Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 987/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 987/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 20044/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 532/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 987/R
Ședința publică de la 22 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător I. C. G.
Judecător R. E. - S.
Grefier M.-A. P.
********
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul C. S. P. D. - lichidator judiciar al . MANAGEMENT SRL împotriva Sentinței civile nr. 8180/11.10.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât G. A. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul a depus întâmpinare în 2 exemplare, după care
Curtea constată că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin. 2 Cod de procedură civilă, și reține cauza spre soluționare a excepției tardivității recursului invocată de intimat prin întâmpinare și a recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Pe rolul instantei a fost inregistrata sub nr._ cererea formulata de lichidatorul judiciar C. S. P. D. prin care a solicitat obligarea paratului G. A. I., administratul debitorului . SRL, la suportarea pasivului societatii debitoare.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin sentința civilă nr. 8180/11.10.2013, pronunțată în dosarul nr._, a respins ca neintemeiata actiunea avand ca obiect cererea intemeiata pe dispozitiile art 138 din legea 85/2006 formulata de reclamantul C. S. P. D. in contradictoriu cu paratul G. A. I. .
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că, răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea conform legii nu este de natura sa atraga raspunderea lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Totodata, nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolventa a debitorului, aceasta din urma fiind anterioara cererii, aspect ce rezulta din formularea dispozitiilor art. 27 din legea insolventei - formularea cererii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
Împotriva aceste soluții a formulat recurs C. S. P. D. - lichidator judiciar al . MANAGEMENT SRL susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind indicate în drept dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
În opinia recurentei, pârâtul a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. d întrucât, nu a depus actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006; nedepunerea documentelor l-a pus în imposibilitatea pe lichidator să verifice modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolvență și a persoanelor care se fac vinovate de aceasta. ca și reprezentant al societății debitoare nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile art. 1 alin.1 și art. 5 coroborat cu art. 73 alin.1 lit.c și art. 73 alin.2 din Legea nr. 82/1991;
A mai susținut recurenta că pârâtul a săvârșit și fapta prevăzută de art. 138 lit. pentru că avea obligația să ceară aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și nu să continue activitatea care ducea în mod vădit la încetare de plăți.
A mai arătat că în temeiul art. 72 din Legea nr. 31/1990 și art. 374 C.. angajează nu numai pentru dol ci și pentru culpă.
Conchizând, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și obligarea pârâtei la plata pasivului neacoperit respectiv a obligațiilor debitoarei.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C.proc.civ., Legea nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
Intimatul pârât, legal citat a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În susținerea excepției a arătat că deși sentința i-a fost comunicată recurentei în data de 20.12.2013 aceasta a formulat recurs în data de 30.01.2014, cu nerespectarea termenului de 7 zile.
Pe fond a arătat, în esență, că neținerea contabilității potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale.
Analizând excepția tardivității recursului Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 301 C.proc.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile alin.2-4 se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 149 din Legea nr. 85/2006 din același act normativ „Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000.”
Potrivit art. 8 alin.2 din același act normativ, aplicabil în cauză, termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel iar potrivit art. 7 alin.1 comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Astfel cum rezultă din dovada de comunicare a sentinței civile nr. 8180/11.10.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă aceasta a fost comunicată prin afișare, conform C.proc.civ.(f.27 dosar fond); sentința nu a fost publicată în buletinul procedurilor în insolvență conform art. 8 din Legea nr. 85/2006 și nici nu a fost primită de recurentă conform art. 90 alin.2 C.proc.civ.
Cum comunicarea sentinței nu s-a făcut conform dispozițiilor speciale, derogatorii de la dreptul comun, se constată că recursul a fost formulat în termen, termenul de 7 zile nefiind împlinit.
Pentru aceste considerente excepția tardivității este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanța, reclamantul, lichidatorul judiciar C. S. P. D. l-a chemat în judecată pe pârât, solicitând acestuia, în calitate de administrator al debitoarei . SRL, la suportarea pasivului societății.
Din motivarea în fapt și în drept a cererii rezultă că s-a imputat pârâtului fapta prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006. (f. 1 dosar fond)
Prin acțiunea introductivă de instanță, nu s-a imputat pârâtului săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c.
Potrivit art. 294 alin. (1) fraza I-a C.proc.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi. Conform art. 316 C.proc.civ. dispozițiile de procedura privind judecata in apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Prin urmare, solicitarea privind obligarea pârâtului la plata pasivului debitoarei și ca urmare a săvârșirii faptei prevăzute de lit c a art. 138, reprezintă o cerere nouă în recurs, care este inadmisibilă, întrucât nu a fost formulată procedural.
In ceea ce privește soluția primei instanțe dată cererii introductive de instanță, întemeiată pe art. 138 lit. d, aceasta este legala si temeinica.
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Contrar susținerii recurentei, Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.
Instanța mai reține, în plus, față de cele reținute de Tribunal, că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei și că, în acest fel, i-ar fi prejudiciat pe creditori.
Justificarea folosită de recurentă, aceea dată de art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi apreciată dincolo de funcția sa circumstanțială. Împrejurarea că la dispoziția lichidatorului judiciar nu au fost puse documentele contabile nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste împrejurări, prezumție insuficientă însă, câtă vreme nu este realizată proba concretă a autoratului și legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu-instalarea stării de insolvență ca efect al neținerii contabilității ori al distrugerii ei.
Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
De asemenea, nedepunerea actelor contabile, faptă invocată de recurentă în justificarea pretențiilor sale poate avea eventual consecința unei alte sancțiuni, însă prin ea însăși această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să ducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvență.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtelor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către reclamantul C. S. P. D. - lichidator judiciar al . MANAGEMENT SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul C. S. P. D. - lichidator judiciar al . MANAGEMENT SRL împotriva Sentinței civile nr. 8180/11.10.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât G. A. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud.M.P.
Dact.M.P./05.06.2014
Ex.2
Judecător sindic: S. O.
Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a - dosar nr._
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1223/2014. Curtea de... → |
|---|
