Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1088/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1088/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 393/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 633/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1088/R
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEINTE: E.-S. R.
Judecător: P. P.
Judecător: C. G. I.
Grefier: M. A. P.
********
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul C. B. I. - lichidator judiciar al debitoarei . SRL, împotriva sentinței civile nr.9955/22.11.2013 pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. A. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea, nemaifiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2 Cod de procedură civilă astfel cum s-a solicitat.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub nr._, reclamantul C. B. I., lichidator judiciar al debitoarei . SRL, a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei M. A. G., în baza art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006, urmând a fi obligată pârâta să suporte întregul pasiv neacoperit al debitoarei.
Prin sentința civilă nr.9955/22.11.2013 tribunalul a respins această cerere ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul - sindic a reținut că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), precum și condițiile speciale prevăzute de art.138 (persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență).
Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, iar pentru a opera nu sunt suficiente simple afirmații, părților revenindu-le sarcina de a-și dovedi susținerile. În plus, instanța de fond a mai precizat că legiuitorul nu a instituit nicio prezumție legală de vinovăție și de răspundere.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpă.
Instanța de fond a reținut, sub aspectul faptei, că nedepunerea de către debitor la dosar a actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori nedepunerea tuturor raportărilor contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 lit.d), în lipsa unor probe certe.
În ceea ce privește obligația pârâtei de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raportul de cauzalitate.
De asemenea, judecătorul-sindic a reținut că nu există legătură de cauzalitate nici între neformularea cererii de deschidere a procedurii și starea de insolvență a debitorului, aceasta din urma fiind anterioară cererii, aspect ce rezultă din formularea dispozițiilor art.27 din legea insolventei.
Față de aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată împotriva pârâtei M. A. G..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, lichidator judiciar C. B. I. al debitoarei, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea recursului lichidatorul judiciar a arătat că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă). Astfel, în cauză erau incidente dispozițiile art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006 deoarece mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente constituind unul din motive pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plați.
Responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor și asociaților, față de prevederile art.138 alin.1 lit.d) din legea nr.85/2006.
În ceea ce privește existența faptei ilicite, recurentul a susținut că din dispozițiile legale cuprinse în Legea nr.82/1991 rezultă că nedepunerea documentelor contabile prevăzute de lege echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Prin nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale de către intimata-pârâtă se creează premisele eludării legii, ținerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.
Din cele arătate mai sus rezultă că societatea debitoare, prin administratorii și asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută expres de litera d) a art.138 din Legea nr.85/2006.
Referitor la prejudiciu, recurentul a precizat că acesta rezultă din chiar tabelul final de creanțe al debitoarei.
În ceea ce privește culpa intimatei-pârâte, recurentul a susținut că izvorul răspunderii este atât delictual cât și contractual, însă în acest caz primează calitatea de mandatar a reprezentantului societății, răspunderea acestuia fiind una contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, recurentul-lichidator judiciar a arătat că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorilor și asociaților ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin ..
În încadrarea faptelor la art.138 lit.d) s-a avut în vedere și faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese si din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care învederează faptul că deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, intimata-pârâtă nu a răspuns solicitărilor. Nici după depunerea cererii întemeiată pe art.138, după ce administratorul și asociatul a devenit pârâtă, nu au fost depuse actele contabile ale societății, fapt ce întărește prezumția de culpă a acesteia.
Față de aceste motive din care rezultă îndeplinirea tuturor condițiilor de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatei-pârâte în baza art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006, recurentul-lichidator judiciar a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii formulată în baza art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006 și obligarea pârâtei la plata sumei datorate conform tabelului definitiv de creanțe.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, Legea nr.85/2006.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, văzând și dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul-lichidator judiciar a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a intimatei-pârâte M. A. G. întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera d) din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea formulată de acesta.
Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare. Pentru antrenarea acestei răspunderi este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de art. 998–999 Cod civil. În plus, articolul 138 impune ca atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinantă a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a)-g), dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății lichidate.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, recurentul având obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 1169 Cod civil.
În speță, doar condiția prejudiciului a fost dovedită, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta, Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d) din lege (ținerea unei contabilități fictive, neținerea contabilității în conformitate cu legea sau dispariția unor documente contabile), aceasta fiind limita învestirii instanței de fond de către recurentul-lichidator judiciar.
Recurentul nu a dovedit, nici în fond și nici în recurs, săvârșirea unor asemenea fapte de către intimata-pârâtă. De altfel, și în recurs lichidatorul judiciar s-a limitat la invocarea unor aspecte generale privind angajarea răspunderii, fără o indicare concretă a faptelor săvârșite de intimată.
Existența prejudiciului și calitatea intimatei-pârâte de administrator și asociat al debitoarei nu poate duce la concluzia că a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din lege, pentru a se putea atrage răspunderea patrimonială, în lipsa unor probe certe.
Recurentul a invocat dispozițiile art.138 lit.d) din legea nr.85/2006, însă nu a dovedit săvârșirea niciuneia dintre faptele enumerate expres și limitativ de lege. Recurentul a invocat nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale și la ORC și a apreciat că această nedepunere instituie prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Sub acest aspect susținerile recurentului sunt nefondate deoarece, pentru angajarea răspunderii întemeiată pe dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 (răspundere civilă delictuală), trebuie dovedită îndeplinirea tuturor condițiilor menționate anterior, nefiind instituită nici o prezumție, nici măcar relativă.
Împrejurarea că nu au fost depuse documentele contabile la organele fiscale sau la registrul comerțului nu poate fi asimilată cu săvârșirea faptelor ilicite prevăzute de lit.d) a art.138 din legea nr.85/2006, în lipsa unor dovezi certe.
Mai mult, simplul fapt al neținerii contabilității potrivit legii nu duce automat la angajarea răspunderii patrimoniale reglementată de art.138, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, recurentul nu a probat, în condițiile art.1169 Cod civil, existența acestui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul generat. Susținerile teoretice și generale referitoare la funcționarea viabilă a unei societăți comerciale nu pot face dovada acestui raport de cauzalitate, așa cum susține recurentul în motivarea căii de atac, nefiind permisă operarea doar cu prezumții simple în cazul angajării acestui tip de răspundere.
Toate motivele de recurs invocate de recurent reprezintă afirmații întemeiate pe prezumții simple, fără nicio probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. d) de către intimata-pârâtă.
În concluzie, Curtea constată că recurentul nu a făcut decât dovada prejudiciului. În lipsa dovedirii săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.d), a raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, angajarea răspunderii patrimoniale în baza art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată.
Prin urmare, hotărârea recurată este legală și temeinică, fiind în concordanță atât cu probele administrare în cauză, cât și cu dispozițiile legale invocate, criticile formulate fiind fără temei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulate de lichidatorul judiciar C. B. I. al debitoarei . SRL, împotriva sentinței civile nr.9955/22.11.2013 pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. A. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 Mai 2014.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | Judecător, C. G. I. |
Grefier, M. A. P. |
Red. Jud. E.S.R.
24.06.2014
Tehnored. ESR
2 ex/24.06.2014
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic:: O. S.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 128/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
