat nedepunerea actelor contabile reprezentând cauza care a provocat prejudiciul fără a se dovedi. S-a invocat ca probă raportul lichidatorului judiciar dar acesta nu a identificat persoanele vinovate de producerea prejudiciului și cauzele insolvenței societății. Lichidatorul și-a retras cererea de atragere a răspunderii considerând că nu este întemeiată cererea în raport de actele depuse în dosar. Acel bun a fost pus sub sechestru chiar de creditor și situația nu putea fi imputabilă tuturor celor 3 administratori. Nu s-a dovedit că nedepunerea actelor contabile ar fi fost cauzată de acest fapt. Recursul este fondat doar pe a treia ipoteză prevăzută de lit.d. Nu este fondat recursul pentru că la fond inițial a fost formulat capăt de cerere privind atragerea răspunderii celor două persoane în calitate de asociați. Arată că în ceea ce privește calitatea de administrator trebuie dovedită însă toate aceste elemente nu au fost probate. Cu cheltuieli de judecată, depunând dovada efectuării acestora la dosar.
Recurentul pârât D. I., prin apărător, solicită respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă. Prezentul recurs este nul pe nemotivare în raportare la temeiul de drept prevăzut de art.304 pct.1 și 9 și 3041 Cod procedură civilă. Arată că dacă instanța consideră că acestei excepții i se pot opune prevederile art. 304 pct.1 Cod procedură civilă, în sensul că în această cale de atac a recursului, fără a avea calea de atac a apelului, a pus în discuție excepția calității invocată în apărare de fond. În cererea de chemare în judecată se solicita antrenarea asociațiilor societății. Dispozițiile art.138 alin.1 ar trebui coroborate cu art.138 alin.4 pentru D. I. întrucât a fost titular cu 10% din capitalul social și nu putea influența deciziile luate de societate. Prin adresele nr.155 și nr. nr.209/17.12.1999 acesta și-a manifestat intenția de a demisiona din calitatea de administrator. Demisia din calitatea de administrator este un act unilateral și trebuie consemnată ca atare.
Referitor la motivele de recurs arată că nu a avut calitatea de intimat-pârât întrucât nu a efectuat acte de administrare. Arată că pe lit. a nu s-au formulat apărări iar recursul reclamantei este creionat mai mult pe lit.c din art.138 și suntem în plus petita. În ceea ce privește lit.b și lit.e raportat la motivele de recurs solicită respingerea nefondat. Arată că nu sunt îndeplinite condițiile de antrenare a răspunderii. Nu este dovedită fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu. Nu este dovedit elementul subiectiv al acestor fapte. Solicită respingerea recursului în principal ca nefondat și în subsidiar ca neîntemeiat.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității recursului formulat de recurentul pârât D. I. și pe recursul formulat de recurenta-reclamantă C. E. BANK ROMANIA SA inclusiv pe problema nulității invocată de intimatul-recurent-pârât D..
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București la data de 19.06.2012 sub nr._ reclamantul C. E. BANK ROMANIA SA a solicitat, ca pasivul debitorului . Drinks Distribution SRL rămas neacoperit să fie suportat de către pârâții D. I. și S. E., invocând incidenta art.138 lit. a, d și e din Legea nr.85/2006.
În motivare s-a arătat că tabelul definitiv rectificat cuprinde suma de 7.917.818,76 lei, pârâții nu au predat actele prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006, nici bunurile din patrimoniul debitoarei.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul S. E. a solicitat respingerea cererii reclamantei susținând că la 29.11.2011 lichidatorul CII Iagamos Aritia a renunțat la judecata cererii de instituire a răspunderii formulate de acesta în baza art. 138 lit. a,d,e cu motivarea că nu consideră incidente aceste texte de lege, reclamanta nu poate cere acoperirea tuturor creanțelor din table, ci doar pe a sa, nu a dovedit faptele ilicite pretinse, prejudiciul, din nedepunerea bilanțurilor nu rezultă legătura de cauzalitate, la data cererii de insolvență expirase mandatul administratorilor statutari.
Pârâtul D. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii susținând că la 31.12.2008, data ultimului bilanț, nu mai avea calitate de administrator al debitoarei, încă din 1999 nemaifiind administrator, ca asociat minoritar nu are calitate procesuală pasivă, reclamanta nu a dovedit faptele invocate, insolvența este ulterioară momentului când a încetat funcția sa de administrator.
Prin sentința nr. 7959/08.10.2013 Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului D. I. și a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Prin Sentința comercială nr. 6020/05.10.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, s-a deschis procedura prev. de Legea 85/2006 a debitorului . DRINKS DISTRIBUTION SRL.
In motivare reclamantul a menționat că tabelul definitiv rectificat cuprinde creanțe împotriva averii debitorul conform căreia rezultă că există un număr de 5 creditori cu creanțe în sumă de 7.917.818,76 lei.
Debitoarea deși a fost notificată a refuzat să predea documentele prev. de art. 28 din Legea 85/2006, acest lucru constituind o prezumție relativă e neținere a contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea debitoarei în încetare de plăți .
Prin refuzul de a preda documentele prev. de art. 28 se creează prezumția că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitatea cu legea 82/1991 începând cu anul 2008 când societatea nu mai depune raportări la organul fiscal.
Având în vedere faptul că, nedepunerea documentelor contabile prev. de art. 28 din Legea 85/2006 a vizat împiedicarea efectuării analizei activității comerciale, activitate generatoare de prejudicii și care a avut drept efect ajungerea societății în starea de încetare de plăți, considerăm că sunt incidente prevederile art. 138 lit. a și e din Legea 85/2006.
Valoarea cu care au fost prejudiciați creditorii debitorului este de 7.917.818,76 lei reprezentând cuantumul pasivului rămas neacoperit .
In drept, s-au invocat dispozițiile art.138 al.1 lit. a, d si e din Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990, Legea nr.82/1991.
Cererea este legal timbrată.
Analizând actele dosarului, instanța retine următoarele:
Conform art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotărât ca nu este cazul sa introducă acțiunea prevăzuta de alin. (1), la cererea președintelui comitetului creditorilor in urma hotărârii adunării creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați;
d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăți;
g) in luna precedenta încetării plaților, au plătit sau au dispus sa se plătească cu preferința unui creditor, in dauna celorlalți creditori.
Răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societarii debitoare in stare de insolvență.
Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
Insă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Ca atare, aceasta formă de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență .
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolentei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.
La data de 22.01.2013 a fost depusă întâmpinare de către pârâtul D. I. prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesual pasive deoarece de la data de 31.12.2008 nu mai avea calitatea de administrator al societății.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 138 „In cazul in care in raportul întocmit in conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabila apariția stării de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societății, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului..”, așa fiind atragerea răspunderiipoate fi atrasă și oricărei persoane care a cauzat starea de insolvență nu numai administratorul societății.
Ca atare, tribunalul va respinge ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâtul D. I..
Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată cu precizarea că a mai existat și dosarul cu nr._ 10/a1 ce avea ca obiect antrenarea răspunderii personale împotriva sa, titularul acțiunii fiind tot lichidatorul judiciar. Ulterior acesta formulat o cerere de renunțare la judecată. În cuprinsul întâmpinării s-a învederat că au fost depuse la dosarul cauzei documentele prevăzute de art. 28 societate ținând o evidență contabilă fiind astfel înlăturat art. 138 lit. d.
Referitor la celelalte puncte invocate în cererea de atragerea răspunderii nu se dovedește cu absolut nici un mijloc de probă elementul activității al condiției de antrenare a răspunderii personale, în sensul că nu se dovedește cum pârâtul D. I. a ascund a deturnat sau a mări fictiv pasivul societății după anul 2008 în contextul în care nu a mai participat la luarea deciziilor sau la administrarea societății începând cu anul 1999.
La data de 22.01.2013 pârâtul S. I. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată arătat că potrivit practicii Curții de Apel București, ca instanță învestită cu judecarea recursurilor, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția toate aceste elemente trebuie să fie dovedite de către reclamant.
Simpla indicare a faptei astfel cum este prevăzuta de art.138 al.1 lit. a din lege nu este suficientă, trebuind să se arate și să se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite și cum au fost folosite acestea în fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.
D. constatarea faptului ca debitorul avea înregistrate in contabilitate anumite active imobilizate/ stocuri/disponibilități bănești/creanțe nu duce in mod automat la concluzia că acestea au fost însușite de administrator, in lipsa probării efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze in concret care active imobilizate/stocuri/disponibilități bănești/creanțe au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit in aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.
Potrivit raportului întocmit potrivit prevederilor art. 59 din Legea 85/2006 f. (95- 101) rezultă că potrivit documentelor financiar contabile pe numele debitoarei figurează înmatriculat un autovehicul marca Mercedes an de fabricație 1996. Analiza a fost efectuată din raportările contabile depuse de societății debitoare c la organele fiscale, ultimul bilanț depus este cel aferent anului 2008.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a interes sa instituie o prezumție legala de vinovatei si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societarii in stare de insolenta.
Este necesar sa se probeze in concret care creanțe nu au fost recuperate si cine a beneficiat de aceste sume de bani.
Ca atare, judecătorul-sindic constată că nu s-a probat fapta ilicita, formularea unor afirmații generice nefiind de natura să suplinească dovedirea în concret a faptei ilicite.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, aceasta cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Împrejurarea că nu au fost depuse la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu s-au depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Răspunderea prevăzuta de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală în care culpa este prezumată, ci este o răspundere specială care împrumută din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuală operand doar în raporturile administratorului statutar cu societatea.
Prin urmare, culpa pârâtului nu este prezumată conform art.1082 C.civ. ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, modalitatea în care s-a realizat aceasta fapt, în perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această fapta ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicita.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.e din Legea nr.85/2006, aceasta cuprinde două ipoteze: s-a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice sau s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Referitor la autoturismul marca Mercedes ana de fabricație 1996 cu care figura înregistrată societatea debitoare a fost depus la dosarul de fond un proces verbal de sechestru bunuri mobile din data de 15 decembrie 2005 emis de către Agenția Națională de administrare fiscală. În acest proces verbal este trecut sub sechestru și autoturismul în cauză lichidatorul judiciar depunând dovezi cu demersurile efectuate în procedură cu privire la identificarea custodelui.
Având în vedere faptul că pârâții au depus documentele prev. de art. 28 și identificarea autoturismului ca fiind sechestrat, lichidatorul judiciar a formulat cerere de renunțare la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulate în dosarul cu nr._ 10/a1.
Prin urmare, constata că nu s-a probat fapta ilicita.
Pentru aceste motive, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de către C. E. BANK ROMANIA SA împotriva pârâților D. I. și S. E..”
Împotriva acestei sentințe la data de 29.11.2013 a declarat recurs reclamanta, iar la data de 02.12.2013 (data ștampilei poștei) a declarat recurs pârâtul D. I., recursurile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București la data de 24.01.2014.
În motivarea recursului său, reclamanta a arătat că lichidatorul a renunțat la judecata cererii formulate în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 fără acordul creditorilor, actele contabile nu au fost depuse de unde se naște prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea, pârâții nu au dovedit că au ținut contabilitatea decât până în anul 2007, pârâtul S. a continuat activitatea societății în perioada de 3 ani anterioară deschiderii procedurii mărind gradul de îndatorare al debitoarei, pasivul debitoarei a rămas neacoperit dat fiind că nu s-au predat actele contabile, legătura de cauzalitate este evidentă deoarece pentru a se stabili gradul de îndatorare trebuie cunoscut activul, aspect nerealizabil fără actele contabile, pârâții nu au depus diligențe pentru identificarea bunului auto Mercedes din 1996 cu care debitoarea figura înregistrată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar față de acest recurs, intimatul-pârât S. E. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat. În motivare a arătat că nu a avut calitatea de asociat al debitoarei, la data intrării în insolvență debitoarea avea 3 administratori, anume cei 2 pârâți și P. I., or nu se pot face vinovați doar primii 2, starea de insolvență este dată de data hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, nu au fost probate cauzele insolvenței, nu există prezumții de vinovăție, prezumția simplă nu este admisibilă, nu sunt demonstrate elementele răspunderii sale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar față de acest recurs, intimatul-pârât D. I. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat susținând că la data de 31.12.2008 nu avea calitatea de administrator al debitoarei, în 1999 făcând cerere de retragere din funcția de administrator și asociat, demisia este un act unilateral ce nu trebuie ratificat, se pune întrebarea cine a semnat contractul de credit cu reclamanta, creanțele din tabel au izvorul în maxim 5 ani anterior înscrierii deci cel mai mult din 2005 pentru creanțele bugetare, 2007 pentru restul creanțelor, altfel fiind prescrise, toate situațiile financiare și raportul de gestiune pentru perioada 2002-2007 au fost semnate de S. E. tocmai pentru că se retrăsese din societate, la fel procesele verbale ale Adunării Generale de aprobare a rezultatelor financiare.
În motivarea recursului său, pârâtul D. a susținut că excepția calității procesual pasive a fost greșit soluționată de către judecătorul sindic, el fiind doar asociat minoritar cu 10% din capitalul social nu are calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar față de acest recurs, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, acțiunea a fost formulată contra acestui, iar art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu face nicio distincție din perspectiva indicată de către pârât.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține următoarele:
În ceea ce privește nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă C. E. Bank Romania SA pentru nemotivare (excepție invocată de intimatul-recurent-pârât D.) instanța observă lecturând cererea de recurs că aceasta este motivată cuprinzând dezvoltarea motivelor pentru care se consideră că sentința pronunțată de judecătorul sindic nu este temeinică. Având în vedere că motivele de recurs nu sunt limitate deoarece ne aflăm în cazul unui recurs fundamentat pe art.3041 C., rezultă că o cerere de recurs care critică temeinicia soluției date de prima instanță este totuși un recurs motivat, deci nu se poate reține excepția invocată care va fi respinsă ca atare. Calitatea motivării este un aspect care ține de aprecierea calitativă, fapt specific analizării pe fond a recursului de față.
În ceea ce privește tardivitatea recursului formulat de recurentul-pârât D. instanța de recurs observă că sentința recurată a fost comunicată lui D. I. pe data de 21.11.2013 conform dovezii de comunicare de la f. 137 dosar prima instanță. Cererea de recurs a lui D. are data de 02.12.2013 (data ștampilei poștei, conform plic de la f. 8 dosar recurs). Termenul de recurs prevăzut de art. 8 alin.2 din Legea nr. 85/2006 este de 7 zile de la comunicare. Deci termenul a fost împlinit pe 29.11.2013. Cum data de 02.12.2013 este ulterioară lui 29.11.2013 rezultă că recursul lui D. I. este tardiv și va fi respins ca atare.
În ceea ce privește fondul recursului formulat de recurenta-reclamantă C. E. Bank Romania SA instanța de recurs reține următoarele:
Din cuprinsul recursului rezultă că recurenta imputată intimaților-pârâți 2 tipuri de fapte pretins generatoare a insolvenței debitoare: neținerea contabilității ulterior lui 2007 și ascunderea unui bun al debitoarei, anume un auto Mercedes fabricat în 1996. Acestea sunt deci și criticile aduse sentinței recurate și vizează doar incidența art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006. Prin recursul formulat nu se aduce nicio critică față de incidența art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală. Prin urmare faptele ilicite pretinse pot fi dovedite cu orice mijloace de probă, inclusiv martori sau prezumții simple (contrar a ceea ce afirmă intimatul S.). Mai mult, fiind vorba de o răspundere delictuală rezultă că oricare din vinovați poate fi ținut pentru întregul prejudiciu (dat fiind solidaritatea autorilor delictelor civile) ceea ce înseamnă că nici apărarea intimatului S. cum că nu pot fi chemați în judecată doar 2 dintre administratorii debitoarei nu poate fi primită, chiar dacă ar fi adevărată afirmația acestui intimat în sensul că toți administratorii au avut aceeași contribuție la evoluția societății debitoare (aspect nedovedit în vreun fel). Într-adevăr art. 138 nu prevede nicio prezumție legală de vinovăție (așa cum intimatul S. arată), însă recurenta nu a invocat un astfel de argument, ci a învederat că din nepredarea actelor contabile ale societății rezultă prezumția simplă că nici nu s-a ținut contabilitatea.
Într-adevăr, în ceea ce privește neținerea contabilității în conformitate cu legea începând cu 2007, aceasta este dovedită sub aspectul faptului ilicit prin însăși nerespectarea obligației de predare a contabilității la momentul intrării în insolvență, aspectul „predării” făcând parte, cum e logic, din obligația de ținere a contabilității, nefiind nevoie de aplicarea unor prezumții simple pentru asta. Chiar dacă ar fi nevoie de aplicarea art. 1203 Cod civil, aceasta ar fi oricum evidentă și suficientă pentru a proba fapta ilicită, din moment ce, dacă ar fi fost contabilitatea corect ținută, pârâții (foștii co-administratori statutari ai debitoarei) nu ar fi avut niciun motiv să nu depună actele contabile. Chiar dacă lichidatorul a renunțat la acțiunea sa fundamentată pe art. 138, acele acte contabile nu au fost niciodată depuse la dosarul de insolvență și nici nu a fost depusă vreo completare a raportului privitor la cauzele insolvenței în care lichidatorul să fi analizat contabilitatea societății debitoare.
Însă doar îndeplinirea acestei condiții (adică reținerea existenței faptei de neținere a contabilității în conformitate cu legea după 2007) nu poate atrage singură răspunderea pârâților, ci trebuie dovedite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale. Or, dintre celelalte condiții ale răspunderii, recurenta-reclamantă, care avea sarcina probei conform art. 1169 Cod civil, nu a dovedit în niciun fel legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu (nici măcar nu a invocat care ar fi lanțul cauzal).
Astfel, este posibil și plauzibil ca insolvabilitatea să fi avut alte cauze decât neținerea contabilității în conformitate cu legea (deci neținerea contabilității nu are drept efect sigur insolvența). Observând faptul că recurenta nu a dovedit (nici nu a invocat anterior dovezii) că insolvența s-a instalat ulterior lui 2007, dar și faptul că creanța bugetară pentru care s-a deschis procedura insolvenței contra debitoarei datează din 2005 (vezi copie a cererii admise de deschidere a procedurii la f. 31 dosar fond) rezultă că insolvența este anterioară finalului lui 2007, deci anterioară faptei de neținere a contabilității invocate de recurentă, deci în afara lanțului cauzal pretins.
În ceea ce privește ascunderea unui bun al debitoarei, anume un auto Mercedes fabricat în 1996, instanța de recurs observă că valoarea creanțelor din tabelul de creanțe de peste 7 mil. RON este de câteva mii de ori mai mare decât potențiala valoare a unui auto din 1996, fie el și Mercedes. În atare condiții este absurd să se considere că ascunderea acestui bun poate fi cauza insolvenței.
În aceste condiții, simpla existență a prejudiciului (creanțelor neacoperite) nu dă naștere la dreptul de a-l acoperi pe acesta din patrimoniul unor alte persoane decât debitoarea nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, sarcina dovezii acestora incumbând solicitantului, conform art. 1169 Cod civil. Constatând că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită‚ nefiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cererea de chemare în judecată a fost corect respinsă ca neîntemeiată. În lipsa legăturii de cauzalitate între faptele pretinse și prejudiciu nu are nicio însemnătate a se analiza dacă doar unul din pârâți este autorul faptelor, cum pretinde intimatul D. sau, da că ar fi amândoi vinovați, cota de vinovăție specifică fiecăruia.
Față de cele expuse rezultă că nu se poate reține temeinicia recursului formulat motiv pentru care va fi respins ca atare.
În baza art. 274 C. recurenta care „a căzut în pretenții” va fi obligată în atare condiții la plata către intimatul-pârât S. E. a sumei de 1.300 lei cheltuieli de judecată (în recurs) reprezentând onorariu avocat conform (chitanței depuse la dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă C. E. Bank Romania SA.
Admite excepția tardivității recursului formulat de recurentul-pârât D. I..
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul-pârât D. I. în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. E. BANK ROMANIA SA împotriva sentinței civile nr.7959/08.10.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/_/a2.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă C. E. BANK ROMANIA SA în contradictoriu cu intimatul-pârât D. I. și cu intimatul-pârât S. E. împotriva sentinței civile nr.7959/08.10.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/_/a2.
Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât S. E. a sumei de 1.300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. S. L. C. Ș.
F. C. C.
GREFIER MIGLEȘ C. G.
Red. GFI
2 ex./19.05.2014
Jud. fond. G. L. D.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 413/2014. Curtea de... | Acţiune în anulare. Decizia nr. 785/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
