Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1223/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1223/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 11547/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Dosar nr._

(Număr în format vechi 2157/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR.1223/2014

Ședința publică de la 15 decembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. C. S.

JUDECĂTOR: S. G. N.

GREFIER: V. G.

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-debitoare S.C. E-M. S. S.R.L., prin administrator special P. M. împotriva Sentinței civile nr.4824 din 13.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. E-M. S. S.R.L., prin lichidator AA TOTAL INSOLVENCY I.P.U.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-debitoare, prin administrator special reprezentat de avocat E. D., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._ din 9.04.2014, lipsind intimata-debitoare S.C. E-M. S. S.R.L., prin lichidator.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă raportat la dispozițiile art.223 alin.3 Noul Cod de procedură civilă, astfel că reține apelul spre soluționare.

CURTEA,

Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:

Prin cererea, înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalul București debitoarea . SRL a solicita deschiderea procedurii insolvenței conform art. 27 din lege.

Prin încheierea din data de 02.04.2013 Tribunalul București a admis cererea debitorului ,a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.

Prin sentința civilă nr.4824/13.05.2014 Tribunalul București a infirmat planul de reorganizare a debitorului; în temeiul art. 107 alin. 1 lit. B coroborat cu art. 102 alin. 3 din lege a dispus . procedura simplificată a debitoarei; în temeiul art. 107 alin. 2 a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la ședința de la 10.03.2014 în Adunarea Creditorilor din cele patru categorii de creditori au votat planul doar două categorii, acesta fiind aprobat de categoria creditorilor salariați și chirografari nefiind acceptat de categoria creditorilor bugetari și categoria creditorilor garantați.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 101 alin. 1 lit. A din lege, art. 102 alin. 3 coroborat cu art. 107 alin. 1 din lege.

Împotriva aceste sentințe a formulat apel debitoarea prin administrator special, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie solicitând anularea sentinței atacate, confirmarea planului de reorganizare întocmit de către administratorul special și aprobat de adunarea creditorilor.

În motivarea apelului s-a susținut greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 101 alin. 1 lit. A susținându-se că în realitate planul a fost acceptat de trei categorii de creanțe, inclusiv categoria creanțelor garantate, administratorul judiciar omițând a menționa în cadrul procesului verbal votul exprimat de către creditoarea garantată Banca Transilvania Sucursala Lipscani potrivit prevederilor art. 101 alin. 1 lit. D.

S-a obligat apelantul să facă dovada susținerii explicite a planului de reorganizare de către creditorul Banca Transilvania .

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Cu prioritate reține incidența dispozițiilor art. 101 alin. 1 lit. A din lege potrivit cărora planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții cel puțin jumătate plus una dintre categoriile de creanțe menționate în programul de plăți, dintre cele menționate la art. 100 alin. 3 acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiția ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul.

În cauză, conform celor consemnate în procesul verbal al Adunării Creditorilor din 10.03.2014, aprobarea Planului de reorganizare al debitoarei, propus de administratorul special a fost supus spre aprobare conform tabelului definitiv categoriei creanțelor salariale cu o pondere totală cu drept de vot de 2,09 %; categoriei creanțelor garantate conform art. 121 pct. 2 din lege cu o pondere de 11,78 %; categoriei creanțelor bugetare conform art. 123 pct. 4 de 15% și a categoriei creanțelor chirografare conform art. 123 pct. 7 de 71,13 % .

În cadrul grupei creditorilor garantați nu s-a votat tăcerea, raportat la art. 100 alin. 4 din lege, potrivit căruia un plan este socotit acceptat de o categorie de creanțe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanțelor din acea categorie, nevalorând acceptare.

De asemenea, a mai rezultat că în cadrul categoriei creditorilor bugetari s-a votat împotrivă,

Planul a fost acceptat de categoria creanțelor salariale și a de categoria creanțelor chirografare.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 101 alin. 1 lit. A în mod corect prima instanță a reținut ca nefiind îndeplinite condițiile de vot de jumătate plus una dintre categoriile de creanțe menționate în programul de plăți.

Referitor la susținerile apelantei cu privire la votul creditoarei garantate Banca Transilvania, constată ca în cauză nu s-a probat exprimarea valabilă a poziției creditoarei față de Planul propus cu respectarea art. 99 din lege care impune parcurgerea unei proceduri specifice sub sancțiunea nulității.

În consecință, raportat la art. 480 c.pr.civ. apreciind legală și temeinica sentința atacată, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-debitoare . S.R.L., prin administrator special P. M., cu sediul în București, ., ..A, ., împotriva Sentinței civile nr.4824 din 13.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. E-M. S. S.R.L., prin lichidator AA TOTAL INSOLVENCY I.P.U.R.L., cu sediul în București, . nr. 83, sector 1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. C. S. S.G. N.

GREFIER,

V. G.

Red.Jud.S.M.C./19.11.2014

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București

Președinte: G. L.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1223/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI