Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 810/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 810/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 44424/3/2012/a1
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 810
Ședința publică de la 20.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 6847 din 05.09.2013, pronunțata de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații H. M. C. și F. R. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimații, reprezentați de Domnul avocat I. V., cu delegații de substituire la dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Apărătorul intimaților solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Susține că recurenta prin motivele de recurs a formulat aceleași critici ca la judecata în fond a cauzei, nemotivate și neprobate, fără să arate care sunt faptele imputabile și circumscrise prevederilor din art.138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006. Astfel cum s-a arătat și în raportul lichidatorului nr. 1 în data de 03.12.2012 acesta a intrat în posesia actelor contabile și a documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței. De altfel aceste documente au stat și la baza rapoartelor întocmite de către lichidator. Depune la dosar note scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 08.03.2013, în dosarul nr._, la Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr._ 12 al aceleiași instanțe având ca obiect procedura insolvenței derulată față de debitorul . SRL, reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, a chemat în judecată pârâții F. R. C. și H. M. C., solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006 să se dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a acestora pentru pasivul debitorului.
Prin sentința civilă nr.6847 pronunțată la 05.09.2013 de către Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, în dosarul nr._ s-a respins cererea de atragere a răspunderii pârâților, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Pentru aplicarea art.138 lit.c) creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de pârâți în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii în temeiul acestui text de lege.
Pe de altă parte, cererea de deschidere a procedurii a fost formulată de către debitoare.
Prin motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul s-a limitat doar la a prezenta intenția legiuitorului la momentul edictării normei de drept invocate, respectiv la enumerarea principiilor care stau la baza unui climat economic sănătos. Prin această expunere reclamantul nu a dovedit faptul că pârâții au dispus continuarea activității societății în interesul lor personal.
Lichidatorul judiciar a prezentat raportul asupra cauzelor apariției stării de insolvență în cuprinsul căruia face referire la întârzieri la plata datoriilor scadente, la faptul că începând cu anul 2008 societatea a intrat în regres, acumulându-se pierderi, iar în anul 2010 societatea a fost dizolvată administrativ. Lichidatorul judiciar consideră că cei doi pârâți se fac vinovați prin nerespectarea prevederilor Legii nr.31/1990 cu privire la lichidarea patrimoniului, aceștia solicitând lichidarea societății la 2 ani de la dizolvare.
Nu s-a dovedit că după data dizolvării societății societatea a mai continuat să desfășoare activitate.
Nerespectarea prevederilor Legii nr.31/1990 cu privire la lichidarea patrimoniului nu reprezintă o cauză de atragere a răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.
Fapta omisivă privind neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu reprezintă o faptă care să fi cauzat starea de insolvență, ea este ulterioară apariției insolvenței. Nu s-au prezentat probe din care să rezulte folosul propriu al pârâților în continuarea activității societății, de altfel nu s-a dovedit că ar fi fost continuată activitatea debitoarei.
Sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 se reține că textul de lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la ținerea unei contabilități fictive și dispariția unor documente contabile, iar cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.
Cât privește evidența contabilă, aceasta a fost predată lichidatorului la data de 3.12.2012 ( fila 86 dosar de fond), care a efectuat analiza activitățile desfășurate de debitor, fiind întocmit raportul asupra cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență . S-a constatat că ultimul bilanț contabil a fost întocmit de societate în anul 2009, deși activitatea societății a mai continuat un an de zile, în data de 17.08.2010 asociații au decis dizolvarea societății.
În ceea ce privește obligația de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea după data dizolvării societății nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Descrierea generică a faptei prin reiterarea conținutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată, dublată de lipsa dovezilor care să permită individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâților.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în raport cu dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă că sentința atacată este netemeinică și nelegală, tribunalul apreciind în mod greșit că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pentru pasivul debitorului.
Debitoarea nu a depus la dosarul cauzei sau la organele fiscale actele prevăzute de art.28 din legea insolvenței deși aceasta și administratorul statutar au fost notificați în sensul respectiv. Nedepunerea documentelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății debitoare în încetare de plăți. Evidențierea existenței uneia dintre faptele ilicite prevăzute de legiuitor la art.138 lit.a)-g) din legea insolvenței este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii, fără a mai fi nevoie de a proba celelalte elemente ce compun răspunderea civilă.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art.138 lit.c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau, conform art.27 din Legea nr.85/2006, obligația legală să solicite deschiderea față de aceasta a procedurii insolvenței și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Administratorii societății debitoare răspund și pentru culpa cea mai simplă, în condițiile în care mandatul lor este oneros.
Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este determinată de managementul defectuos și constă în dezinteresul manifestat de administratorii statutari în privința îndeplinirii condițiilor legale pentru funcționarea societății.
Față de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, trebuie să se probeze de către reclamant îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor legale referitoare la săvârșirea de către pârâți cel puțin a uneia dintre faptele ilicite enumerate în mod expres și limitativ prin art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea menționată, la prejudiciul specific produs prin faptă în cazul procedurii insolvenței, la raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și la vinovăția pârâtului.
Recurenta nu au fost în măsură să susțină și să probeze în mod concludent săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006. Astfel, simpla nedepunere a documentelor contabile la organul fiscal sau la dosarul cauzei nu echivalează în mod obligatoriu cu neținerea contabilității în conformitate cu legea, în lipsa unor probe concludente sub acest aspect. Probarea săvârșirii faptei ilicite se constituie doar în una dintre condițiile legale pentru atragerea răspunderii, impunându-se însă îndeplinirea în aceeași măsură și a celorlalte condiții menționate, similare răspunderii civile delictuale.
Obligația legală de a solicita deschiderea procedurii conform art.27 din Legea nr.85/2006, iar nu de a continua o activitate de natură să conducă la încetarea de plăți, intervine practic după apariția stării de insolvență, iar în această situație este exclusă relația de cauzalitate la care se referă art.138 alin.1 din legea insolvenței.
Răspunderea patrimonială pentru pasivul debitorului este de natură contractuală, astfel că nu îi sunt proprii prevederile care reglementează contractul de mandat și, prin urmare, nu se poate prezuma culpa. Aceasta în condițiile în care în general Legea nr.85/2006 nu prevede nicio prezumție în materia atragerii răspunderii.
De asemenea, mandatul tacit și dezinteresul manifestat pentru funcționarea normală și în condiții legale a societății debitoare nu se regăsește între faptele enumerate expres și limitativ de art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea insolvenței.
În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 6847 din 05.09.2013, pronunțata de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații H. M. C. și F. R. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. I. P. A. M. G.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.F.L.
30.04.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte: A. S. B.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1455/2014. Curtea de... → |
|---|
