Contestaţie. Decizia nr. 934/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 934/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 16109/3/2013/a8

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1244/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 934/2014

Ședința publică de la 22 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. H.

Judecător D. A.

Grefier L. V. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta contestatoare S. & F. LTD, împotriva sentinței civile nr. 2959/17.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR HM EXPERT IPURL.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-a depus taxa judiciară de timbru, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberand asupra apelului:

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 13.05.3013 pronunțata de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a fost deschisa procedura generală a insolvenței față de debitoarea . conform art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Prin contestația înregistrată la data de 29.10.2013 contestatoarea S. & F. LTD a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei . cu creanța în sumă de 11.615.124 lei.

Prin sentinta civila nr. 2959/17.03.2014, Tribunalul a respins contestatia ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca contestatoarea invocă ca temei al creanței sale următoarele contracte:

- Contractul de împrumut nr.377/26.04.2012, prin care S. & F. LTD a împrumutat debitoarea V. S. S.A., cu suma de 60.000 GBP, pe termen de o luna cu o perioada de gratie de 10 zile;

- Contractul de împrumut nr.378/26.04.2012, prin care S. &F. LTD a împrumutat debitoarea V. S. S.A, cu suma de 130.000 euro, pe termen de l luna cu o perioada de gratie de 10 zile;

- Contractul de consultanta nr.392/24.05.201l, contract prin care S. & F. LTD, acorda contra unui onorariu de 10.000 GBP/Iuna, consultanta pentru activitatea de business a debitoarei V. S. S.A. Pentru serviciile de business oferite S. & F. LTD, a emis facturile nr.19/2012, nr.23/2012, nr.25/2012, nr.28/2012, 30/2012, nr.32/2012, nr.34/2012, nr.38/2012, nr.40/2012.

Din înscrisurile depuse în dovedirea creanței, însă, nu rezultă plata efectivă a împrumuturilor către debitoare (. în patrimoniul debitoarei) și nici prestarea efectivă a serviciilor de consultanță, astfel că suma pretinsă nu este certa, lichida si exigibila, astfel incat solicitarea este neintemeiata.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel contestatoarea S. & F. LTD, solicitand desfiintarea hotararii, admiterea contestatiei si inscrierea in tabel a creantei in cuantum de 11.615.124,00 lei .

Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul exceptiei nulitatii apelului, invocata din oficiu, Curtea retine urmatoarele:

Conform art. 470 alin.2 Cod procedura civila, la cererea de apel trebuie atasata dovada achitarii taxelor de timbru.

Apelul declarat impotriva hotararii judecatoresti prin care s-a solutionat o contestatie formulata in temeiul legii nr. 85/2006 se timbreaza cu 50 lei, potrivit art. 14 alin.1 rap. la art. 23 alin.1 din OUG nr. 80/2013,

Avand in vedere dispozitiile articolului 33 din OUG nr. 80/2013, Curtea a pus in vedere apelantei prin adresa din data de 04.06.2014, cat si prin citatia emisa pentru termenul din 22.10.2014 sa faca dovada achitarii sumei datorate.

Constatând ca apelanta nu si-a indeplinit obligatia pana la termenul de judecata stabilit, Curtea, in temeiul art. 470 alin.2 si 3 Cod procedura civila va constata nulitatea cererii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează apelul formulat de apelanta contestatoare S. & F. LTD cu sediul în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2959/17.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR HM EXPERT IPURL cu sediul în București, . S., nr. 15, ., și în București, Calea Victoriei (Pasaj Macca), nr.16-18-20, sector 3, ca netimbrat.

Definitivă.Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. H. D. A.

GREFIER

L. V. V.

Red. Jud. M.H.

Tehnored. I.N.

4 ex.

20.01.2015

……………

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă

Judecător- sindic: B. A. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 934/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI