Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1282/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1282/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 19899/3/2010/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 620/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1282/2014
Ședința publică de la 29 Mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. F.
JUDECĂTOR: S. L. C.
JUDECĂTOR: C. Ș. C.
GREFIER: MIGLEȘ C. G.
********************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant C. P. D.-A. lichidator judiciar al . în contradictoriu cu intimatul-pârât M. R. împotriva sentinței civile nr.8590/22.10.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile. Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare. La a doua strigare a cauzei nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constată că dosarul este la a doua strigare, procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, motiv pentru care procedează la judecată în lipsa părților legal citate și nefiind cereri de formulat sau probatorii de administrat, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 13.09.2013 sub nr._ , reclamantul C. P. D. A., lichidator al debitoarei . a chemat în judecată pe pârâtul M. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pe pârât la suportarea pasivului debitoarei . .
În motivarea cererii a arătat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. a,d, e din Legea nr. 85/2006 deoarece pârâtul nu a predat autoturismul care figurează în patrimoniul debitoarei și nici autorizația de funcționare a farmaciei, aceste bunuri au fost folosite în interes personal și apoi ascunse, nu au fost depuse evidențele contabile, nu a respectat prevederile art. 27 din Legea nr.85/2006.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Prin sentința nr. 8590/22.10.2013 Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Societatea debitoare a fost înființată în anul 1999, având ca obiect de activitate comerț al produselor farmaceutice, pârâtul având calitatea de asociat majoritar și administrator pe întreaga perioadă. În cauză procedura insolvenței s-a deschis la cererea debitoarei la care au fost atașate și documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006. În cererea de atragere a răspunderii au fost invocate dispozițiile art. 138 lit. a, e și d din Legea nr. 85/2006, care presupun cauzarea stării de insolvență prin utilizarea bunurilor sau a creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane, deturnarea activului persoanei juridice, respectiv prin ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea unei contabilități în conformitate cu legea. Debitoarea era deținătoarea autorizației de funcționare farmacie nr. 3908/EN9477. Autorizația de funcționare emisă de către Ministerul Sănătății este un act administrativ unilateral care atestă îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru funcționarea farmaciei comunitare. Potrivit art. 6 din aceeași lege, farmacia funcționează în cadrul unei societăți comerciale, iar în situația în care societatea comercială titulară este dizolvată, consecința prevăzută de lege este acea a anulării autorizației, conform art. 22 lit d din Legea nr. 266/2008. Este adevărat că, în condițiile în care emiterea unor noi autorizații este limitată de numărul de locuitori arondați, potrivit art. 12 din lege, în practică se procedează la valorificarea autorizațiilor, respectiv a dreptului de a efectua un anumit tip de comerț într-o anumită limită teritorială ce decurg din autorizația de funcționare, ca drept mobil incorporal parte a fondului de comerț. Cu toate acestea, faptul că legea prevede ca efect al dizolvării și falimentului anularea autorizației conduce la concluzia ca drepturile derivând din conținutul acesteia nu sunt drepturi patrimoniale care să poată fi supuse unei valorificări în cadrul procedurii de lichidare, iar nepredarea înscrisului original reprezentat de autorizația de farmacie nu poate avea semnificația unei deturnări a activelor societății sau a utilizării lor în interes personal. Potrivit raportării contabile de la data de 30.06.2009 societatea nu deținea imobilizări corporale, administratorul statutar făcând mențiune cu privire la lipsa bunurilor din patrimoniu. Potrivit datelor comunicare de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule prin adresa nr._/2012 debitoarea avea înmatriculată pe numele său începând cu anul 2007 un autoturism marca Dacia 1310, fabricat în anul 2001, așa cum rezultă din fișa acestui autovehicul atașată la dosarul de fond. Pârâtul nu a pus la dispoziție documentele în baza cărora acest bun a fost înstrăinat sau casat și au fost operate mențiunile corespunzătoare în evidența contabilă, dar avându-se în vedere marca autoturismului și vechimea mare a acestuia se poate aprecia că nu avea o valoare de piață reală, iar prin înstrăinarea lui s-ar fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, nefiind întrunite nici sub acest aspect cerințele prevăzute de art. 138 lit a și e din Legea nr. 85/2006. În ceea ce privește fapta de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea,prevăzută de art. 138 lit. d, instanța constată că debitoarea a întocmit și depus la organele fiscale raportările contabile până în anul 2009, a depus la dosar documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar invocând faptul că nu i-au mai fost prezentate celelalte registre de contabilitate sau acte de contabilitate primară. Pentru a putea fi atrasă răspunderea pârâților este necesar a se face dovada tuturor elementelor prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existența unei fapte, din cele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și starea de insolvență, care constituie prejudiciul cauzat societății. Este adevărat că pârâtul, în calitate organ de conducere, nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar și celelalte documente solicitate. Nedepunerea de către pârât a celorlalte documente contabile solicitate, chiar dacă poate da naștere unei prezumții privitoare la inexistența sau dispariția actelor contabile, nu poate fi apreciată că, prin ea însăși face dovada legăturii de cauzalitate între lipsa acestor documente și ajungerea societății în încetare de plăți.”
Împotriva acestei sentințe la data de 28.01.2014 a declarat recurs reclamantul, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 11.03.2014.
În motivarea recursului său a arătat în esență următoarele: pârâtul nu a predat auto și autorizația, nu a depus bilanțuri, declarații de inactivitate sau declarații fiscale ulterior lui 2011, ulterior lui 2006 nu a mai întocmit situațiile financiare periodice, iar în 2006 figura cu active imobilizate de 1319 lei și active circulante de 261.772 lei,a ascuns autoturismul și autorizația. Pasivul debitoarei din tabelul definitiv consolidat rectificat este de 1.973.822,70 lei.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța reține următoarele:
În ceea ce privește folosirea bunurilor (autoturism și autorizație) persoanei juridice de către pârât în interesul propriu sau al unei alte persoane, instanța observă că fapta pretinsă ar consta în nepredarea unor bunuri ale debitoarei. Din această nepredare nu se poate deduce faptul folosirii bunurilor în interes propriu, ci, eventual, faptul însușirii acestora.
Folosirea bunurilor persoanei juridice, adică fapta prevăzută de art. 138 lit. a, teza 1, din Legea nr.85/2006, înseamnă că acele bunuri ale debitoarei nu au fost însușite, ci doar utilizate cu bună știință în alt interes decât cel al debitoarei. Deci, prin definiție, bunurile care au fost folosite în sensul dispozițiilor de la art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi rămas în patrimoniul debitoarei ulterior folosirii (chiar respectivele bunuri sau, dacă erau bunuri fungibile, alte bunuri, dar de aceeași natură și valoare). Deci dacă „folosirea” ar însemna de fapt utilizarea autoturismului și autorizației în folos propriu fără o restituire ulterioară a acesteia atunci se permite nașterea unei prezumții simple însă în sensul însușirii bunurilor respective, iar nu al folosirii acestora în interes propriu. Altfel (dacă noțiunea de folosire ar include pe cea de însușire a bunurilor sau invers) nu ar mai avea niciun sens prevederea separată a art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006. Deci, în lipsa unor dovezi care să demonstreze folosirea bunurilor de către intimat într-un interes străin de al debitoarei și anterior însușirii acestora, nu se poate reține incidența art. 138 lit. a față de fapta descrisă de către recurent.
În ceea ce privește însușirea bunurilor (autoturism și autorizație) persoanei juridice de către pârât, instanța reține că această faptă există din moment ce intimatul-pârât, care prin calitatea sa de administrator (conform relațiilor ORC din dosarului de insolvență) este prezumat că a exercitat stăpânirea asupra bunurilor debitoarei, nu le-a predat lichidatorului (așa cum s-a arătat practic și mai sus). Însă ascunderea (însușirea) unui autoturism Dacia fabricat în 2001 sau a autorizației de funcționare a farmaciei (care eventual putea fi valorificată, așa cum arată chiar și recurentul, în perioada de observație) nu pot fi cauzele insolvenței. Instanța reține aceasta deoarece nici exploatarea, nici valoarea autoturismului nu putea determina vreo influență asupra insolvenței debitoarei. Astfel funcționarea farmaciei nu se putea baza fundamental pe exploatarea auto Dacia, deci nu lipsa acestuia a dus la insolvență. Pe de altă parte valoarea autoturismului a fost și, în prezent cu atât mai mult, este infimă față de pasivul debitoarei, deci nici pierderea acestei valori nu poate să fi condus la insolvență. De asemenea autorizația de funcționare prin natura sa nu putea în același timp să fie însușită (și valorificată) de intimat, dar și să fie fundament al desfășurării activității debitoarei. Adică fie debitoarea a funcționat fără autorizație și din această cauză a intrat în insolvență (scenariu posibil, dar neinvocat și implicit nedovedit de către recurent fiind deci în afara cadrului procesual), fie a funcționat cu autorizație, iar în această situație autorizația putea (cel mult) să fi fost valorificată de pârât ulterior deschiderii insolvenței, pe perioada de observație. În această din urmă ipoteză însușirea autorizației este ulterioară insolvenței, deci nu poate reprezenta o cauză a acesteia.
În ceea ce privește neținerea contabilității în conformitate cu legea, instanța observă că în cererea introductivă de instanță recurentul-reclamant a invocat că pârâtul nu a depus evidențele contabile ale operațiunilor contabile, adică, așa cum practic a dedus și a analizat și judecătorul sindic, registrele și actele contabile primare. În recurs se invocă nedepunerea situațiilor financiare periodice din 2006 sau lipsa declarațiilor fiscale lunare sau de inactivitate ulterioare lui 2011, lipsa bilanțurilor contabile ulterioare lui 2011. Practic recurentul schimbă situația de fapt avută în vedere prin cererea de chemare în judecată. Or situația de fapt face parte din fundamentul acțiunii (cauza acțiunii fiind situația de fapt calcificată juridic de către parte) și prin urmare nu poate fi schimbată în recurs. Așadar instanța de recurs nu va analiza aceste noi fapte.
Față de cele expuse mai sus rezultă că recursul este neîntemeiat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant C. P. D.-A. lichidator judiciar al . în contradictoriu cu intimatul-pârât M. R. împotriva sentinței civile nr.8590/22.10.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. S. L. C. Ș.
F. C. C.
GREFIER MIGLEȘ C. G.
Red. GFI
2 ex./30.07.2014
Judecător fond: G. I. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
