Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 913/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 913/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 9792/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 321/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.913
Ședința publică de la 10.04.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. C. C.
Judecător C. M. N.
Judecător G. F. I.
Grefier P. I. L.
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta – reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr._/03.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât R. S. C. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr._/03.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată în baza art.138 din Legea nr.85/2006 de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în contradictoriu cu R. S. C..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca nefiind intemeiata cererea formulata de creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 prin DIRECTIA G. A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI in baza art.138 din Legea 85/2006 retinand in acest sens urmatoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din legea 85/2006 în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe langă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Faptele ilicite savârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a-g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt raspunzatori civil, membrii organelor de conducere „care au cauzat” stare de insolvență prin una din faptele enumerate.
Cererea formulata a fost întemeiata pe dispozițiile art. 138 lit. c) si d) din lege, fară să facă dovada săvarșirii de către parat a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea 85/2006 .... judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamanta trebuia sa dovedeasca ca paratul a savarsit faptele mentionate mai sus.
Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamanta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.
In cauza nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.
Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art.138.
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de catre parat si starea de insolventa a debitoarei.
F. de cele mentionate instanta va respinge ca neintemeiata cererea formulata”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale și obligarea pârâtului la suportarea pasivului societății debitoare.
În motivarea recursului s-a arătat că împotriva debitoarei . – . deschis procedura falimentului, AFP SECTOR 3 fiind înscrisă în tabelele de creanțe cu suma de 3.428 lei.
S-a indicat că societatea debitoare, deși a fost notificată de administratorul judiciar, nu a depus documentele prevazute de art.28 din lege, fiind încălcate dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006.
S-a menționat că nedepunerea evidentelor contabile ale societatii l-a pus pe lichidatorul judiciar în imposibilitatea de verifica modalitatea de înregistrare a operațiunilor contabile și legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolvență și a persoanelor care se fac răspunzătoare de aducerea societății în încetare de plăți.
S-a precizat că nedepunerea actelor contabile conform art.28 din lege instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității conform legii și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societășii în încetare de plăți.
S-a susținut că scopul reglementarii art.138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apararii drepturilor creditorilor societatii fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudiciază pe ceilalți creditori.
S-a indicat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
S-a învederat că in vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art.27 din Legea nr.85/2006 în care se arată că "debitorul aflat in stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
S-a arătat că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
S-a menționat că formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art.138 lit.c apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.
S-a învederat că potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990 cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", or, conform art.374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotararea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului"".
S-a indicat ca acceptand desemnarea, administratorul stabileste un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, raspunzand nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea masura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).
S-a precizat că, potrivit art.73 al.1 din Legea nr.31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, aceasta fiind o obligație esențială a mandatarului ce rezultă din contractul încheiat cu persoana juridică.
S-a susținut că din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior cu cele ale art.10 al.1 din Legea nr.82/1991 rezultă implicit că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar în aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisă pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.
S-a arătat că se creează astfel legătură de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societatii.
S-a învederat că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
În drept, s-au invocat dispozitiile art.304 pct.9 și art.304/1 C., Legea nr.85/2006 și Legea nr.31/1990.
În baza art.242 al.2 C. s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
3). În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
4). Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În primul rând, trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.
Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.
Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de . Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
Din interpretarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de atragere a răspunderii patrimoniale este o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale.
În aceste condiții, cererea întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006 urmează același regim juridic ca și cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 28.03.2012, iar procedura insolvenței a fost deschisă la data de 26.06.2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).
Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, conform art.3 al.2 din Legea nr.72/2012.
În al doilea rând, criticile recurentei referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate, nefiind incidente dispozitiile art.304 pct.9 sau art.304/1 C..
I. Nu poate fi reținută susținerea recurentei – reclamante cu privire la natura juridică a răspunderii patrimoniale reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea uneia dintre faptele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv prin comiterea uneia dintre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 să se fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părtilor le revine, potrivit art.1169 din fostul cod civil (aplicabil în cauză), sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție legală de vinovație și de răspundere.
II. Referitor la fapta prevazută de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Nu a fost indicată în concret nicio acțiune sau faptă care ar conduce la concluzia că s-a dispus de către intimatul – pârât, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Împrejurarea că societatea debitoare a înregistrat debite și că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței la data la care a apărut starea de insolvență nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.c și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Trebuie observat că derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile.
Imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorilor / asociaților, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința acestora.
Curtea mai reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
În final, mai trebuie observat că faptele invocate de recurentă ar putea atrage răspunderea patrimonială doar dacă acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu se poate reține că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
III. Nu pot fi reținute susținerile recurentei referitoare la îndeplinirea condițiilor art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că s-a făcut să dispară unele documente contabile.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că recurenta are posibilitatea de a formula o plângere penală dacă are elemente că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Asadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, recurenta nu a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.3041 C., Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 C., urmează să respingă recursul formulat de recurenta – reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE (cu sediul în București, . Gerota, nr.13, sector 2) împotriva Sentinței civile nr._/03.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât R. S. C. (cu domiciliul în București, ..6, ., parter, .) ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, azi 10.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N. G. F. I.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
2ex./15.04.2014
Jud. fond: S. I. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII A CIVILĂ
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
