Contestaţie. Decizia nr. 1376/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1376/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 28368/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 1341/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1376/R/2014
Ședința publică de la 16 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. V.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare E-B. K.., împotriva Sentinței civile nr.8655 din 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar CENȚU S.P.R.L. și intimatele-creditoare AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în reprezentarea DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, S. NAȚIONAL PETROM – ENERGIE, ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR DIN S.N.P. PETROM S.A., S. C. LTD., prin KPMB RESTRUCTURING S.P.R.L., S.C. G. M. BOX S.A., prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ V. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-creditoare, prin avocat H. L., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.103/21.06.2012, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-creditoare depune la dosar chitanța nr._(55) din 12.06.2014, reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 60,00 lei și arată că nu are cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta-creditoare, prin avocat, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active, iar pe fondul cauzei, admiterea contestației împotriva Hotărârii Adunării Creditorilor din 12.08.2013.
CURTEA,
La data de 20.08.2013, pe rolul Tribunalului Bucuresti sectia a VII-a Civila a fost inregistrata sub nr_ contestatia formulata de creditorul E-B. K. impotriva hotararii adunarii creditorilor din data de 12.08.2013.
Prin sentința civilă nr. 8655/23.10.2013 prima instanță a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditorului E-B. K.. și a respins contestatia impotriva hotararii adunarii creditorilor din 12.08.2013 ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.
Pentru a concluziona în acest sens, judecătorul sindic a reținut că în speta, creditorul E-B. K. nu intruneste conditiile impuse de art. 3 pct. 8 Legea nr.85/2006, nefiind inscris in tabelul creantelor debitoarei ., prin sentinta civila nr.6210/19.06.2013 pronuntata in dosarul nr._/3/2013, instanta dispunand inlaturarea E-B. K. din tabelul definitiv, constatand ca inscrierea acestuia este urmarea unor manopere dolosive, fiind incidente dispozitiile art .75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Sentinta pronuntata de judecatorul sindic este executorie, creditorul nemaifiind indreptatit sa participe la prezenta procedura din momentul pronuntarii.
Formularea la data de 20.08.2013 a contestatiei impotriva hotararii adunarii creditorilor este ulterioara pronuntarii sentintei civile nr. 6210/19.06.2013 si atrage incidenta dispozitiilor art. 3 pct. 8 din Legea nr.85/2006, creditorul neavand calitate procesuala pentru depunerea acesteia, nemaiputand efectua nici un act de procedura dintre cele prevazute de legea insolventei.
Împotriva sentinței civile nr.8655/23.10.2013 a formulat în termen legal recurs E-B. K.., prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesual active și admiterii pe fond a contestației formulate împotriva hotărârii Adunării Creditorilor societății R. M. S.A. din data de 12.08.2013.
Se arată că instanța de judecată, învestită cu soluționarea cererii introductive, a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă; societatea G. M. Box S.A. nu a exprimat un vot valabil în cadrul Adunării Creditorilor R. M. S.A., ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii adoptate la data de 12.08.2013; adunarea a fost convocată și prezidată de o persoană care nu deținea în mod legal calitatea de administrator judiciar;Punctul șase de pe ordinea de zi a Adunării creditorilor din data de 12.08.2013, privind asocierea R. M. S.A. cu societatea Geopol International S.R.L., pentru derularea unui proiect mass-media comun, reflectă un real conflict de interese în care se află managementul actual, instalat în mod nelegal la R. M., situație ce generează grave prejudicii creditorilor; Hotărârea Adunării Creditorilor societății R. M. S.A. din data de 12.08.2013 a fost adoptată cu încălcarea drepturilor fundamentale de vot ale recurentei în cadrul adunării, acesteia fiindu-i îngrădit, în mod complet nelegal, dreptul de acces la justiție, prin admiterea excepției lipsei calității procesual active.
Prin încheierea pronunțată la data de 21.11.2012 în dosarul nr. nr._/3/2012, instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației formulate de creditorul S. Național Petrom-Energie, împotriva tabelului preliminar rectificat al creanțelor, cu privire la creanța creditorului E-B. K., constatând necesitatea administrării de probatorii complete, respectiv administrarea probei cu expertiza contabilă judiciară, a dispus în mod complet nelegal, înscrierea creanței contestate în tabelul definitiv în mod provizoriu, sub condiția suspensivă a validării creanței în urma probelor administrate.
Ca urmare a soluției pronunțate de judecătorul sindic, drepturile subscrisei, în calitate de creditor majoritar al debitoarei, R. M. S.A., au fost grav prejudiciate prin înscrierea nelegală, sub condiție suspensivă a creanței în tabelul definitiv, întrucât, potrivit art. 64 alin. (5) din legea privind procedura insolvenței, titularii creanțelor sub condiție suspensivă la data deschiderii procedurii(...) vor fi îndreptățiți să voteze și să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiției respective.
Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea recursului a admis recursul, modificând în parte încheierea atacată în sensul înscrierii cu titlu provizoriu în tabelul definitiv a creanței subscrisei, E-B. K. - Decizia civilă nr. 494 pronunțată la data de 06.03.2013 în dosarul nr._/3/2012.
Soluția pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2012, se dovedește a fi în deplină concordanță cu prevederile legislative aplicabile în materia insolvenței, care stipulează în mod expres în cuprinsul art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 că, în măsura în care este necesară administrarea unor probe în vederea soluționării contestațiilor ,,(...) judecătorul-sindic poate să admită, în tot sau în parte, înscrierea creanțelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv al tuturor creditorilor împotriva averii debitorului. "
Având în vedere argumentele prezentate, creanța E-Bouique K.. a fost în mod nelegal trecută sub condiție suspensivă, astfel cum s-a demonstrat și prin soluționarea recursului formulat împotriva încheierii din data de 21.11.2012.
Pe cale de consecință, caracterul retroactiv al desființării măsurii privind trecerea sub condiție suspensivă a creanței subscrisei își găsește incidența și în cazul de față, recurenta beneficiind în fond de toate drepturile conferite de calitatea de creditor al S.C. R. M. S.A., aspect recunoscut în nenumărate rânduri de Curtea de Apel București.
În plus, prin Decizia Curții de Apel București pronunțată la data de 17.02.2014, în Dosarul nr._/3/2013, instanța de recurs învestită cu soluționarea căii de atac formulate de E-B. K.. împotriva sentinței civile nr.6210 din 19.06.2013, a dispus admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației formulate de Asociația Salariaților din SNP Petrom SA-Petrom ca neîntemeiată.
Or, în aceste condiții, câtă vreme sentința civilă nr. 6210 din 19.06.2013 pronunțată de judecătorul sindic care a constituit temeiul modificărilor tabelului definitiv actualizat a fost desființată în mod irevocabil de Curtea de Apel București prin Decizia civilă din 17.02.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2013, se impunea revenirea la situația inițială în sensul reînscrierii creanței E-B. K. la tabelul definitiv al creanțelor debitoarei S.C. R. M. S.A.
Prin urmare, ca o consecință directă a celor învederate, se impunea a se proceda la rectificarea tabelului definitiv în sensul reînscrierii creanței E-B. K..
În plus, și dosarul nr._/3/2012 având ca obiect contestația formulată de G. M. Box S.A. și S. Național Petrom-Energie la tabelul preliminar rectificat împotriva creanței subscrisei E-B. K. a fost soluționat de judecătorul-sindic în sensul respingerii contestației, sentință rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Sub alt aspect, se arată că în cadrul Adunării Creditorilor R. M. din data de 12.08.2013 a participat creditorul G. M. Box. Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 12.08.2013 și publicat în buletinul procedurilor de insolvență nr._ din 13.08.2013, hotărârile au fost adoptate cu votul societății G. M. Box S.A., al Sindicatului Național Petrom-Energie și al Asociației salariaților din SNPPetrom SA, S. C. LTD, ANAF, Romtelecom SA, E-Bouique K.., prin corespondeță.
Astfel cum a precizat anterior, se arată că hotărârea Adunării Creditorilor R. M. din data de 12.08.2013 a fost adoptată cu participarea creditorului „majoritar" G. M. Box. Creanța G. M. Box este rezultatul unei înregistrări greșite în tabelul de creanțe. Menționează faptul că acest aspect a fost tranșat irevocabil la data de 23.09.2013, de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2012.
Astfel, ca urmare a soluției pronunțate, instanța de recurs a dispus, în mod irevocabil, înlăturarea din tabelul creditorilor a sumelor solicitate de creditoarea G. M. Box S.A. prin cererile nr. 81/03.05.2012 si nr.98/31.05.2012, menținând cuantumul creanței doar cu privire la suma de 11.836.422,73 lei.
Astfel cum a fost constatat și de instanța de recurs, în mod cu totul nelegal G. M. Box a fost trecută de administratorul judiciar într-un așa numit tabel preliminar rectificat al creanțelor publicat în BPI nr._/20.09.2012.
Această creanță, este retroactiv inexistentă, G. M. Box nereprezentând în niciun caz 51,64% din masa credală.
Scopul rectificării tabelului preliminar a fost unul ilicit, urmărindu-se crearea posibilității pentru G. M. Box de a obține controlul asupra oricăror hotărâri ale adunărilor creditorilor, ceea ce s-a și întâmplat și în final, de a controla procedura insolvenței R. după bunul său plac. Acest control obținut fraudulos a denaturat grav voința creditorilor.
In aceste condiții, este evident faptul că hotărârile adoptate în cadrul Adunării creditorilor R. M. S.A. din data de 12.08.2013 sunt nelegale, fiind aprobate cu votul creditorului G. M. Box S.A., situație clarificată însă irevocabil de Curtea de Apel București, prin decizia pronunțată în dosarul nr._/3/2012, prin care s-a dispus înlăturarea din tabelul creditorilor a sumelor suplimentare solicitate de G. M. Box SA, ce au determinat calificarea acestuia drept creditor majoritar.
Or, în aceste condiții, ca urmare a pronunțării deciziei Curții de Apel București, din data de 23.09.2013, solicita a se aprecia asupra nulitatății hotărârii adunării creditorilor adoptate la data de 12.08.2013 și desființarea măsurilor adoptate la acel moment pentru nelegalitate, acestea fiind adoptate cu votul creditorului G. M. Box SA. Mai mult, prin încheierea din data de 31.08.2012, pronunțată în dosarul nr._/3/2011 judecătorul sindic, în mod nelegal, a dispus înlocuirea administratorului judiciar SP Expert Insolvență cu D. U. și Asociații. In urma casării încheierii din data de 31.08.2012, calitatea de administrator judiciar al . a avut-o și o are și în momentul de față SP Expert Insolvență. Atât D. U. cât și HM Expert nu au deținut niciodată această calitate din moment ce mandatul SP Expert Insolvență nu a încetat în niciun moment. Acest aspect a fost confirmat însă și de Tribunalul București, în rejudecare, câtă vreme a dispus prin încheierea din data de 09.07.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2013, respingerea sesizării din oficiu cu privire la înlocuirea administratorului judiciar provizoriu Expert Insolvență SPRL-Filiala București.
Mai mult decât atât, prin decizia civilă nr. 203 din 20.01.2014, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București, Secția a Vl-a civilă a dispus anularea deciziei creditorului . S.A. din 22.01.2013. prin care a fost confirmat în calitate de administrator judiciar, același HM Expert IPURL.
În aceste condiții, convocarea și prezidarea Adunării Creditorilor ce face obiectul prezentei contestații s-au făcut de către o persoană ce nu avea calitatea de administrator judiciar, fiind încălcate astfel prevederile art.13 din Legea nr. 85/2006 care impun în mod univoc faptul că Adunarea creditorilor va fi convocată și prezidată de administratorul judiciar.
Punctul șase de pe ordinea de zi a Adunării creditorilor din data de 12.08.2013, privind asocierea societății R. M. S.A. cu societatea Geopol International S.R.L., pentru derularea unui proiect mass-media comun, reflectă un real conflict de interese între cele două societăți implicate.
Astfel cum a indicat și în cuprinsul votului transmis administratorului judiciar cu privire la ordinea de zi a ședinței Adunării creditorilor societății R. M. S.A. din data de 12.08.2013, si-a manifestat dezacordul categoric în legătură cu punctul șase de pe ordinea de zi, privind asocierea societății R. M. S.A. cu societatea Geopol Internațional S.R.L., pentru derularea unui proiect mass-media comun.
În vederea susținerii dezacordului exprimat de subscrisa, se arată, cu titlu preliminar, faptul că în structura acționariatului societății Geopol Internațional S.R.L., având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_ din 24.01.2012 figurează, drept acționar majoritar, S.C. Strategies -Research Investments S.R.L. cu 99% părți sociale, societate care deține, în mod fraudulos, aceeași calitate de acționar majoritar și în cadrul societății R. M. S.A.
La data de 22.02.2013, a fost depusă pe rolul Oficiului Național al Registrului Comerțului cererea de depunere și menționare acte nr._/2013, care viza transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor societății R. M., între Bluelink Communicazione (Cyprus) Limited și . SRL. Menționează că cererea indicată anterior a rămas nesoluționată până în prezent, ca urmare a cererii de intervenție formulată de Bluelink Communicazione (Cyprus) Limited, aspect care a determinat blocarea dosarului și trimiterea acestuia spre competenta soluționare a Tribunalului București.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a normelor legale incidente în cauză, Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr.85/2006, calitatea procesuală este subordonată cu titlu preliminar, calității de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, în accepțiunea autonomă reglementată de art.3 pct.8.
Asupra acestui aspect, Curtea urmează a constata că, prin decizia civilă nr. 494/06.03.2013, s-a dispus înscrierea provizorie a creditoarei în tabelul definitiv cu suma de 99.938.116 lei.
Din interpretarea logică a disp. art.73 alin.3 rap. art.64 alin.5 din Legea nr.85/2006, Curtea constată că prevederile legale recunosc toate drepturile conferite de legislația specială creditorilor, inclusiv dreptul de vot în adunările generale unui creditor a cărui creanță este înscrisă cu titlu provizoriu.
Raportat la caracterul declarativ al hotărârii judecătorești, respectiv efectul retroactiv al acesteia în sensul că constată drepturi preexistente, dar și obligatoriu, făcând totodată și aplicarea aspectului pozitiv al puterii de lucru judecat (imposibilitatea reluării dezbaterilor asupra chestiunii litigioase soluționate în mod irevocabil, dar și obligația de a se lua act de aspectele rezolvate jurisdicțional anterior), Curtea urmează a constata că în mod ilegal judecătorul sindic a admis excepția lipsei calității procesuale a creditorului E-B. K.. Sub alt aspect, urmează a consta că sentinta civila nr. 6210/19.06.2013 pronuntata in dosarul nr._/3/2013 prin care judecătorul sindic a dispus inlaturarea E-B. K. din tabelul definitiv, prin raportare la disp. art .75 alin. 1 din Legea 85/2006 a fost modificată în tot de către instanța de recurs, în ședința publică din 17.02.2014.
În condițiile în care reprezentantul recurentei E-B. K. nu a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la problemele cuprinse în ordinea de zi a ședinței din 12.08.2013, Curtea apreciază că dreptul de vot al acestora a fost în mod substanțial încălcat. Sub alt aspect, prin raportare la disp. art. 105 alin.2 C.proc.civ, urmează a reține că vătămarea suferită de către recurentă, respectiv refuzul administratorului judiciar de a-i recunoaște existența și exercitarea dreptului de vot, nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii contestate.
În consecință, raportat la concluziile la care instanța a ajuns în urma analizării calității procesuale, Curtea apreciază că vătămarea suferită de recurenta E-B. K. nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate.
Având în vedere concluzia la care instanța a ajuns în urma analizării acestor motive de recurs, nu va mai analiza și celelalte aspecte invocate în susținerea recursului promovat.
Pentru aceste considerente, chiar dacă prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 137 C.proc.civ, având în vedere că excepția lipsei calității procesuale active în cauza dedusă judecății este indisolubil legată de calitatea de creditor, în accepțiunea autonomă a legislației speciale și de modalitatea de soluționare pe fond a cauzei, Curtea nu va face aplicarea disp. art. 312 alin.5 C.proc.civ., ci va modifica sentința recurată în sensul că va respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentei E -B. K. și va anula hotărârea Adunării Creditorilor din 12.08.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-creditoare E-B. K.., împotriva Sentinței civile nr.8655 din 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar CENȚU S.P.R.L. și intimatele-creditoare AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în reprezentarea DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, S. NAȚIONAL PETROM – ENERGIE, ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR DIN S.N.P. PETROM S.A., S. C. LTD., prin KPMB RESTRUCTURING S.P.R.L., S.C. G. M. BOX S.A., prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ V. M..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale active, admite acțiunea și anulează Hotărârea Adunării Creditorilor din 12.08.2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.S. V. F.L. ȘALAR M.C. S.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.A.S.V./24.06.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București
Președinte:M. M.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Hotărâre din 12-09-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








