Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 991/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 991/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 10765/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 231/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.991/R/2014
Ședința publică de la 14 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. V.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva Sentinței civile nr.9071 din 01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. T. și G. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât G. T., prin avocat A. S. C., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/10.04.2014, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul-pârât G. T., prin avocat, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei în promovarea acestui recurs. Susține, în esență, că potrivit dispozițiilor art.138 alin.6 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar este cel îndreptățit să formuleze calea de atac în cazul respingerii acțiunii pentru atragerea răspunderii patrimoniale. Prin urmare, solicită respingerea recursului ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că recurenta nu a făcut dovada săvârșirii faptei prevăzute la art.138 lit. c din lege și nici a legăturii de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență a societății debitoare.
CURTEA,
I. Prin Sentința nr. 9071/01.11.2013, pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 în contradictoriu cu pârâții G. TEOEDOR și G. M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii administratorului, întemeiată pe art. 138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâți a faptei prevăzute la art.138 lit. c din lege și nici a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4solicitând a se dispune în sensul admiterii cererii și obligării pârâților la suportarea în întregime a datoriilor societății debitoare, astfel cum au fost stabilite în tabelul definitiv al creanțelor împotriva societății debitoare ..
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, caz prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ., solicitându-se și examinarea cauzei sub toate aspectele conform art. 3041 C.pr.civ.
Se susține că este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
III. Asupra excepției lipsei calității procesuale active a DIRECȚIEI G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 în promovarea recursului, invocată de către intimat în cuprinsul întâmpinării, Curtea apreciază ca aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
La judecata în prima instanță a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului,creditoarea recurentă a avut calitatea de parte, în speță, de reclamantă, prin urmare fiind îndrituită să formuleze recursul împotriva sentinței prin care prima instanță a soluționat cererea, întrucât, atât judecata cât și sentința respectivă îi sunt opozabile.
Având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.
IV. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.c) din Legea nr. 85/2006, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâții au decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce vădit la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal. Acuzația adusă pârâtului privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, reclamanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către pârâți a faptei ilicite, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență. Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență. În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora răspunderea administratorului trebuie apreciată „in abstracto”, față de incidența dispozițiilor art. 1082 din Codul civil 1864, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită. Natura juridică a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Or, în cauză, recurenta este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtului din acest mandat.
D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale a recurentei.
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva Sentinței civile nr.9071 din 01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. T. și G. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.S. V. F.L. ȘALAR M.C. S.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.A.S.V../15.04.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București
Președinte:Z. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 557/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
