Contestaţie. Decizia nr. 68/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 4225/87/2011/a4
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 68
Ședința publică de 10 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE D. V.
JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR A. L. Z.
GREFIER A. G. S.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentele BAȚAGOI N. și B. T. S.A. CLUJ – SUCURSALA UNIRII BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 236 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE V., I. T. DE MUNCĂ TELEORMAN, P. C. INSTITUȚIE FINANCIARĂ NEBANCARĂ S.A., .., S.C. C. & N. S.R.L., S.C. K. SEMINȚE S.R.L., S. A. C. și Z. – U. NUTZVIEH – EXPORT IMPORT S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul Registratură s-a depus din partea recurentei Bațagoi N. note scrise.
Curtea ia în discuție excepția invocată de administratorul special cu privire la tardivitatea recursului formulat de recurenta P. C. Instituție Financiară Nebancară S.A. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința nr.236 din 17.04.2013 a Tribunalului Teleorman a fost admisă contestația formulată de Z. - U. Nutzvich - Export Import, a fost admisă în parte contestația formulată de administratorul special S. A.-C.; a fost constatată tardivitatea cererilor de creanță depuse de creditoarele: B. T. SA Cluj N., . București, . și P. C. - Instituție Financiară Nebancară SA; a fost dispusă radierea din tabelul definitiv rectificat, întocmit de administratorul judiciar CII D. Florența, a creditorilor: B. T. SA Cluj N., Bațagoi N., . București, . și P. C. - Instituție Financiară Nebancară SA.
Pentru a decide astfel judecătorul-sindic a constatat că Z.-U. Nutzvich-Export Import a formulat contestație la tabelul definitiv rectificat întocmit de CII D. Florența, administratorul judiciar al ., solicitând respingerea cererilor de creanță depuse de B. T. SA Cluj N., Bațagoi N., ., P. C. Instituție Financiară Nebancară SA, . Bacău, ca tardiv depuse; sub motiv că notificările au fost efectuate în Buletinul Procedurilor de Insolvență potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, astfel că toți creditorii aveau obligația de a depune cererea de creanță în termenul fixat în sentința prin care s-a deschis procedura; că în consecință administratorul judiciar a înscris greșit în tabelul definitiv rectificat pe creditorii B. T. SA Cluj N., Bațagoi N., ., P. C. Instituție Financiară Nebancară SA, . Bacău, deși aceștia au formulat tardiv cererea de înscriere creanță.
Judecătorul-sindic a mai constatat că la 11.02.2013 administratorul judiciar a depus note scrise, calificate ca fiind întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației formulată și menținerea tabelului definitiv rectificat, publicat în Buletinul procedural de insolvență, deoarece nedepunerea documentelor contabile de administratorul debitoarei l-a pus în imposibilitatea de a notifica în mod direct pe creditori anterior datei de 05.12.2011, stabilită ca ultimă zi de înregistrare a creanțelor.
Judecătorul-sindic a mai constatat că la 15.01.2013 S. A., administratorul special al debitoarei, a formulat contestație la tabelul definitiv rectificat solicitând constatarea tardivității cererilor de creanță formulate de B. T. SA Cluj N., Batagoi N., ., P. C. Instituție Financiară Nebancară SA, . Bacău și radierea acestora din tabelul definitiv rectificat deoarece aceștia au fost notificați prin BPI din 29.11.2011 și că nu au depus nici contestație la tabelul preliminar în temeiul art.73 din Legea nr.85/2006, tabel ce a fost publicat în BPI din 05.01.2012; că relativ la creanța lui Batagoi N. același contestator a mai susținut că aceasta a cunoscut încă din 21.11.2011 că debitoarea . este în insolvență.
Prin încheierea din 13.02.2013 a fost dispusă conexarea dosarului nr._ 11/a5 la dosarul nr._ ambele având ca obiect contestații la tabelul definitiv rectificat.
Analizând contestațiile judecătorul-sindic a constatat că prin sentința civilă nr.274 din 07.11.2011 a Tribunalului Teleorman a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de . și a fost admisă cererea formulată de creditoarea . - Export Import SRL dispunându-se deschiderea procedurii generale a insolvenței, a fost desemnat CII D. Florența ca administrator al debitoarei și a fost fixat termen pentru înregistrarea creanțelor data de 05.11.2011, notificarea deschiderii procedurii insolvenței fiind făcută în BPI din 29.11.2011; că . - Export Import SRL a depus cererea de înscriere creanță în termen legal însă ceilalți creditori au depus cererea ulterior datei de 05.12.2011, B. T. depunând-o la 14.12.2011, P. C. Instituție Financiară Nebancară la 09.08.2012, iar Batagoi N. nu a depus cerere de creanță însă administratorul judiciar a luat în considerare cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de aceasta la 28.09.2011 împotriva aceleiași debitoare în dosarul nr._ asimilând-o cererii de creanță.
Judecătorul-sindic a mai reținut că prin încheierea din 17.04.2013 au fost admise cererile formulate de S. A. privind decăderea din dreptul de a fi înscris în tabel a creditorilor Batagoi N. și B. T. SA Cluj, formulate la 19.01.2012 respectiv la 16.02.2012; pe motiv că în cauză notificarea deschiderii proceduri a fost făcută cu respectarea art.7 alin.1 și 3 prin publicarea în BPI fără a notifica după regulile Codului de procedură civilă pe creditorii: B. T. SA Cluj N., Batagoi N., ., P. C. Instituție Financiară Nebancară SA . Bacău întrucât aceștia nu au figurat pe lista creditorilor depusă de către debitoare.
În concluzie, judecătorul-sindic a reținut că B. T. SA Cluj N. și P. C. Instituție Financiară Nebancară SA nu au depus cererile de creanță până la 05.12.2011 prevăzută prin sentința de deschidere a procedurii de insolvență astfel că cererile lor sunt tardive; și că relativ la Batagoi N., aceasta nu a depus cerere de creanță, cererea de deschidere a procedurii formulată împotriva debitoarei nu poate fi asimilată unei cereri de creanță.
I. La 13.06.2013, data poștei, a declarat recurs P. C. Instituție Financiară Nebancară SA
Greșit a fost dispusă înlăturarea recurentei din tabloul creditorilor pe motiv că ar fi depus tardiv cererea de înregistrare a creanței.
Se arată că procedura de citare făcută prin BPI este contrară dreptului de acces liber la justiție și la un proces echitabil deoarece obligă pe creditori să se aboneze la BPI și de a urmări toate numerele ceea ce este practic imposibil; și că în lipsa notificării făcută individual recurentei aceasta s-a aflat în imposibilitate de a depune cererea de înscriere a creanței iar culpa întârzierii depunerii cererii la termenul fixat de judecătorul-sindic aparține debitoarei care știa că este debitoare față de recurentă.
II. La 14.05.2013 Batagoi N. a declarat recurs.
Greșit judecătorul-sindic a reținut că Batagoi N. nu a depus cerere de înscriere a creanței și că administratorul judiciar ar fi asimilat greșit cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată la 28.09.2011 împotriva aceleiași debitoare, cu cererea de înscriere a creanței.
Se susține că prin sentința nr.274 din 07.11.2011 a fost dispusă deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei și a fost stabilită data de 05.12.2011 ca termen ultim pentru înregistrarea creanțelor; că la 28.09.2011 recurenta a înregistrat la instanță cererea de deschidere a proceduri insolvenței împotriva aceleiași debitoare ., cererea fiind înregistrată în dosarul nr._ în care prin încheierea din 21.11.2011 a fost constat că pe rolul aceleiași instanțe a fost deschisă procedura insolvenței împotriva aceleiași debitoare având termen la 23.01.2012, dosar nr._ 11.
Se mai susține că din încheierea din 14.03.2012 a dosarului de insolvență rezultă solicitarea recurentei ca cererea sa de deschidere a procedurii insolvenței, ce a rămas fără obiect, să fie convertită în cerere de declarare a creanței; și că prin sentința nr.202 din 21 03.2012, în dosarul nr._ 11, a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca rămasă fără obiect; că judecătorul-sindic a fixat prin aceeași hotărâre termen pentru continuarea procedurii la 09.05.2012, administratorul judiciar urmând a verifica cererile de creanță depuse de recurentă și de B. T..
Recurenta mai citează ca argument și susținerea făcută de administratorul judiciar în notele scrise prin care acesta a solicitat menținerea tabelului rectificat în care a fost înscrisă, printre alte creanțe pentru care a fost formulată cererea de înscriere ulterior termenului fixat, și creanța lui Batagoi N., pe considerentul că scopul procedurii este înscrierea tuturor creditorilor pentru recuperarea creanțelor.
În final recurenta reamintește că argumentele arătate mai sus infirmă soluția judecătorului-sindic prin care a decis că Batagoi N. nu a depus cerere de înscriere a creanței.
III. La 15.05.2013 B. T. SA Cluj-Sucursala Unirii București a declarat recurs.
1. Greșit a fost admisă contestația formulată de . Export/Import SRL.
Se susține că . - Export Import SRL a depus contestația la tabelul definitiv anterior publicării acestuia în BPI la 11.12.2012 iar la 09.04.2012 a indicat textul art.75 din Legea nr.85/2006 ca temei al contestației; și că acest text nu poate fi aplicabil în speță ci doar în situațiile de descoperire a unui fals, dol sau erori esențiale și a unor titluri hotărâtoare până atunci necunoscute.
Pe de altă parte, susține recurenta, judecătorul-sindic nu a reținut textul art.75 din Legea nr.85/2006 ci pe cel al art.73 din aceeași lege.
2. Greșit a fost admisă contestația pe considerentul că notificarea deschiderii procedurii a fost făcută cu respectarea prevederilor art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2007, respectiv prin publicarea notificării în Buletinul Procedurii Insolvenței (BPI).
Se susține că în realitate recurenta trebuia să fie notificată în scris pentru că ei nu i se aplică prevederile art.7 deoarece aceasta era înscrisă în cantabilitatea debitoarei însă administratorul judiciar a refuzat să depună actele contabile la dosarul de insolvență.
Se mai susține că art.76 alin.1 și art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006 trebuie interpretat în sensul că nu sunt decăzuți din dreptul de a depune cerere de înscriere creanță creditorii cărora nu le-a fost notificată deschiderea procedurii insolvenței potrivit regulilor procedurii civile.
Recursurile formulate de Batagoi N. și de B. T. SA Cluj-Sucursala Unirii București nu sunt fondate iar cel declarat de . Financiară Nebancară SA este tardiv.
I. La 10.01.2014 Curtea a luat în discuție tardivitatea recursului formulat de . Financiară Nebancară SA.
Analizând excepția se constată că aceasta este întemeiată.
Curtea observă că sentințanr. 236 din 17.04.2013 a fost publicată în BPI nr._ din 08.05.2013 (f.145 dos. trib.) și că recurenta a depus cererea de recurs la 13.06.2013, data poștei (f.63).
Văzând și dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006 potrivit căruia termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii;
Văzând și dispozițiile art.103 alin.1 C. pr. civ. potrivit căruia exercitarea actelor procedurale cu depășirea termenelor prevăzute de lege antrenează decăderea;
Se va respinge recursul formulat de . Financiară Nebancară SA, ca tardiv.
II. Recursul formulat de Batagoi N. nu este fondat.
1. Împrejurările litigiului.
Așa cum relatează și recurenta în cererea de recurs și în notele scrise depuse la dosarul de recurs, Batagoi N. a formulat la 28.09.2011 cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de ., pentru neplata creanței de 891.092 lei (f.17-21 dos. Curte), formându-se dosarul nr._ . La 03.10.2011 Batagoi N. a formulat cerere de conexare a cererii sale (dos nr.4412) la dosarul 4225 (f.22 dos. Curte) astfel că judecătorul-sindic din dosarul nr._, după ce s-a constatat că pe rolul aceleiași instanțe mai există o cerere cu același obiect, a amânat cauza la 21.11.2011 (f.24) și apoi la 23.01.2012 în vederea discutării conexării cererii la dosarul_ 11, prezentul dosar, în care la 07.11.2011 se dispusese deja deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei . (sent.nr.274, f.13-16). La 23.01.2012 dosar nr._ a fost conexat la prezentul dosar (nr._ 11). În cadrul acestui din urmă dosar, prin sentința nr.202 din 21.03.2012 judecătorul-sindic a decis respingerea cererii formulată de Batagoi N. în dosarul nr._, ca rămas fără obiect (f.26-27).
La 14.03.2012 a fost luată în discuție cererea formulată de debitoare prin administratorul S. A.-C., de decădere a lui Batagoi N. și a Băncii T. SA Cluj N. din dreptul de a fi înscriși în tabloul creditorilor, judecătorul-sindic dispunând ca administratorul judiciar să aprecieze asupra tardivității (f.25 dos Curte).
Prin încheierea din 17.04.2013 judecătorul-sindic s-a pronunțat asupra dreptului procesual al lui Batagoi N. de înscriere a creanței constatând că aceasta este decăzută din dreptul de a fi înscrisă în tabelul creditorilor debitoarei. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin neatacare.
Administratul judiciar a întocmit tabelul definitiv rectificat al creditorilor, publicat în BPI nr.325 din 09.01.2013 în care a înscris, printre alți creditori și creanța lui Batagoi N. și B. T. SA Cluj N..
2. Dreptul aplicabil.
Potrivi art. 64 alin.1 din Legea nr.85/2006 „(1) Cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii; cererile de creanțe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului.”
Potrivit art.65 alin.1-2 din aceeași lege „(1) Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanței, precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții. (2) La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții”
Potrivit art.12 alin.1 din aceeași lege „Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive și executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs.”
3. Judecata.
Nu este fondată critica recurentei Batagoi N., încadrată corect de aceasta în motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. pr. civ.
Curtea observă că recurenta susține că greșit judecătorul-sindic nu i-a convertit cererea sa de deschidere a procedurii insolvenței, formulată în dosarul nr._, în cerere de înscriere a creanței.
Analizând temeinicia acestei critici Curtea observă că recurenta nu a formulat o cerere de înscriere a creanței sale în prezentul dosar (nr._ 11) deși cunoștea încă din 03.10.2011 că pe rol se afla o altă cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva aceluiași debitor, la acest din urmă dosar recurenta formulând cerere de conexare a cererii sale (f.22); iar la termenul din 21.11.2011 judecătorul-sindic investit în soluționarea cererii lui Batagoi N. a amânat judecata pentru data de 23 01. 2012 în vedere conexării cererii. În prezentul dosar, la care a fost conexată și cererea lui Batagoi N., a fost deschisă procedura la 07.11.2011 și a fost acordat termen de depunere a cererilor de creanță până la 05.12.2011. Niciun judecător nu ar fi avut dreptul să transfere cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de Batagoi N. în prezentul dosar pentru ca în acest fel să fie convertită în cerere de înscriere a creanței. Așa cum rezultă din textul art.64-65 cererea de înscriere a creanței trebuie fie exprimată expres și să îndeplinească exigențe de formă.
Este drept că la 23.01.2012, la o lună și jumătate după expirarea termenului de depunere a cererilor de înscriere a creanțelor, cererea lui Batagoi N. a fost conexată la prezentul dosar. Chiar dacă s-ar admite posibilitatea de convertire a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței în cere de înscriere a creanței o astfel de discuție nu mai putea avea loc la 23.01.2013 căci expirase termenul de înscriere a creanțelor.
Curtea mai observă că prin încheierea din 17.04.2013 judecătorul-sindic s-a pronunțat deja asupra dreptului procesual al lui Batagoi N. de înscriere a creanței constatând că aceasta este decăzută din dreptul de a fi înscrisă în tabelul creditorilor debitoarei. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin neatacare căci, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 hotărârile judecătorului sindic sunt executorii și se atacă separat cu recurs.
Administratorul judiciar, fără nici-un temei a ignorat această încheiere și a întocmit un tablou rectificat în care a înscris-o și pe Batagoi N.. Acesta este motivul pentru care judecătorul-sindic a fost pus în situația de a se pronunța prin sentință, ce face obiectul prezentei căi de atac, și să dispună radierea creanței lui Batagoi N. din tabloul creditorilor.
În concluzie, soluția judecătorului-sindic de înlăturare a creanței recurentei din tabelul creditorilor, este legală.
Este lipsită de relevanță faptul că judecătorul-sindic la 14.03.2012 a investit pe administratorul judiciar să verifice contestația formulată de debitoare prin care se solicita decăderea lui Batagoi N. și a Băncii T. din dreptul de a fi înscriși în tabloul creditorilor. Ar fi avut relevanță dacă judecătorul-sindic ar fi repus în termen pe creditorii arătați. Nu a existat o astfel de soluție, judecătorul-sindic a investit doar pe administratorul judiciar să verifice dacă termenul de înscriere a fost respectat. Ulterior însă, la 17.04.2013 judecătorul-sindic a hotărât că Batagoi N. este decăzută din dreptul de a formula cerere de înscriere a creanței
II. Nu sunt fondate nici criticile recurentei B. T. SA Cluj N.- Sucursala Unirii București, încadrate corect de aceasta în motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. pr. civ.
Critica recurentei vizează o chestiune de drept respectiv aplicarea greșită față de aceasta a regulilor art.7 alin.1 și 3 ca și a art.76 alin.1 din Legea nr.85/2006. potrivit interpretării dată de recurentă textelor arătate creditorii care nu au primit notificarea deschiderii procedurii insolvenței după regulile Codului de procedură civilă nu sunt decăzuți din dreptul de a solicita înscrierea creanțelor în termenul prevăzut în hotărârea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii.
Înainte de analiza criticilor arătate se constată că prin încheierea din 17.04.2013 judecătorul-sindic a constatat că B. T. SA Cluj N.-Sucursala Unirii București este decăzută din dreptul de a fi înscrisă în tabloul creditorilor. Hotărârea a rămas irevocabilă prin neatacare căci potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și se atacă separat cu recurs.
Ignorând această hotărâre administratorul judiciar a înscris B. T. SA Cluj N.-Sucursala Unirii București în tabloul rectificat al creditorilor motiv pentru care debitoarea și administratorul special au formulat contestații la tabelul de creanță arătat. Este motivul pentru care Judecătorul-sindic a decis prin sentința ce face obiectul prezentei căi de atac, că cererea de înscriere a creanței formulată de că B. T. SA Cluj N.-Sucursala Unirii București este tardivă pentru că a fost depusă peste data fixată, 05.12.2011.
Cu privire la criticile formulate de recurentă, Curtea observă că B. T. SA Cluj N. - Sucursala Unirii București a formulat cerere de înscriere a creanței la 14.12.2011, cu 11 zile după termenul fixat de judecătorul-sindic – 05.12.2011. Aceasta nu a formulat cerere de repunere în termenul de a formula cererea de înscriere a creanței.
Nu poate fi primit interpretarea dată de recurentă textelor arătate.
Potrivit art. 61 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006 (1) În urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 alin. (1) lit. c) (…). (3) Notificarea prevăzută la alin. (1) se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Totodată, potrivit art.7 alin.1 și 3 din aceeași lege (1) Citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. (…). (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Potrivit art.76 alin.1 din aceeași lege „(1) Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase”.
Interpretând aceste dispoziții recurenta susține că nu-i este aplicabilă regula prevăzută de art.7 alin.3 fraza a II-a potrivit căreia în cazul în care creditorii nu au putut fi identificați în lista prevăzută de art.28 alin.1 lit.c procedura notificării prevăzută de art.61 va fi considerată îndeplinită prin efectuarea publicării în BPI; ci că recurentei i-ar fi aplicabil fraza I-a din același alin.3 al art.7, potrivit căruia comunicarea actelor de procedură vor fi făcute după regulile Codului de procedură civilă.
Curtea observă că această interpretare este greșită. Textul invocat de recurentă prevede expres că regulile de comunicare a actelor de procedură se efectuează după regulile Codului de procedură civilă numai pentru actele de procedură efectuate înainte de deschiderea procedurii insolvenței. În speță, notificarea ce constituie obiectul litigiului este cea de deschidere a procedurii insolvenței. În consecință recurentei nu i se aplică regula art.7 alin.1 fraza I ci cea din fraza a II-a căci în dosar era deja deschisă procedură insolvenței. Textul art.76 alin.1 nu contrazice interpretarea arătată.
Recurenta mai susține că judecătorul-sindic a admis contestația debitoarei pe temeiul art.73 din Legea nr.85/2006 deși se invocase art.75 din aceeași lege.
Curtea observă că relativ la înscrierea creanței Băncii T., aceasta a fost înscrisă pentru prima dată direct în tabloul definitiv și că deci relativ la această înscriere contestația se întemeiază pe textul art.73 din Legea nr.85/2006. De asemenea, Curtea reamintește că esențial pentru calificarea unei cereri sunt considerentele, motivele acesteia, iar judecătorul este suveran în calificarea cererii. Având în vedere considerentele contestației arătate judecătorul a reținut corect aplicarea art.73 în loc de art.75 din legea arătată.
În fine, nu poate fi reținută critica privind formularea contestației înainte de publicarea tabloului creditorilor în BPI. Important este că acest tabel exista. Numai în cazul în care nu ar fi existat s-ar fi putut discuta de un fine de neprimire pentru prematuritatea contestației.
În concluzie, se va respinge și acest recurs ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 C. pr. civ. se vor respinge recursurile declarate de Batagoi N. și de B. T. SA Cluj N. - Sucursala Unirii București, ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.103 alin.1 C. pr. civ. și art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006 se va respinge recursul declarat de . Financiară Nebancară SA ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P. C. Instituție Financiară Nebancară S.A. împotriva sentinței civile nr. 236 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE V., I. T. DE MUNCĂ TELEORMAN, Bațagoi N., B. T. SA Cluj - Sucursala Unirii București, .., S.C. C. & N. S.R.L., S.C. K. SEMINȚE S.R.L., S. A. C. și Z. – U. NUTZVIEH – EXPORT IMPORT S.R.L.,ca tardiv declarat.
Respinge recursurile formulate de recurentele Bațagoi N. și B. T. SA Cluj - Sucursala Unirii București împotriva sentinței civile nr. 236 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE V., I. T. DE MUNCĂ TELEORMAN, P. C. INSTITUȚIE FINANCIARĂ NEBANCARĂ S.A., .., S.C. C. & N. S.R.L., S.C. K. SEMINȚE S.R.L., S. A. C. și Z. – U. NUTZVIEH – EXPORT IMPORT S.R.L., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2013.
Președinte,Judecător,Judecător,
D. V. D. M. A. L. Z.
Grefier,
A. G. S.
Red.Jud.D.V.
3.02.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Teleorman
Președinte: Doinița C.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1223/2014. Curtea de... | Contestaţie. Decizia nr. 934/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








