Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 170/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 170/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 36138/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2629/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 170
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S. U.
Judecător G. VINȚANU
Judecător M. H.
Grefier C. M.
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B. IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr.6451/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. C. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează lipsa de procedură cu intimatul pârât, în sensul restituirii dovezii de citare, cu mențiunea schimbării adresei.
Curtea, față de lipsa de procedură cu intimatul pârât, face aplicarea dispozițiilor art.98 C.pr.civ. și constată procedura legal îndeplinită, după care, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei față de dispozițiile art.138 al.6 din Legea 85/2006 și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 12.08.2013, Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr.6451/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr._, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului D. C. I...
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul au fost administrator al debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.
Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că paratul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la incetarea de plăți, reținem că în speță nu s-a făcut in nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.
În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la incetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.
Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.
Pentru aceste considerente instanța a respins, ca nefondată cererea creditorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B. IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului se arată că, în fapt, prin încheierea de ședință din data de 12.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Vll-a Civila în dosarul nr._ 12, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment a debitoarei, . SRL, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar, SCP EMMI INSOLVENȚĂ SPRL..
Urmare notificării lichidatorului judiciar desemnat în cauză, recurenta a înregistrat la grefa instanței cerere de admitere a creanței prin care solicită înscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei cu suma de 46.141 lei reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat al statului conform fișei sintetice pe plătitor.
Creanța solicitată de recurentă a fost admisă și înscrisă de către lichidatorul judiciar atât în tabelul preliminar, cât și în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.
Conform tabelului definitiv al obligațiilor debitoarei . SRL recurenta are calitatea de creditor majoritar în cauză cu o creanță în cuantum total de 46.141 lei.
Având în vedere că în urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar, nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile, astfel încât în speță nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv rectificat al obligațiilor debitoarei . SRL, recurenta a solicitat instanței să dispună în temeiul art. 138 alin. 1, lit. c) si d) din Legea nr.85/2006 obligarea asociatului societății debitoare, în persoana numitului D. C. I. la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit.
Prin Sentința Comercială nr.6451/26.06.2013 instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale pe motiv că, în speță, nu a fost dovedită legătură de cauzalitate între faptele pârâtului și ajungerea societății în stare de insolvență.
Apreciază hotărârea instanței de fond lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) și solicită modificarea acesteia pentru următoarele motive de fapt și temeiuri în drept:
Învederează instanței că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență înțelege acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
Învederează instanței că prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006. Din modul în care a fost conceput acest text de lege rezultă că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să solicite ei însăși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plați.
In acest sens învederează instanței că în vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arata că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă.
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei însăși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
In această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Chiar și în situația în care starea de încetare de plăți a societății debitoare se datorează unor cauze obiective, de natură economică, sau nerespectării obligațiilor contractuale ale unor parteneri de afaceri ai acesteia, răspunderea administratorilor debitoarei poate fi atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, atâta vreme cât ei sunt niște mandatari ai falitei și au obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligență decât propriile lor interese. O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Pentru argumentele de fapt și temeiurile în drept, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere și obligării pârâtului D. C. I. la plata pasivului rămas neacoperit al societății debitoare.
In drept, recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 si 304 indice 1 Cod procedura civilă, coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
În ședința publică de la 22.01.2014, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/2010, în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 sau, după caz, alin. 3, administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.
Din dispozițiile legale precitate rezultă că legiuitorul a dorit să acorde vocație procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar administratorului/lichidatorul judiciar.
per a contrario, nici un alt creditor, indiferent de faptul dacă acesta este titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, nu poate declara recurs împotriva hotărârii de respingere a cererii ci doar să solicite aceasta administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, în condițiile legii.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolul 312 alineat 1 Cod procedură civilă, admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului.
Respinge recursul ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B. IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr.6451/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. C. I., ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. M. S. G. VINȚANU M. H.
U.
GREFIER
C. M.
Red.Jud.A.M.S.U.
Tehnored.I.N.
Ex.2
05.02.2014
………………
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător - sindic: M. M.
| ← Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Sentința... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 676/2014. Curtea de... → |
|---|
