Contestaţie. Decizia nr. 1949/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1949/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 4229/87/2010/a4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 2624/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1949/R/2014
Ședința publică de la 24 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. V.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
GREFIER: V. G.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare C. B. S.A. împotriva sentinței comerciale nr.516 din 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. R & MM CO S.R.L., prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B. C. și intimatele-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE, .., S.C. M. S.A., S.C. H. ROȘIORI S.R.L., S.C. R&MM F. W. S.R.L., S.C. M. & CO S.R.L. și .., C. B. S.A. - SUCURSALA C., P. B. ROMÂNIA S.A., S.C. U. L. CORPORATION IFN S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că în dosar s-a formulat declarație de abținere, astfel că suspendă ședința de judecată în vederea soluționării acesteia.
La reluarea dosarului, urmare a respingerii cererii de abținere formulate de către doamna judecător Șcheaua M. C., Curtea rămâne în aceeași compunere.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Față de obiectul cauzei și având în vedere că recurenta-creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând reține următoarele:
P. sentința comercială nr. 28 din 19.01. 2011 a fost respinsă contestația formulată de C. B. SA – Sucursala C. la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei . SRL.
P. decizia civilă nr. 1249 din 12.09. 2011 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă, sentința a fost casată cu trimitere spre rejudecare pentru ca administratorul judiciar să verifice creanța băncii, lucru realizat astfel cum rezultă din raportul întocmit (fila 48 vol. 8), administratorul judiciar expunând în extenso motivele pentru care creanța băncii contestatoare a fost înscrisă în tabelul preliminar în cuantum mai mic decât cel pretins.
P. sentința civilă nr.516/10.09.2014 judecătorul sindic a respins contestația la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, formulată de creditorul C. B. SA – Sucursala C., a admis cererile formulate de administrator judiciar C.I.I. B. C. și creditorul C. B. SA – Sucursala C. și în temeiul art. 107 lit. D din Legea nr. 85/2006 a dispus . debitoarei . SRL, în temeiul art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a ridicat dreptul de administrare al debitoarei și a dispus dizolvarea societății debitoare. Totodată, a numit lichidator judiciar C.I.I. B. C. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr.85/2006, cu un onorariu de 1.500 lei, a pus în vedere lichidatorului judiciar prevederile art.252 din Legea nr.31/1990, republicată, a stabilit termen de maxim 5 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate până la deschiderea procedurii, a dispus întocmirea și predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la . unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii și a fixat următoarele termene limită: - termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la art. 108 alin.3 din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar: 17.10.2014; termenul de verificare a creanțelor menționate la art. 108 alin.3 din lege, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al acestora: 07.11.2014; termenul de depunere la tribunal a contestațiilor: 17.11.2014; termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat: 27.11.2014.
Pentru a concluziona în acest sens, prima instanță a apreciat că, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, creanța înscrisă în tabelul preliminar reprezintă creditul acordat de contestatoarea C. B. SA debitoarei, respectiv suma de 1.054.741,23 lei, diferența pretinsă până la 2.023.146,87 lei, reprezentând credite acordate unor terțe persoane fizice și juridice și garantate de debitoare, pentru care nu s –a ajuns la scadență la momentul înscrierii.
D. urmare, s-a apreciat că în mod corect administratorul judiciar a înscris parțial în tabelul preliminar creanța pretinsă de creditorul contestator.
De altfel, cum planul de reorganizare a debitoarei nu a fost respectat, atât cererea formulată de creditor C. B. SA cât și cererea administratorului judiciar au fost admise și în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus trecerea debitoarei la procedura falimentului, cu consecința dizolvării acesteia.
Împotriva sentinței civile nr. 516/10.09.2014 a formulat în termen legal recurs C. B. S.A., prin care a solicitat anularea in parte a hotărârii atacate si admiterea contestației Băncii la tabelul preliminar al debitoarei . SRL, respectiv inscrierea acesteia cu suma de 2.023.146,87 lei.
In fapt, se arată că prin Sentința comerciala nr.28/19.01.2011 Tribunalul Teleorman a respins contestația împotriva tabelului preliminar formulata de către banca.
Împotriva acestei sentințe, banca a inteles sa formuleze recurs, soluționat de Curtea de Apel București prin decizia civila nr.1249 din 12.09.2011, in sensul casării sentinței si trimiterea spre rejudecare pentru ca administratorul judiciar sa verifice creanța Băncii.
Menționează ca banca, în acesta perioada a solicitat, prin adresele 7825/07.03.2012, respectiv_/19.05.2014 punerea în aplicare a deciziei Curții de Apel București, respectiv rejudecarea contestației.
P. Sentința civila nr. 516 din 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, judecătorul sindic a dispus respingerea contestației formulate de banca.
Sentința nr.516/10.09.2014 pronunțata in dosarul nr._ 10 de către judecătorul sindic este criticabila având in vedere ca: în motivarea hotărârii pronunțate instanța retine: "Asa cum rezulta din lucrariie dosarului, creanța admisa in tabelul preliminar reprezintă creditul acordat de contestatoarea C. B. SA debitoarei, respectiv suma de 1.054.741,23 lei, diferența pretinsa pana la 2.023.146,87 lei, reprezentând credite acordate unor terțe persoane fizice si juridice si garantate de debitoare, pentru care nu s-a ajuns la scadenta la momentul înscrierii"
Dupa cum reiese din textul de mai sus, singura motivație a neinscrierii conform solicitării la masa credala consta in faptul ca, creditele nu ajunseseră la scadenta la momentul inscrierii la masa credala.
Se precizează ca atat prin cererea de admitere a creanțelor, cat si prin contestația la tabelul preliminar al creditorilor banca a arătat ca aceste credite sunt scadente.
Cererea de admitere a creanțelor a fost întocmita la data de 08.11.2011 scadenta creditelor neinscrise fiind declarata, dupa cum urmează:
-la data de 01.11.2010 pentru contractul de credit nr._ din 13.12.2005 incheiat intre C. B. Sucursala Constanta si M. R..
-la data de 01.11.2010 pentru contractul de credit nr._ din 18.01.2006 incheiat intre C. B. Sucursala Constanta si M. M. F..
-la data de 29.10.2010 pentru contractul de credit nr. 262 din 22.05.2007 incheiat intre C. B. Sa si ..
In aceste condiții arăta ca motivarea instanței, respectiv faptul ca nu erau scadente creditele, este greșita.
Astfel, administratorul judiciar trebuia sa dea curs prevederilor art.66 alin.1 din Legea nr.85/2008:"Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii.""
Având in vedere faptul ca banca a solicitat înscrierea la masa credala in baza unor documente calificate ca fiind titluri executorii considera, ca fiind o manifestare de rea-credinta hotărârea administratorului judiciar de neinscriere a Băncii in tabelul preliminar al creanțelor debitoarei . SRL.
Totodată, chiar in măsura in care creditele ar fi fost nescadente, sunt aplicabile prevederile art. 64 alin. 4: "Creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi intreptatite sa participle la distribuiri de sume in măsura ingaduita de prezenta lege."
Astfel, legiuitorul stabilește în mod clar, în cazul creanțelor nescadente ca acestea vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi îndreptățite sa participe la distribuiri de sume in măsura ingaduita de lege.
Arăta ca instanța a aplicat in mod greșit prevederile legale, sau nu a ținut cont de acestea ,respingând contestația formulate de Banca la Tabelul preliminar al creanțelor debitoarei . SRL.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :
P. sentința civilă nr.28/19.01.2011 a fost respinsă ca nefondată contestația C. B. SA la tabelul preliminar al creanțelor . SRL, hotărâre casată prin decizia civilă nr. 1249/12.09.2011 pronunțată de C. în Dosar_ 10.Potrivit considerentelor deciziei instanței de recurs, se constată că judecătorul sindic a concluzionat în sensul respingerii contestației C. B. SA fără a analiza însă creanțele invocate în mod amănunțit, soluționând cauza cu nerespectarea disp. art.67 alin.1 Legea nr.85/2006. Contestația C. a fost trimisă spre rejudecare, pentru ca administratorul judiciar să verifice creanța referitoare la neîndeplinirea obligației de plată a debitorului principal, respectiv să verifice și să expună sumele care compun creanța raportat la scadența ratelor de credit considerate ca făcând parte din creanța invocată.
Analizând actele efectuate în faza de rejudecare, Curtea urmează a constata că, deși în cuprinsul raportului întocmit la data de 05.09.2014 administratorul judiciar al debitoarei . SRL a procedat la o reanalizare a creanței contestatoarei, acesta nu a fost cenzurat de către judecătorul sindic, în condițiile art. 73 alin.3 Legea nr.85/2006. Astfel, deși în considerentele deciziei de casare nr. 1249/12.09.2011 pronunțată de C. în dosarul nr._ 10 s-a indicat în concret modalitatea în care creanța C. B. SA urma să fie analizată, judecătorul sindic, cu nerespectarea disp. art.315 C.proc.civ, nu s-a conformat acestor dispoziții. Mai mult, chiar și în situația în care, după analiza și verificarea creanței, raportat la scadența ratelor de credit, se apreciază că acesta nu este scadență, soluția judecătorului sindic de confirmare a raportului administratorului judiciar și de neînscriere în tabel a creanței pentru acest motiv nu se circumscrie prevederilor legislației speciale, respectiv ale art. 64 alin.4 Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente, apreciind că judecătorul sindic nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în decizia civilă nr.1249/12.09.2011 pronunțată de C. în dosarul nr._ 10 se constată că recursul C. B.. În baza art.312 alin.3 și 5 C.proc.civ va fi casată sentința atacată și va fi trimisă cauza spre rejudecare, pentru ca judecătorul sindic să verifice creanța C. B., respectiv să verifice și să expună sumele care compun creanța raportat la scadența ratelor de credit, cu aplicarea totodată a art. 64.alin.4 Legea nr.85/2006, în situația în care se apreciază incidența acestor dispoziții legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-creditoare C. B. S.A. împotriva sentinței comerciale nr.516 din 10.09.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. R & MM CO S.R.L., prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B. C. și intimatele-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE, .., S.C. M. S.A., S.C. H. ROȘIORI S.R.L., S.C. R&MM F. W. S.R.L., S.C. M. & CO S.R.L. și .., C. B. S.A. - SUCURSALA C., P. B. ROMÂNIA S.A., S.C. U. L. CORPORATION IFN S.A.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.S. V. F.L. ȘALAR M.C. S.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.A.S.V./10.12.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Teleorman
Președinte: F. M.
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 1067/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie. Decizia nr. 1948/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








