Contestaţie. Sentința nr. 7488/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7488/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 63863/3/2011/a7
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.761
Ședința publică de la 14 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
JUDECĂTOR D. M.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ împotriva sentinței civile nr.7488 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. D G P. S.R.L. prin administrator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat S. T., cu împuternicire avocațială nr._ din 13.03.2014, intimata prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă prin Serviciul Registratură din partea recurentei cerere de renunțare la judecata recursului.
Recurenta prin avocat depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei.
Se anulează taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei depusă de către recurentă.
Recurenta prin avocat solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecata recursului promovat împotriva sentinței civile nr.7488 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._ .
Față de cererea de renunțare formulată de recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, apărătorul intimatei arată că nu se opune, solicitând instanței să ia act de această renunțare la judecata recursului.
Curtea ramane in pronuntare.
CURTEA
Deliberand, se retin urmatoarele:
P. sentinta civila nr 7488 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins cererea contestatoarei B. Comerciala R. SA avand ca obiect contestatia impotriva hotararii Adunarii Generale a Creditorilor din 02.08.2013 formulata in contradictoriu cu debitoarea . prin administrator judiciar Casa de Insolventa Transilvania ca neintemeiata.
In motivare, s-a aratat ca, prin încheierea din 04.10.2011, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a debitorului ., societatea aflându-se la acest moment în perioada de observație.
La solicitarea administratorului special al debitoarei, a fost convocată pentru data de 18.07.2013 ședința comitetului creditorilor în vederea încuviințării vânzării unui imobil proprietatea debitoarei din .-23, în suprafață de 912 mp, pentru care există ofertă de 470.00 Euro plus TVA, în vederea achitării cheltuielilor impuse de derularea unui litigiu pe rolul Curții de la Londra.
Cu votul a doi dintre cei trei membri, comitetul creditorilor a aprobat vânzarea imobilului la prețul din ofertă, iar în condițiile în care aceasta nu mai este menținută, la cel mai bun preț oferit.
Împotriva acestei hotărâri a fost formulată de către creditorul B. C. Română SA în condițiile art.17 alin.6 din Legea nr.85/2006 contestație la adunarea creditorilor, respinsă prin hotărârea din 18.07.2013.
Din punct de vedere îndeplinirii condițiilor de cvorum pentru adoptarea celor două hotărâri, s-a constatat că decizia comitetului creditorilor a fost adoptată cu votul a doi din cei trei membri, conform art. 17 alin 4 din Legea nr. 85/2006.
Comitetul creditorilor este format din creditorii Abilo Limited și Real Oil Development Inc, foști asociați ai debitorului, care au și calitatea de creditori, al treilea membru fiind contestatoarea B. C. Română SA.
La data deschideri procedurii, cei doi creditori nu mai aveau calitatea de asociați ai debitorului, iar din probele administrare nu rezultă că aceștia ar mai fi sub control comun cu debitorul sau că au un alt interes cu privire la operațiunea respectivă, contrar interesului concursual al masei credale, pentru a nu fi obligați a se abține de la vot, conform art. 17 alin 5 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, adunarea creditorilor a adoptat hotărârea din data de 18.07.2013 cu participarea a 97, 39 % din masa credală și cu un vot de 56,27 % din creanțele prezente, cu respectarea art.15 din Legea nr. 85/2006, cu privire la acesta nefiind invocate aspecte care țin de respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege.
Hotărârea în sine luată de comitetul creditorilor și adunarea creditorilor privește aprobarea unui act care depășește condițiile pentru exercitarea a unei activități curente, pe care administratorul special îl poate îndeplini sub supravegherea administratorului judiciar, conform art. 49 alin 2 din Legea nr. 85/2006, fiind vorba de o valorificare a unui bun din patrimoniul debitoarei în vederea susținerii activității curente.
În acest sens, art.49 alin 2 din Legea nr.85/2006 dă posibilitatea administratorului special de a încheia astfel de acte de dispoziție, condiționat însă de autorizarea administratorului judiciar și de aprobarea comitetului creditorilor. Chiar dacă nu se prevede în mod expres de lege, o astfel de operațiune are menirea de a susține continuarea activității societății debitoare în perioada de observație.
Art.11 alin.2 din Legea nr. 85/2006 creează o distincție în ceea ce privește competența judecătorului sindic în sensul în care atribuțiile acestuia sunt limitate la controlul administratorului judiciar și soluționarea cererilor de natură judiciară, deciziile manageriale fiind controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora.
Spre deosebite de deciziile de oportunitate luate de organele reprezentative ale societății în cursul unei funcționări normale, deciziile luate de creditori în cadrul procedurii insolvenței cu privire la aspectele de natură manageriale sunt circumscrise unei proceduri judiciare, cu caracter de executare silită colectivă, care trebuie să asigure respectarea tuturor drepturilor patrimoniale ale participanților.
Astfel, dispozițiile art. 11 alin 2 nu pot fi interpretate în sensul în care judecătorul sindic nu are posibilitatea de a analiza dacă o decizie a organului reprezentativ al creditorilor, circumscrisă noțiunii de oportunitatea economică și care are efecte asupra drepturilor întregii mase credale, nu reprezintă în fapt o exercitare abuzivă a drepturilor creditorilor, dacă nu se urmărește un alt scop decât cel avut în vedere de către legiuitor, acționându-se în contra interesului concursual al creditorilor sau dacă contravine principiilor care guvernează procedura în ansamblul său.
O interpretare a textului legal menționat în sensul în care judecătorului sindic nu poate face o astfel de analiză ar lipsi de substanță caracterul judiciar al procedurii și dreptul părților la un proces echitabil.
De asemenea, art. 14 alin 4 din Legea nr. 85/2006 prevede că hotărârile adunărilor creditorilor pot fi contestate la judecătorul sindic doar pentru motive de legalitate. Aspectele de nelegalitate nu sunt însă restrânse la analizarea condițiilor prevăzute de lege pentru convocare sau respectarea cvorumului prevăzut pentru luarea deciziilor. Atunci când deciziile adunării creditorilor se reflectă în operațiuni pe care urmează a le îndeplini administratorul judiciar sau administratorului special, instanța este ținută să analizeze și respectarea cerințelor prevăzute de lege pentru actul de urmează a fi încheiat în baza hotărârii adoptate.
Avându-se în vedere aceste considerente, nu se poate aprecia ca formularea unor astfel de apărări de către creditoare în cadrul unei contestații la hotărârea comitetului creditorilor sau adunării creditorilor este inadmisibilă, așa cum au invocat intimații.
Art. 49 alin 2 din Legea nr. 85/2006 dă posibilitatea debitorului, în condițiile acordului comitetului creditorilor și avizului administratorului judiciar, de a încheia acte care depășesc activitatea curentă, inclusiv valorificări de bunuri, în vederea obținerii de fonduri necesare continuării desfășurării activității.
Comitetul creditorilor a avizat valorificarea unui imobil, care nu este absolut necesar desfășurării activității și nu împiedică reorganizarea, la prețul de 470.000 euro plus TVA, în condițiile în care, potrivit evaluării realizate la nivelul lunii iunie 2012 valoarea de lichidare era de 923.000 euro.
Valorificarea acestui bun este justificată de necesitatea achitării unei cauțiuni în cuantum de 105.177 lire, stabilită de către Inalta Curte de Justiție Secția C. din Londra și a celorlalte cheltuieli impuse de derularea unui proces pe rolul aceste instanțe, conform documentelor depuse la dosar.
P. acest proces se urmărește recuperarea unui creanțe de_ lei, cu privire la care instanța străină, respingând cererea de judecată sumară, a apreciat, potrivit procedurii naționale, că reclamantul are un temei pentru susținerea acțiunii.
Actelor și vânzărilor încheiate în baza art. 49 alin 2 din Legea nr. 85/2006, în perioada de observație, nu li se aplică dispozițiile art. 116-117 din Legea nr. 85/2006 și următoarele, care reglementează procedura de lichidare a bunurilor în cadrul falimentului.
Valorificarea în temeiul art. 49 alin 2 din lege urmărește obținerea de fonduri necesare continuării activității, în speță achitării unei cauțiuni pentru care a fost stabilit termen de către instanță, ceea ce nu permite urmarea unei proceduri clasice de licitație publică, implicând o anumită urgență.
Pe de altă parte, valorificarea a fost analizată de către adunarea creditorilor la solutionarea contestației, adunare care a validat în acest fel și prețul și modalitatea de vânzarea, conform ofertei depuse la dosar.
Este adevărat că prețul la care se valorifică imobilul este sub valoarea determinată de evaluarea efectuată cu un an în urmă, dar o astfel de decizie pune în balanță obținerea de urgență a unor fonduri necesare continuării unui proces din care se estimează a se obține un câștig substanțial prin raportare la riscul pierderii litigiului ca urmare a imposibilității suportării costurilor în încercarea de a obține un preț mai ridicat.
De altfel, utilitatea achitării din averea debitoarei a costurilor impuse de derularea acestui proces nu a fost contestată de către petentă în cadrul prezentei cereri sau în cadrul adunărilor creditorilor sau comitetului.
În aceste condiții, decizia valorificării rapide a unui imobil la cel mai bun preț obținut în vederea susținerii unui litigiu care ar putea fi de natură să conducă la obținerea de fonduri importante este o decizie strict economică ce implică analizarea unor șanse de câștig și pierdere și care nu poate fi apreciată a contraveni principiului maximizării averii debitorului, înscriindu-se în categoria deciziilor de oportunitate pe care le adoptă creditorii prin organele lor, în cadrul procedurii insolvenței.
În condițiile în care din probele administrate nu pot fi reținute elemente care să conducă la concluzia exercitării abuzive a unui drept și afectarea interesului concursual al masei credale sau încercarea de a scoate în mod fraudulos bunuri din averea debitorului, instanța a respins contestația ca neîntemeiată.
Impotriva acestei sentinte, contestatoarea B. Comerciala R. SA a declarat recurs, solicitand admiterea acestuia, modificarea hotararii si pe fond admiterea cererii de chemare in judecata in sensul anularii hotararii Adunarii Generale a Creditorilor din 02.08.2013.
In motivare, se arata ca, prin hotărârea comitetului creditorilor din data de 18.07.2013, s-a aprobat solicitarea administratorului special, de vânzare a terenului în suprafață de 912 mp din .-23, sectorul l București, la prețul de 470.000 euro plus TVA.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație în cadrul adunării creditorilor ai debitoarei, iar potrivit deciziei creditorilor din 02.08.2013 aceasta a fost respinsă.
În ceea ce privește decizia de valorificare a bunului imobil, a reluat argumentele exprimate în cadrul punctului de vedere transmis pentru ședința Comitetului creditorilor, arătând printre altele că nu există un raport de evaluare a bunului imobil, astfel cum prevăd dispozițiile art. 116 din Legea nr. 85/2006, nu există aprobarea creditorilor în ceea ce privește metoda de valorificare și un regulament de vânzare, iar oferta de cumpărare nu a fost prezentată în forma ei materială, fiind cu mult sub valoarea de lichidare.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu ocazia Adunării, BCR S.A. a votat în sensul admiterii contestației.
Față de hotărârea menționată din data de 02.08.2013, a înțeles să formuleze acțiune în anulare, acțiune ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 7488 din 24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București.
Se apreciaza ca hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Astfel, instanta, în mod greșit, a aplicat dispozițiile art. 49 coroborat cu art. 116 din Legea 85/2006.
Dispozițiile art. 49 din Legea nr. 85/2006 stabilesc regimul juridic al perioadei de observație, din perspectiva desfășurării activității debitorului.
Astfel, în timpul perioadei de observație debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente definite la art. 3 pct. 14 în condițiile prevăzute de art. 49 alin. l lit. a)-b) din Legea nr. 85/2006.
În schimb, art. 49 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 prevede condiții distincte pentru actele, operațiunile și plățile care depășesc caracterul curent impunând necesitatea autorizării acestora de către administratorul judiciar, însă numai dacă a primit aprobarea comitetului creditorilor.
Astfel cum s-a arătat în doctrina de specialitate, referirea din art. 49 alin. 3 la înstrăinarea bunurilor din averea debitorului grevate de garanții „nu poate viza operațiuni juridice specifice reorganizării judiciare prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului, posibilă în cadrul procedurii generale. per a contrario, acest text de lege vizează doar înstrăinarea de bunuri mobile de importanța redusă, care nu sunt avute în vedere la elaborarea planului de reorganizare, cum ar fi, de exemplu vânzarea producției de pe stoc, asupra căreia și-a constituit o garanție un creditor vigilent.
De aici rezultă, în primul rând, că pentru a putea supune aprobării Comitetului Creditorilor efectuarea unei înstrăinări în condițiile art. 49 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 este necesară efectuarea în prealabil a unei evaluări, precum și identificarea concretă a bunurilor supuse înstrăinării pentru a se putea determina dacă acestea pot fi valorificate în perioada de observație în condițiile arătate. Or, astfel cum a susținut și în cadrul contestației formulate, o atare evaluare și identificare corespunzătoare nu există.
În acest context, nu se putea proceda la valorificarea bunurilor fără să existe o evaluare a acestora.
Prevederile art. 49 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 fac referire la aplicarea regulilor înscrise la art. 39 în legătură cu înstrăinarea unui bun din averea debitorului grevat de o garanție. La rândul lor prevederile art. 39 trimit la principiile de înstrăinare stabilite de art. 116-118 din Legea nr. 85/2006.
Or, în conformitate cu prevederile art. 116 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în prealabil, administratorul judiciar este ținut la inventarierea și evaluarea bunurilor, apelând în acest sens la un evaluator. Totodată, va trebui supusă votului metoda de înstrăinare.
Având în vedere aceste dispoziții, în absența unei inventarieri a bunurilor, a unei evaluări și a stabilirii unei metode de vânzare, nu se poate proceda la înstrăinarea bunurilor în discuție.
În condițiile în care legiuitorul instituind principiul „maximizării valorii averii debitorului" (art. 116 din Legea nr. 85/2006) stabilește norme imperative privind înstrăinarea bunurilor din averea debitorului, nesocotirea acestora nu poate fi confirmată prin hotărârea adunării creditorilor.
Pe de altă parte, instanța în mod greșit reține faptul că nu a contestat cheltuielile pe care debitoarea urmează să le efectueze cu privire la litigiul din Marea Britanie, motiv pentru care a solicitat vânzarea imobilului din .> Referitor la aceste litigiu, se precizează faptul că nu există o prezentare rezonabilă a acestuia și șanselor lor de reușită, precum și o opinie juridică în acest sens.
Pe toată perioada de observație, debitoarea s-a mărginit doar în a menționa existența acestui litigiu, pe de o parte, iar pe de altă parte au fost efectuate cheltuieli exorbitante pentru susținerea dosarului din Marea Britanie.
În acest sens, au fost efectuate toate demersurile pentru a fi vândut la un preț derizoriu un bun, ceea ce a creat o pierdere mare patrimoniului debitoarei, unul din activele importante ale debitoarei, imobilul din . a se achita o cauțiune solicitată de către instanța din Marea Britanie.
Nu există nicio opinie legală sau memorandum pentru a evalua șansele reale ale litigiului demarat în Marea Britanie, ci au fost prezentate doar simple facturi achitate către firmele de avocați sau alte costuri cu litigiul.
Simpla cerere de chemare în judecată nu reprezintă decât o premisă minimală, însă insuficientă în lipsa unei evaluări cât de cât rezonabile cu privire la cauza care face obiectul litigiului extern.
In drept, se invoca art. 8 si urm din Legea nr. 85/2006, art 299 si urm Cod pr. civil
In sustinere, se solicita proba cu înscrisuri.
Intimata nu a depus intampinare.
P. serviciul registratura, la data de 07.02.2014, recurenta a depus cerere de renuntare la judecata.
Având in vedere ca sunt indeplinite conditiile prev. de art. 246 alin 1 C., respectiv cererea privește un drept procesual (solutionarea recursului) de care partea poate să dispună, iar recurenta are capacitate procesuală de exercițiu, nefiind necesar, totodata, acordul intimatei, intrucat nu s-a intrat in dezbaterea fondului, insa debitoarea nu s-a opus acestei manifestari de vointa, Curtea a va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunțarea la judecata recursului promovat de recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ împotriva sentinței civile nr.7488 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. D G P. S.R.L. prin administrator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. L. Z. D. V. D. M.
Grefier,
A. G. S.
Red.Jud.ALZ/14.04.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: I. M. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1478/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
