Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1978/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1978/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 1660/93/2012/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 1860/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1978
Ședința publică de la 5 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
JUDECĂTOR - I. G. F.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta DM I. C. IPURL, ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI . împotriva sentinței civile nr. 472/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția a Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul – pârât K. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea apreciind că nu se impune acordarea unui nou termen pentru a se face verificări privind locuința intimatului, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ la data de 03.04.2013, reclamanta . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR DM I. C. IPURL a chemat in judecata pe pârâtul K. M. solicitând instanței de judecata stabilirea răspunderii personală a acestuia pentru pasivul debitoarei rămas neacoperit în prezenta procedură de insolvență, în sumă de 12.391.132 lei, în temeiul prevederilor art. 138, lit. "d" din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței..
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca debitoarea TEl .. a intrat în faliment, în procedură simplificată, prin încheierea de ședință pronunțată în data de 13.12.2012, de către Tribunalul Ilfov, Secția Civilă, în cauza ce formează obiectul dosarului nr._ 12.
Pârâtul din acțiunea de față este asociat unic și administrator al debitoarei. În cursul procedurii nu au putut fi identificate bunuri in patrimoniul debitoarei, prin a căror valorificare să se achite pasivul lichidării, astfel cum rezulta din conținutul rapoartelor întocmite, în cauză, de către lichidatorul judiciar.
Din conținutul raportului întocmit în cauză de către lichidatorul judiciar privind cauzele și împrejurările intrării în insolvență, s-a constatat ca vina pentru . administratorului K. M., referitor la care s-a creat prezumtia ca a determinat ., prin aceea ca nu a organizat și condus evidențele contabile în conformitate cu prevederile legale deoarece nu a depus nici un fel de bilanț al activității desfășurate în perioada 2008-2011, ceea ce a condus la imposibilitatea desfășurării în condiții legale a activității, cu consecințe directe pe planul intrării în insolvență, deoarece nu au putut fi urmărite nici stocurile de marfă, situația celorlalte active și fluxurile de bani create de activitatea desfășurată și nici obligațiile față de bugetul general consolidat al statului român, generate de această activitate, împrejurare ce a condus la . constituie motiv pentru constatarea incidenței în cauză a prevederilor arte 138, lit. "d" din lege.
Fapta sus menționată, întrunește elementele constitutive ale faptei prevăzută de dispozițiile arte 138, lit. "d" din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care se impune stabilirea răspunderii patrimoniale personale a pârâtului K. M. pentru pasivul rămas neacoperit, în valoare de 12.391.132 lei, al debitoarei falite T. ..
In drept, s-au invocat disp. art. 138 alin. (1) lit. d. din Legea nr. 85/2006.
n susținerea cererii a fost solicitată proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriul paratului .
Paratul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr. 472/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția a Civilă, în dosarul nr. _ s-a respins cererea de angajare a răspunderii ca neîntemeiată.
S-a reținutcă angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din formularea textului rezulta ca sunt raspunzatori pecuniar, in temeiul art.138, membrii organelor de conducere "care au cauzat" starea de insolventa prin una din faptele enumerate la lit. a-g. Expresia sugereaza in primul rand existenta raportului de cauzalitate intre fapta personala si prejudiciul suferit de averea debitorului si consecutiv de creditori, dar totodata si aplicarea textului chiar si in situatia in care fapta a constituit numai o conditie favorabila pentru realizarea efectului
In ceea ce priveste fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, aceasta cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 28.07.2014, a declarat recurs DM I. C. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă, la data de 05 august 2014.
Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea căi de atac, desființarea sentinței și stabilirea răspunderii pârâtului pentru pasivul rămas neacoperit.
În motivare se arată că nu s-a analizat prezumția creată în condițiile în care se coroborează cu actele dosarului, pârâtul a fost asociat și administrator al societății. În perioada 2008-2012 nu s-a depus nici o situație financiară, ceea ce creează prezumția judiciară că nu s-a ținut contabilitate conform legii și trebuia să atragă incidența dispozițiilor art. 138 lit. decizia din lege, prezumția nefiind răsturnată de către pârât.
În drept: Legea nr. 85/2006.
Intimatul– pârât nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art. 304 cpt. 9 și art. 304 1 cpc., Curtea, cu majoritate, constată următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Potrivit art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, de a fi făcut să dispară unele documente contabile sau de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recurenta a afirmat că intimatul se face vinovat de faptele prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare la nepredarea documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.
Chiar dacă nepredarea documentelor duce la nașterea unei prezumții simple în sensul existenței faptelor pretinse de partea adversă, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, pentru a considera îndeplinite și restul condițiilor legale, nu se poate apela tot la prezumții în lipsa unor probe.
Însă nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Simplele prezumții, deduse din neprezentarea actelor contabile, necoroborate cu nici un alt mijloc de probă, nu pot forma convingerea săvârșirii unor fapte de natura celor prevăzute de lege, și nici nu relevă vreo legătură cauzală cu starea de insolvență a societății.
Susținerile recurentei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, în lipsa oricărei probe, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, Curtea, cu majoritate, constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, și cu observarea prevederilor art. 312 c.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge recursul formulat de DM I. C. IPURL, ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI ., împotriva sentinței civile nr. 472/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția a Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul – pârât K. M., ca nefondat.
Cu opinie separată a jud. I. în sensul admiterii recursului și instituirii răspunderii intimatului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. I.
C. N. R. A. V. G. F.
GREFIER
L. M.
Red. C.I./14.12.2014/2 ex./
Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă – judecător S. F. I.
Opinia separată a jud. I. în sensul admiterii recursului, modificării sentinței și instituirii răspunderii patrimoniale a pârâtului
Ex-administrator al debitoarei . începând cu 07.05.2008 și până la numirea lichidatorului de către ORC (17.05.2012) este pârâtul (f.38 dosar insolvență, extras Registrul Comerțului) care nu și-a îndeplinit obligația de a întocmi și depune bilanțurile activității (începând cu cel aferent anului 2008). Din faptul că deși notificat pârâtul nu a depus actele contabile ale societății debitoare pentru a dovedi contrariul rezultă că într-adevăr nu a ținut contabilitatea acesteia (obligație ce îi revenea potrivit legii).
În ceea ce privește neținerea contabilității în conformitate cu legea, aceasta este într-adevăr dovedită sub aspectul existenței faptului ilicit cât timp nu există încă de la data înființării societății niciun act contabil.
D. fiind că obligația ținerii contabilității este o obligație de rezultat, lipsa rezultatului lasă să se prezume vinovăția destinatarului obligației, adică a pârâtului. Fiind vorba de o răspundere delictuală nu are relevanță pentru aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006 tipul de vinovăție (intenție sau culpă), însă instanța apreciază că în cauză pârâtul a acționat cu intenție. Această concluzie se desprinde și din durata mare de timp a neîndeplinirii obligației. Astfel culpa este o atitudine subiectivă care nu poate dura atât de mult timp, căci nu se poate susține în mod rezonabil că pârâtul a uitat timp de peste 3 ani de zile să țină contabilitatea debitoarei.
Prejudiciul produs constă în pasivul rămas neacoperit în urma parcurgerii procedurii insolvenței conform tabelului definitiv consolidat de creanțe din dosarul de insolvență.
Legătura de cauzalitate este cerută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 prin aceea că fapta imputată trebuie să fi cauzat insolvența.
În primul rând trebuie menționat că ideea cauzării unui anumit efect (deci inclusiv cauzarea stării de insolvență) nu se rezumă la depistarea unei cauze unice și nici măcar la determinarea cauzei celei mai importante. Stabilirea unei cauze necesare (chiar dacă nu și suficiente) asigură existența unui lanț cauzal. În plus trebuie afirmat că dacă legea (art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006) a prevăzut că neținerea contabilității este una din faptele care pot constitui temei al angajării răspunderii patrimoniale de sine stătător (adică și singură) rezultă că legiuitorul însuși, în abstract, a considerat că neținerea contabilității poate și singură să creeze un lanț cauzal spre starea de insolvență.
Într-adevăr contabilitatea nu are doar un rol pur fiscal (pentru stabilirea impozitelor și taxelor), ci are ca primă rațiune păstrarea evidențelor economice ale societății comerciale respective tocmai pentru a fi posibil în orice moment a se analiza și a reacționa, dacă e cazul, la dificultățile ce apar în gestionarea patrimoniului societății. Continuarea unei activități economice fără a ține vreo evidență este logic că poate determina apariția situației când datoriile depășesc lichiditățile, adică apariția insolvenței. Aceasta este cauzalitatea și în speța de față. Lipsa oricărei reacții a pârâtului pe parcursul procedurii insolvenței societății debitoare întărește deducția exprimată mai sus. Un element care susține acest lanț cauzal este cel temporal, în sensul că neținerea contabilității cuprinde în timp perioada în care s-a instalat insolvența pentru că este contemporană datoriilor neplătite. Cuantumul sumelor neplătite (peste 12.000.000 lei) și diversitatea acestora demonstrează că debitoarea a desfășurat o activitate comercială efectivă și destul de însemnată. În atare condiții neținerea contabilității în condițiile lipsei oricărui act contabil încă de la începutul activității societății este cu atât mai gravă și apare deci ca una din cauzele care au condus la insolvență.
Fiind astfel întrunite elementele răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, anume cea prevăzută de art. 138 lit. d, vinovăție, prejudiciu și legătură de cauzalitate) consider că soluția ce trebuia pronunțată era de admitere a recursului.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 983/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
