Contestaţie. Decizia nr. 1333/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1333/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 46887/3/2012/a11
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1124/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.1333
Ședința publică de la 12.06.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. C. C.
Judecător C. M. N.
Judecător G. F. I.
Grefier P. I. L.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta – creditoare . împotriva Sentinței civile nr._/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata - debitoare . prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta - creditoare prin administrator statutar N. F. G. care a fost legitimat cu cu C.I . nr._ eliberată de SPCEP S1și intimata - debitoare prin avocat cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 17 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta – creditoare a depus dovada achităii taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță și că intimata – debitoare a depus întâmpinare la dosar, după care:
După calificarea căii de atac din apel în recurs, Curtea pune în discuție excepția tardivității formulării recursului.
Recurenta – creditoare, prin administrator statutar, solicită respingerea excepției întrucât consideră că a fost respectat termenul pentru declararea căii de atac și că la momentul declarării căii de atac consilierii i-au precizat că au fost respectate dispozițiile legale pentru a declara calea de atac.
Intimata - debitoare, prin administrator judiciar, solicită admiterea excepției.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
1). Prin Sentința civilă nr._/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ , s-a respins contestația formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata . ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Tribunalul constata ca reclamanta contestatoare nu a depus acte justificative cu privire la creanta, iar la contestatia formulata nu a depus decat contractul nr 5/5.03.2010, care are ca obiect preluarea sau recuperarea clientilor multinationali, existenti sau care s-au pierdut datorita debitoarei, fara sa arate ce obligatii nu s-au indeplinit, care este cuantumul lor si cu ce acte se dovedesc, ceea ce inseamna ca nici declaratia de creanta si nici contestatia nu sunt doveditein conditiile art 65 alin 2 din Legea 85/2006si ca atare contestatia seva respinge ca neintemeiata”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea ., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de înscriere la masa credala a debitoarei ..
În motivarea apelului s-a arătat că a fost dovedită creanța invocată.
S-a menționat că au fost efectuate plăți către:
- furnizorii de materii prime și materiale din masa credală a . în valoare de 2.583.074 Euro
- furnizorii de utilități (energie, gaz) din masa credala a . în valoare de 262.331 Euro
- societăți de leasing și bănci din masa credală a . în valoare de 181.836 Euro
- angajații debitoarei, pentru achitarea salariilor, în sumă de 124.166 Euro.
Cererea de apel nu a fost calificată în drept.
3). La data de 05.06.2014, prin Serviciul Registratură, intimata – debitoare prin administrator judiciar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că . a formulat declarație de creanță pentru suma de 4,5 milioane Euro, însă nu a demonstrat cu documente justificative creanța solicitată.
S-a menționat că nici măcar odata cu contestația formulată nu au fost depuse documentele în temeiul cărora a înțeles să solicite înscrierea la masa credală cu suma de 4,5 milioane Euro.
S-a precizat că în cuprinsul cererii de recurs se face referire la niște plăți care nu sunt demonstrate prin înscrisuri justificative, astfel că această cerere nu poate fi luată în considerare.
S-a învederat că nu se poate vorbi de existența unei creanțe în vederea înscrierii acesteia la masa credală doar pentru simplul fapt că sunt enumerate cu titlu fictiv anumite plăți, fără a se aduce un act doveditor în acest sens.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.115 C., art.8 și art.31 din Legea nr.85/2006.
4). La termenul de judecată din data de 12.06.2014, Curtea a calificat calea de atac formulată în prezenta cauză ca fiind recurs și nu apel având în vedere dispozițiile art.3 al.2 din Legea nr.76/2012, art.8 al.2 și art.12 al.1 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012) întrucât din interpretarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice contestație împotriva tabelului preliminar de creanțe reprezintă o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale, urmând același regim juridic ca și cererea de deschidere a procedurii insolvenței, iar în cauză cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 04.12.2012 (data poștei), anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).
5). La termenul de judecată din data de 12.06.2014, Curtea a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția tardivității formulării recursului și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.
6). Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă de la 1865, Curtea reține următoarele:
A. Trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 și ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară datei de 15.02.2013.
Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.
Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de . Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
Din interpretarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice contestație împotriva tabelului preliminar / definitiv de creanțe reprezintă o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale.
În aceste condiții, contestația împotriva tabelului preliminar / definitiv de creanțe urmează același regim juridic ca și cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 04.12.2012 (data poștei), anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).
Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 și ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară datei de 15.02.2013, conform art.3 al.2 din Legea nr.72/2012.
B. Referitor la exceptia tardivității formulării recursului,
Așa cum a fost menționat mai sus, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 și ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară intrării în vigoare a Noului cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012, respectiv data de 15.02.2013.
Conform art.137 C. “instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond, precum și asupra celor de procedură, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Trebuie observat că nerespectarea termenului legal imperativ pentru declararea recursului determină decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, dispărând cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, motiv pentru care instanța de recurs este obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepției de tardivitate.
Referitor la excepția tardivității formulării recursului, potrivit art.8 al.2 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară datei de 15.02.2013), termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
Modalitatea de comunicare a actelor procedurale în cadrul procedurii insolvenței este reglementată prin art.7 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară datei de 15.02.2013).
Astfel, potrivit art.7 al.1 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară datei de 15.02.2013), citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Totodată, art.7 al.3 și al.3/1 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară datei de 15.02.2013), prevede că, prin excepție de la prevederile alin.(1):
- se vor realiza conform Codului de procedura civilă comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii
- prima citare și comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune, în temeiul dispozițiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se vor realiza conform Codului de procedură civilă și prin BPI.
Mai trebuie remarcat că potrivit art.7 al.9 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară datei de 15.02.2013), publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.
Curtea observă că recurenta – creditoare nu se află în situațiile de excepție prevăzute de art.7 al.3 și al.3/1 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară datei de 15.02.2013), pentru ca procedura de comunicare a sentinței recurate să trebuiască a fi îndeplinită conform Codului de procedură civilă, întrucât:
- sentința recurată nu este un act de procedură îndeplinit anterior deschiderii procedurii insolvenței pentru fi incidentă excepția reglementată de art.7 al.3 din legea insolvenței
- recurenta – creditoare nu este o persoană împotriva căreia s-a introdus o acțiune în temeiul Legii nr.85/2006, ci ea este cea care a formulat contestația la tabelul preliminar, astfel că nu sunt incidente nici dispozițiile art.7 al.3/1 din legea insolvenței.
În aceste condiții, din intepretarea dispozițiilor art.7 al.1, al.3, al.3/1 și al.9 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară datei de 15.02.2013), rezultă că în prezenta cauză sentința recurată trebuia comunicată prin publicare în BPI.
În speță, Sentința civilă nr._/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ a fost publicată în BPI nr.3925/25.02.2014 (f.20 dosar fond).
Însă, calea de atac a fost formulată de recurenta – creditoare la data de 27.03.2014 (data poștei – f.8 dosar recurs), fiind depășit termenul legal imperativ de 7 zile prevăzut de art.8 al.2 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară datei de 15.02.2013).
Mai trebuie observat că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi și în alte termene decât cele expres prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art.129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
În aceste condiții, mențiunea inexactă din cuprinsul sentinței recurate cu privire la calea de atac și termenul de exercitare a acesteia nu poate conduce la concluzia că recurenta – creditoare ar avea dreptul de a exercita o altă cale de atac și într-un alt termen decât cele stabilite de lege.
În aceste condiții, întrucât recursul a fost formulat cu depășirea termenului legal imperativ de 7 zile prevăzut de art.8 al.2 din Legea nr.85/2006 (în forma anterioară datei de 15.02.2013), excepția tardivității formulării recursului este întemeiată.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 al.1 C., Curtea va admite excepția tardivității formulării recursului și va respinge recursul declarat de recurenta - creditoare . ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității formulării recursului de către recurenta - creditoare ..
Respinge recursul declarat de recurenta – creditoare . (cu sediul în București, Calea Rahovei, nr.240, corp C14, sector 5) împotriva Sentinței civile nr._/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - debitoare . prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL (cu sediul ales în București, Opera Center, ..1-5, .) ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, azi 12.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N. G. F. I.
GREFIER,
I. L. P.
Red./dact.jud.CSC
4ex./04.07.2014
Jud. fond: M. M. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A VII A CIVILĂ
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1574/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








