Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1439/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1439/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 36678/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1111/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1439/2014
Ședința publică de la 26 Iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. F.
JUDECĂTOR: S. L. C.
JUDECĂTOR: C. Ș. C.
GREFIER: MIGLEȘ C. G.
********************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 în contradictoriu cu intimatul-pârât S. I. împotriva sentinței civile nr.2218/27.02.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât prin avocat A. L. cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 9, lipsind recurenta-reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 24 iunie 2014, intimatul-pârât a depus întâmpinare.
Curtea constată că dosarul este strigat la ordine, procedura de citare este legal îndeplinită, motiv pentru care procedează la judecată în prezența reprezentantului intimatului-pârât și în lipsa recurentei-reclamante legal citate.
Intimatul pârât, prin apărător, arată că a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei în temeiul dispozițiilor art.138 alin.6 din Legea nr.85/2006, întrucât în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii. Aceasta este și practica Curții de Apel București care în diverse dosare a pronunțat soluții similare în sensul admiterii excepției.
Curtea, după deliberare, respinge excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile art.138 alin.6 din Legea nr.85/2006 nu interzic reclamantei care a formulat acțiunea în instituirea răspunderii să formuleze la rândul ei calea de atac, ci doar stabilesc o obligație a lichidatorului în condițiile prevăzute de textul de lege de a declara chiar el calea de atac, deși nu a participat la judecată în primă instanță. Instanța reține și că practica judiciară nu este izvor formal de drept și nu poate constitui deci fundament juridic al unei anumite soluții, iar practica judiciară se poate modifica în funcție de dinamismul vieții juridice și sociale.
Intimatul-pârât, prin apărător, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul-pârât, prin apărător, solicită respingerea recursului. Arată că recurenta nu a dovedit care a fost interesul personal al administratorului societății și nu a probat săvârșirea pretinselor fapte, cuantumului prejudiciului produs prin această faptă, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18.04.2013 sub nr._ , reclamanta-creditoare DGFP Mun. București - AFP SECTOR 4 a chemat în judecată pe pârâtul S. I., solicitând instanței să oblige pe pârât la suportarea pasivului debitoarei ..
În motivarea cererii a arătat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 deoarece pârâtul nu a respectat prevederile art. 27 din Legea nr.85/2006, administratorul societății comerciale răspunde pentru cea mai ușoară culpă dat fiind prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată susținând că reclamanta face simple afirmații fără probe, el a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Prin sentința nr. 2218/27.02.2014 Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Analizand cererea formulata, instanta constata ca paratul a comis fapte prevazute la art 138 din lege, insa in speta nu a fost dovedit de catre reclamanta raportul de cauzalitate dintre asa zisele fapte ilicite ale pârâtului si starea de insolventa a societatii, respectiv prejudiciul cauzat creditorilor. Din actele si lucrarile dosarului nu s-a putut dovedi fapta ilicita concreta si modalitatea in care a fost savarsita si folosul personal obtinut de pârât. Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua conditii necesare, dar nu suficiente, pentru a putea fi antrenata raspunderea patrimoniala a unei persoane. Raportul cauzal trebuie sa existe intre faptele prevazute la art 138 alin 1 si starea de insolventa prin savarsirea unor fapte de catre debitor care sa determine starea de insolventa, ceea ce in speta nu s-a dovedit.”
Împotriva acestei sentințe la data de 25.03.2014 a declarat recurs reclamanta, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 13.05.2014.
În motivarea recursului său reclamanta a arătat în esență următoarele: art. 27 din Legea nr.85/2006 instituie o obligație, iar sancțiunea nerespectării este aplicarea art. 138, fiind vorba de o răspundere contractuală nu trebuie decât dovedită încetarea de plăți și calitatea de administrator, legătura de cauzalitate constă în dezinteresul pentru funcționarea normală a societății.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, iar pe fond respingerea recursului, nu a săvârșit fapta imputată și nu se poate reține că fapta pretinsă ar fi dus la încetarea de plăți.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța reține următoarele:
Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală față de creditorii societății insolvente, debitoare care nu poate acoperi pasivul cu bunurile și disponibilitățile sale bănești. Prin urmare toate elementele acestui tip de răspundere vor fi analizate din punct de vedere delictual, iar nu contractual, cum eronat susține recurenta raportându-se la art. 72 din Legea nr.31/1990, normă care cuprinde o trimitere la contractul de mandat. Oricum contractul de mandat este între administratorul statutar și societate, iar o răspundere contractuală în baza acestui mandat ar trebui să aibă că actori contractanții, iar nu creditorii societății. Rezultă că de fapt recurenta nici nu poate invoca o răspundere contractuală a pârâtului, cât timp ea nu este parte în contractul care ar fi fundamentul acelei răspunderi.
Pe de altă parte așa cum arată art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990, solidaritatea administratorilor pentru neținere contabilității este față de societate, iar nu față de creditori. Regula nu poate fi extinsă și în favoarea creditorilor deoarece nu există niciun fundament unei astfel de interpretări „coroborate” cu prevederile Legii nr.82/1991.
Mai trebuie arătat că art. 138 nu dispensează pe recurenta-reclamantă de dovada vreunuia din elementele răspunderii civile delictuale deoarece el nu instituie nicio prezumție legală în sensul existenței vreuneia din condiții, ci doar lămurește faptele ilicite și tipul de atitudine subiectivă ce trebuie a fi dovedite în cadrul acțiunii în instituirea răspunderii pentru cauzarea insolvenței.
În ceea ce privește continuarea în interes personal de către pârât a activității societății, activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, instanța nu poate reține existența acestei fapte în circumstanțele cerute de lege. Singurul aspect faptic concret invocat de către recurentă este nerespectarea de către pârât a art. 27 din Legea nr.85/2006, adică a obligației legale de a cere deschiderea procedurii insolvenței în cazul ivirii insolvenței sau iminenței stării de insolvență a societății a cărei activitate o conducea. Recurenta-reclamantă nu a indicat vreo perioadă de timp în care ar fi debutat insolvența sau când insolvența era vizibil iminentă.
În primul rând trebuie subliniat că această obligație prevăzută de art. 27 revine reprezentantului legal al debitoarei (adică de principiu administratorului statutar) care a formulat de altfel cererea de deschidere a procedurii insolvenței la data de 18.09.2012. Rezultă că nu se poate reține nerespectarea art. 27 de către pârât în sensul pretins de reclamantă anume cel al ne-formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Pe cale de consecință nici nu mai este necesar a se analiza restul aserțiunilor recurentei.
Față de cele expuse mai sus rezultă că recursul este neîntemeiat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 în contradictoriu cu intimatul-pârât S. I. împotriva sentinței civile nr.2218/27.02.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. S. L. C. Ș.
F. C. C.
GREFIER MIGLEȘ C. G.
Red. GFI
2 ex./16.09.2014
Judecător fond: R. E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Sentința nr. 7488/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
