Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 743/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 743/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 19177/3/2012/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 743
Ședința publică de la 13.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. M. G.
JUDECĂTOR – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
GREFIER - L. E. A.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții C. I. de Insolvență P. D. – A. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 7392 din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A. (fostă M.) G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, reprezentat de Doamna avocat C. I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a Cabinetului I. de Insolvență P. D. – A. și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției invocate și în dezbaterea recursului declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice .
Apărătorul intimatei solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Cabinetului I. de Insolvență P. D. – A. și respingerea recursului declarat de acesta ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, precum și respingerea recursului declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar note scrise.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr.7392, pronunțată la data de 20 septembrie 2013 în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de DGFP București în reprezentarea AFP Sector 1 în contradictoriu cu pârâtul A. G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că in speta, reclamantul a facut doar afirmatii generice referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau cel al altei persoane, fara a indica, in concret, elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. a) din lege.
O conditie esentiala pentru angajarea raspunderii pentru fapta prevazuta de art. 138 lit. a) din lege, o reprezinta dovada “folosului propriu”, in cauza nefiind facuta proba. Lipsa actelor contabile nu este suficienă pentru a fi atrasă răspunderea, or, cererea reclamantului este întemeiată pe prezumția trasă din această împrejurare.
Nu au fost indicate, in concret, nici elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din lege si anume sa reprezinte dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal. De altfel, nici nedepunerea cererii de deschidere a procedurii nu poate conduce la atragerea automata a raspunderii patrimoniale, in lipsa elementelor constitutive ale raspunderii delictuale.
Acuzele aduse paratei constand in dezinteres si pasivitate in administrarea firmei, lipsa de preocupare pentru functionarea normala si in conditii de legalitate a persoanelor juridice, concretizate in neplata datoriilor catre creditor, nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege.
Cu privire la fapta prevazuta la art. 138 lit. e) din lege, la dosar nu au fost depuse niciun fel de probe care sa confirme deturnarea sau ascunderea de catre administrator a activului persoanei juridice, or marirea in mod fictiv a pasivului acesteia, reclamanta intemeindu-si acuzatiile pe prezumția dedusă din faptul nedepunerii actelor contabile la dosar.
Raspunderea administratorului pentru ajungerea societatii in incetare de plati este limitata la acele fapte care implica o deturnare a activitatii societatii de la scopul comercial in vederea caruia a fost infiintata si o utilizare a societatii in vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau a unor terti, ceea ce nu este cazul in speta.
Atata vreme cat nu s-a dovedit efectuarea unor manevre dolosive a administratorului, simpla afirmatie a lichidatorului nu poate conduce la ideea ca ne aflam in prezenta cadrului reglementat de dispozitiile art. 138 lit. e) din lege.
1.Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VI a Civilă la data de 13.12.2013.
În motivarea cererii sale recurenta a invocat incidența dispozițiilor art.1357 Cod civil, evidențiind că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Sunt citate dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990 și ale art.2010 din Codul civil, subliniindu-se că suntem în prezența unei fapte ilicite, culpabile, a reprezentanților debitoarei, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceasta.
Recurenta citează dispozițiile art.11 din Legea nr.82/1991 și evidențiază că natura juridică a răspunderii reprezentanților debitoarei pentru aplicarea art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 decurge din natura raporturilor dintre aceștia și societate, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală guvernată de regulile mandatului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
2.Împotriva aceleiași hotărâri a formulat recurs C. I. de Insolvență P. D. A., prin care s-a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtei M. G..
În motivarea cererii sale recurentul a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este motivată fără a se corobora probele existente la dosarul cauzei cu susținerile cuprinse în acțiune. În opinia recurentului, din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că administratorul statutar al societății debitoare a condus în mod defectuos activitatea societății, aducând-o în stare de insolvență prin neachitarea la timp a obligațiilor către bugetul statului, acumulând debite, dobânzi și penalități de întârziere.
Se evidențiază de către recurent că fapta ilicită a administratorului statutar care a condus la insolvență constă în acțiunile reprezentate de neînregistrarea declarațiilor fiscale anuale după anul 2004, inacțiunile și operațiunile desfășurate de către administratorul statutar, în numele debitoarei; prejudiciul este reprezentat de întreaga masă pasivă a debitoarei în cuantum de 439 lei; legătura de cauzalitate constă în raportul dintre fapta de conducere defectuoasă, iar culpa din atitudinea de nesocotire a dispozițiilor legale în vigoare.
1.Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs invocat de către recurenta DGRFP București, dar și din perspectiva dispozițiilor art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâta a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În acest cadru, recurenta a declarat că pârâta nu a recurs la posibilitatea declanșării procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că aceasta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal. În plus, Curtea observă că intimata parată nu mai este administrator al societății încă din anul 2009.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora răspunderea administratorului trebuie apreciată in abstracto, față de incidența dispozițiilor art.1357 din Codul civil, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primita. Natura juridica a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului. Or, în cauză, recurenta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtei din acest mandat.
D. in raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator sa o reprezinte si sa o angajeze in relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
2.În ceea ce privește recursul formulat de către Cabinetul I. de Insolvență P. D. A., Curtea, din oficiu, a invocat în temeiul art.137 din codul de procedură civilă excepția lipsei calității procesuale active.
În analiza cu prioritate a acestei excepții, Curtea constată că, potrivit art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, în cazul în care raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului(…) poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că acțiunea introductivă a fost formulată de către unicul creditor al ., Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în temeiul art.138 alin.3 din legea nr.85/2006, întrucât lichidatorul judiciar nu a fost în măsură să își exprime un punct de vedere asupra cauzelor și împrejurărilor stării de insolvență.
Prin urmare, lichidatorul judiciar nu a fost parte la soluționarea pricinii în fond. Totodată, lichidatorul, în susținerea legitimității procesuale active în recurs, nu a probat existența premisei reglementate de dispozițiile art.138 alin.6 din Legea nr.85/2006, respectiv a mandatului dat de adunarea generală a creditorilor sau de către creditorul majoritar (în cauza de față unic) pentru formularea căii de atac în numele titularului de fapt a acțiunii. Mai mult decât atât, chiar creditorul majoritar a înțeles să formuleze recurs, cu scopul modificării hotărârii instanței de fond. În aceste condiții, Curtea apreciază că lichidatorul judiciar nu are calitate procesuală activă în promovarea căii de atac, astfel încât excepția lipsei calității procesuale va fi admisă, cu consecința respingerii cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a Cabinetului I. de Insolvență P. D. A..
Respinge recursul Cabinetului I. de Insolvență P. D. A. privind sentința civilă nr.7392 din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A. (fostă M.) G., ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge recursul formulat de recurenta și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.7392 din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A. (fostă M.) G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. M. G. A. A. I. P.
GREFIER,
L. E. A.
Red.AMG/2ex
Jud.fond Z. M.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1651/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
