Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1738/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1738/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 29789/3/2012/a2
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1875/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1738/2014
Ședința publică de la 13 Octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E. R.
JUDECĂTOR G. G.
JUDECĂTOR I. P.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta F. I. SPRL, ÎN CALITATE DE ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI . împotriva sentinței civile nr.5336/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. C., H. M. B. și V.-A. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 8 octombrie 2014, intimatul pârât H. M. B. a depus întâmpinare iar la data de 10 octombrie 2014, intimatul pârât S. C. a depus întâmpinare.
Curtea văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată că prin întâmpinarea formulată de intimatul pârât S. C. s-a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare potrivit dispozițiilor art.306 Cod procedură civilă, după deliberare, în temeiul art.306 Cod procedură civilă respinge excepția nulității recursului ca neîntemeiată, recursul fiind motivat de lichidator care invocă expresis verbis dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă iar motivele de recurs sunt detaliate în cuprinsul cererii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5336/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii lichidatorului judiciar F. I. SPRL, în contradictoriu cu pârâții S. C., H. M. B., V. A. I., în calitate de administratori ai ., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. a, c, d și e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea, legal timbrată, înregistrată la data de 30 iulie 2012 pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a comercială sub nr._ 12 creditorul . solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului ., care se află în stare de insolvență și față de care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 272.451,96 lei.
În motivarea în fapt a cererii creditoarea arată că a vândut debitoarei produse farmaceutice în sumă de 272.451,96 lei, pentru care a emis facturi, sumă ce nu a fost achitată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În temeiul art. 242, alin. 2 din codul de procedură civilă s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților.
În susținerea cererii, creditoarea a depus, în copie, facturile fiscale emise.
Conform art. 33 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cererea creditorului a fost comunicată debitorului, acesta necontestând starea de insolvență.
La data de 12.11.2012 s-a pronunțat sentința civilă nr._ prin care s-a deschis procedura generală a insolvenței debitorului . fiind numit administrator judiciar F. I. SPRL.
La data de 9 ianuarie 2014 lichidatorul judiciar F. I. SPRL, ca urmare a modificării Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prin Legea nr. 167/2010, a înregistrat sub nr._, cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor S. C. și H. M. B. întemeiată pe art. 138 lit. a, c, d și e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în susținerea căreia a solicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul de fond nr._ 12.
Cererea de chemare în judecată a pârâților S. C. și H. M. B. ce au avut calitatea de administrator al debitoarei este formulată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administratori, cu ce se probează acestea. Reclamantul se rezumă doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul (reprezentat desigur de creanțele neachitate), vinovăția pârâților, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâții care au produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții. În cerere sunt citate normele legale aplicabile în cauză, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se însă și faptele săvârșite de pârâți prin care aceștia au încălcat normele înscrise în art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pârâții deși legal citați nu s-au prezentat în instanță.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța reține că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâții au fost administratorii debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța a constatat că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorii S. C. și H. M. B. și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Reclamantul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. a, c, d și e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În speță, cu privire la art. 138 lit. a, lichidatorul judiciar a făcut doar afirmații generice referitoare la folosirea bunurilor debitorului în interes personal, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. a). Calitatea pârâților de administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. a) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe. Desfășurarea unei activități comerciale și folosirea bunurilor societății sunt prezumate a fi în interesul societății, nu al organelor de conducere, iar reclamantul nu a răsturnat această prezumție; de altfel, acesta nu a indicat care sunt bunurile folosite în interes personal, când a avut loc săvârșirea faptei și din ce mijloace de probă rezultă aceasta, deși sarcina probei îi aparține.
În concluzie, în speță nu ne aflăm în nici una din ipotezele prevăzute de lit. a a art. 138 din lege.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâților de asociați și administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lr, în lipsa unor probe mai presus de orice îndoială. De asemenea, răspunderea pârâților nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, în speță nu ne aflăm în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâții au ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâții nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâților de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii ei în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu ne aflăm în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.
Cu privire la incidența dispozițiilor art. 138 lit. e) din lege, reclamantul nu a indicat care sunt bunurile din patrimonial debitorului care au fost deturnate sau ascunse de către pârâți, când a avut loc săvârșirea faptei, care nu este identică cu vânzarea bunurilor și din ce mijloace de probă rezultă aceasta, deși sarcina probei îi aparține.
Prin urmare nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. e) a art. 138 din lege.
Pentru aceste considerente cererea lichidatorului judiciar F. I. SPRL a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta F. I. SPRL, ÎN CALITATE DE ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI ., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Prin sentința civilă din data de 12.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 12, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a FARMACIA ASPIRINA SRL.
Conform prevederilor art. 20 lit. b), coroborat cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în calitate de lichidator judiciar al FARMACIA ASPIRINA SRL, a examinat activitatea debitoarei în raport cu situația de fapt, în vederea întocmirii unui raport asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență și menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această stare.
În cadrul raportului a arătat faptul că principalele cauze care au condus la declanșarea stării de insolvență a debitoarei sunt:
- Activitatea firmei desfășurată la limita rentabilității care, după înregistrarea unei pierderi în anul 2008, în următoarele exerciții financiare (2009 și 2010), rezultatele înregistrate deși sunt pozitive, nu sunt suficient de mari pentru a acoperi pierderea generată de începerea activității. Acest fapt poate fi influențat și de contextul economic global, fiind o societate înființată la începutul perioadei de criză economică.
- Declinul general al firmei de la jumătatea anului 2011, firma înregistrând atât venituri, cât și cheltuieli scăzute în comparație cu perioada anterioară, ceea ce determină înregistrarea unei pierderi consistente care nu îi permite relansarea activității economice.
- Lipsa utilizării resurselor firmei pentru acoperirea datoriilor curente. La data de 30.06.2011, societatea deținea în patrimoniul său disponibilități bănești în sumă de 614.699 lei, care nu au fost utilizate pentru acoperirea datoriilor, având în vedere valoarea foarte mare a datoriilor înregistrate în Tabelul Definitiv Modificat împotriva averii debitoarei.
- Vânzarea fondurilor de comerț (autorizațiile de funcționare ale farmaciilor) în mod ilegal, astfel societatea debitoare aflându-se în imposibilitatea de a mai desfășura activitate.
De asemenea, a menționat persoanele cărora le-ar fi imputabilă declanșarea stării de insolvență, respectiv atât foștilor administratori statutari ai societății - dl. S. C. și dl. H. M. B., cât și actualului administrator statutar al debitoarei - d-na V. A. I..
In urma analizei, lichidatorul judiciar, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii și ipotezele prevăzute de art. 138 lit. a), c), d) și e) din Legea insolvenței, în exercitarea atribuțiilor care îi revin, a promovat acțiunea care a format obiectul dosarului nr._ .
Prin sentința civilă nr.5336/26.05.2014 pronunțată de instanța de fond, s-a dispus respingerea cererii formulate de recurentă ca fiind neîntemeiată reținându-se faptul că recurenta a formulat cererea de chemare în judecată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administratorul societății debitoare, cu ce se probează acestea.
Apreciază că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aprecierea greșită a prevederilor art. 138 lit. a), c), d) și e) din Legea nr. 85/2006, motiv de recurs reglementat de prevederile art. 304, pct. 9 teza finală, din Codul de procedură civilă 1865.
În cuprinsul acțiunii principale a învederat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. a), c), d) și e) din Legea nr. 85/2006, astfel:
1. Faptele ilicite:
Ipoteza art. 138 lit. a): au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Recurenta arată că act fapt este probat de tranzacția prin care au fost înstrăinate fondurile de comerț ale firmei către . SRL, societate care aparține tot d-lui S. C., acesta având calitatea de asociat și administrator în firma menționată anterior.
Conform contractului de vânzare-cumpărare a fondului de comerț nr. 1/03.01.2012, societatea debitoare înstrăinează în mod ilegal fondurile de comerț (autorizații de funcționare farmacii) situate la cele trei puncte de lucru către . SRL pentru suma de 3.000 de lei inclusiv TVA. Conform informațiilor de la Registrul Comerțului societatea care a achiziționat fondurile de comerț ale debitoarei aparține d-lui S. C., acesta având calitatea de asociat și administrator. Având în vedere această tranzacție se poate trage concluzia că fondurile de comerț au fost vândute în favoarea administratorului dl. S. C. și în dauna creditorilor, dat fiind prețul de vânzare foarte scăzut, care nu a generat suficiente beneficii economice debitoarei, ce ar fi permis acesteia acoperirea unei părți consistente din datorii. Astfel, aceste bunuri au fost folosite în scopul personal al reprezentanților societății^debitoare.
Ipoteza art. 138 lit. c): au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti.
În analiza financiară prezentată în cadrul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat starea de insolvență, activitatea societății nu a generat un rezultat pozitiv. Cu toate acestea, reprezentanții debitoarei nu declară insolvență, iar activitatea desfășurată de aceștia nu a făcut decât să mărească dezechilibrul financiar al firmei. Se poate astfel aprecia că reprezentanții societății au dispus continuarea activității care conducea în mod vădit la încetare de plăți în scopul utilizării bunurilor societății în interes personal.
Ipoteza art. 138 lit. d): au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recurenta susține că acest aspect este probat de faptul că, deși reprezentanții societății au fost notificați de către administratorul judiciar cu privire la predarea documentelor contabile conform prevederilor art. 44 din Legea 85/2006, care sunt necesare a fi analizate, acestea nu au fost puse la dispoziția administratorului judiciar pentru a efectua o verificare amănunțită. De asemenea, societatea debitoare nu a îndeplinit obligația stabilită de art. 35 din Legea 85/2006, iar reprezentanții acesteia nu au depus la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. (1).
Întrucât din documentele contabile lipsă ar putea rezulta nereguli în desfășurarea activității debitoarei, ascunderea lor dovedește faptul că una dintre cauzele apariției încetării de plăți este neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Astfel, se prezumă că prin neținerea contabilității în conformitate cu legea s-a cauzat starea de insolvență întrucât societatea s-a aflat în imposibilitatea de a efectua plăți sau recupera creanțe în lipsa oricăror evidențe actualizate și corect înregistrate și în lipsa oricăror documente justificative.
Ipoteza art. 138 lit. e): au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia
Conform situațiilor financiare aferente raportării semestriale din anul 2011 în patrimoniul societății figurează active totale în cuantum de 1.274.736 lei.
Până la momentul introducerii acțiunii, administratorul judiciar a efectuat demersuri în vederea identificării fizice a acestor active, însă nu a primit nici un document justificativ pentru utilizarea lor în interesul societății sau pentru recuperarea creanțelor și utilizarea sumelor încasate din recuperarea acestora. Astfel, se poate aprecia că reprezentanții debitoarei, au deturnat activele societății în valoare de 1.274.736 lei.
2. În al doilea rând, recurenta susține că prejudiciul creat creditorilor, in cuantum de 1.528.849,43 lei, este cert, lichid si exigibil, fiind cuprins in tabelul definitiv completat al obligațiilor debitoarei FARMACIA ASPIRINA SRL.
3. În ce privește vinovăția pentru ajungerea debitoarei FARMACIA ASPIRINA SRL în încetare de plați și pentru prejudiciul creat, arată recurenta, aceasta aparține atât foștilor administratori statutari, cât și actualului administrator statutar al societății debitoare.
În cazul răspunderii civile delictuale, răspunderea operează pentru cea mai ușoară culpă și obligația de reparare a prejudiciului este integrală.
Și în cazul răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, ca și în dreptul comun al răspunderii delictuale, răspunderea celui care a săvârșit una dintre faptele enumerate de către lege, va fi angajată, indiferent ce forma îmbracă vinovăția acestuia: intenție sau culpă (chiar și pentru culpa cea mai ușoară).
În ceea ce privește criteriile pe care urmează a le avea instanța în vedere pentru stabilirea vinovăției, și în cazul acestui tip de răspundere, în literatura de specialitate și în practica judecătorească se adoptă un criteriu obiectiv de apreciere - bonus pater familias - acela al unui bun profesionist, care va fi raportat și la alte elemente de natura subiectivă care țin de circumstanțele în care s-au petrecut faptele.
Pârâții au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Din cele arătate, consideră recurenta, reiese faptul ca pârâții nu numai ca nu s-au comportat ca buni administratori, dar faptele pe care le-au săvârșit cu buna știință au fost făcute în detrimentul societății debitoare, în folosul propriu al acestora, au prevăzut consecințele acestor fapte și au acționat în cunoștință de cauză.
4.Săvârșirea de către pârâți a faptelor menționate constituie o cauză a declanșării stării de insolvență.
Se mai susține că faptele arătate și dovedite a fi fost săvârșite de către pârâți au contribuit în mod direct la ajungerea societății în stare de insolvență prin următoarele acțiuni:
Pârâții au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, au ținut o contabilitate fictivă, au tăcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
În consecință, solicită admiterea recursului recurentei întrucât consideră că a dovedit întrunirea în cauză a tuturor elementelor răspunderii civile reglementate de dispozițiile art. 138, lit. a), c), d) și e) din Legea nr. 85/2006,iar pe cale de consecință, să se dispună ca pasivul societății debitoare FARMACIA ASPIRINA SRL, în cuantum de 1.528.849,43 lei, să fie suportat din averea personală a pârâților S. C., H. M. B. și V. A. I..
În drept, recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Vechiul Cod de procedura civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, precum și sub toate aspectele de nelegalitate, conform art. 304 1 din C.pr. civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
1. În ce privește incidența răspunderii patrimoniale a pârâtului prevăzută de art. 138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că aceasta în mod corect nu a fost reținută de către tribunal, deoarece lichidatorul judiciar nu a făcut dovada că pârâții „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;” și nici nu a evidențiat astfel de bunuri sau credite, cu atât mai puțin legătura de cauzalitate între eventualele fapte de acest fel și starea de insolvență a debitoarei.
Prezumțiile pe care le propune recurenta nu pot fi primite, deoarece răspunderea patrimonială prevăzută de art. 138 din Legea nr.85/3006, fiind o varietate a răspunderii civile delictuale, trebuie antrenată doar în aceste situații în care toate elementele unei astfel de răspunderi (atât de natură obiectivă, cât și de natură subiectivă, atât cele generale cât și cele speciale) trebuind a fi dovedite.
De asemenea, recurenta-creditoarea face referire în cererea sa și în recursul declarat, la anumite contracte, „ tranzacții” pe care pârâții le-ar fi încheiat cu privire la fondul de comerț al debitoarei, însă nu depune la dosar aceste contracte, ceea ce conduce la concluzia că actele juridice ce se pretinde că ar fi avut un caracter fraudulos sau prejudiciator pentru debitoare ori că ar fi condus la starea de insolvență a acesteia, nu au fost dovedite.
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea acestor persoane din conducerea societății debitoare atunci când acestea: ”au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.”, dacă și numai dacă, prin aceasta „... au contribuit la ajungerea debitorului în această situație - în stare de insolvență - s.n. „, Curtea reține de asemenea, că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că pârâții au urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestora, iar pentru aceasta, au decis continuarea activității societății.
Referitor la aplicabilitatea art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia membrii organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că: „... au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea...” , Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, așa cum reține și tribunalul, lichidatorul judiciar nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de pârâți ar fi incidente în cauză, iar în al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține ca și Tribunalul, că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă a două condiții speciale: a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege și b) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență ( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din C.civil) .
În fine, cu privire la art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că lichidatorul judiciar nu a arătat care ar fi fost activitățile concrete desfășurate de pârâți prin care aceștia au deturnat o parte din activele societății sau prin care au mărit în mod fictive pasivul acesteia. Simplele speculații bazate pe niște prezumții simple care însă nu sunt de natură a naște probabilitatea, nu pot conduce nici la concluzia săvârșirii faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. e) din lege, cu atât mai mult cu cât actele juridice invocate pentru atragerea răspunderii nu au fost dovedite, lichidatorul nedepunând la dosar înscrisuri care să dovedească încheierea acestora și cu atât mai puțin efectul prejudiciator pentru societatea debitoare.
În cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a) c), d) și e) din Legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, iar cauzele esențiale ale insolvenței nu se concretizează în fapte imputabile pârâților, ci „ deciziile de management ale foștilor asociați/administratori”, care s-au dovedit a fi ineficiente pentru societate (a se vedea Raportul privind cauzele insolvenței – filele 7-13 din dosarul Tribunalului) ceea ce nu este de natură a conduce atragerea răspunderii acestuia. Referitor la acest Raport, Curtea reține că deși lichidatorul judiciar afirmă în conținutul său că pârâții sunt persoanele responsabile de ajungerea societății în insolvență, nu arată în concret care sunt faptele ilicite, managementul defectuos nefiind una dintre acestea, din perspectiva conținutului special al dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Curtea subliniază din nou că lichidatorul judiciar, căruia îi revenea sarcina probei cu privire la afirmațiile din cuprinsul cererii de atragere a răspunderii pârâților, nu a produs nicio dovadă în susținerea acestora, nici cel puțin contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerț nr. 1/03.01.2012, cu privire la care se susține că s-ar încadra în conținutul faptelor ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. 1 și e din legea nr. 85/2006. Acest înscris nu s-a depus nici în fața Tribunalului, iar în etapa recursului, lichidatorul judiciar nu s-a prezentat, solicitând judecarea cauzei în lipsă, astfel că acesta nu a solicitat probe, respectiv singura probă admisibilă în recurs ( potrivit art. 305 din C.pr. civ.), înscrisuri noi.
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun ( care îl constituie legea nr. 31/1990) față de creditorii societății, condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis .>
Lichidatorul judiciar, care a învestit instanța cu cererea sa de atragere a răspunderii pârâților invocând anumite fapte ilicite ce se pretinde a fi fost săvârșite de aceștia avea obligația procedurală de a identifica el însuși cauzele insolvenței ( mențiunile generale din Raportul întocmit privind cauzele insolvenței neputând fi încadrate în faptele ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 din lege, așa cum am arătat mai sus) și de a explica legătura de cauzalitate între aceste fapte încadrate în dispozițiile legii speciale și această stare a debitoarei. Or, lichidatorul, așa cum reține și Tribunalul, nu a produs astfel de dovezi, ci s-a limitat la a face unele susțineri cu caracter absolut general, lipsite de concretețe și nedovedite în prezenta cauză de insolvență.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C.proc civ., va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta F. I. SPRL, ÎN CALITATE DE ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI . împotriva sentinței civile nr.5336/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. C., H. M. B. și V.-A. I., ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. R. G. G. I. P.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N.
2 ex./12.11.2014
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător - sindic: P. N.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
