Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 842/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 27873/3/2013/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 1661/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 842
Ședința publică de la 10 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta – reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA AFP SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 4838/13.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât N. L. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
La data de 13.02.2014 creditoarea-reclamantă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului N. L. I., cerere ce a fost înregistrată ca dosar civil distinct sub nr._, asociat dosarului de insolvență.
În motivarea cererii, creditoarea-reclamantă arată că pârâtul, deși cunoștea că societatea se afla în încetare vădită de plăți, nu și-a îndeplinit obligația legală de a sesiza tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ci a continuat în propriul interes activitatea neprofitabilă a societății, manifestând dezinteres în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, fapte ce au condus la majorarea datoriilor existente și ajungerea debitoarei în insolvență.
Reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea pârâtului la plata pasivului societății debitoare.
În drept, creditoarea-reclamantă invocă aplicarea art.138 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.85/2006.
Prin sentința civilă nr. 4838/13.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ s-a respins cererea de angajare a răspunderii ca nefondată.
Tribunalul a reținut că prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate: - existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor); - săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006; - existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor; - fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Instanța a constatat că reclamanta-creditoarea nu a probat săvârșirea de către pârâtul N. L. I. a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 11 iunie 2014, a declarat apel creditoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă, la data de 04 iulie 2014.
Prin cererea de apel creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, solicită, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtei și obligarea acesteia la suportare pasivului societății debitoare.
În motivare se arată că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 din legea insolvenței, lăsând să se înțeleagă o inteție de fraudare.
Fiind o răspundere contractuală culpa este prezumată, s-a acționat în temeiul unei unui mandat comercial.
Se invocă totodată dispozițiile art. 11 din Legea nr. 82/1991, ale art. 72 și 73 din Codul comercial, arătându-se că există o faptă ilicită constând în dezinteresul față de funcționarea normală a societății.
În cuprinsul art. 138 legiuitorul folosește verbul a contribui și nu a cauza ceea ce denotă intenția de a da valoare cauzală faptelor care deși nu au cauzat direct insolvența au contribuit la conducerea ei. Art. 138 nu conține explicit cerința culpei, ceea ce o particularizează față de dreptul comun.
În drept: art. 466 și urm. n.c.pr.civ. coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 și ale Legii nr.31/1990.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este una personală, delictuală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, apelanta neputând invoca un contract în care nu este parte. În relațiile cu terții, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu au fost dovedite în cauză.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Nu se poate reține nici susținerea în sensul că în acest caz legea nu solicită și condiția culpei, în lipsa unei dispoziții legale exprese. Totodată legea folosește verbul a cauza și nu a contribuit de unde rezultă necesitate dovedirii legăturii de cauzalitate directe între faptă și producerea stării de insolvabilitate.
În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, apelanta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În privința faptei reglementată de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/ 2006, neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d.
Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a intimatei - pârâte sau pentru refuzul de colaborare al acesteia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.
Apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor 480 n.c.pr.civ,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta – reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA AFP SECTOR 1 cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4838/13.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât N. L. I., cu domiciliul în Bulgaria, S. 1618 UL.677, citat prin afișare la ușa instanței, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. N. S. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. C.N.I.
4 ex./21.10.2014
Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă – judecător S. C. V.
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 492/2014. Curtea de Apel... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
