Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1879/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1879/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 28163/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 1932/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1879/R/2014
Ședința publică de la10 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. S.
JUDECĂTOR: S. G. N.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva Sentinței civile nr.5712 din 03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. C. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,deliberând reține următoarele:
Prin cererea, înregistrată sub nr._ 12, la 18.07.2012 debitoarea ., prin lichidator desemnat conform Legii nr.31/1990 a solicitat în temeiul art. 27 din Legea insolvenței deschiderea procedurii insolvenței, în formă simplificată.
S-a arătat în motivarea cererii că, prin încheierea nr._ din 30.09.2011, judecătorul delegat a dispus desemnarea lichidatorului societății, urmare a dizolvării acesteia în temeiul art. 237 Legea nr.31/1990.
Prin sentința civilă nr._/13.01.2012 s-a dispus . procedura simplificată, fiind desemnat lichidator judiciar.
Prin sentința civilă nr.1773/18.02.2014 Tribunalul București a dispus, în temeiul art. 131 din lege închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei; notificarea sentinței, descărcarea de îndatoriri a lichidatorului judiciar și efectuarea plății cheltuielilor de procedură și a onorariului din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din lege.
În cursul procedurii, prin cerere, înregistrată sub nr._ reclamanta debitoare Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei M. C. E., în temeiul art. 138 alin. 1 lit. c din lege, obligarea acesteia la suportarea pasivului neacoperit, în cuantum de 200.758 lei.
În motivare s-a menționat că organele de conducere ale debitoarei nu au depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art. 28 din lege, cu încălcarea dispozițiilor art. 35 din lege .
A susținut reclamanta creditoare că insolvența societății s-a datorat dezinteresului pârâtei care, cu încălcarea dispozițiilor art. 27 din lege nu a solicitat deschidere procedurii insolvenței dispunând continuarea activității neprofitabile cu consecința agravării stării de insolvență.
A fost invocată încălcarea dispozițiilor art. 70 din lege.
Prin sentința civilă nr.5712/03.06.2014 Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
A apreciat instanța că prin art. 138 din lege nu a fost introdusă o prezumție legală de vinovăție și răspundere, ci s-a prevăzut posibilitatea ca,în urma administrării de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență să se poată dispune atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere sau a persoanelor vinovate.
În lipsa unor dovezi concludente, din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți, modalitatea în care s-a realizat fapta, durata pe parcursul căreia activitatea s-a desfășurat exclusiv în interesul pârâtei,faptul că acesta este cauza insolvenței nu a fost reținută săvârșirea faptei ilicite în sarcina pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 pentru motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ. solicitându-se analizarea hotărârii atacate conform art. 304 1 c.pr.civ.
S-a susținut că în mod greșit prima instanță, interpretând eronat dispozițiile legale incidente a apreciat ca nedovedită legătura de cauzalitate dintre faptele săvârșite și starea de insolvență.
Raportat la art. 138 alin. 1 lit. c din lege s-a susținut că reprezentanții debitoarei aveau obligație legală de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care continuarea activității ducea în mod evident la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii încă din anul 2009, așa cum rezulta din raportările contabile depuse la organul fiscal.
Au fost reiterate dispozițiile art. 27 din lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Reține din cele consemnate de către lichidatorul judiciar, în raportul privind cauzele care au generat insolvența societății, că debitoarea figura la organele financiare cu ultimul bilanț contabil depus pentru perioada 31.2.2011, în condițiile în care deschiderea proceduri ia fost solicitată la data de 16.07.2012.
Din analiza datelor cuprinse în evidențele contabile a rezultat că nivelul activelor imobilizate a înregistrat o scădere față de anul 2009, datorată în principal reducerii treptate a valorii bunului dobândit; nivelul activelor circulante a înregistrat, de asemenea o tendință de scădere în perioada 2009 – 2011; pentru anii 2009 – 2011 s-a înregistrat u nivel ridicat al creanțelor nerecuperate, precum și al stocurilor.
În acest context, veniturile au avut o tendință descrescătoare, pentru ca în anul 2011 cifra de afaceri înregistrată să fie 0 lei, datoriile înregistrând un trend ascendent, cu o valoare ridicată față de cifra de afaceri și activul curent, pe fondul diminuării drastice a nivelului de activitate al debitoarei.
A concluzionat lichidatorul judiciar că insolvența societății a fost generată de cauze de natură economică și conjuncturală, activitatea desfășurată de debitoare în anul 2009 a fost una generatoare de profit, însă în condițiile înrăutățirii condițiilor de piață numărul comenzilor a fost considerabil redus, achiziționarea unui autoturism fiind de natură a agrava declinul societății.
Ca principale cauze au fost reținute achiziționarea unui autoturism, dificultățile întâmpinate în privința recuperării debitelor restante, lipsa permanentă a disponibilităților bănești care au determinat întârzieri în achitarea datoriilor către furnizori.
Constată, față de cele mai sus reținute că principala cauză a insolvenței a constat în deteriorarea mediului de afaceri, urmarea crizei economice și conjuncturii economice, astfel că debitoarea nu a putut asigura lichiditățile necesare continuării activității.
Rezultă că în mod corect prima instanță nu a reținut drept cauză a insolvenței continuarea activității neprofitabile, în interes personal.
Întrucât, în la sfârșitul anului 2011 societatea înregistrase profit 0 lei, raportat la anii anteriori, când societatea înregistrase totuși profit, este evident că hotărârea de continuare a activității a fost determinată de dorința de redresare a activității, în condiții economice nefavorabile, nerezultând rezoluția culpabilă de continuare a activității în scop exclusiv personal.
În acest condiții, în cauză nu poate fi reținută aplicarea dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c din lege.
Raportat la textul de lege constată că obligațiile prevăzute de art.27 din lege, invocate de reclamantă se situează posterior instalării insolvenței astfel că nu pot avea drept consecință insolvența.
Astfel, fapta sancționată prin art. 138 alin.1 lit. c conține elemente definitorii ce nu se circumscriu obligației prevăzute de art. 27 alin.1, și anume continuarea unei activități ce ducea în mod evident la insolvență, în interes personal, rezultând dimpotrivă că debitoarei îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.
Prin art. 138 alin.1 lit. c din lege, nu se sancționează decizia continuării unei activități în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua credință a persoanelor aflate la conducerea societății, continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
Așa cum corect s-a reținut în primă instanță, reclamanta nu a probat întrunirea elementelor constitutive ale faptei în condițiile legii.
În consecință, apreciind legală sentința atacată, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 c.pr.civ. în temeiul art.312 alin. 1 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva Sentinței civile nr.5712/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. C. E., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. S. S.G. N. F. L. ȘALAR
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.S.M.C./20.11.2014
Nr.ex.:2
Fond: Tribunalul București
Președinte:Ghindăr L.D.
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 785/2014. Curtea de Apel... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
